Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Cuviosul Dometie Trihenea, 112 ani de la naștere

Cuviosul Dometie Trihenea, 112 ani de la naștere

Galerie foto (6) Galerie foto (6) An omagial
Un articol de: Drd. Sorin-Gabriel Pomană - 11 Iun, 2021

Părintele Dometie Trihenea este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai monahismului athonit român, supranumit de către părintele Caliopie Apetrei „ambasadorul românilor din Sfântul Munte”. Originar din Tilișca, localitate din zona Mărginimii Sibiului, spațiu în care au odrăslit mulți sfinți mărturisitori și cuvioși, tânărul Dumitru a văzut lumina zilei în data de 12 iunie 1909. Nu este deloc întâmplător faptul că s-a născut chiar în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Petru Athonitul, cel care avea să-i fie pildă în nevoința monahală de mai târziu.

Născut într-o familie de „mocani și crescători de oi”, după cum consemnează părintele Ioanichie Bălan în Convorbiri duhovnicești, dar cu oameni bine-credincioși care i-au sădit de timpuriu valorile autentice ale credinței ortodoxe, la vârsta de doar 13 ani, în urma unei vedenii hotărâtoare, ia naștere în tânărul Dumitru gândul pentru o viețuire mai înal­tă. Astfel, în 1922 pleacă în Muntele cel cu nume Sfânt împreună cu Gheorghe Cornățean - care avea numai 10 ani! - din Vingard (Alba), fiind conduși de cel care avea să le fie stareț mai târziu, părintele Diomid Vălasă de la chilia românească „Sf. Ipatie”. Acolo se așază sub ascultarea bătrânului stareț Teodosie, care cunoștea faptul că la frații novici deprinderea răbdării începe cu ocara. Tot de la starețul său învățase să dea slavă lui Dumnezeu pe oriunde mergea și, nu mult mai târziu, exclama: „Era atâta bucurie sfântă în sufletele noastre!”. De la slujbele bisericii nu lipsea niciodată, silindu-se dintru început să își adune mintea prin rostire necontenită a rugăciunii „Doamne, Iisuse”. După șapte ani de petrecere în ascultare și tăierea desăvârșită a voii, la 1 aprilie 1929, tânărul frate Dumitru este tuns în monahism, primind numele de Dometie. Iar din acest moment își silește și mai mult firea pentru a rămâne fidel făgăduințelor curăției, ascultării și sărăciei de bunăvoie.

În perioada 12 martie - 8 iunie 1939, la Chilia „Sf. Ipatie” poposește și diaconul celib Zian Boca, aflat sub ascultarea Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, trimis pentru deprinderea meșteșugului picturii bizantine și pentru formare monahală. De remarcat faptul că ierarhul ardelean văzuse în acesta vocația sa monahală. În cele trei luni de împreună-petrecere, între Dometie monahul și Zian diaconul se creează o frumoasă și duhovnicească prietenie, care se face vădită mai cu seamă prin corespondența pe care au purtat-o ulterior.

Cu adâncă smerenie, monahul Dometie pri­meș­te în ziua de 26 mai 1940 harul diaconiei, iar în ziua următoare pe cel al preoției. Câțiva ani mai târziu, în 20 iulie 1946, starețul său Teodosie pleacă la Domnul și, datorită faptului că ierom. Diomid Vălasă, urmașul de drept la stăreție, era plecat în țară după ajutoare, unde rămăsese blocat din cauza vicisitudinilor vremurilor, se vede nevoit să preia conducerea chiliei până la întoarcerea acestuia, în anul 1963.

De altfel, în 1963, în Sfântul Munte se împlineau 1.000 de ani de monahism athonit. La acest eveniment istoric a participat și vrednicul de pomenire Patriarh Justinian Marina, însoțit de Mitropolitul Firmilian al Olteniei, Episcopul Partenie al Romanului și Hușilor, arhim. Nicolae Mladin, pr. prof. Ioan G. Coman, pr. Olimp Căciulă și diac. Mihai Marinescu. Delegația a vizitat și câteva așezăminte românești, între care Chilia „Sf. Ipatie”, la dorința expresă a Patriarhului Justinian. După această memorabilă întâlnire, părintele Dometie nota: „La data de 27 iunie 1963 am avut fericirea să primim în Chilia «Sfântul Ipatie», în sunetul clopotelor şi armonia cântărilor, pe Preafericitul Patriarh Justinian, cu suita Preafericirii lui. După Te Deum a spus un frumos cuvânt de primire Dometie ieromonahul, amintind istoria chiliei şi faptul că Sfântul Ipatie este unul dintre cei 318 Părinţi de la Sinodul I de la Niceea... După terminare, Preafericitul Patriarh a exclamat: «Foarte frumos»! Apoi a ţinut o cuvântare de frumoasă amintire, aducându-ne toate binecuvântările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ale tuturor călugărilor şi călugăriţelor şi ale tuturor binecredincioşilor creştini din România, care cu multă plecăciune şi sfinţenie pronunţă cuvântul «Sfântul Munte». Îndemnându-ne să fim cu bună supunere către mănăstirile din Athos, către stăpânirea autorităţilor şi ţara adoptivă, a spus: «Ca prin voi şi faptele voastre să se preamărească Dumnezeu şi Maica Domnului, ocrotitoarea acestui Sfânt Munte, minunat şi frumos.» După închinarea la Sfânta Evanghelie a scris pe aceasta următoarele: «Cu prilejul sărbătoririi celor o mie de ani de la organizarea monahismului în Sfântul Munte Athos, de către Sfântul Atanasie, am vizitat Chilia «Sf. Ipatie» unde se nevoiesc cei patru monahi români cărora le-am împărtăşit ale noastre binecuvântări”. Patriarhul a dăruit chiliei un rând de veşminte preoţeşti foarte frumoase, un stihar diaconesc, o cruce pentru Sfânta Masă, cruciuliţe, cărţi de rugăciuni şi alte daruri, precum şi un pomelnic pe care a trecut la vii tot neamul românesc, iar la morţi pe toţi ostaşii care s-au jertfit pentru România. La plecare, potrivit unei mărturii culese de la un ucenic al părintelui Dometie, Patriarhul i-a îndemnat pe vieţuitorii Chiliei „Sfântul Ipatie”: „Să ţineţi călduţă vatra aceasta, că e un loc tare drăguţ, singura chilie ardelenească”.

În anul 1965, ca urmare a faptului că devenise cunoscut pentru aleasa sa viețuire duhovnicească, dar și pentru iscusința sa ca îndrumător de suflete, a fost chemat să primească egumenia la mănăstirea bulgară Zografu. Cu multă smerenie și ca pe o ascultare a primit egumenia, îndreptându-se la mănăstirea încredințată ca unul care vrea să fie tuturor slujitor, după îndemnul Mântuitorului: „Acela dintre voi care va vrea să fie întâiul să vă fie slugă” (Matei 20, 27; Marcu 10, 44). Pentru noi, românii, acesta a fost un eveniment major, mai cu seamă pentru că în toată istoria recentă a Athosului nu s-a mai întâmplat ca un român să ajungă egumen al unei mănăstiri athonite, aspect evidențiat și de către părintele Teodor Bodogae în scrierile vremii.

Părintele egumen Dometie a fost înzestrat de Dumnezeu cu multe daruri, fiind cunoscut atât ca un bun duhovnic, cât și ca un „medic” iscusit, pentru că era un ales cunoscător al plantelor și al metodelor de tămăduire cu ajutorul acestora. Aceste două daruri, capacitatea de a oferi vindecare trupească și vindecare sufletească, însoțite continuu de rugăciunea către Maica Domnului, ocrotitoarea Sfântului Munte, le-a pus în slujba fraților și a părinților din întreg Sfântul Munte, dar și a tuturor acelora care îl căutau pentru tămăduire.

După 10 ani de egumenie (1965-1975), revine la Chilia „Sf. Ipatie”, locul unde dorea să își găsească liniștea în ultimii ani ai vieții. Cu toate acestea, faima de om îmbunătățit străbătuse întreg Sfântul Munte, motiv pentru care a fost chemat mai târziu ca egumen la Mănăstirea Caracalu, dar și ca duhovnic la Mănăstirea Constamonitu. Nu mai răspunde și celei de-a doua chemări la egumenie, dar continuă să mărturisească și să-i îndrume pe toți cei care îi cereau sfatul.

Totuși, în acei ani îl frământa un gând: dacă nu vor veni monahi și frați tineri din țară care să populeze așezămintele românești, atunci acestea se vor pierde și odată cu ele istoria de veacuri a nevoitorilor români din Muntele Athos. Din acest motiv, face vizite repetate la mănăstirile mari din țară, unde se întâlnește cu părintele Cleopa, cu părintele Ioanichie Bălan și alții față de care își arată preocuparea pentru continuitatea elementului românesc în cele două schituri și la chiliile românești din Sfântul Munte. În martie 1976, cu ocazia unei vizite oficiale a președintelui Nicolae Ceaușescu la Atena, are loc o întrevedere în cadrul căreia părintele Dometie - alături de alți doi părinți athoniți români, Veniamin Popa, starețul Schitului Prodromu, și Neofit Negară, starețul Schitului Lacu, îi prezintă greutățile cu care se confruntau. Mai târziu, întâlnirea aceasta s-a dovedit a fi cu adevărat proniatoare, întrucât treptat li s-a permis unor monahi tineri să își îndrepte pașii spre Sfântul Munte, trimițându-se, totodată, și ajutoare consistente.

În ultimii ani ai vieții, când puterile i-au mai slăbit, Cuviosul Dometie, egumenul român din Sfântul Munte Athos, a continuat să-I slujească lui Dumnezeu cu aceeași râvnă și dragoste. Astfel, în februarie 1982, la împlinirea a 60 de ani de petrecere în Sfântul Munte, a primit tunderea în Schima cea Mare, a marelui și îngerescului chip, iar în 20 noiembrie 1985 s-a săvârșit în Domnul, după cum îi spusese ucenicului său cu trei zile mai înainte.

Pentru trăirea sa și darurile cu care Dumnezeu l-a împodobit, Cuviosul Dometie poate fi socotit drept unul dintre cei mai mari duhovnici români ai secolului XX din Sfântul Munte Athos.