Domnitori filantropi la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului

Ne-a fost dat de Dumnezeu ca atunci când ne-am format ca popor să devenim şi creştini prin Apostolul Andrei, ,,cel dintâi chemat” al lui Hristos, pentru ca apoi creştinismul pe aceste meleaguri să fie apărat cu aceeaşi dăruire cu care ne-am apărat pământul, limba şi viaţa. Cel mai puternic așezământ de viață creștină din zona Țării Bârsei l-a constituit Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, ale cărei începuturi se pierd în negura timpurilor. La Pietrele lui Solomon, unde era o cetate dacică, toponimia mai păstrează un loc numit ,,La Bisericuce”, dar respectiva biserică a dispărut de mult.

Suntem convinşi că noianul de documente nepublicate şi nestudiate oferă în continuare informaţii, motiv pentru care nu pretindem că prin serialul pe care îl propunem în „Ziarul Lumina” am epuiza subiectul, ci dimpotrivă, deschidem doar drumul spre cunoaşterea subiectului filantropiei românești, salutând cu bucurie hotărârea Patriarhiei Române de a desemna 2020 drept Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români.

Biserica „Sfântul Nicolae” îşi identifică începuturile în negura vremurilor. „La anul de la Hristos 1292” – scriau cronicile vechi din Şcheii Braşovului, reluate de David Cepescu şi Ioan Jiapa – „au făcut o cruce de lemn în Şchei cu şindrilă şi după mulţi ani, atunci în locul crucei au ridicat biserică de lemn cătră anul de la Hs. 1513, cu hramul arhiereului Nicolae, iară cătră anul 1518 de la Hs. fost-au pe aceeaş vreme un preot, Petru, om vestit şi îndrăznind aceasta cu mai mulţ oameni din Şchei s-au dus la Ţara Românească la domnul Ţărăi, adecă la Ioan Neagoe Basarab Voevod, feciorul lui Basarabă şi l-au rugat să le ridice o biserică de piatră în Şchei“.

Intenţii de a prezenta viaţa bisericească braşoveană de pe aceste meleaguri se regăsesc din vremuri de mult apuse. Protopopul Vasile realiza la începutul veacului al 17-lea prima cronică cu subiect românesc din ţară, prezentând seria preoţilor şi viaţa bisericească din Şcheii Braşovului (Ştefan Meteș, „Cronica popei Vasile din Şcheii Braşovului”, în Drum drept, an I, 1913, pp. 1-3), preluată şi completată la 1742 de protopopul cronicar Radu Tempea II, care aduce documentaţia până în veacul al 18-lea (Radu Tempea, „Istoria beserecei Şcheilor Braşovului”, manu­scris aflat în arhiva muzeului din Şchei
[C.V. 39], care a cunoscut două ediţii: 1899, Braşov, Tipografia Ciurcu, sub îngrijirea lui Sterie Stinghe, şi 1969, Bucureşti, Editura pentru Literatură, sub îngrijirea lui Octavian Şchiau şi Livia Bot). Cu puţin timp înainte făceau acelaşi lucru saşii braşoveni, care însoţeau munca de cancelarie cu aceea de a scrie cronici, în care vizau în mod deosebit viaţa bisericească. O deosebită iniţiativă o aflăm prin editarea acestora într-o monumentală colecţie de la sfârşitul veacului al 19-lea, intitulată „Documente privind istoria oraşului Braşov” (Quellen zur Gesichte der Stadt Brasso, vol. I-VIII, Braşov 1903-1926, vol. IX, Braşov, 1999, p. 128), în care alături de cronici sunt aşezate şi documentele păstrate în arhiva Magistratului Braşovean (astăzi „Arhivele Naţionale Braşov”) din veacul al 13-lea până în veacul al 20-lea.

Un nefericit incident se consemnează în vechiul catastif al bisericii (Arhiva Muzeului, Fond Protocoale, Catastif 1, p. 2), alcătuit de David Cobrea, ceauşul brâncovenesc, ctitorul Bisericii Icoanei din Bucureşti, incident care se petrece „între anii 1680-1685, în zilele protopopului Staicu, când tătarii au trecut prin Ţara Bârsei spre a da ajutor turcilor la asedierea Vienei, mare spaimă s-a făcut între oameni (în Braşov) şi cine au avut, au adus tot în Cetate. Aşijderea au adus şi toate sculele Bisericii. După ce s-au potolit acea spaimă, iar au adus aceale scule la Biserică şi fiind o ladă de lăturoi (scânduri groase), multe scule şi scrisori şi hrisoave, nu o au băgat în visteria Bisericii, ce o au pus unde strâng prescurile, ca să stea acolo până a dooa zi, căci fiind grea nu o au putut sui în visteria Bisericii. Şi necăutând de acea ladă, nici mai întrebând până la anul, socotindu-se precum s-au pus alte lucruri la visterie, se va fi pus şi acea ladă, fiind acest protopop Staicu au avut purtare de grijă la acest lucru, şi aşa din nechiverniseală sau din vicleşug s-au pierdut acea ladă, care nu s-au mai aflat nici se va afla. Mare pagubă s-au făcut cu pierderea acei lăzi, fiindcă într-însa multe hrisoave de la părinţii Ţării Moldovei şi ai Ţării Munteneşti şi de la Magistratu din Braşov şi de când s-au zidit această Sfânta Biserică şi de când au fost venirea Bulgarilor aici, toate au fost la acea ladă şi multe scule, care toate acestea s-au pierdut”. Impresionat de această întâmplare, voievodul Constantin Brâncoveanu trimite aici pe şcheianul David Corbea, aflat la curtea sa, dar acesta raportează dispariţia documentelor, motiv pentru care se alcătuieşte noul catastiv pentru a inventaria documentele, cărţile, obiectele de cult şi toată averea Bisericii, semnat de protopopul Vasile Hoban, preotul Florea Baran, preotul Vasile Grid, fiul protopopului Staicu, preotul Crăstea, gocimanul Stoica Postăvarul, gocimanul Gheorghe Vătaful şi alcătuitorul catastifului David Corbea.

Abia în anul 1887 profesorul şagunist Vasile Glodariu primeşte sarcina din partea Consiliului parohial „să aranjeze arhiva şi biblioteca bisericii” şi în şedinţa parohială din 31 ianuarie 1892 se luase hotărârea să se publice documentele din vechea arhivă, fapt care s-a şi îndeplinit prin publicarea celor 6 volume de documente semnate de Sterie Stinghe între anii 1901 și 1906: „Documente privitoare la trecutul românilor din Şchei (1700-1785)“, vol. I-VI, Braşov, 1901-1906. Cercetătorii clujeni Octavian Şchiau şi Livia Bot („Radu Tempea - Istoria Sfintei Besereci...”) retipăresc cronicile protopopului Vasile şi Radu Tempea, iar marii istorici Nicolae Iorga („O descoperire privitoare la biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului”, în Memoriile Academiei Române, secţia istorică, seria II, tom XXII, 1939, Bucureşti ) şi Ştefan Meteş („Cronica popei...”) au adăugat valoroase contribuţii, culminând cu marea realizare a preotului şi profesorului braşovean Candid Muşlea, amintită mai sus și adăugând acestora numeroase alte studii. Acestora s-au adăugat alte contribuţii (State, N.N., „Înştiinţări…”; Stinghe, Sterie „Documente...”, vol. I-V; Stinghe, Sterie, „Hrisoave şi cărţi domneşti”, în Gazeta Transilvaniei, an 99, 1937, nr. 1-20; Sulică, Nicolae, „Minunata…”; Oltean, Vasile, „Semnificaţia documentului voievodal de la 1665, descoperit în Şcheii Braşovului”, în Astra, an XX, 1985, nr. 7; inclusiv monumentala colecţie de documente germane, editată la Braşov în 13 volume (Quellen…, vol. I-VIII, 1886-1926, vol. IX, 2002). (Va urma)