Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Dascălul Costea, cărturar, copist şi traducător

Dascălul Costea, cărturar, copist şi traducător

Un articol de: Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean - 22 Oct, 2019

Dascălul Costea, ca educator al şcolii din Şchei şi cărturar avizat al şcolii de copişti, a desfăşurat o intensă activitate de traducere a cărţilor de înţelepciune, cu mare circulaţie în epoca de început a iluminismului românesc. În ciuda unei bogate activităţi de copiere şi traducere a cărţilor de învăţătură şi înţelepciune, datele biografice pe care le deţinem se reduc la mărturiile înscrise pe manuscrisele sale.

Cel mai valoros manuscris legat de numele dascălului Costea este un Miscelaneu, păstrat astăzi la Academia Română, sub nr. ing. 1436. Prin însemnarea finală stabileşte paternitatea şi originea şcheiană a copistului: „am scris eu, mult greşitul Costea, dascăl de la sfânta biserică din Şchei, luna noembrie 25 de zile, anul 1703”. Textele colegate ale manuscrisului poartă autograful copistului şi data copierii, în baza cărora s-a putut stabili activitatea de copiere a dascălului Costea, între anii 1693 și 1704, incluzând în cele 240 de file, în format 19x15 cm, texte de mare circulaţie în cultura universală. Manuscrisul dascălului Costea prezenta, desigur, interes şi pentru şcoala pe care o slujea. Primele 22 de pagini ale manuscrisului reproduc un Gromovnic - Însemnare pentru tunet, adeverită şi ispitită, ce adeverează în 12 luni un text astrologic (groma = tunet, lb. slavă).

Deşi existau în literatură traduceri ale Gromovnicului, încă din secolul al XVII-lea  (publicate ulterior de Timotei Cipariu, în 1891 (Gaster Moise, Crestomație română, vol. I-II, București, 1981, p. 175), dascălul Costea se foloseşte de un original grecesc, provenit de la curtea lui Constantin Brâncoveanu.

Cel de-al doilea capitol al Miscelaneului, sub titlul Svetaia darovanaia, subintitulat „carte aleasă din toate cărţile, dulce învăţătură omului” (ff. 13-44), era cunoscut în literatura italiană sub titlul Fiori di virtu, iar în literatura noastră, Floarea darurilor (Nicolae Cartojan, Cărțile populare în li­teratura românească, Editura ­Enciclopedică, București, 1974, p. 248). Aici, prin 35 de subcapitole, se prezintă, în antiteză, viciile şi virtuţile umane, redate prin asemănarea lor cu animale, însoţindu-le de maxime, cugetări sau istorisiri morale, extrase din vestitele tratate de ştiinţe ale naturii din Evul Mediu. Capitolul următor, asemănător tematic precedentului, include cea mai veche traducere a Fiziologului (ff. 44-48), fiind o carte populară de ştiinţele naturii, unde animalele, păsările, reptilele şi peştii sunt descrişi după obiceiurile lor, pentru a fi interpretate apoi ca simboluri ale unei idei morale sau religioase, urmate de sfaturi morale. Din această carte a pătruns în popor legenda despre turturica rămasă fără soţ, care nu se mai așază pe lemn verde, nici nu mai bea apă limpede. O regăsim în Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie sau în Evanghelia învăţătoare din 1644 şi apoi versificată de Ienăchiţă Văcărescu, sub titlul Amărâta turturea, şi la Gheorghe Asachi, prin Păsărica stingheră (Nicolae Cartojan, op. cit., p. 214). În mod fericit, aceste noţiuni de istorie naturală se completează cu mărturii geografice privind Asia, prin includerea în Miscelaneu a capitolului Povestea ţarilor şi a împăraţilor câte-s în pământul Asiei (ff. 49-68), pregătind astfel terenul pentru manualul de mai târziu al dascălului şcheian Nicola Nicolau, „un iubitor al neamului românesc”, tipărit în anul 1814, sub titlul Geografia sau scrierea pământului, aflat azi în arhiva muzeului (C.V. 334 şi 335). Acestui text îi urmează Cosmografia, „ce să zice împărţeala pământului pre hotară şi pre alte semne ce sunt în cercurile cerului” (ff. 68-75), completată de un interesant Cronograf (ff. 149-215), un adevărat manual de istorie a lumii, atât de prezent în şcolile bizantine. În el găsim istorisiri privind crearea lumii, istoria evreilor, asirienilor, egiptenilor, perşilor, grecilor, romanilor şi a bizantinilor, aducând evenimentele la zi. În conţinut, Cronograful lui Costea se deosebeşte de cel al călugărului oltean Moxa, din 1620, al dascălului Grigore Buza şi al lui Gavril Diac din Bălteşti (Nicolae Cartojan, op. cit. pp. 34-37), fiind apropiat de cel al dascălului şcheian Nicolae Grid, copiat în 1808, ceea ce dovedeşte folosirea unei surse comune. Din manuscrisul dascălului Costea nu lipseşte Legenda Sibilei (ff. 71-78). Se ştie că sibilele erau în lumea antică prorociţe, cărora credinţele populare le atribuiau o viaţă îndelungată, depăşind chiar câteva veacuri, credinţa care, prin conţinutul său profetic şi enigmatic, era folosită cu succes în scopul unei propagande religioase. O primă versiune a Sibilei în limba română s-a păstrat în Ardeal, fiind tradusă din medio-bulgară, în sec. XVI-lea, recopiată apoi în mai multe manuscrise. Textul dascălului Costea, reprezentând cea de-a doua versiune, deşi lipsit de primele file, dovedeşte că traducerea s-a făcut după un text sârbesc (al cărui prototip s-a pierdut), întrucât primul soare visat de boierii Sibilei nu mai reprezenta împărăţia bulgarilor, ca în textele amintite mai sus, ci a sârbilor (Nicolae Cartojan, op. cit. p. 154).

Începând cu fila 122 a Miscelaneului, dascălul Costea copiază, pe mai bine de 20 de file, Încercare a scrie istoria lui Isop, semnând în final anul 1703. Alcătuit în Grecia antică, având apoi o circulaţie fără egal, romanul vieţii lui Esop s-a dovedit, în toate vremurile şi în toate ţările, cel mai preţios material pentru educaţia morală a tineretului, servind în şcolile greceşti şi ca veritabil text de retorică. La noi, în vremea lui Constantin Brâncoveanu, când se întemeiază o Academie grecească la Bucureşti, alături de Homer de Pindar şi de tragicii greci, alături de Plutarh, Xenofon şi alţii, fabulele lui Esop îşi găsesc locul cuvenit. Caracterul şcolar al manuscrisului este evident, atât prin conţinutul de interes educativ, cât şi prin felul în care au fost aşezate textele, iar dovada folosirii lui la şcoala din Şchei este făcută nu numai prin faptul că acesta este scris de un dascăl al acestei şcoli, ci şi că s-a păstrat în continuare în posesia altor dascăli ai şcolii amintite, între care Radu Catană (care îl cumpărase în anul 1758) sau fiul său Niculae Radu Catană, deţinătorul cărţii în anul 1798.