Despre materia folosită la Sfânta Euharistie: pâinea, vinul şi apa

Biserica creştină, în înţelepciunea ei, s-a folosit, de-a lungul timpului, de anumite mijloace cu caracter simbolic pentru a exprima într-o formă cât mai clară adevărurile de credinţă. Lucrurile acestea materiale, prezente în viaţa noastră de zi cu zi, puse în legătură cu Dumnezeu, capătă o anumită valoare spirituală, căci, prin rugăciunea săvârşită, harul Duhului Sfânt le sfinţeşte, iar omul, prin gustare, se împărtăşeşte de dumnezeire. Cuvântul lui Dumnezeu, folosit în rugăciune, este însoţit de o energie divină care lucrează şi asupra materiei, şi în sufletul credinciosului, stabilind o legătură între Dumnezeu şi om. Aceste obiecte materiale sunt folosite în cult ca mijloace vizibile de exprimare a unui adevăr, prin care aducem cinstire lui Dumnezeu.

Chemarea Duhului Sfânt pentru sfinţirea lucrurilor materiale, de care se foloseşte Biserica pentru sfinţirea persoanei umane, sfinţire care se face prin semnul Sfintei Cruci, ne arată că în fiecare lucrare sfinţitoare Se află Hristos Domnul prin Duhul Sfânt şi că lucrarea aceasta comună este neîmpărţită şi nedespărţită: „Energia divină este asumată prin cuvinte şi prin mijloacele materiale la însăşi dumnezeirea, prin lucrarea Duhului Sfânt“ (pr. prof. Nicolae Buzescu, „Lucrarea Sfântului Duh în Sfintele Taine“, p. 573).

În cadrul Sfintei Liturghii, la Proscomidie, preotul liturghisitor foloseşte darurile de pâine şi vin, la care adaugă puţină apă curată, şi întreaga aducere a darurilor acestea se face „întru pomenirea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos“, iar în lucrarea preotului „se vesteşte moartea şi se mărturiseşte Învierea Domnului“. Proscomidia reprezintă rânduiala prin care se aleg, se pregătesc şi se binecuvântează darurile care sunt aduse (pâine şi vin) pentru Sfânta Liturghie; în rânduiala ei are loc o imitare a gesturilor Domnului Care, la Cina cea de Taină, „luând în mâini pâinea şi vinul, le-a arătat mai întâi lui Dumnezeu Tatăl, închinându-I-le ca daruri“. Acest lucru îl săvârşeşte şi Biserica prin preoţii ei: îşi oferă darurile lui Dumnezeu. Prin această slujbă, pâinea şi vinul sunt numite „cinstite daruri“ închinate lui Dumnezeu, şi după Epicleză devin „Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos“. Şi pentru că cele aduse de credincioşi la Altarul bisericii sub formă de dar, în chipul pâinii şi al vinului, sunt afierosite Domnului prin rugăciuni, atunci aceste daruri „dumnezeieşti“ şi „cinstite“ trebuie alese cu grijă şi pregătite cu sfinţenie, căci ele sunt antitipuri ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Să fim, aşadar, atenţi ce punem pe Sfântul Disc şi ce punem în Sfântul Potir.

De ce pâine şi vin?

1. În primul rând, în Vechiul Legământ, pâinea făcea parte din materia de jertfă poruncită de Dumnezeu lui Moise: „Iară pe masă să pui pâinile punerii înainte, care se vor afla pururea înaintea Mea“ (Ieşire, 25, 30). Această ofrandă reprezenta, în Legea Veche, recunoştinţa adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile sale revărsate asupra oamenilor: Melchidesec, regele Salemului, l-a întâmpinat pe Avraam cu pâine şi vin, ca o prefigurare a jertfei din Noul Legământ (Facere 14, 18); mana şi apa din care s-a hrănit poporul lui Dumnezeu în pustie reprezentau o prefigurare nedesluşită a Sfintei Euharistii („Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci“ - Ioan 6, 49 şi 51).

2. În al doilea rând, pentru că această materie de pâine şi vin a fost aleasă de Mântuitorul Iisus Hristos şi în cadrul Cinei celei de Taină s-a instituit Sfânta Euharistie, atunci când Mântuitorul a zis: „Luaţi mâncaţi... beţi dintru acesta toţi...“

3. În al treilea rând, pentru a se diferenţia de jertfele legii vechi care erau din cărnuri (jertfe sângeroase) sau din roadele pământului din care se hrăneau nu numai oamenii, ci şi animalele.

Pâinea şi vinul sunt specifice numai persoanelor umane. Înainte de a fi sfinţite la Liturghie, darurile de pâine şi vin sunt sfinţite prin truda, priceperea şi cheltuiala omului, faţă de alte alimente care se consumă aşa cum sunt şi care se găsesc în starea lor naturală.

Din alt punct de vedere, atât pâinea, cât şi vinul simbolizează comuniunea în cadrul Bisericii, făcându-ne pe toţi un singur trup: Biserica. Darurile de pâine şi vin aduse de credincioşi la Proscomidie ne încredinţează de realitatea vizibilă a participării noastre la Jertfa Euharistică ce se aduce prin preot, căci nimic nu arată mai clar trupul omului, sub formă de simbol, decât pâinea şi grâul din care este făcută ea. De aceea folosim la colivă grâu, şi nu altceva.

În atmosfera duhovnicească din biserică, omul, atunci când aduce darul său, defilează către Altar, căci ştie că acolo este Răsăritul cel de Sus, şi aduce cu sine jertfa mâinilor, sub formă de dar (pâine şi vin) şi lumânarea sa (tot ca o jertfă care se arde pe sine ca să lumineze) şi pe cei dragi (aşezaţi, după numele lor, în pomelnic).

Prescura, care vine din grecescul „prosfora“ şi care înseamnă jertfă, ofrandă sau punere înainte, este o pâine mai mică, făcută din aluat dospit şi se foloseşte în mod expres la săvârşirea Sfintei Liturghii. Prescura care este făcută din pâine dospită, amestecată cu sare şi apă, are diferite forme, dar fiecare în parte poartă pecetea dumnezeirii: IS, HR, NI, KA (Iisus Hristos învinge). Forma rotundă simbolizează pământul şi lumea care locuieşte pe el şi pentru care S-a jertfit Hristos Domnul - I se aduce înapoi ca jertfă sau ofrandă, iar prescura sub formă de cruce (cu patru capete) simbolizează cele patru laturi ale lumii (N, S, E, V). Mai sunt şi prescuri cu trei cornuri care simbolizează Sfânta Treime, sau cinci - amintindu-ne de înmulţirea pâinilor. Prescura poate fi făcută de orice persoană care are o viaţă curată, care merge la biserică şi care cunoaşte şi împlineşte rânduielile bisericeşti (se roagă, posteşte, face fapte bune). Nu trebuie să fie o femeie necăsătorită sau văduvă, în felul acesta nu există nici o oprelişte canonică şi nici indicaţia de a fi făcută de o persoană de parte femeiască! Prescura o poate face şi preotul sau preoteasa care trăiesc viaţă de familie, trebuie doar să fie pricepuţi în a plămădi aluatul, să fie cu dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Aducem pâine dospită lui Dumnezeu pentru că aşa s-a folosit la Cina cea de Taină şi pentru că ne arată în mod clar întruparea desăvârşită a Domnului şi sufletul desăvârşit.

Despre pregătirea materiei, desigur că preoţii bisericii se îngrijesc şi cunosc aceste rânduieli şi de aceea aleg persoana cea mai potrivită pentru a pregăti prescura la Liturghiile din timpul anului bisericesc.

Despre materia Sângelui Mântuitorului Hristos ne vorbeşte Sf. Simeon al Tesalonicului: „Vinul din roada viţei trebuie să fie bun, bine mirositor, curat şi acceptabil la băut, să nu fie amestecat cu alte băuturi în afară de struguri... să nu îndrăznească cineva să folosească vin de fructe, vin înăcrit sau must sau amestecat cu altă băutură, căci păcătuieşte de moarte şi se cateriseşte“. În Răsăritul Ortodox, chiar dacă nu există o dispoziţie clară cu privire la culoarea vinului, se foloseşte vinul de culoare roşie, ca să semene cât mai mult cu sângele curs din coasta Mântuitorului. „Excepţii pot exista, la nevoie, preotul poate aplica regula iconomiei, păstrând totdeauna ca o precauţie indispensabilă «vinul» evanghelic şi rodul viţei. Altfel cade în păcatul grav al nepăsării şi al lipsei de evlavie faţă de Taina săvârşită“ (Ioannis Foundoulis, „Dialoguri liturgice“, vol. 1, p. 220).

Apa este o altă materie folosită la Sfânta Jertfă şi reprezintă elementul natural fără de care nu există viaţă pe pâmânt: potoleşte setea, se întrebuinţează la curăţirea trupului, este necesară pentru plante

şi animale. Prin caracterul său simbolic, apa devine element de curăţire sufletească, iar prin gustul şi efectul de saţietate ne aminteşte de rolul purificator al harului dumnezeiesc. În cadrul Sfintei Liturghii, când este amestecată în Sfântul Potir cu vin, simbolizează apa care a curs împreună cu sângele din coasta cea dătătoare de viaţă a Domnului (Ioan 19, 34).

Având în vedere faptul că cele materiale aduse ca dar de jertfă constituie elementele constitutive nu numai pentru viaţa aceasta pământească, ci şi pentru viaţa cea veşnică, atunci atenţia noastră faţă de ce punem pe Sfântul Disc şi în Sfântul Potir trebuie să fie îndoită. Teologia scolastică spune că elementul constitutiv e acel lucru în afara căruia e cu neputinţă ca el să devină ceea ce devine. Hrana e necesară pentru constituirea firii trupului, hrana cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos e necesară, potrivit învăţăturii drepte a Bisericii, vieţii celei de veci, căci spune Marele Vasile: „Cuminecarea cu Trupul şi Sângele lui Hristos e necesară pentru viaţa veşnică“ („Regula morală“) şi că „cel născut prin botez trebuie să fie hrănit prin împărtăşirea dumnezeieştilor Taine“ („Despre Botez“). Aşadar, „să stăm bine, să stăm cu frică şi să luăm aminte!“ (Responsabil de rubrică diac. Ciprian Bâra)