Dirijorul și compozitorul Gheorghe Danga (1905-1959)

În volumul „Dascăli de cuget și simțire românească”, Mitropolitul Antonie Plămădeală, Episcopul Buzăului pe atunci, scria în 1981, în capitolul „Anton Pann, protopsaltul și poetul, un Esop al românilor”, că acesta „a murit înainte de vreme și pe neașteptate și trăiește peste așteptări, înfruntând vremea, înscris hotărât pe drumul nemuririi. Unii înclină să creadă că el însuși n-a bănuit nici proporțiile la care posteritatea îi va evalua activitatea, nici locul care i se pregătește în istoria culturii românești”. Pentru frumusețea și adevărul acestor gânduri, le asociem și noi unui alt hăruit de Dumnezeu în destinul său muzical și profesional, lui Gheorghe Danga, înscris și el, fără să fi bănuit, pe drumul nemuririi, pentru edificarea coloanei fără sfârșit a muzicii românești, deopotrivă laică-populară și liturgică-religioasă.

Anul acesta s-au împlinit 64 de ani de la trecerea sa în veșnicie (5 septembrie 1959), în momentul de vârf al activității sale creatoare, la numai 54 de ani. Temperamental și inspirat în focul viu al creației, Gheorghe Danga a ars etapă după etapă, dând la iveală în scurt timp o bogată moștenire muzicală.

Când spunem aceasta ne gândim la zecile și sutele de coruri și creații laice și religioase, în mai multe variante și tonalități, colinde și piese de concert, pe care le interpreta cu corurile sale la bisericile Albă, Boteanu și Amzei, unde a dirijat corul ani buni. La o vreme se spunea că unde este Danga, apare un cor. Și așa era. A înființat numeroase formații corale, lângă unele instituții publice, pe care le pregătea apoi la nivel înalt, având să conducă o vreme și Corul Radiodifuziunii Române.

Între timp, lucrurile s-au mai schimbat în lume. La noi au căzut și s-au ridicat ideologii noi. Istoria le va judeca și le va rândui la locul lor. În context, însă, s-au desființat sute de coruri și formații artistice și de amatori. În aceste condiții de prefaceri, prin anii ’90, mulți creatori ai genului, printre care și Danga, au intrat într-un con de umbră vecină cu uitarea. Dar ceea ce este veșnic nu piere, căci unii dirijori și muzicieni mai avizați nu puteau uita piese și compoziții precum „Fie, Doamne, mila Ta spre noi!”, „Sârba în căruță”, „Ca la Breaza”, „Zamfira”, numeroase colinde purtând semnătura lui Danga, piese care au intrat de mult în patrimoniul muzicii românești.

Despre prima dintre acestea - „Fie, Doamne, mila Ta spre noi!” - se spune că la un moment dat, de vorbă cu unul dintre preoții acelor biserici, compozitorul se plângea că nu are texte pe care să scrie muzică și că pe loc preotul i-a dat un text: „Fie, Doamne, mila Ta spre noi!”, pe care compozitorul l-a primit și ca o ascultare din care a ieșit apoi o bijuterie muzicală pe care și azi corul nostru de la Biserica Popa Nan o cântă prin rotație la chinonice duminicale.

După știința noastră, personalitatea și activitatea creatoare a lui Gheorghe Danga au fost și sunt subiectul unor lucrări de licență la facultățile de teologie din București și din Târgoviște, iar unul dintre foștii mei studenți pregătește o lucrare de doctorat la Facultatea de Teologie din Sibiu.

Din fișa personală de la Uniunea Compozitorilor, scrisă olograf, aflăm câteva date interesante despre compozitor. Numele lui în actele oficiale era „George”, dar el a vrut și a semnat sutele de compoziții și de acte cu numele „Gheorghe”, „care este mai românesc”. A mai semnat și cu pseudonime ca A. Postencu, A. Popa, P. Bârsan.

Tatăl artistului era de profesie comerciant și se născuse în Albania, comuna Postenani, jud. Lescovic, ca fiu al lui Cosma și al Mariei, și a murit la 56 de ani, în 1929; mama, Zoe, născută Georgescu în 1880 la București, era de religie ortodoxă.

Gheorghe Danga s-a născut la 1 octombrie 1905 în București, strada Cuza Vodă, Sectorul Galben, și a fost botezat, conform Certificatului de botez eliberat de Parohia „Sfântul Nicolae”-Broșteni, la 20 ianuarie 1906, având ca nașă de botez pe Zoe Frangulea, probabil tot de origine albaneză, fără nici o legătură cu semnatarul acestor rânduri. Păstrând rigurozitatea și cutumele albanezilor și macedo-românilor, care de obicei se căsătoresc cu fete de același neam, Gheorghe Danga s-a căsătorit însă cu Paraschiva Bârsan, din Câmpina, la 26 august 1937.

Cu trimitere la istorie și din datele ce le deținem, în starea socială de atunci, familia a traversat o perioadă nu prea favorabilă și creșterea și dezvoltarea tânărului Gheorghe Danga au cunoscut unele dificultăți.

Școala generală a absolvit-o în 1916 cu notele cele mai mari, apoi Liceul „Sfântul Sava” din București în 1921, având o programă serioasă cu obiecte de studiu precum religia, limba română, limba latină, limba franceză, limba germană, istoria, geografia, matematica, muzica etc. La ultimul obiect este de prisos a spune că avea numai nota 10. Într-o autobiografie, în 26 ianuarie 1949, după ce spune că tatăl său era comerciant și mama sa lenjereasă (decedați), mai adaugă că nu are nici un fel de avere în afară de puterea sa de muncă și că de la 15 ani se întreține singur. Dacă ne gândim că pentru un tânăr perioada marilor acumulări este până la 20 de ani, că timpurile erau grele, vom înțelege că Danga a traversat în acei ani mari greutăți și adevărate sincope în ceea ce privește pregătirea intelectuală, pe care însă cu capacitatea sa de muncă le-a depășit apoi mai mult decât onorabil.

Activitatea corului bărbătesc „Zori de zi”

Încheind prima perioadă a studiilor la Liceul Sava, urmează căutări și orientări spre viitor.

La 18 ani îl aflăm pe tânărul Gheorghe Danga ca membru fondator al Societății „Zori de zi”, înființată la 27 septembrie 1923, în cartierul muncitoresc Grivița Roșie, în fruntea unui grup de tineri entuziaști și care avea secții de teatru, muzică corală, sport etc. Societatea își propusese în program acțiuni de ajutor pentru copiii săraci ai cartierului, dar din motive lesne de înțeles (lipsa de fonduri), după câțiva ani de căutări, în 1927, aceasta își restrânge activitatea, transformându-se în „Societatea corală Zori de zi”, al cărei suflet era tânărul Gheorghe Danga. Avea numai 22 de ani și, după mărturia lui, era, în zilele acelea, singurul cor bărbătesc din București. Aici, la „Zori de zi”, s-a văzut că Danga avea structură de lider de grup cu valențe de muzician și dirijor care se dobândesc în echipă și care se mențin numai prin valoare.

Putem spune că tot aici, la „Zori de zi”, Danga a făcut un pas mic, dar decisiv, formându-și mâna, structura și personalitatea de dirijor, pornind, cum se spune, de la firul ierbii, pentru a intra apoi definitiv pe poarta celor consacrați în această complexă vocație.

În fișa lui autobiografică, Danga scrie: „Am debutat ca dirijor la 17 mai 1928 în fruntea corului Zori de zi”. Concertul a fost unul de mare succes. Ziarul „Dimineața”, sub semnătura lui C.C. Nottara, în cronica sa scrie: „Pilde de asemenea formații găsim la cehi cu «Corul institutorilor din Praga», la ruși cu «Corul Cazacilor de pe Don» și acum la noi cu corul «Zori de zi» sub conducerea domnului Danga”. Aceasta în 1928. Avea numai 23 de ani și conducea formația de la 18 ani.

În cei cinci ani, cu sute de repetiții și mii de ore de lucru, până la debutul la Ateneul Român, Corul „Zori de zi” a avut zeci de concerte și spectacole muzicale legate de sărbătorile de Crăciun, Anul Nou, Sfintele Paști, sărbători naționale și ocazii festive în care tânărul dirijor își dovedise cu prisosință măsura valorii și a talentului său. Propulsat de focul sacru al acestui talent și dublat de o uriașă putere de muncă, Danga și-a creat statura morală și profesională fără de care nici un instructor de acest fel nu poate sta în fața formației sale de 50-100 de coriști și să ajungă la acele momente unice în care cei 100 să răspundă la o falangă de la mâna dirijorului.

Să spunem că elogiile și afirmațiile laudative exprimate aici au la bază articole de presă, fișa personală, acte de familie pe care Alexandru și Mihaela Danga, lucrători în radio, mi le-au pus la dispoziție, plus programe de sală și sute de scrisori de la instituții și persoane dintre care pe unii nu i-a cunoscut niciodată.

Despre toate acestea și multe altele am publicat mai pe larg în volumul omagial „Părintele Prof. Dr. Nicu Moldoveanu la 70 de ani” (Ed. BASILICA, București, 2010, pp. 206-254).

Pentru cei mai puțin avizați în domeniu este bine de știut că în anii în care steaua lui Danga se ridica, până la sfârșitul acestuia din 1959, în plan general în țară mai existau și alte coruri cu alte structuri. În acest sens, după unele încercări mai timide, un semnal de referință îl dăduse D.G. Kiriac în 1901 prin Corul Carmen, cu ideea generoasă de a se cultiva și promova muzica corală de inspirație populară pe mari scene din București și din țară. Ideea pornise de la Casa Școalelor prin publicarea de cărți de cântece pentru copiii de diferite vârste, direcționați fiind de Societatea Compozitorilor Români. În acest sens, carmeniștii au dat curs acestui mesaj în toată țara prin activități culturale.

Este locul să amintim în activitatea tânărului dirijor și a corului său „Zori de zi” despre invitația la Palatul Cotroceni. A executat un program echilibrat, incluzând și piese muzicale proprii. Pentru toate a primit felicitări de la regina Maria: „Ați făcut minuni”. Evenimentul este evocat mai detaliat într-o broșură retrospectivă a formației din 1923, la 20 de ani de activitate pe scenele bucureștene.

În programul său de debut de la Ateneul Român din 17 mai 1928, Gheorghe Danga face dovada precocității și maturității sale componistice. Alături de piese cu autori consacrați: Vorobchievici („Unul Sfânt”, „Ca pre Împăratul”), ­George Ștefănescu („Mândruliță de la munte”) sau Gavriil Galinescu („Foileană grâu mărunt”), alătură și un număr de compoziții proprii: „Cântec (zice Vodă)”, 1920-1922, versuri G. Coșbuc; „Cicivoi, cicivoi ș-are tata boi”, 1923; „Un cântec barbar”, 1923, versuri G. Coșbuc; „Noapte de vară”, 1926, versuri G. Coșbuc; „Momente” (30 octombrie 1926), scris sub inspirația unei ploi torențiale în comuna Bogați-Leordeni; „Auzit-am auzit” - popular interpretat de tânărul Ionel Popescu-Buftea; „La fântâna cu găleată”, 1928, pe o temă de Emil Monția.

Prin concertele de la Cotroceni și Ateneu (1928), la 23 de ani, dirijorul și compozitorul Gheorghe Danga a intrat definitiv în conștiința publică și a specialiștilor ca făcând parte din breasla celor mai apreciați și talentați muzicieni ai timpului.

Am vorbit despre succese la o vârstă timpurie, despre munca lui fără menajamente, dar nimic despre studiile sale muzicale, pentru că pur și simplu nu le avea. Era un autodidact. Viața și munca l-au maturizat devreme. Nu s-a lăsat însă purtat pe valul succeselor muzicale și al aplauzelor. Mulți ar fi făcut-o. Danga și-a dat seama că pentru viață trebuie o altfel de bază în pregătire. În acest sens, în 1927-1928, absolvă în particular Școala Comercială de băieți din București și, potrivit aceleiași autobiografii, face și doi ani la Academia Comercială, în 1928-1930.

Concomitent se înscrie la Conservatorul de Muzică, unde, în 1929, absolvă teorie și solfegiu la clasa Victor Gheorghiu, apoi armonie, contrapunct, forme și compoziție muzicală, „particular cu I.N. Otescu și Victor Gheorghiu, în mare măsură particular”, iar orchestrație, dirijat, folclor, „particular cu I.N. Otescu și Victor Gheorghiu și în cea mai mare măsură autodidact, în special dirijatul”. Pe baza acestora, în 1930, i se aprobă examen pe doi ani - noiembrie 1930 - aprilie 1932. Îl regăsim apoi efectuând serviciul militar la Regimentul 1 Vânători de munte Gardă nr. 2.

În 22 decembrie 1934, o nouă invitație la Ateneul Român cu un program de colinde, multe personale: „Bună dimineața”, „Liniște” (Cântec de Crăciun), „Un cântec barbar”, „Foaie verde maghiran” (din Brăila).

Viața lui Danga a fost una tumultuoasă precum vremurile de atunci. După stagiul militar, rămâne angajat la Societatea Steaua Română din Câmpina și este concentrat pe loc, în timpul războiului, până în 1942, în industria petrolieră. (Va urma)