Dragostea „Preotului” Ioan față de fiii săi duhovnicești

Cuvintele rămase de la Sfântul Apostol Ioan - atât Evanghelia pe care a alcătuit-o, cât și cele trei Epistole sobornicești cuprinse în Noul Testament - sunt calde, vii, izvorâte din dragoste sinceră, purtătoare ale unor sensuri deosebite. Între multe mărgăritare duhov­nicești transmise în scrierile sale, strălucesc și câteva îndemnuri către părinți și copii, dezvoltate în special în scurtele sale mărturii epistolare.

Două dintre cele trei Epistole sobornicești transmise de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan încep printr-un termen diferit față de cel de „apostol” folosit de Sfinții Petru și Pavel în scrierile lor similare, și anume, cel de „preot”. Deși a fost unul dintre cei doisprezece Apostoli și, încă mai mult, unul dintre cei patru Evan­gheliști, Sfântul Ioan s-a autode­semnat „preot” atât la începutul celei de-a doua Epistole soborni­cești, cât și la începutul celei de-a treia. În prima situație sunt consemnate următoarele cuvinte: „Pre­o­tul, către aleasa Doamnă şi către fiii ei, pe care eu îi iubesc întru adevăr şi nu numai eu, ci şi toţi care au cunoscut adevărul, pentru adevărul care rămâne în noi şi va fi cu noi în veac: har, milă, pace fie cu voi, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Iisus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste” (2 Ioan 1-3). Avem aici o Epistolă sobornicească dedicată unei familii creștine, deși nu primim detalii nici despre numele „alesei Doamne”, nici vreun alt amănunt despre copiii acesteia. Se poate remarca aici că dragostea pe care Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan o avea pentru fiii săi duhovnicești se răspândea totodată asupra întregii familii a acestora. Este adevărat că putem considera acest pasaj și drept o mărturie a faptului că, în perioada primară, convertirea unui membru marcant al unei familii conducea adesea la apropierea întregii familii de Dumnezeu. La începutul celei de-a treia Epistole sobornicești, Sfântul Apostol Ioan notează: „Preotul, către ­Gaiu cel iubit, pe care îl iubesc întru adevăr: Iubitule, mă rog să ai spor în toate şi să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu sufletul. M-am bucurat mult când au venit fraţii şi au mărturisit despre adevărul tău, aşa cum umbli tu întru adevăr. Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud că fiii mei umblă întru adevăr” (3 Ioan 1-4). Aici, Gaiu este deosebit ca fiu duhovnicesc al Apostolului Ioan de ceilalți membri ai comunității creștine, dar viața sa aleasă este subliniată, totodată, printr-o strânsă legătură cu mărturia celorlalți creștini alături de care își ducea viața liturgică. Așadar, fie că vorbim de rudenia familială, fie de cea spirituală, Sfântul Ioan se adresează cu căldură în termenii unei filiații spirituale celor pe care îi cunoaște și dorește să întărească legătura lor de iubire și jertfelnicie.

„Vă scriu vouă, copiilor... ”

În prima Epistolă sobornicească, întâlnim câteva cuvinte foarte frumoase ale Sfântului Apostol Ioan dedicate atât copiilor, cât și părinților. Astfel, primul îndemn adresat copiilor se concentrează asupra păstrării unei vieți străine de păcat. „Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl pe Iisus Hristos Cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi” (1 Ioan 2, 1-2).

Îndemnul la păstrarea curăției sufletești și trupești este, de altfel, piatra de temelie pentru începutul vieții spirituale. Dacă un copil învață de mic să se ferească de păcate, atunci îi va veni mult mai ușor să evite și faptele rele atunci când va crește. De asemenea, pentru a feri sufletul copiilor de gândul deznădejdii, deoarece probabil existau cazuri în care aceștia se confruntau cu multe suferințe din partea părinților necredincioși, Apostolul întărește acest cuvânt de mângâiere: „Vă scriu vouă, copiilor, fiindcă iertate v-au fost păcatele pentru numele Lui” (1 Ioan 2, 12). O altă explicație a pasajului expus anterior este că Sfântul Ioan se adresează cu termenul de „copii” celor care se aflau la început în comunitatea creștină, fiind proaspăt botezați sau încă aflați în perioada catehumenatului. Deși ajunși la vârsta adultă, ei încă sunt „copii” din punct de vedere duhovnicesc, având nevoie de îndemnuri și cuvinte blânde pentru a căpăta vigoare spirituală în fața încercărilor pe care le vor avea de înfruntat.

„V-am scris vouă, părinților...”

În alt pasaj din prima Epistolă sobornicească, încărcat de aceeași coloratură pastorală, Sfântul Ioan se adresează părinților: „Vă scriu vouă, părinţilor, pentru că aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean. V-am scris, copiilor, pentru că aţi cunoscut pe Tatăl. V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel viclean” (1 Ioan 2, 13-14). Repetiția aproape supărătoare din pasajul de mai sus ne reliefează o idee esențială. „Părinții” Îl cunosc pe „Cel ce este de la început”, adică au dobândit o cunoaștere diferită de cea a „copiilor”, mult mai amplă, mai profundă, mai încărcată de har duhovnicesc, pe care sunt datori să o transmită mai departe, fapt pentru care acest aspect este subliniat de două ori de Apostolul Ioan. De asemenea, aici apar și „tinerii”, care reprezintă o etapă intermediară între cele de „copil” și „părinte”. Ei se află în stadiul de biruire a celui viclean. Așadar, împărțirea tripartită a Apostolului Ioan poate fi interpretată ad litteram, adică drept sfaturi și îndemnuri adresate copiilor, tinerilor și părinților de a duce în continuare viața lor spirituală întru Hristos sau, pe de altă parte, ca o scară a progresului duhovnicesc, în care prima etapă este cea a începătorilor („copiii”) care trebuie să respingă păcatul din viața lor, a doua este a celor avansați („tinerii”), care biruiesc deja în războiul nevăzut pe cel rău, iar a treia etapă este a celor desăvârșiți („părinții”), care au ajuns la cunoașterea teologică cea mai înaltă, împărtășindu-se de simțirea harului dumnezeiesc.

Oricare ar fi interpretarea conformă cu gândirea și intenția Apostolului Ioan, cu toții, indiferent de vârstă și progresul spiritual dobândit, trebuie să luăm aminte la prologul primei Epistole sobornicești și să ne străduim să păstrăm îndemnurile de aici: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, - și Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă - Ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos. Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină. Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El” (1 Ioan 1, 1-5).