De la primat la patriarh

În şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 februarie 1925 a fost citită şi aprobată propunerea de ridicare a Mitropoliei Ungrovlahiei la rang de patriarhie. Sumarul acestei şedinţe descrie atmosfera sinodului la care au participat clerici şi mireni şi bucuria cu care această hotărâre a fost primită.

Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei, în sesiunea sinodală din toamna anului 1924, a propus ca "Mitropolia Ugro-Vlahiei (Muntenia), cu scaunul mitropolitan din Bucureşti, să fie ridicată la rangul de Patriarhie; iar mitropolitul Ungro-Vlahiei, ca Primat al României, care de drept e şi preşedinte al Sf. Sinod, să poarte titlul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Naţionale Române cu reşedinţa în Bucureşti". Între motivele enunţate pentru ridicarea Bisericii Ortodoxe naţionale la patriarhat, se aminteau vechimea creştinismului românesc, originea sa apostolică, organizarea bisericească primară în Dobrogea, sprijinul românesc pentru lumea ortodoxă, concluzionând că "toate aceste jertfe şi fapte mari creştineşti, săvârşite de voievozii şi neamul nostru în interesul creştinătăţii, ne dau dreptul, incontestabil, ca acum, când prin marile răsboiu neamul nostru sâa întregit, alcătuind o singură ţară România Mare, cu o unică Biserică ortodoxă, care are 14 milioane de credincioşi cu 5 mitropolii şi 14 episcopii, ca Bisericii noastre ortodoxe române să i se dea o nouă situaţie legală şi canonică, în rândul celorlalte Patriarhii ortodoxe de răsărit".

"Propunerea se primeşte unanim"

Şedinţele Sfântului Sinod s-au reluat la 4 februarie 1925. Printre ierarhii prezenţi, preşedintele mitropolit primat Miron Cristea ne readuce în atmosfera de sfârşit de 1924 şi început de 1925: "Chestia s-a pregătit în cursul sesiunii din nov. 1924, dar până să-şi gate mitropolitul Pimen propunerea, până am trecut alte chestii, s-au mai dus unii episcopi acasă, la treburi urgente. Aşa a rămas pentru sesiunea în continuare. Ministrul preşedinte Brătianu era cel mai voios de asta. Mereu da zor. Prof. Iorga, Dr. Lupaş şi alţii scriu articole de pregătire, corpul profesoral de la Facultatea teologică din Cernăuţi un memoriu tipărit. Ministrul Lapedatu gată proiectul şi motivarea. Convoc Sinodul pe 4. II. 925". Sumarul şedinţei sinodale din 4 februarie 1925 aminteşte că s-a dat citire propunerii amintite, demers susţinut de Pimen Georgescu, mitropolitul Moldovei şi Sucevei, propunător; Nectarie Cotlarciuc, mitropolitul Bucovinei; arhiepiscopul Gurie Grosu al Chişinăului; episcopul Lucian Triteanu al Romanului; episcopul Roman Ciorogariu al Oradei Mari; episcopul Nicolae Ivan al Clujului şi episcopul Ilarie Teodorescu al Constanţei. Cel ce era subiectul demersului, viitorul patriarh Miron Cristea, amintea acest moment: "Mitropolitul Pimen era bolnav de gripă, spre marele lui regret. Propunerea o ceteşte mitropolitul Nectarie al Bucovinei, fiind iscălită de el. Prezidează arhiepiscopul Gurie al Chişinăului. Toţi însufleţiţi. Propunerea se primeşte unanim".

IPS arhiepiscop Gurie a luat cuvântul primul: "Ca Arhiepiscop al Basarabiei, salut cu toată inima şi cu tot sufletul această istorică propunere, făcută de Mitropoliţii Ţării Româneşti, ca noi să avem în capul nostru pe Patriarhul Românilor ortodocşi din ţara reîntregită", amintind de basarabeni: "Noi, cei dintâi, am cerut ca Biserica să fie ridicată la rangul de Patriarhie, şi am spus că Mitropolitul Primat al ţării să fie ridicat la rangul de Patriarh", în temeiul Canonului 34 al Sfinţilor Apostoli. Episcopul Lucian de la Roman a citit memoriul Consiliului Profesoral al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, iar Preasfinţitul Dionisie Ismaileanul, vicar al Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, a citit scrisoarea-declaraţie din 11 decembrie 1924.

Sentimentele guvernului în această chestiune

Ministrul cultelor, Alexandru Lapedatu, a arătat "care sunt sentimentele guvernului în această chestiune": "Organizarea Bisericii Ortodoxe Române stă în aşa de strânsă legătură cu aceea a statului, că fazele dezvoltării acestuia sunt şi ale aceleia". Evenimente istorice precum întemeierea statelor feudale româneşti şi independenţa dobândită în anul 1877 au corespondent bisericesc, la doar câţiva ani distanţă, în întemeierea Mitropoliilor Ţărilor Române, respectiv dobândirea autocefaliei în 1885. Reîntregirea neamului românesc era firesc să fie urmată de unirea tuturor Bisericilor ortodoxe locale din cadrul României Mari: "Constituirea actualului stat român, al unităţii naţionale - cel de după primul război mondial - a impus şi el necesitatea reorganizării Bisericii noastre în raport cu noua lui alcătuire şi însemnătate politică".

Ministrul Lapedatu a vorbit şi despre titlul de primat pe care mitropolitul Ungrovlahiei îl purta: "Ceea ce a rămas a se mai face e a se determina rangul ce se cuvine să aibă, în viaţa bisericească şi a Statului, capul ierarhic al Bisericii Ortodoxe Române, mitropolitul Ungrovlahiei, întrucât calitatea sa de până acum de primat al României - la care de nevoie s-a recurs în 1865 - nu mai poate corespunde nici situaţiei actuale a Bisericii noastre şi nici tradiţiilor de organizare din Bisericile Ortodoxe". Despre acest "titlu de împrumut din ierarhia Bisericii Romano-Catolice", amintea că "nu există în tradiţia Bisericii Răsăritului" şi constituia, "negreşit, un unicum în organizaţiunea acestuia".

De asemenea, situaţia bisericească din ţară reclama drept necesară înfiinţarea patriarhiei: "Capul ierarhic al Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Ungrovlahiei, are sub autoritatea sa morală, ca prezident al Sfântului Sinod, trei mitropolii cu individualitate istorică bine determinată şi o arhiepiscopie de însemnătatea unei adevărate mitropolii şi 13 eparhii sufragane. În această situaţie, el nu mai poate fi decât ceea ce reclamă importanţa excepţională a faptului acestuia şi istoria celorlalte Biserici Ortodoxe cu organizaţiune naţională: Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române".

În calitate de ministru de resort, acesta prezintă şi cadrul legal în care primatul României putea deveni patriarh, în condiţiile în care Biserica Ortodoxă Română era autocefală, iar suveranitatea statului, incontestabilă: "Instituirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Română nu schimbă cu nimic constituirea organică a acestei Biserici, precum, la timpul său, instituirea Primatului României nu a schimbat nimic în constituirea organică a Bisericii noastre de atunci. Atribuţiile patriarhului, acordate de Sfintele canoane şi de legile ţării, nu sunt şi nici nu pot fi de natură a altera caracterul actual al vieţii noastre bisericeşti şi nici a încălca drepturile şi prerogativele canonice şi legale, ale episcopatului român".