Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Elena Cuza unea inimile spre acte de binefacere

Elena Cuza unea inimile spre acte de binefacere

Un articol de: Daniela Șontică - 06 Mai, 2020

Elena Cuza, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a rămas în amintirea colectivă drept o persoană blândă, de o mare fineţe sufletească, smerită, credincioasă şi care s-a ocupat de multe acte filantropice. Între acestea, a întemeiat Azilul „Elena Doamna” pentru copiii orfani în Bucureşti, a făcut donaţii personale, a organizat strângerea unor fonduri pentru diverse nevoi obşteşti şi a manifestat grijă pentru ridicarea unor şcoli şi spitale.

Apelativele „minunata principesă” şi „doamna tuturor românilor” nu erau deloc exagerate în privinţa soţiei domnitorului Unirii, dacă cercetăm faptele ei pline de bunătate şi milă creştină.

Portretul unei rare modestii 

Elena Rosetti, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti şi a Catincăi Sturdza, nu s-a remarcat în societate printr-o prezenţă curajoasă şi strălucitoare, prin vorbe cuceritoare sau eleganţă orbitoare. În schimb, modestia, aşezarea de bunăvoie în umbra celui cu care s-a căsătorit, Alexandru Ioan Cuza, iertarea şi compasiunea au fost virtuţile pe care le-a exersat toată viaţa. 
Fire emotivă, retrasă şi blândă, educată la pension şi cu profesori străini, după principii austere, tânăra Elena Rosetti a avut parte de căsătoria cu un om care nu i-a apreciat calităţile sufleteşti cât ar fi meritat. În cartea „Doamna Elena Cuza”, istoricul Oltea Răcanu Gramaticu o descrie astfel: „Datorită educaţiei severe primite de la mama sa, Elena avea o fire cu totul opusă soţului ei, fiind domoală, timidă, lipsită de încredere în forţele proprii, cumpănită şi retrasă, găsind consolare în citit şi treburile casei, mai ales că socrii erau mereu plecaţi la Iaşi sau la moşia de la Bărboşi, de lângă Huşi, iar Alexandru era pasionat de treburile de la judecătorie. Vizitele celor de acasă erau o adevărată bucurie în această viaţă monotonă pe care o ducea tânăra soţie”. 

Personalitatea fermecătoare a lui Alexandru Ioan Cuza, felul în care ştia să se facă plăcut în societate, avea să o facă să se simtă şi mai nesigură pe ea după ce el a urcat pe tronul Principatelor Unite. Litografiile şi tablourile ne-o arată elegantă, cu privirea demnă şi sinceră, cu ţinuta dreaptă, cu părul negru pieptănat în două părţi, îmbrăcată în rochii dantelate, cu camelii albe în păr. Doamna Elena Cuza se străduia însă din răsputeri să se ridice la nivelul aşteptărilor şi al îndatoririlor ce îi reveneau ca soţie a domnitorului. Lua parte la ceremoniile de la palat, prezida dineuri, organiza baluri şi spectacole de teatru, primea personaje importante în audienţe particulare. Dar, adeseori, prietenii o găseau într-una din sălile palatului croind haine pentru săraci.

„Făcea binele fără ostentaţie”

Îi scria mamei sale că ar dori ca vremurile să fie mai favorabile pentru implicarea femeilor în acte sociale de binefacere. Până la urmă, a ştiut să găsească această cale pentru a-i ajuta pe cei sărmani. În noiembrie 1860, Adunarea legislativă de la București a adoptat o lege care decidea ca îngrijirea copiilor orfani să treacă de la Ministerul Cultelor la cel de Interne, la Direcţiunea Serviciului Sanitar, condusă de medicul Carol Davila. Doctorul Davila a şi pus în practică reforma în primăvara anului 1861, când a adunat 40 de fete, copile abandonate, pentru a fi crescute într-un internat, în propria sa casă, aflată chiar în apropierea Palatului Cotroceni. 

Elena Cuza, revenită în ţară în luna iulie 1862, după o îndelungată ședere în străinătate, fiind președintă a Comitetului de Doamne, a făcut o vizită la așezămintele de binefacere, la școlile de fete și la așezămintele culturale. Când a văzut internatul din casa doctorului Davila, s-a hotărât să facă „toate demersurile oficiale pentru reorganizarea acestor instituţii, precum și pentru dotarea lor cu cele necesare. Ulterior, Doamna Elena a donat suma de 32.000 de lei, din caseta sa, îndemnând și pe celelalte doamne din înalta societate să îi urmeze exemplul. În urma acestui apel, s-a adunat suma de 378.824 de lei, care a fost folosită pentru construirea aripii drepte a azilului. La 29 iulie 1862 a fost pusă piatra de temelie a clădirii ce avea să adăpostească noul așezământ”, se arată în studiul „Activităţi caritabile şi culturale ale Doamnei Elena Cuza”, semnat de Aurica Ichim. 

Aşezământul a fost ridicat, spre bucuria tuturor. Ziaristul francez Ulysse de Marsillac, stabilit la Bucureşti din 1852, scria că azilul face cinste României și că „în 1862 providenţa a adus-o aici pe Elena Cuza, întruchiparea bunătăţii, generozitatea simplă și blândă, care făcea binele fără ostentaţie și care nu profita de înalta sa poziţie decât a-i ajuta pe cei în suferinţă”. 

La inaugurare a participat lume multă, iar domnitorul şi doamna lui au fost uimiţi de primirea caldă şi de valul de simpatie generală. Scriitorii vremii au fost impresionaţi de opera de binefacere a Elenei Cuza. Vasile Alecsandri i-a dedicat culegerea de poezii populare, arătând că înţelege legătura dintre sufletul ei şi al poporului român, iar Dimitrie Bolintineanu i-a compus o poezie.

Clădirea Azilului „Elena Doamna” era una modernă, cu patru niveluri. Spaţiile cuprindeau dormitoare, bucătărie, sală de mese, băi, locuinţe pentru personal, o infirmerie, farmacie şi şcoală pentru 120 de elevi interni şi 60 externi. Administrarea şi parţial finanţarea erau asigurate de Eforia Spitalelor Civile. 

Împreună cu domnitorul Cuza sau singură a vizitat zeci de spitale şi aşezăminte din Principatele Unite, ziarele vremii având spaţii largi dedicate ştirilor respective. Doamna Elena avea darul de a anima cu prezenţa ei, cu ideile sale şi, nu în ultimul rând, cu sume de bani. Şi Societatea de Cruce Roşie îi datorează ideea înfiinţării pe meleaguri româneşti. 

Caritatea unei doamne de o „măreaţă simplitate”

După 1866, l-a însoţit pe Cuza în exil, iar după moartea lui s-a întors în ţară. Sufletul său nobil a îndemnat-o să-i înfieze pe cei doi fii ai soţului său infidel. Din păcate, aceştia au murit tineri. În anul 1880, Elena Cuza a înființat la Iași Spitalul de copii „Caritatea”, într-un ­imobil cumpărat de fratele ei, Constantin Rosetti. Clădirea există şi azi, acolo funcţionând Spitalul de Urgenţă. A făcut şi alte donaţii. Într-o scrisoare trimisă doctorului Serfioti, în decembrie 1894, Elena Cuza preciza că va trimite prin intermediul Băncii Naţionale suma de 1.000 de franci, donaţie anuală pentru Spitalul „Elisabeta Doamna - Caritatea Gălăţeană”. Ultimii ani de viață, când toţi cei dragi muriseră, i-a petrecut într-o casă modestă din Piatra Neamț. Ducea un trai auster, dar faptele filantropice le-a continuat până la moarte. În fiecare sâmbătă împărţea bani săracilor care se strângeau în faţa casei. Din venitul anual de 120.000 de lei oprea pentru cheltuielile curente și pentru sprijinirea săracilor suma de 20.000 de lei, restul îl dona către spitalul din Piatra Neamţ, Băile Populare şi Spitalul „Caritatea” din Iaşi. 

Elena Cuza a sprijinit şi dezvoltarea învăţământului gălăţean. La rugămintea învăţătorului Ştefan Chimet, în 1881, a contribuit cu suma de 5.000 de lei la înălţarea Şcolii „Cuza Vodă”, situată în apropierea portului. Tot atunci a donat un bust de bronz al domnitorului, „opera unuia dintre cei mai cunoscuți sculptori francezi”, care acum se află în curtea Muzeului Judeţean de Istorie din Galaţi. Cu puţin timp ­înainte de moarte, a dispus refacerea bisericii din Ruginoasa şi a sprijinit iniţiativa ridicării unui bust al lui Alexandru Ioan Cuza la Mărăşeşti. A făcut demersuri şi a mutat rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza în cripta bisericii de la Ruginoasa.

Smerenia acestei doamne este demnă de reţinut: s-a stins la 2 aprilie 1909, la 84 de ani, și a fost îngropată la moşia de la Solești, alături de părinţii săi. La cererea ei, înmormântarea a fost modestă, așa cum i-a fost și viața, fără prezenţa personalităţilor vremii, așa cum s-ar fi cuvenit, iar slujba a fost săvârşită de un singur preot. Nicolae Iorga scria la moartea ei: „A murit la Piatra Neamț femeia ideal de bună și modestă care a fost Măria Sa Doamna Elena, tovarășa lui Vodă Cuza. Orice laudă, orice semn de durere par nepotrivite faţă de măreaţa simplitate a fiinţei pământeşti care, trăind printre noi, cei plini de neajunsuri şi păcate, a dus curată viaţă cerească, asemenea îngerilor”. 

Citeşte mai multe despre:   Anul comemorativ al filantropilor ortodocsi romani  -   Elena Cuza  -   filantropie