Educația, o strădanie sfințitoare pentru părinți și copii

Conștiința dogmatică ortodoxă, produs  al unei căutări îndelungate, al unei rugăciuni inspirate și ascetice, constituie  fundamentul operei fericitului stareț  Sofronie Saharov. Deși nu a scris nici un  studiu special cu privire la educația copiilor, arhimandritul rus a dat o deosebită  importanță copiilor care mergeau împreună  cu părinții lor la mănăstirea unde a viețuit,  „Sfântul Ioan Botezătorul~ din Essex, Anglia.  Tabloul comunicării starețului cu cei mici  este unul deosebit. În laboratorul duhovnicesc  al mănăstirii, pe care l-au vizitat și îl vizitează  multe familii creștine, s-a format, la recomandarea sa, un cadru model  al educației creștine.

Starețul Sofronie Saharov (1896-1993), care a marcat cu opera sa secolul XX, a fost o personalitate dinamică și înzestrată cu multe daruri. Ascet, părinte duhovnicesc în Sfântul Munte Athos și în Europa, teolog, scriitor, savant, aghiograf, poet, creator de rugăciuni liturgice și pictor. Un om al duhului și al artei, un căutător al adevărului lui Dumnezeu.
Înțeleptul stareț nu a elaborat nici un studiu despre viața de familie, cu atât mai puțin despre educația creștină a copiilor.
Pentru a sta de vorbă cât mai apropiat cu cei mici, starețul Sofronie își îndoia genunchii și se cobora la înălțimea lor, își aducea propria persoană la înălțimea persoanelor lor, îi atingea ușor pe frunte sau pe cap și conversa cu ei din toată inima. Acest tablou arată clar îngăduința lui față de nivelul copiilor. Părintele participa din toată inima în mănăstire la zilele de naștere ale copiilor, după cum mărturisesc vizitatorii care au avut șansa să se afle în preajma lui.

Copiii nu dau atenție vorbelor, însă imită de bunăvoie modul de viață al părinților

Nevoia pastorală de transmitere la copii a credinței creștine ortodoxe constituie în zilele noastre un imperativ absolut, pentru că mediul social nu este favorabil. Epoca noastră favorizează și cultivă neascultarea, concurența, delăsarea, indolența și lipsa de voință. Ea tocește în același timp criteriile morale și dă naștere unei atmosfere negative și unei clime dăunătoare pentru familii și copii care vor să trăiască consecvent viața creștină. Probleme apar însă și în cercul familiilor creștine. De aceea, adesea, cei care se ocupă cu copiii constată că în primul rând părinții au nevoie de inițiere în viața duhovnicească. Căci copiii nu dau o mare im­portanță la ceea ce spun pă­rinții, ci mai ales la ceea ce fac. Nu dau atenție vorbelor, însă imită de bunăvoie modul de viață al acestora. Așadar, viața părinților se reflectă în viața copiilor. Astfel ipocrizia, religiozitatea formală, viața creștină convențională și egocentrismul conjugal se transferă la copii ca un comportament cotidian. Pe de altă parte, sinceritatea, viața duhovnicească autentică cu toate greutățile ei, smerenia și sentimentul religios se sădesc cu ușurință în adâncul inimii copiilor, încă de la o vârstă fragedă.
Dacă scopul vieții creștinului este sfințenia, iar educația, potrivit Sfântului Ioan Hrisostom, este „cuminecătura sfințeniei”, se înțelege câtă responsabilitate au părinții în formarea și instruirea unor copii receptivi la harul lui Dumnezeu.
Educația începe în pântecele mamei, căci embrionul primește stimulii celei însărcinate și aceasta determină într-o mare măsură starea sa emoțională, sufletească.
Poate la acest adevăr face aluzie și Sfântul Evanghelist Luca, medic de profesie, în întâlnirea Sfintei Fecioare cu mama Sfântului Ioan Botezătorul, Elisabeta, în casa lui Zaharia. După salutarea celor două, Elisabeta, plină de Duhul Sfânt, îi mărturisește Sfintei Fecioare: „[...] Iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu” (Luca 1, 44). Înaintemergătorul a recunoscut într-un mod miraculos prezența Domnului. Viața intra­uterină a copilului prezintă un interes deosebit, de aceea și teologia Bisericii este contra oricărei idei care o neagă. Mai mult, ex­periențele rugăciunii, agoniei, deznădejdii, tristeții și bucuriei, pe care le trăiește mama, influ­ențează și embrionul.
Un rol important îl joacă totodată și educația creștină a copiilor, la momentul potrivit și de la o vârstă foarte fragedă, și formarea caracterului lor după poruncile lui Dumnezeu.
În viața Sfântului Siluan Atho­nitul citim că îndoiala faţă de existența lui Dumnezeu a fost sădită în inima sa pe când avea patru ani de către un librar ambulant care l-a primit în casa sa pe tatăl său. În acea clipă s-a gândit: „Când voi fi mare, voi străbate întreaga lume în căutarea lui Dumnezeu”. La vârsta de 19 ani, pe când lucra ca tâmplar în atelier, a primit răspunsul pe care îl cerea. Menajera atelierului se întorsese dintr-un pelerinaj la mormântul zăvorâtului Ioan din Sezionov (1791-1839), și povestea muncitorilor prezenți minunile sfântului.
În dificila lucrare de educație creștină a copiilor poate fi folosită metoda negativă, urmată de cea pozitivă. Metoda negativă, adică supravegherea și dojana, previne dezvoltarea patimilor și îndepărtează obstacolele pe care le ridică duhul iubirii de sine și al egoismului exacerbat în calea acceptării voinței dumnezeiești. Aici este nevoie de o atenție deosebită deoarece se comit multe greșeli, căci această metodă este cea mai obișnuită.

Suprimarea voinței firești naște sălbăticirea simțurilor

În principiu, în familii cu părinți autoritari poate să fie „ucisă” voința proprie a copilului, să fie anulată voința acestuia, să se obișnuiască să fie dependent de alții și să nu aibă puterea să se conducă pe sine însuși. Acest fapt conduce la o lipsă de libertate și la o dependență patologică față de părinți și mai apoi față de oricine ar vrea să exploateze un caracter invalid. Același lucru poate să se întâmple și în paternitatea duhovnicească. Starețul Sofronie scrie: „Părintele duhovnicesc nu ucide voința ucenicului și nu o înro­bește în mod arbitrar față de propria sa voință omenească, ci își asumă responsabil marea greutate a sfintei slujbe la care participă în actul dumnezeiesc al creării omului”.
Prin analogie, nici părinții biologici nu nasc numai ființe biologice, ci și duhovnicești. Și din momentul în care acceptă botezul copiilor, ei devin și născători duhovnicești, participând la opera de creare a oamenilor duhov­nicești. Trebuie clarificat și faptul că una este tăierea „voii proprii”, a părerii de sine egoiste despre care vorbesc textele niptice, și alta este suprimarea voin­ței firești. În primul caz copilul învață să vrea „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă” (Filipeni 4, 8), pe când în cel de-al doilea voința firească devine nulă și de nevindecat, mai târziu ajungând victima dorințelor sale instinctuale. În primul caz își împropriază voința lui Dumnezeu și și-o face propria lui voință, pe când în cel de-al doilea nu poate să vrea, sau vrea orice vede. „Viața creștină se fundamentează pe unirea a două voințe: cea dumnezeiască, veșnică și neschimbătoare, și cea omenească, supusă șovăielii”, învață starețul Sofronie.
Scopul educației creștine este să ajute în diferitele ezitări, astfel încât voința slabă a copilului să se armonizeze cu voința lui Dumnezeu și să se învrednicească de harul Dumnezeirii.

Pilda călugărului independent

Pe cât de periculoase sunt limitarea voinței și nehotărârea ca rezultat al acesteia, la fel de nocive se pot dovedi vârsta majoratului și încăpățânarea pe care o dezvoltă anumiți părinți la copiii lor. În acest sens este sugestiv ceea ce menționează Maica Magdalena de la Essex, evident ca experiență a înțeleptului stareț: „Un călugăr din Sfântul Munte Athos întâmpina greutăți în practicarea ascultării. Starețul i-a descoperit faptul că în vremea când călugărul era copil, în timp ce lucra odată în grădină, un vecin i-a sugerat un anume mod de lucru, pe care însă mama lui l-a respins spunând: «Nu-i asculta pe ceilalți; gândește-te la tine însuți și fă ceea ce crezi tu». A crescut astfel dezvoltându-și acest caracter independent ce a devenit aproape incurabil de încăpățânat. Cei care apreciază în mod deosebit încăpățânarea nu au nici o idee despre ascultare și despre nevoia de tămăduire a voinței... Cum să mai fie sigur sufletul unui monah, dacă mama lui îi spusese ceva de genul: «Ai grijă de cine faci ascultare!» Puterea voinței este esențială pentru a rezista păcatului, însă ea devine distructivă dacă este folosită pentru a rezista ascultării celei drepte”.
„Educația ascultării, notează pr. Zaharia (Zaharou), are ca obiectiv să-l inițieze pe om în voința cea dătătoare de viață și mântuitoare a lui Dumnezeu. Această inițiere îl unește cu Hristos și îl călăuzește spre desăvâr­șirea vieții creștine, la dobândirea Sfântului Duh.”
În metoda negativă mai există și pericolul ca viața creștină să fie înțeleasă ca o simplă sumă de îndatoriri, ca o conformare față de anumite canoane care de­pășesc comportamentul obișnuit al oamenilor, și să se identifice pur și simplu cu un fel de morală. În zilele noastre, nu puțini sunt aceia care contestă utilitatea moralei creștine și o asimilează cu un discurs moralizator. Însă sunt remarcabile cele menționate de părintele Sofronie.
Conștiința creștină se dezvoltă treptat. În primele ei stadii are nevoie de adevăruri de cre­dință simple pentru a fi inițiată mai apoi în taina lui Dumnezeu și condusă la cunoașterea de Dumnezeu.

Metoda pozitivă și riscurile „indigestiei” spirituale

Copiii au nevoie la început de lapte duhovnicesc, însă după aceea de hrană tare (I Corinteni 3, 2). Cum este însă administrată această hrană duhovnicească? Evident că prin metoda pozitivă, prin îngăduință, prin inspirație și prin inițierea treptată în taina lui Dumnezeu și a Bisericii. Această metodă este laborioasă, mai înaltă, mai creatoare. Necesită timp, răbdare și rugăciune puternică. În plus, meditarea asupra Sfintei Scripturi, a textelor Sfinților Părinți, precum și a altor scrieri teologice poate constitui „o călăuzire inspirată” pentru viața duhovnicească. Este nevoie însă și aici de mare aten­ție, căci uneori la copiii creștini, și mai ales la cei din familiile clericilor se observă o oarecare „indigestie” la adevărurile cre­dinței. Acest lucru se întâmplă pentru că ei aud multe discuții legate de Dumnezeu, de sfinți și de chestiuni ale Bisericii. Se poate întâmpla ca, din politețe sau de frică, copiii să nu reacționeze, însă la o privire mai atentă, se poate constata că nu contează practic să asculte cât mai multe despre Dumnezeu, de vreme ce copiii încep să obosească și și-ar dori să fie lăsați în pace.
La naiva întrebare a unui copil dacă există mașini în cer, Maica Magdalena a răspuns negativ, spunându-i că cerul este pentru sufletele nevăzute, pentru Dumnezeu și pentru îngeri. Deși răspunsul este just, modul de răspuns a fost catalogat de starețul Sofronie drept „o greșeală gravă, pentru că ar putea să micșoreze dorința copilului pentru cer. A sugerat că cel mai potrivit răspuns pentru un mic grup de băieți ar fi să spună cu teamă: «N-ați auzit de carul de foc al lui Ilie?»” Răspunsul starețului Sofronie nu conținea nici o promisiune mincinoasă, mărturisește Maica Magdalena, în timp ce în realitate prudenta și riguroasa ei exprimare înfățișase acelor copii foarte sărac cerul.

Iubirea mamei

Apropierea empirică de taina credinței, când este însoțită de lipsa gândurilor ascunse și de iubire sinceră, constituie cea mai sigură cale pentru educația creștină a copiilor. În plus, „nu există pe pământ o iubire omenească mai puternică și mai ne­schimbătoare decât cea a mamei”, învață starețul Sofronie. Această iubire poate să inspire rugăciunea, participarea la cult, și să contribuie incontestabil la formarea caracterului copilului. Spiritul matern cu precădere, în toate aspectele sale, constituie un model de iubire kenotică, după modelul lui Hristos. Mama se consumă pentru copiii săi, mai ales când sunt mici. Într-un fel renunță la propria ei viață de dragul familiei sale, însă această dragoste o sfințește și o împli­nește ca persoană după chipul lui Hristos.
E clar că în principiu fericitul stareț a învățat rugăciunea de la părinții lui. Scrie: „Încă din anii copilăriei mele am dobândit obișnuința să mă rog”. Această obișnuință a căpătat în cursul vieții lui un caracter harismatic, a devenit un etos al harului.
În alt loc, părintele Sofronie menționează: „Încă de la vârsta copilăriei am fost hrănit în Biserică cu Dumnezeiescul Trup și Sânge al Mântuitorului. Eram copilul Lui; trup din Trupul Lui și sânge din Sângele Lui. Încă din tinerețea noastră trăiam în atmosfera lui Dumnezeu Cuvântul”. Și cu toate acestea inima omului rămâne duhovnicește săracă.
Încă o temă spinoasă cu care se confruntă familiile creștinilor o constituie dilemele dintre viața bisericească și cea seculară. La această temă nu se poate răspunde ușor deoarece copiii participă fie cu școala, fie cu alte ocazii la diferite evenimente sociale, sau pur și simplu „ies” din casă la distracție cu prietenii. Aici trebuie luat în considerare faptul că dragostea și rugăciunea părinților trebuie să însoțească copiii la fiecare ieșire și că „nu trebuie să se dea copiilor impresia că dimensiunea duhovnicească a vieții vrea să spună că cea pământească este în sine păcătoasă și nefolositoare. Copiii a căror viață în familie nu este deloc duhovnicească, dar trăiesc izolați ca într-un glob de sticlă, nu sunt pregătiți pentru viață”.
Există pericolul ca atunci când descoperă lumea să considere naivă viața creștină și s-o respingă. De aceea trebuie fie pre­gătiți suficient, astfel încât la fiecare eșec tineresc să-și consulte părinții sau pe părintele lor duhovnicesc și să înțeleagă că pocăința este o taină mântuitoare. Dacă copiii au gustat din iubirea dezinteresată a părinți­lor, care se inspiră din iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă rătăcesc, vor găsi drumul întoarcerii.

(Fragment din conferința „Contribuția teologiei Starețului Sofronie la munca de educare a copiilor” a părintelui prof. Vasilios Kalliakmánis, de la Facultatea de Teologie din cadrul Universității din Tesalonic; susținută în cadrul Congresului de la Atena, 19-21 octombrie 2007, și publicată în volumul colectiv Părintele Sofronie, teologul luminii necreate. Traducere din neogreacă de Ionuț Aurelian Marinescu)