Anul 2024, dedicat în Patriarhia Română pastorației și îngrijirii bolnavilor și Sfinților tămăduitori fără de arginți, ne-a oferit prilejul redescoperirii importanței unei lucrări mari și sfinte, aceea
Educaţie şi responsabilitate la Parohia Iancu Vechi-Mătăsari
Acolo unde tumultul şi animaţia veşnic agitatei capitale se domolesc rareori, pe bulevardul Pache Protopopescu, trecătorul grăbit descoperă un colţ de linişte, de rugăciune şi de făptuire a milei creştine - biserica Parohiei Iancu Vechi- Mătăsari, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Mare Mucenic Eustaţie“, retrasă discret câţiva metri de la zbuciumul permanent al asfaltului plin cu de toate. Aici, părintele Constantin Stoica, parohul bisericii, împreună cu părintele Horia Măluşanu şi cu obştea credincioşilor râvnitori împletesc bucuria Liturghiei cu responsabilitatea pentru educaţia tinerei generaţii şi cu grija deosebită faţă de semeni.
Aflat acum în plin proces de rezidire, de restaurare, cu o curte generoasă, locaşul de închinare este aşezat în bună rânduială eclesială, luminat de candele şi lumânări, împodobit cu frumoase obiecte liturgice şi cu icoane mari care acoperă pereţii deja pregătiţi pentru a primi pictura trainică în frescă. Ne-am închinat, cu blagoslovenie de la părintele Constantin Stoica, parohul locaşului, am făcut câţiva paşi prin împrejurimi, adulmecând cu bucurie locul îmbrăţişat de foarte mulţi oameni harnici, şi am vizitat şantierul bisericii pe care se lucrează zilnic, excepţie făcând doar zilele de sărbătoare şi perioadele liturgice speciale. După ce s-au refăcut pereţii şi s-au rezidit bolţile la sfârşitul anului 2014, la începutul acestui an au început lucrările de tencuire pentru realizarea stratului de „frescă neagră“, fiind corectate şi câteva deficienţe arhitectonice.
Aici pe şantier, în praf, printre schele, pe scări abrupte se află zilnic părintele Stoica, împreună cu cei care pururea se aşază prin jertfa mâinilor lor pe pomelnicul ctitoricesc al aşezământului, fiind fericiţi şi pururea pomeniţi pentru osteneala, dragostea şi inima lor plină de bunătăţi. Toţi, slujitori, credincioşi şi muncitori, trudesc permanent, care încotro, pentru a-şi împlini rostul, pentru ca locaşul lor de rugăciune să arate aşa cum se cuvine. „Ziua de muncă pe şantierul bisericii noastre începe în fiecare dimineaţă la ora 7:30, echipa de muncitori fiind foarte disciplinată, iar finalul pe la ora 17:00 sau mai târziu, spre seară. Fiecare săptămână are un grafic de lucrări şi am reuşit, de exemplu, anul trecut, în ciuda crizei economice prelungite, să nu întrerupem nici o zi munca. Lucrarea realizată până în prezent s-a efectuat cu sprijinul financiar al Primăriei municipiului Bucureşti şi al Secretariatului de Stat pentru Culte, precum şi din veniturile parohiei şi donaţiile slujitorilor şi ale credincioşilor. În această perioadă de şantier, în timpul săptămânii slujbele se săvârşesc la demisolul bisericii, iar de vineri seara până duminică le săvârşim în biserica mare, reaşezând toate în bună rânduială pentru slujbă“, ne-a spus părintele consilier patriarhal Constantin Stoica, parohul bisericii.
Toate acestea se petrec în Biserica Iancu Vechi-Mătăsari negreşit şi cu ajutorul Sfântului Mare Mucenic Eustaţie, al soţiei sale, Teopista, şi al fiilor lor, Agapie şi Teopist, ale căror sfinte moaşte sunt aşezate spre cinstire într-o frumoasă raclă în naosul bisericii. Pentru evlavia credincioşilor şi spre preţuire deosebită, în fiecare an de ziua lor aceşti sfinţi sunt cinstiţi în mod deosebit, având loc procesiunea cu racla ce poartă moaştele acestor sfinţi pe străzile din parohie.
Program social-filantropic permanent
Deşi lucrările şantierului sunt în plină exploatare, comunitatea acestei parohii desfăşoară o importantă activitate social-filantropică şi educaţională. De ani buni se desfăşoară aici un program social-filantropic permanent cu scopul ajutorării celor 120 de familii sărace aflate în evidenţa parohiei. 20 dintre aceste familii, aflate într-o stare de sărăcie severă, sunt ajutate zilnic sau săptămânal, iar restul ocazional. Programul este susţinut de credincioşii din parohie şi din alte cartiere bucureştene, care au posibilitatea să aducă la biserică produse alimentare păstrate în condiţii optime, precum şi îmbrăcăminte, rechizite, produse de igienă. Cele 20 de familii ajutate constant primesc darurile alimentare, fie direct la biserică, fie acasă, prin implicarea părintelui Horia Măluşanu, însoţit de voluntari din parohie, precum şi cu ajutorul doamnei administrator Ana Maria Lupaşcu şi al unora dintre membrii Consiliului şi Comitetului parohial.
Proiecte educaţionale dedicate tinerei generaţii
Pe lângă activităţile de întrajutorare socială, comunitatea parohială de aici dezvoltă şi ample proiecte educaţionale dedicate în special tinerei generaţii. Există un curs de pictură şi desen şi unul de origami care au loc sâmbăta la subsolul bisericii. La aceste acţiuni participă un grup de copii din parohie, dar şi elevi din cadrul Şcolii Generale Nr. 56. Duminica, după Sfânta Liturghie are loc programul catehetic-educaţional „Şcoala de duminică“, având un caracter foarte dinamic, întâlnirile nedepăşind o jumătate de oră de dialog interactiv după urmărirea unor filme documentare foarte scurte.
Acestor activităţi desfăşurate într-un ritm dinamic exact se adaugă permanent şi acţiuni educaţionale pentru tineri liceeni. Un impact deosebit l-a avut la sfârşitul anului trecut conferinţa „Internetul între utilizare echilibrată şi dependenţă“, organizată de Departamentul pentru copii şi tineret al Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari din Protopopiatul Sectorului 2 Capitală. Conferinţa s-a adresat elevilor şi studenţilor, părinţilor şi profesorilor şi altor utilizatori de internet interesaţi de a afla şi a conştientiza limita dintre utilizarea echilibrată şi dependenţa de tehnologia modernă.
Au participat copii şi tineri din parohie şi elevi de la colegiile naţionale “Mihai Viteazul“, „Iulia Hasdeu“, „Virgil Madgearu“, „Sfântul Sava“, Seminarul Teologic Ortodox, Liceul Tehnologic „I.C. Brătianu“, de la şcolile gimnaziale nr. 50, nr. 52, nr. 56. Conferinţa a fost susţinută de doamna Teodora Stoica, coordonatorul programului Sigur. Info-Safer Internet plus, derulat de Organizaţia nonguvernamentală „Salvaţi copiii“, şi lect. univ. dr. ing. Andrei Drăgulinescu de la Universitatea Politehnica din Bucureşti.
Corala „Vox Coelestis“
Slujbele bisericii sunt împodobite permanent cu psalmodiere bizantină sau cu cântare mixtă pe voci. Corala „Vox Coelestis“ a parohiei a fost înfiinţată în anul 2012 şi este compusă din opt studenţi şi absolvenţi ai Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul“ şi de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, precum şi din patru absolvenţi de la alte facultăţi (Medicină, Litere, Ştiinţe Politice, Politehnică), toţi pasionaţi ai cântului coral religios, sub bagheta tânărului şi talentatului dirijor Răzvan Rădos. Numele „Vox Coelestis“, ales după o îndelungată chibzuinţă şi consultare, înseamnă voci cereşti, îngereşti, care aduc pace, unitate, armonie în comunitate şi îndeamnă la rugăciune şi priveghere.
Repertoriul Coralei mixte „Vox Coelestis“ este preponderent religios şi liturgic, dar cuprinde şi piese corale laice româneşti şi universale. Deşi la început de drum, printr-un program de repetiţii intens atât în ansamblu, cât şi individual, Corala mixtă „Vox Coelestis“ este din ce în ce mai apreciată de comunitatea de credincioşi pentru răspunsurile la Sfânta Liturghie şi concertele susţinute cu diferite ocazii (la sărbătorile Naşterii şi Învierii Domnului, în Postul Mare, la cele două hramuri ale bisericii).