Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial De ce sunt necesare Spovedania şi Împărtăşirea în pragul morţii? (II)

De ce sunt necesare Spovedania şi Împărtăşirea în pragul morţii? (II)

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Pr. lect. dr. Marian Mihai - 13 Apr, 2021
Plecarea cuiva din viața aceasta fără spovedanie și fără împărtăşire este socotită, pe drept cuvânt, nu numai o mare pagubă pentru sufletul celui răposat, ci și un mare păcat, prin nepurtare de grijă, pentru cei din familia lui rămași în viață, care ar fi trebuit să se îngrijească și de sufletul muribundului.

În vremea sfârșitului pământesc, omul, de multe ori, este cuprins de neliniște și de spaimă, de aceea are nevoie de întărirea, mângâierea și prezența celor dragi în jurul lui, mai ales în zilele noastre, când atâția oameni se sting singuri în spitale, departe de familie.

Chiar dacă înțelegerea lor abia pâlpâie, sau pare că s-a stins cu totul, simpla prezență a noastră la căpătâiul celui bolnav, tăcută, senină, veghetoare, le este de mare folos, iar chemarea preotului, care administrează cele sfinte, reprezintă mângâierea și nădejdea celui aflat pe patul suferinței și aduce sprijin și mulțumire sufletească pentru familia îndurerată, care încearcă să-și facă datoria până la sfârșit.

Este de dorit ca tot timpul vieții noastre să-l petrecem cu Dumnezeu, căci, „orice fel de timp pe care noi îl petrecem în afară de Dumnezeu este timp pierdut” (Sfântul Ioan Gură de Aur). Dacă, totuși, ne-am abătut din diferite motive de la rânduiala creștinească a purtării de grijă față de suflet și am amânat sau neglijat împărtășirea de cele sfinte, atunci măcar în vremea sfârșitului nostru să credem, să dorim și să primim cuminecarea cu Trupul și Sângele lui Hristos.

„Din tinerețe, Mântuitorule, poruncile Tale le-am lepădat și mi-am trecut toată viața cu pofte, neîngrijindu-mă și lenevindu-mă; pentru aceasta strig Ție, Mântuitorule: măcar la sfârșit, mântuiește-mă” (Canonul Sf. Andrei Criteanul).

După cum mărturisirea păcatelor, iertarea şi dezlegarea lor reprezintă calea cea mai sigură, mai scurtă și mai dreaptă spre iertarea păcatelor, tot așa Sfânta Euharistie este calea cea mai scurtă, mai sigură și mai dreaptă spre sfințirea sufletelor noastre. Este focul și lumina care curăță toată întinăciunea sufletelor noastre.

Sfânta Împărtășanie este arvuna vieții veșnice, merinda cea mai scumpă și mai de pe urmă, de care nici un creștin nu trebuie lipsit.

Prin Împărtășanie nu primim numai darurile Sfântului Duh, oricât de bogate ar fi ele, ci pe Vistiernicul acestor daruri. „Prin Împăr­tășanie suntem prezenți personal la Cina cea de Taină. Același Stăpân este prezent. Aceeași pâine. Același pahar. Aceeași jertfă. Aceeași Odaie de sus. Același Duh Sfânt. Aceeași Cinci­zecime.”

Sfinții Părinți, de la Sinodul I, în canonul 13, îi îndeamnă pe credincioși: „Iar pentru cei ce pleacă din viață să nu fie lipsiți de merinda cea mai de pe urmă și mai trebuincioasă. Sfântul Trup și Sânge vor fi, pentru sufletul celui răposat, cel mai bun tovarăș, scut și apărător în fața Tronului Judecății”.

După Împărtășanie, celui suferind i se citesc rugăciuni de mulțumire, iar, dacă contextul nu permite, măcar aceasta: „Trupul Tău cel Sfânt, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, să-mi fie spre viața de veci și Sângele Tău cel scump spre iertarea păcatelor”.

Prin rostirea acestei rugăciuni preotul Îl roagă pe Dumnezeu Cel bun să-l primească pe cel aflat în suferință în Împărăția cerurilor și să-i ierte păcatele.

Sfânta Euharistie, fiind taina iubirii și a unirii cu Dumnezeu, o primim cu bucurie în toate zilele vieții noastre, nu numai în vremea sfârșitului nostru, invitația fiind făcută pentru toți creștinii: „Vino, la această Masă de Taină, creștine! Aleargă, dar cu smerenie și cu evlavie, către această Sfințită Masă, că, dacă ești bolnav, aici primești dorita sănătate. Dacă ești sărac, te îmbogățești. Dacă ești gol, te îmbraci. Și ostenit de ești, te odihnești, și în scurt, de orice lucru bun ai trebuință, aici îl găsești, în această masă cerească și preadulce”.

Omul contemporan, care trăiește după tiparul unei societăți desacralizate, furat fiind de grijile lumești, conștientizează greu comuniunea personală cu Dumnezeu și cu aproapele. Până la urmă, în fața morții trăim singuri drama sau bucuria despărțirii sufletului de trup.

Este bine să știm că Sfânta Euharistie aduce multe binefaceri duhovnicești și bogate roade pentru viața noastră de aici și din veșnicie.

Părintele Cleopa Ilie, marele duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria, subliniază în cartea „Urcuș spre Înviere” roadele Sfintei Împărtășanii:

- se unește cu Hristos după har, căci cel ce mănâncă Trupul și bea Sângele lui Hristos, rămâne în El și El întru dânsul (Ioan 6, 56);

- are viață veșnică întru El și va trăi veșnic (Ioan 6, 53-58);

- va fi înviat spre viață veșnică în ziua cea de apoi (Ioan 6, 54);

- în cel ce se unește cu Hristos prin Împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui vine să locuiască Dumnezeu, făcându-și în el sălaș (Efeseni 3, 17; Ioan 3, 24; 14, 20 ş.a.);

- cel ce se împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului are pe Hristos viețuind în el (Galateni 2, 20; 4,19);

- unul ca acesta sporește și crește în lucrarea celor duhovnicești (Efeseni 4, 15-16);

- celui ce se împărtășește cu credință, cu evlavie și cu umilință îi aduce curățire de păcate, sfințire, luminare și viață veșnică (Sfântul Ioan Damaschin, Rugăciunea a V-a);

- aduce, de asemenea, sfințire trupului și sufletului, alungă nălucirile și curăță patimile, aduce îndrăzneală către Dumnezeu, îndreptare și întărire a vieții spre înmulțirea faptelor bune și spre desăvârșire (Sfântul Vasile cel Mare, Rugăciunea a VI-a pentru Împărtă­șa­nie);

- această Sfântă Taină aduce bucurie duhovnicească și sănătate trupului și sufletului (Sfântul Chriril al Alexandriei, Rugăciunea a IV-a).

De acestea și încă multe altele se bucură creștinul care primește Sfintele și de viață făcătoarele Taine. De aceea trebuie să le primească mai ales în vremea sfârșitului său.

Viața până la moarte reprezintă o perioadă de pregătire, pentru a ne bucura de fericire veșnică: „Pregătirea pentru viața veșnică nu se face așadar într-o clipită și nu-i de-ajuns tânguirea din ceasul morții, deși căința și întoarcerea omului la Dumnezeu în ceasul din urmă își au și ele prețul lor. Ea este lucrare de fiecare clipă de-a lungul întregii noastre vieți, întemeiată pe credință, nădejde și iubire” (Jean Claude Larchet).

Sfânta Liturghie reprezintă cea mai importantă rugăciune de cerere și mijlocire. Sfântul Grigorie cel Mare, răspunzând la întrebarea dacă există ceva care poate fi de folos sufletelor după moarte, ne învață: „Sfânta Jertfă a lui Hristos, jertfa mântuirii noastre, aduce mari foloase sufletelor chiar și după moarte, putând da iertare păcatelor lor în viața care va să vină. Pentru această pricină, sufletele morților cer uneori să li se facă Liturghii”.

La fel ne spune și Sfântul Simeon al Tesalonicului: „Celor adormiți le sunt mai de folos Liturghiile, iar celelalte (pomenirile și milosteniile) îi ajută mai puțin [...].

Imaginea comuniunii cu Hristos Domnul, cu Maica Domnului, cu sfinții și cu toți cei botezați, vii și adormiți, ne este arătată la Proscomidie, iar dacă suntem încrezători în iubirea lui Dumnezeu, care poartă de grijă tuturor, atunci când iubim pe cineva mult, din viața aceasta sau din cei pe care i-am condus în veșnicie, cel mai important lucru este să-l pomenim la Sfânta Liturghie. Ea este șansa noastră, este totul.

Noi dacă cerem mereu: „Vie Împărăția Ta” sau „Dă-ne nouă să ne împărtășim mai cu adevărat în ziua cea neînserată a Împărăției Tale”, atunci în această împărtă­șire eternă se încheie iconomia mântuirii, ca unire eternă a oamenilor cu Dumnezeu în Hristos.

Euharistia în viața de veci este, ca încoronare a iconomiei dumnezeiești, unirea/ comuniunea desăvârșită între creație și Hristos, în care „Dumnezeu să fie totul în toate” (I Corinteni 15, 28).

(Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra)

Citeşte mai multe despre:   Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul  -   spovedania  -   Sfanta Impartasanie