Diaconul Theodor V. Stupcanu, profesor de psaltichie la Seminarul Veniamin din Iași

Idealul românilor din Moldova de a avea şcoli şi, totodată, de a practica în biserici cântarea în limba naţională a început să prindă contur încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Astfel, a urmat creşterea interesului pentru cartea de cântări psaltice tradusă în limba română. Iată că, tot în acest secol, dezideratul românizării complete a cântării bisericeşti a fost realizat în opera muzicală a ctitorilor psaltichiei moderne, Macarie Ieromonahul, Anton Pann şi Dimitrie Suceveanu, o parte din creaţiile acestora fiind utilizate fără modificări şi astăzi în cultul ortodox din Ţara Românească şi Moldova. 

La această ctitorie se adaugă şi numele diaconului profesor Theodor V. Stupcanu, a cărui contribuţie se înscrie în prima jumătate a secolului XX. S-a născut în data de 9 martie 1861 în „Basarabii Fălticenilor”, judeţul Suceava, din părinţii Vasile, preotul, şi prezbitera Ecaterina Stupcanu. A terminat clasele primare la o şcoală din Târgu Frumos, apoi s-a înscris, în 1875, la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costache”, una dintre cele mai vestite şcoli ale Moldovei din acea vreme, pe care l-a absolvit cu rezultate foarte bune, figurând printre premianţi şi remarcându-se, în special, la disciplina Muzică bisericească. În anii seminariali învaţă psaltichia cu profesorul de muzică bisericească Grigore I. Gheorghiu.

A fost hirotonit în treapta de diacon în anul 1883, slujind la bisericile „Sfânta Parascheva” din Târgu Frumos, apoi la „Buna Vestire”, Catedrala Mitropolitană şi „Sfântul Spiridon” din Iaşi. În perioada în care slujea la Biserica „Buna Vestire” a urmat cursurile Conservatorului de Muzică şi Artă dramatică din Iași, unde a fost susţinut de către Teodor T. Burada, profesorul său de teoria muzicii, şi Gavriil Musicescu, de la care a învăţat armonie, devenind astfel „maestru”, adică un distins profesor de muzică în învăţământul preuniversitar.

După susţinerea examenului de capacitate în învăţământ a fost numit profesor de muzică vocală la Gimnaziul Teoretic din Vaslui (1892). Peste nouă ani a fost detaşat la Liceul Pedagogic din Iaşi, iar în 1904 a fost încadrat profesor titular la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costache”, unde fusese elev în urmă cu un sfert de veac. Aici a reprezentat în mod strălucit muzica psaltică, timp de 27 de ani, până în 1931, când s-a pensionat. Între anii 1926 și 1927 a fost profesor onorific la catedra de Muzică psaltică, înfiinţată pe lângă Conservatorul din Iaşi. A fost decorat cu medalia „Răsplata muncii”, clasa I, pentru şcoală bisericească.

Dintre elevii săi, unii au devenit muzicieni de prestigiu. Numele profesorului diacon Grigore Panţiru, ale cărui contribuţii la dezvoltarea paleografiei muzicale româneşti sunt cunoscute în ţară şi în străinătate, este demn de amintit.

Theodor V. Stupcanu trece la cele veşnice în vara anului 1936, în timp ce îşi vizita una dintre fiice, la Bucureşti. Din acest motiv mormântul său nu se află în locul de veci al familiei Stupcanu din cimitirul Eternitatea (Iaşi), pe care şi-l pregătise cu mulţi ani înainte de a deceda, ci în Capitală.

Activitatea componistică

Theodor V. Stupcanu, o personalitate marcantă a Iaşiului de la începutul secolului XX, avea o fire blândă, era smerit aşa cum se cuvine unui cleric adevărat, care avea dragostea de a lucra în ogorul Bisericii noastre Ortodoxe, remarcându-se, încă din vremea când era elev la Seminar, prin talentul său muzical. Diaconul Theodor Stupcanu şi-a consacrat viaţa elevilor de la Seminar, pentru care a scris un număr mare de caiete de „prelucrări”, după cum ne şi spune, încă din 1928, istoricul Mihail Posluşnicu.

Tipărituri

Deşi puţine pagini muzicale ale lui Theodor V. Stupcanu au avut şansa de a vedea lumina tiparului, din sutele de pagini de cântări bisericeşti compuse de el, principala sa publicație rămâne „Anastasimatarul” sau „Cântările Învierii” pe cele opt glasuri (melodii) bisericeşti, întocmit la Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1926; Metodă pentru a învăţa psaltichia (cântările bisericeşti) după vechea notaţie orientală, aprobată de Sfântul Sinod, cu nr. 169 din 30 iunie 1911, Bucureşti, ed. a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericeşti 1932. Este vorba de un mic „theoreticon”, o scurtă gramatică muzicală psaltică în care predomină comparaţiile cu muzica lineară; Paraclisul al doilea către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu care se citeşte pentru izbăvirea de toată scârba şi nevoia; Regule şi exemple pentru cetit Apostolul şi Evanghelia, Iaşi, 1921 (litografiat); Colecţie de cânturi şcolare, Iaşi, 1903. Este vorba de o publicaţie laică, o colecţie didactică cuprinzând cântece şcolare şi patriotice pe una sau două voci.

Manuscrise

Datorită faptului că avea un scris ordonat şi egal, maestrul de psaltichie a reuşit să redacteze un număr mare de caiete cu cântări psaltice, multiplicate prin litografiere, şi deosebit de căutate de către elevi între anii 1910 și 1926. După studierea acestor manuscrise, cel puţin 900 de pagini muzicale în notaţie psaltică, vrednicul de pomenire părintele Florin Bucescu, fost dascăl al Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare”, dar și fondatorul secției de Muzică religioasă din cadrul Conservatorului ieșean, a constatat că Stupcanu nu a copiat în manuscrisele sale variante din cărţile autorilor consacraţi de muzică bisericească, ci le-a prelucrat şi adaptat conform practicii de cânt folosite în Iaşi şi gustului artistic propriu.

Redăm, în ordine cronologică, titlurile manuscriselor lui Theodor V. Stupcanu ce cuprind cântări pentru toate slujbele din cadrul cultului ortodox: Cântări la serviciul praznicelor împărăteşti şi al sărbătorilor mari început a fi scris în 1910 şi terminat la 30.06.1911, cel mai vechi manuscris cunoscut; Cântări triodice... (69 de pagini), care provine dinainte de anul 1914, fiind un mic triod; Troparele sărbătorilor principale din cursul anului, terminat la 20 august 1915 (40 de pagini); Axioanele mici pe toate glasurile ce se cântă la rugăciunea de la ieşirea din clasă. „Scris în vacanţa anului 1915”; Cântări din serviciul praznicelor împărăteşti şi alte sărbători anuale (1916, 24 februarie, 96 de pagini); Partea a II-a din Anastasimatar. Utrenia (1916, 6 februarie, 126 de pagini); Anastasimatar sau Cântările Învierii pe cele opt glasuri întocmit conform programei pentru seminarii, aprobat de Sfântul Sinod la... 16 mai 1916; Cântări din Penticostar (terminat la 3 martie 1916, 40 de pagini); Catavasiile sărbătorilor împărăteşti (terminat în 31 iulie 1919, cu menţiunea că era criză de hârtie după Primul Război Mondial); Heruvice şi axioane, Iaşi, 1919 (48 de pagini); Anastasimatar sau Cântările Învierii pe cele opt glasuri... Partea I Vecernia (31 octombrie 1919 - 2 ianuarie 1920, 108 pagini); Podobiile ce se practică în biserică în afară de cele cunoscute în Anastasimatar (1920, 20 de pagini); Caiet cu Doxologii (incomplet, terminat în 30 mai 1920); Cântări triodice (terminat în 18 aprilie 1921, 78 de pagini); Polielee cu model de mărimuri şi slave (terminat în 20 octombrie 1921); Cântări liturgice... Iaşi, 1922 (64 de pagini litografiate); Cântările Cununiei, Parastasului, Înmormântărilor... (început în 1922 şi terminat la 24 martie 1923, 41 de pagini).

Lucrările maestrului ieşean, datorită faptului că sunt deosebit de bine realizate, au circulat intens în şcolile bisericeşti din Moldova şi din alte zone, timp de trei decenii (1910-1940). După trecerea anilor, valoarea acestor manuscrise a crescut, intrând în studiul şi preocuparea mai multor studenţi şi profesori, demonstrând măiestria dascălului ieşean.

(Va urma)