Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Doi ierarhi cărturari, donatori importanţi către Academia Română

Doi ierarhi cărturari, donatori importanţi către Academia Română

Galerie foto (4) Galerie foto (4) An omagial
Un articol de: Daniela Șontică - 06 Sep, 2020

Înfiinţată în 1867, Biblioteca Academiei Române este depozitara unui inestimabil fond de manuscrise vechi, carte rară, stampe, hărţi şi fotografii. Prestigioasa bibliotecă este ctitoria mai multor generaţii de cărturari, iar fondul său cel mai valoros a fost creat prin donaţiile unor personalităţi. Doi dintre aceşti donatori au fost ierarhii Iosif Naniescu şi Dionise Romano. 

Între colecţiile speciale ale acestei prestigioase instituţii se află Colecţia de Manuscrise, care este şi cea mai bogată din ţară, Cabinetul de Stampe, Cabinetul de Numismatică, Cabinetul de Muzică şi Cabinetul de Hărţi. 

Primul donator de manuscrise şi cărţi vechi a fost Episcopul Dionisie Romano al Buzăului, în 1873. Alţi donatori importanţi au fost: Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Dimitrie C. Sturdza-Scheianul, Dimitrie A. Sturdza, Iosif Naniescu, Titu Maiorescu, Barbu Bellu, Rosetti-Rosnoveanu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Odobescu, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, donaţiile lor conţinând manuscrise, documente istorice, arhivă, corespondenţă, cărţi româneşti vechi şi cărţi străine. Fonduri importante de manuscrise au aparţinut cândva bibliotecii Mănăstirii „Sfântul Sava” şi Academiei Domneşti de la Bucureşti, bibliotecii Mitropoliei Ungrovlahiei, bibliotecii Mavrocordaţilor. 

Episcopul Dionisie Romano, cărturar, revoluţionar, donator 
 
Ierarhul Dionisie Romano al Buzăului este un nume de referință în istoria Bisericii noastre, fiind Episcop al Buzăului între anii 1864 și 1873, dar și în cultura română, un strălucit cărturar, întemeietor de școli, ctitor al presei bisericești de la noi şi donator de carte către Biblioteca Academiei Române. 

S-a născut la Săliștea Sibiului în 1806 și a trăit 67 de ani. Rămas orfan de la 14 ani, tânărul Dimitrie a mers la Mănăstirea Neamţ, unde, în anul 1823, îmbracă haina monahală cu numele de Dionisie. Dornic de învățătură, tânărul monah s-a înscris în București la cursurile Colegiului „Sfântul Sava”, dar și la cursul pentru pregătirea primilor învăţători români. Aici, Dionisie a lucrat la tipografia boierilor Clinceanu pentru a se putea întreţine şi pentru a-şi putea plăti școala. Era pasionat de începuturi, loc fiind destul pentru a se desfă­șura, întrucât abia peste câțiva ani buni avea să apară un Spiru Haret cu idei întemeietoare și reformatoare în învățământul național. Marele cărturar a înființat pe când era ierodiacon, în 1832, prima școală publică din orașul Buzău, dar şi prima bibliotecă din oraş. Ca revizor școlar în Buzău, a ajutat mult școlile din județul de la Curbură. S-a preocupat cu mult zel de alcătuirea unor manuale și de tipărirea lor, apărând astfel „Abecedar românesc spre întrebuinţarea tinerilor începători” (1834, 1839); „Abecedar religios” (1835); „Biblioteca tinerilor începători în 2 părţi” (1837, 1838), „Imnuri în proză pentru copiii care încep a ceti”, toate tipărite la Buzău. Ca director al tipografiei Episcopiei Buzăului, a reorganizat-o, publicând zeci de cărţi de cult şi de folos duhovnicesc. Lui îi datorăm prima publicație bisericească de la noi, „Vestitorul Bisericesc”, la care a conlucrat cu Gavriil Munteanu, profesor al Seminarului Teologic din Buzău. 

Mitropolitul Nifon al Ţării Româneşti l-a numit director la Seminarul Central din Bucureşti. Participarea sa la Revoluţia din 1848 i-a adus detenția la Văcărești, dar și destituirea din învăţământ. După ce a fost eliberat, Dionisie Romano s-a retras la Băbeni. Ulterior, a devenit stareţ al Mănăstirii Sadova. Nu după mult timp, a fost chemat la Mănăstirea Neamț și așezat stareț. Acolo a înființat Seminarul teologic, la vremea aceea numărând pste 80 de elevi. 

Pentru că fusese și un înflăcărat militant al Unirii Principatelor Române, Dionisie Romano a căzut apoi în dizgrația guvernului antiunionist condus de Teodor Balş, astfel încât, înlăturat de la stăreția Neamțului, pleacă în pribegie la București, unde era agreat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. În 1864 a devenit Episcop al Eparhiei Buzăului, unde a rămas până la sfârșitul vieții, în 1873. Ca ierarh, a întemeiat şcoli pentru călugări şi pentru tinerii săraci, la Mănăstirea Răteşti şi la Schitul Nifon, dar și la Coteşti şi la Dălhăuţi, în judeţul Vrancea.

Episcopul Dionisie Romano mai rămâne în memoria culturii române și prin faptul că a fost primul donator către Societatea Academică Română (prima denumire a Academiei Române). A donat peste 150 de manuscrise româneşti, slavone, greceşti, turceşti, arabe, precum și peste 7.000 de cărţi scrise în diferite limbi. 
Mitropolitul Iosif Naniescu, donație de peste 10.000 de volume

Unul dintre marii donatori ai Bibliotecii Academiei Române este cărturarul Iosif Naniescu, ­Mitropolit al Moldovei, care a trăit între anii 1818 și 1902. 

Născut în familia unui preot dintr-un sat basarabean, a rămas orfan de tată şi a fost crescut de un unchi al său, monah la Mănăstirea „Sfântul Spiridon” din Iaşi. A fost şi el atras de viaţa monahală, astfel încât, în 1835, intră în monahism. Iosif Naniescu a fost profesor de religie la Gimnaziul „Gheorghe Lazăr” și la Liceul „Matei Basarab” din București, iar mai târziu, directorul Seminarului Central. Mitropolit al Moldovei a devenit în anul 1875. 

Înainte de a fi un mare donator de manuscrise vechi către Biblioteca Academiei Române, Mitropolitul Iosif Naniescu a fost un binefăcător în plan social. În vremea Războiului de Independenţă al României, a susţinut din bani personali Crucea Roşie printr-o donaţie de 1.000 de lei. Ca ierarh, s-a îngrijit de spitale, delegând monahii de la mănăstirile Agapia şi Văratec pentru împlinirea multor acte de caritate şi milostenie. Virtutea milosteniei şi alte calităţi creştine ale sale au reverberat în timp, ierarhul fiind venerat ca sfânt în Biserica noastră. 

Mitropolitul Iosif Naniescu a fost un mare colecţionar de carte rară şi de manuscrise vechi, unele datând din secolul al XVI-lea. Deţinea una dintre cele mai mari biblioteci particulare din Moldova, cuprinzând cărţi de teologie, psaltichii, romane istorice, dicţionare, enciclopedii, literatură franceză, cărţi de istorie, filosofie, economie, manuale şcolare. 

Fondul de carte şi manuscrise vechi a ajuns din biblioteca ­Mitropolitului Iosif Naniescu în colecţia Bibliotecii Academiei Române în ultima parte a vieţii mitropolitului, prin voinţa expresă a sa. Transportul cărţilor s-a făcut cu căruţele, după cum menţionează procesele-verbale de atunci, păstrate în arhiva Academiei. 

Volumele donate de mitropolitul cărturar sunt dintre cele mai diverse: lucrări importante ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, cărţi de ştiinţe, literatură şi filosofie, dar şi sute de broşuri cu conţinut variat, în română, franceză şi engleză, sute de plicuri cu documente din arhiva personală. Valoroase sunt şi câteva hrisoave şi condici ale unor mănăstiri moldoveneşti cuprinse în donaţie. 

S-a crezut până nu de mult că Mitropolitul Iosif Naniescu a donat 7.000 de volume Academiei, dar inventarierile ulterioare au dovedit că ierarhul cărturar a dăruit în jur de 10.000 de cărţi. Generozitatea sa îl situează pe Mitropolitul Iosif Naniescu între cei mai importanţi donatori de manuscrise şi carte rară către Academia Română, arătând o dată în plus legătura de nezdruncinat dintre credinţă şi cultură.