Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Eforia Spitalelor Civile, cea mai mare instituție filantropică românească a secolului 19

Eforia Spitalelor Civile, cea mai mare instituție filantropică românească a secolului 19

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Prof. Dr. Dorin Stănescu - 16 Iun, 2020

Proclamarea anului 2020 de către Biserica Ortodoxă Română ca fiind „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români’’ se dove­dește o inspirată inițiativă în contextul dificil al vremurilor pe care le trăim și, mai ales, în nevoia continuă de solidaritate și dragoste creștină a oamenilor. Istoria ne arată că, de-a lungul timpului, în spațiul românesc, nobilul concept al filantropiei a fost și ­rămâne legat indisolubil de Biserică.

Biserica Ortodoxă Română are, fără tăgadă, un mare merit: acela de a fi motivat și influențat statul român la începuturile sale în a calchia practicile asistenței sociale. Toate instituțiile de îngrijire și ocrotire socială și întregul eșafodaj legislativ al protecției sociale sunt inspirate și preluate de către stat de la Biserică, acesta dând asistenței sociale o formă instituționalizată și continuitate grație resurselor de care dispune.

În zorii modernității românești, statul nu este bine închegat instituțional, de aceea se sprijină pe Biserică și elite pentru a se dezvolta. Conturarea instituțiilor avea să se dovedească un proces greoi și îndelungat. Abia la sfârșitul veacului al 19-lea, statul român se apropie în linii generale de tot ceea ce înseamnă atributele unui stat modern, administrația, armata și educația fiind prioritățile făuritorilor României moderne. Asistența socială și cea medicală sunt mai puțin reprezentate, de aceea rămân multă vreme apanajul Bisericii Ortodoxe Române, dar și al unui spirit filantropic intens propovăduit de cler și exercitat cu sprijinul elitelor și manifestat prin zidiri de spitale, aziluri, orfelinate etc.

Biserica Ortodoxă Română vine în veacul al 19-lea cu o îndelungă istorie și cu un exercițiu instituționalizat al actului filantropic, al ocrotirii și asistenței sociale, al difuzării ideilor și valorilor creștine ale grijii față de ceilalți. Biserica are un monopol incontestabil: bolnițele medievale, spitalele ridicate pe lângă mănăstiri și practica de zi cu zi a clerului inspirat de valorile creștine ale iubirii aproapelui. Difuzarea mesajului creștin al grijii dezinteresate față de semeni își găsește un larg ecou în rândul boierimii și, ulterior, al burgheziei române. Condiția de boier implică deseori zidiri instituționale, inspirate de apartenența la ortodoxism și preceptele sale morale, astfel că, în satele și orașele Țării Românești și Moldovei, apar biserici, spitale, aziluri.

Aproape că nu există testament al boierilor ori burghezilor apăruți pe firmamentul societății românești în curs de modernizare în care să nu fie înscrise prevederi pentru așa-numita „parte a sufletului’’. Moștenitorii averii direcționau o parte anume către Biserică pentru pomenirea sufletului și iertarea păcatelor, iar alta mergea spre acte filantropice. „Partea sufletului’’ era o practică veche, începută de cel puțin două secole. Fusese inserată inclusiv în legiuirile veacului al 18-lea și ale primei jumătăți a celui următor. Astfel, codurile și legiuirile precum Pravilniceasca Condică, Codul Calimach ori Codul Caragea au consfințit existența acestei practici. Cu toate că în legiuirile modernizatoare ale lui Cuza nu s-a mai vorbit despre principiile care țineau de „partea sufletului’’, multă vreme obiceiul de a dona diverse sume pentru acte de caritate s-a păstrat.

Eforia Spitalelor Civile

Între 1828 și 1834, principatele Moldovei și Țării Românești s-au aflat sub ocupația militară a Imperiului Rus. Situația a atras un îndelung șir de conflicte, pornite încă din veacul al 18-lea între Rusia și Turcia, pentru controlul Balcanilor și nu numai. În acest context, generalul Pavel Kiseleff a inițiat mai multe acțiuni care aveau să deschidă drumul spre modernizarea spațiului românesc, între care înființarea, la 2 aprilie 1832, a Eforiei Spitalelor Civile. Prin ofisul 223, semnat de generalul Kiseleff, fundațiile Colțea, Pantelimon și Iubirea de Oameni-Filantropia se uneau sub o singură administrație. Cele trei fundații aveau în spate o lungă tradiție: se înscriau pe linia acelei „părți a sufletului”, fiind operele unor filantropi care, cu dragoste creștină, lăsaseră încă din timpul vieții lor zidiri durabile. Spitalul Colțea, ridicat între 1695 şi 1714, era o ctitorie a familiei Cantacuzino, iar Pantelimonul fusese creat, la 1735, de familia Ghica. Din aceste două mari familii s-au ridicat, de-a lungul vremii, numeroși domnitori care au înzestrat cu pământuri roditoare fundațiunile filantropice pe care le creaseră pentru ca acestea să se poată întreține singure și să-și ducă peste veacuri misiunea creștină și dimensiunea medicală. A treia instituție, Fundațiunea Iubirea de Oameni-Filantropia, își începuse activitatea în anul 1813, la inițiativa doctorului Constantin Caracaș, medic al Capitalei, care adunase fondurile necesare ridicării și funcționării unui spital, cu sprijinul unor boieri și al unor persoane influente din București.

Prin unirea celor trei fundațiuni a luat naștere cea mai mare instituție filantropică a veacului al 19-lea, care reprezenta începutul organizării sanitare românești și închegarea uneia dintre cele mai importante opere de asistență sanitară a epocii. Denumirea de Eforie, termen de origine greacă, arăta atmosfera epocii aflate sub influența fanariotă. Termenul de eforie apare în Sparta antică și desemna demnitarii aleși pentru a controla și cotrabalansa puterea regală. În veacul al 19-lea, și în cazul de față, eforia însemna conducere colectivă exercitată în cadrul unei instituții de binefacere ori de cultură și ar putea fi tradus conducere ori consiliu de conducere. 

Oameni și fapte (1832-1948)

Eforia Spitalelor Civile a fost de departe cea mai importantă instituție filantropică din spațiul românesc, de la înființarea sa, în 1832, până la desființarea de către regimul comunist, în 1948. Ea ocupă un loc însemnat în istoria națională dintr-o multitudine de perspective: a reprezentat prima centralizare a unui sistem medical de îngrijire din Principate, a însemnat o cristalizare a societății civile prin coalizarea elitei naționale în susținerea financiară prin donații a funcțio­nării spitalelor, a asigurat accesul gratuit al populației lipsite de resurse financiare la asistența medicală. Între toate, cea mai însemnată perspectivă este aceea că a reprezentat o exprimare clară a spiritului și direcției imprimate și propovăduite de Biserica Ortodoxă Română a ideilor de filantropie, milă și iubire creștină față de aproapele. De-a lungul timpului, 185 de familii și persoane au făcut importante donații. Nu există familii de boieri și burghezi români care să nu fi sprijinit acest proiect, ceea ce confirmă efectul educativ generat de propovăduirea de către Biserică a iubirii creștine.

Prin contribuția unor personalități clericale, Biserica Ortodoxă Română a jucat un rol important în sprijinirea acestei uriașe întreprinderi filantropice cu cele 17 schituri și mănăstiri care, la 1832, erau închinate de către donatori cu averile lor pentru folosința acestei instituții caritabile. Durabilitatea acesteia a fost dată de consistenta zestre funciară: la 1921, Eforia deținea 148.346 hectare, care asigurau veniturile necesare funcționării operei caritabile.

La înființare, Eforia Spitalelor Civile avea în administrare 76 de paturi de spital, iar numărul a sporit prin buna gospodărire a resurselor, dar și prin munca medicilor și eforilor. La 1900 erau 1.300 de paturi de spital, iar la 1931, 2.200. Au fost create 11 instituții noi: aziluri, spitale, sanatorii, școli de moașe și infirmiere, iar numeroși oameni cu probleme de sănătate au primit asistență gratuită în cadrul Spitalelor Eforiei. În 1931, peste 22.000 de bolnavi au fost internați aici și alte 123.483 de persoane au fost consultate gratuit. Printre eforii care au administrat activitatea filantropică s-au numărat personalități ale vieții publice, precum scriitorii Dimitrie Bolintineanu și Grigore Alexandrescu, apoi Nicolae Crețulescu (medic și prim-ministru în vremea lui Cuza), Carol Davila, medic și personalitate a sistemului sanitar din spațiul românesc, și mulți alții.

Chiar dacă instituțiile se nasc, trăiesc și dispar, putem conchide că, în istoria îndelungată a filantropiei din spațiul românesc, Eforia Spitalelor Civile rămâne un exemplu de devotament și dragoste creștină, de lucrare generoasă și dezinteresată în folosul semenilor și al neamului.

Citeşte mai multe despre:   filantropie