Educație pentru veșnicie

Sfaturile pe care Sfântul Sofronie Saharov le adresa părinților dornici să le ofere copiilor lor o educație cât mai aleasă sunt de maximă actualitate și eficiență. Aceste povețe au fost culese de cineva care l-a cunoscut îndeaproape pe ucenicul Sfântului Siluan Athonitul și le-a consemnat în scris - Mitropolitul Hierotheos Vlachos - conștient de cât de prețioase sunt, mai ales în lumea noastră, în care părinții sunt derutați inclusiv de teoriile concurente, contradictorii, întâlnite în domeniul educației.

Sfântul Sofronie remarca cu profund realism: „Astăzi este un privilegiu ca cineva să aibă copii. Părinții sunt mărturisitori. (...) Creștinii vor fi întotdeauna neînțeleși de oamenii din jur”.

Este firesc să ne dorim și să facem tot ceea ce depinde de noi, pentru a le oferi copiilor noștri o educație cât mai adecvată vremurilor, astfel încât aceștia să învețe câteva limbi de circulație, să își formeze o cultură vastă, să își dezvolte darurile native pentru ca mai târziu să își aleagă profesii cât mai potrivite și, de ce nu, cât mai bănoase.
Cu toate acestea, noi, creș­tinii, nu trebuie să uităm că scopul principal al educației este să îi formăm pe copii pentru comu­niunea cu Hristos, pentru viața veșnică. Sfântul Sofronie sfătuia: „Scopul educației copiilor este ca ei să dobândească dragoste personală de Hristos și de Maica Domnului. Nu trebuie să le dăm sfaturi ca să devină doar oameni buni, morali. De asemenea, trebuie să-i ajutăm să rămână în Biserica Ortodoxă, și nu doar să nu păcătuiască. Faptul că rămân în Ortodoxie este un lucru important și poate să fie cauză a mântuirii, chiar dacă au făcut unele greșeli în viața lor. Copiii trebuie să se inspire din dragostea noastră către Hristos și către Dumnezeu”.

Exemplul personal, lecția care bate orice discurs moralizant

În această paidee creștină, un rol decisiv îl joacă mediul, atmosfera duhovnicească, de rugăciune, pe care tata și mama vor ști să le creeze acasă. Fiind­că cei mici sunt receptivi mai degrabă la ce văd și simt decât la reguli, imperative sau interdicții, noi, părinții, trebuie să le dovedim concret ce înseamnă să faci din viața lui Hristos, viața ta. Sfântul Sofronie spunea: „Educația copiilor începe din ziua căsătoriei. Soții trebuie să trăiască cu rugăciune, cu frica lui Dumnezeu. Atunci când mama se roagă, când este însărcinată, copilul simte lucrarea rugăciunii. Când soția rămâne însărcinată, nu trebuie ca părinții să se tulbure. Atunci când se naște, trebuie să se roage. Trebuie să se roage și când au copilul mic în brațe. Tot ceea ce face mama trebuie să facă cu rugăciune. Să-l închine pe copil atunci când doarme, să se roage atunci când îi dă laptele ei, atunci când îi dă mâncare”. Iar după ce micuțul este botezat „scopul nu este ca pruncul să fie doar împărtășit cu Sfintele Taine, ci să trăiască într-o atmosferă de rugăciune în casă. Atmosfera casei trebuie să fie atmosferă de rugăciune. Părin­ții trebuie să însuflețească copilul în dragostea lor față de Hristos și față de Maica Domnului”.

O viață trăită exclusiv după reguli înseamnă moartea libertății

Un alt sfat prețios al Sfântului Sofronie are în vedere problema raportului dintre autoritate și libertate, cu consecințe decisive în educație. Cât de autoritar trebuie să fie părintele în relația cu copilul său? Cât spațiu de desfășurare a perso­nalității copilului trebuie să îi pună la dispoziție, astfel încât el să nu devină un „copil-problemă”? Un amănunt relevant: în literatura de specialitate, unii psihologi și educatori accentuează impor­tanța regulilor, alții, dimpotrivă, dovedesc faptul că un copil mai puțin încorsetat de acestea, peste ani, va deveni un adult mult mai armonios din punct de vedere emoțional, volitiv și intelectual.

Răspunsul Cuviosului Sofronie la această problemă este plin de discernământ: regulile sunt bune, dar, pe măsură ce copilul crește, își câștigă independența, devine la rândul său persoană, aceste reguli trebuie restrânse, iar în final eliminate: „Când copiii sunt mici, trebuie să existe reguli în casă care, pe măsură ce cresc copiii, încet, încet trebuie micșorate, retrase, pentru că trebuie dată libertate copiilor”. Dar a fi liber înseamnă și a fi responsabil pentru libertatea ta. 

Rugăciunea, indiciul nemincinos care probează faptele noastre

Părintele Sofronie continuă: „Libertate nu înseamnă «Fac orice vreau!» ci «Fac orice vreau în anumite limite, în rânduială». Adică să discutăm cu copiii, să nu ne arătăm mirați sau înspăimântați de ceva rău făcut de ei și, în probleme secundare, să-i lăsăm chiar să lucreze singuri, după voința lor. Dacă un copil vrea să meargă la o petrecere, să-i spunem: «Roagă-te și fă cum te luminează Dum­nezeu!», și să adăugăm: «Eu nu te voi reține, dacă mergi la petrecere după rugăciune». Astfel, le dezvoltăm responsabilitatea în legătura lor cu Hristos, îi învățăm să se roage lui Dumnezeu pentru orice faptă a lor”. De altfel, atunci când facem un gest sau o faptă, iar după săvârșirea lor ne putem ruga fără mustrare de conștiință pentru ce am făcut mai înainte, să știm că suntem pe calea bună, pe drumul lui Dumnezeu.

Să reținem, în încheiere, care sunt elementele esențiale ale unei educații creștine rodnice: exemplul personal al părinților, o atmosferă casnică duhovnicească, diminuarea regulilor în favoarea libertății copilului, dar și responsabilizarea lui în relația sa lăuntrică cu Domnul nostru Iisus Hristos.

Nu se face educație copiilor cu: „Îți interzic!”

Când avem pretenţia ca în ziua de astăzi copiii noştri să trăiască în marile oraşe aşa cum am trăit noi pe vremea noastră, noi de fapt le cerem imposibilul. Trebuie să avem în vedere ca fiii şi fiicele noastre să rămână în Biserica Ortodoxă, nu doar să nu păcătuiască. Ei se pot simţi oarecum plictisiţi de viaţa din biserică uneori, dar important este să nu ajungă atei. Ateismul este mai rău chiar şi decât păcatul trupesc. În Rusia erau mulţi atei în secolul XX, însă cei mai înverşunaţi dintre ei erau foştii copii de preoţi. Trebuie să avem grijă să ne creştem copiii în aşa fel încât să nu simtă Ortodoxia ca pe o greutate şi povară. Părerea consfinţită despre educaţia copiilor este următoarea: trebuie grijă înainte de căsătorie. Alegerea persoanei potrivite trebuie făcută cu rugăciune. Soţii să-şi înceapă cu râvnă şi cu rugăciune viaţa lor de familie, ca să-i lumineze Dumnezeu şi pe copiii care se vor naşte, spre a deveni copiii Lui. Pe măsură ce copiii cresc, este nevoie să li se ofere, cu discernământ, libertatea – să fie lăsaţi să meargă pe drumul lor. Să nu folosim cuvântul „îţi interzic” nici măcar în scop educativ. Nu contează atât de mult cum se poartă copiii în problemele secundare dacă au dragoste pentru Hristos. Şi ca să aibă dragoste pentru Hristos, nu trebuie să le vorbim nici psihologic, nici teologic, ci să ne rugăm înlăuntrul inimilor noastre. Copiii simt când părinţii au harul lui Dumnezeu înlăuntrul lor. ­(Ierótheos, Mitropolit al ­Nafpaktosului, Ştiu un om întru Hristos. Stareţul ­Sofronie, isihastul şi theologul, Editura Sophia, 2013)