Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Dumitru Seceleanu, un moșier coborât dintr-un neam de oieri

Dumitru Seceleanu, un moșier coborât dintr-un neam de oieri

Un articol de: Daniela Șontică - 25 Oct, 2019

„Neam de oieri, Secelenii au coborât în Vechiul Regat muşcaţi de patima muncii”, scrie istoricul Georgeta Filitti într-un articol despre neamul acestor țărani isteți și harnici care și-au depășit condiția. Primul care s-a remarcat a fost Nicolae Seceleanu. Fusese negustor de oi, iar în timp, devenise singurul fabricant de cărămidă din Buzău, arendaş al câtorva moșii și mare producător de postav.

Dumitru Seceleanu, fiul lui Nicolae, a trăit între anii 1857 şi 1932 și avea o serie de trăsături atipice ţă­ra­nului român obişnuit: deschiderea spre nou, curiozitatea spre alte lumi, încrederea în ştiinţă. A iubit pământul, a căutat mereu noi metode de a face agricultură și a fost un adevărat filantrop față de oamenii simpli ai satelor.

Dumitru Seceleanu s-a orientat de tânăr spre afaceri în agri­cul­tură. A început cu arendarea mo­şi­ei Iazu din Ialomiţa, de 8.000 de pogoane, iar peste 25 de ani a ajuns la 75.000 de pogoane, exploa­tate în regie sau arendate. A avut astfel în grijă moşiile Călăraşi, Lichireşti, Bucu, Mărculeşti şi Slobozia, toate din Ialomița. A pus bazele primului sindicat agricol din Ialomiţa, în 1894, care în numai trei ani număra deja 150 de membri, „proprietari mari şi moş­neni”.

În 1900, a plecat în Rusia, de unde a cumpărat 100 de iepe de pră­silă, 20 de cai de muncă şi şapte armăsari din rasa pursânge englez, cu ­scopul de a avea cai rezis­tenți la clima de câmpie, lucru care i-a reușit: a format o herghelie de 400 de cai cu armăsari de repro­ducţie.

A făcut adevărate experimente, aducând vite din Franţa și Elveţia, dar nu le-a putut crește întrucât s-au îmbolnăvit de TBC, de aceea a cumpărat vaci englezeşti din rasa Jersay, care au rezistat cu succes în Bărăgan. Dar marele succes al lui Dumitru Seceleanu a fost aclimatizarea vacilor mol­do­veneşti. De asemenea, era interesat de creșterea oilor, înaintea Primului Război Mondial turmele sale numărând peste 16.000 de capete de oi din rasa Ţigae.

A ameliorat rase de porci pentru zona Bărăganului, a crescut sute de stupi de albine pentru care cultiva hectare întregi de trifoi, lucernă, hrișcă și floarea-soarelui, pe lângă liziere de salcâmi. La fel de interesat era și de creşterea intensivă a viermilor de mătase.

„În toată viaţa mea m-am gândit cum un pământ aşa fertil ca al nostru, cu soare aşa binefăcător ca al nostru se ajunge, ca de multe ori, să nu avem ce mânca? Şi atunci am vizitat Belgia, Olanda, Franţa, Italia, până în Egiptul cu vechile irigaţii din timpul faraonilor”, nota agricultorul din Ialomița.

După cercetările sistemelor de irigații străine, Seceleanu a construit propriul său sistem: mai întâi a săpat un puţ cu diametrul de 2,5 m, betonat şi adânc de peste 40 m. Izvoarele subterane ajun­geau pentru irigarea a 200 de pogoane de grădină, dar temperatura apei era prea rece și dăuna plantelor, astfel încât a adăugat un bazin cu o capacitate de 1.000 de vagoane de apă pentru încăl­zirea apei. A folosit pentru irigații și apa din râul Ialomița.

Moșierul a întemeiat ateliere pentru şcolarizarea fetelor, unde acestea lucrau covoare, învăţau vopsitoria, prepararea mătăsii și elemente de administrare a unei gospodării. Țăranii din împrejurimile fermelor sale lucrau, de asemenea, la industrializarea fructelor.

Când, în 1910, i-a paralizat mâna dreaptă, a urmat un tratament cu nămol de la Amara. Așa i-a venit ideea de a fonda practic stați­unea, deși a făcut-o într-un stadiu incipient, cu mijloacele de atunci: mai multe instalaţii, câteva barăci, corturi, cabine. Apa din lac era pompată cu motorul unei maşini de treierat, iar pentru un leu de baie, mii de oameni se tămăduiau graţie iniţiativei sale.

Este importantă și Școala de Agricultură întemeiată de Dumitru Seceleanu în 1924 la Măr­culeşti, Ialomița. Acolo învățau copiii din întregul județ, el fiind convins că ţăranul trebuie să muncească mai puţin şi să agoni­sească mai mult, să trăiască mai bine. Concepţia sa modernă a transpus-o în felul în care organizase școala: dormitoare pentru elevi, apartamente comode pentru profesori, laboratoare, ateliere, sală de teatru şi cinema.

Georgeta Filitti scria în articolul său dedicat marelui agricultor despre un fapt important în istoria țării: „După propria mărturie, în 1918, ca senator, a fost rugat de regele Ferdinand, care promisese pământ ţăranilor, să explice proprietarilor necesitatea exproprierii şi s-o accepte «fără vorbe, fără scandal, fără revoluţie». Cât a reuşit D. Seceleanu să calmeze spiritele, cât au înţeles marii proprietari sacrificiul ce li se cerea este consemnat în notele acestui ţăran de excepţie printr-o menţiune amar resemnată: în Parlamentul de la Iaşi, unde erau 102 deputaţi şi 85 de senatori cu profesiunea mărturisită de agricultori, el încerca în van să-i adune în sala Seminarului „Veniamin Costache“, «să discutăm chestiile ce ne interesează ca breaslă…, dar credeţi că la astfel de întruniri luau parte 7-8, cel mult zece inşi…»”. 1

În continuarea operei sale filantropice, în 1918, a crescut 100 de orfani de război. În 1932, la moartea lui Dumitru Seceleanu, presa vremii ­elogia faptele bune și reușitele vieții sale în articolul „Moartea unui plugar de seamă”.

Câteva documente, fotografii și obiecte ale familiei Seceleanu pot fi văzute în Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia.

 

Notă: 

1 Georgeta Filitti, „Personalități ialo­mițene: Dumitru N. Seceleanu (1857-1932)”, pe site-ul ionelperlea.wordpress.com/ 26 octombrie 2009