Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial De ce sunt necesare Spovedania şi Împărtăşirea în pragul morţii?

De ce sunt necesare Spovedania şi Împărtăşirea în pragul morţii?

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Pr. lect. dr. Marian Mihai - 08 Apr, 2021

Atunci când ne vom înfățișa în fața Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos ca să dăm seama de cele săvârșite de noi în viața pe care am avut-o pe pământ, va fi o „întâlnire personală”, de aceea, ne pregătim prin Spovedanie și prin Împărtășanie, „spre tămăduirea sufletului și trupului”.

Dacă la întâlnirea personală cu Hristos Cel viu, în Euharistie, noi devenim nu numai un trup cu El, ci și un suflet, atunci, întâlnirea aceasta ne face să mărturisim cu bucurie: „Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu…”

Omul, în întreaga lui viață, se pregătește și dorește mereu să se întâlnească cu cineva, este dornic de comuniune, de aceea își adună toată puterea sa și se concentrează pentru a nu dezamăgi, pentru a lăsa o impresie bună, pentru reușită sau, atunci când trece pragul veșniciei, pentru „răspuns bun la înfricoșă­toarea judecată…”

Pregătirea, de multe ori, este exterioară, ne îngrijim cum arătăm, de imaginea pe care încercăm s-o prezentăm celor din jur, de impresia pe care vrem s-o lăsăm, dorind a fi cea bună, însă sub această mască ascundem supărări, neliniști, răni sufletești sau păcate greu de purtat.

Creștinul, însă, care înțelege că nașterea cea adevărată se înfăptuiește prin lucrarea Sfintei Treimi, pe care o primește în Biserică prin Sfintele Taine, este preocupat de chipul său lăuntric, primit prin pecete divină, şi de aceea încearcă să-l păstreze curat, luminat, prin fapte bune și dobândirea virtuților. „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 15).

Această viață nouă reprezintă darul lui Dumnezeu, care ne este dat prin Taina Botezului, când omul este curățit de păcatul strămoșesc şi prin Taina Spovedaniei, când omul prin căință lăuntrică, mărturisire sinceră și completă în fața preotului, precum și prin împlinirea terapiei duhovnicești își curăță sufletul și iese încet-încet din robia păcatului și a morții.

Din învățăturile Sfintei Scripturi și ale Părinților Bisericii înțelegem că omul în tot timpul vieții sale trebuie să fie pregătit pentru întâlnirea cu Dumnezeu, permanent, nu numai la necaz, boală sau la vremea bătrâneții.

Fiecare zi reprezintă, la apus, un prilej de aducere aminte pentru cele făcute în timpul vieţii. Atunci când se adaugă ani peste ani, poate să fie prilej de cercetare pentru cele dinlăuntru ale noastre, pentru cele pe care le-am săvârșit din tinerețe.

Pentru curățirea sufletului celui aflat pe patul suferinței şi pentru tămăduirea sufletului său, Biserica ne recomandă Spovedania, Sfânta Euharistie și Taina Sfântului Maslu.

Nici unui bolnav aflat în suferință nu i se pot refuza de către preot Sfintele Taine. Se cere doar să fii creștin ortodox, să crezi și să dorești primirea lor.

Primul pas pe care îl face omul pentru a primi Sfintele Taine în viața sa, înainte de marea trecere (călătorie), este conștienti­zarea stării de păcat.

Spovedania începe atunci când tainic întrezărim un dialog cu noi înșine, când conștiința noastră ne mustră, când anumite fapte ne frământă, când ne învinovățim pentru faptele noastre rele sau pentru lipsa celor bune.

Conștientizând starea noastră de păcăto­șenie, începem să vedem pustiirea sufletească pe care a lăsat-o în sufletul nostru păcatul, simțim cât de departe suntem de Dumnezeu.

Sentimentul de vinovăție ar trebui să ne conducă spre regretul și părerea de rău pentru cele gândite sau făptuite, spre hotărârea de îndreptare a vieții, spre întoarcerea la Dumnezeu, la Biserică prin preot, la împărtă­șirea de cele sfinte.

Rânduiala din Molitfelnic ne arată că, pentru cazurile speciale, împărtășirea bolnavilor se săvârșește sub presiunea timpului, la căpătâiul celui suferind.

Rugăciunile care se rostesc în astfel de împrejurări sunt diferite față de cele pe care le rostesc creștinii înainte de Sfânta Euharistie, când participă la dumnezeiasca Liturghie.

Preotul, după rugăciunile începătoare, rostește Crezul, două tropare scurte: „Cinei Tale celei de taină…; Slavă…; Și acum... Pe Dumnezeu L-am cunoscut”... apoi citește două rugăciuni: „Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, singurul Care ai putere să ierți păcatele oamenilor, ca un Dumnezeu bun și iubitor de oameni, treci cu vederea toate greșelile robului tău (N)...”

Rugăciunea a doua arată nevrednicia noastră în fața lui Dumnezeu Care este rugat să Se milostivească, să treacă cu vederea aceasta: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul casei sufletului meu (...), curățește pe robul tău (N) de întinăciunea trupească și sufletească și învrednicește-l a se împărtăși cu preacuratele Tale Taine…”

În rugăciunea a treia, preotul expune darurile și bunătățile pregătite de Dumnezeu pentru cel care arată o pocăință sinceră cu zdrobire de inimă pentru păcatele sale:

„Domnul Dumnezeu, preamilostivul, să te miluiască. Domnul Iisus Hristos să-ți împlinească toate cererile cele bune. Domnul, Cel în toate puternic, să te izbăvească de tot necazul și de toată boala [...]. Domnul, ca un bun, milostiv și de oameni iubitor, să-ți dea iertare de păcate…”

Îndrumările din Molitfelnic subliniază că, „...dacă va fi fost mărturisit bolnavul mai ­înainte, îndată să fie împărtășit cu Sfintele Taine; iar dacă nu, să se mărturisească…”

Aceste două lucrări sfințitoare trebuie să le aibă în vedere preotul pentru a nu-l lipsi pe credincios de haina de nuntă și de merinde pentru viața veșnică.

Taina Spovedaniei îl ajută pe om să dobândească iertare de păcate și să redobândească starea de curăție pe care a avut-o la Botez. Spovedindu-ne, ajungem să ne bucurăm de comuniunea cu Dumnezeu prin reintegrarea în trupul Bisericii prin Sfânta Euharistie. Prin Spovedanie primim în sufletele noastre nădejdea moștenirii vieții veșnice, prin Spovedanie devenim mai ușori, mai liberi, dobândim o liniște a conștiinței, care naște pacea din sufletele noastre.

Prin iertarea de păcate la Spovedanie se desființează, se șterge orice păcat care desparte pe om de Dumnezeu. Orice despărțire îl ajută pe el să se simtă în unire cu Dumnezeu, cu aproapele și cu sine însuși. „Împacă-l și-l unește pe dânsul cu Sfânta Ta Biserică în Iisus Hristos, Domnul nostru…”

Rugăciunea de dezlegare, de după mărturisire, rostită de către preot: „Doamne, Dumnezeul nostru, care ai iertat păcatele lui Petru și ale desfrânatei, prin lacrimi, și ai îndreptat pe vameșul, care și-a recunoscut greșelile, primește mărturisirea robului tău (N), și cele ce a greșit cu voie și fără de voie, prin cuvânt, cu fapta sau cu gândul, ca un Bun, iartă-i-le, Tu, Cel ce singur ai putere de a ierta păcatele…”, îl încredințează pe creștin Bisericii, îl liberează de păcate și îl apropie de Sfânta Împărtășanie. (va urma)

(Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra)

Citeşte mai multe despre:   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul  -   spovedania  -   Sfanta Impartasanie