Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Episcopul Melchisedec Ștefănescu și Didahiile Sfântului Antim Ivireanul

Episcopul Melchisedec Ștefănescu și Didahiile Sfântului Antim Ivireanul

Un articol de: Pr. Eugen Drăgoi - 14 Iun, 2016

În vara anului 1886 a văzut lumina tiparului prima ediție a predicilor alcătuite de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, după 170 de ani de la moartea sa martirică. Volumul, intitulat Predice făcute pe la praznice mari de Antim Ivireanul, mitropolitul Ungrovlahiei, 1709‑1716, publicate după manuscrisul de la 1781, apărea sub îngrijirea profesorului Ioan Bianu, bibliotecar al Aca­demiei Române, cheltuiala pentru tipărire fiind suportată de Ministerul Cultelor și al Instrucțiunii Publice.

Lucrarea respectivă includea înainte de reproducerea didahiilor o biografie amitropolitului cărturar (în text Notițe biografice), alcătuită de Episcopul Melchisedec Ștefănescu al Romanului. Se cunoaște că pentru această ediție profesorul Bianu a folosit un manuscris (astăzi manuscrisul românesc nr. 524 aflat în Biblioteca Academiei Române) copiat de către arhimandritul Grigorie Delean, de la Mitropolia Bucureștilor, la sfârșitul lunii iulie din anul 1781, după un alt manuscris mai vechi. Acest text‑manuscris, care a stat la baza ediției princeps a Didahiilor, are o istorie aparte, aproape necunoscută, motiv pentru care ne‑am propus a o prezenta în cele ce urmează.

Bibliotecarul Academiei, I. Bianu, după apariția volumului, s‑a gândit să publice și o descriere a manuscrisului; de aceea, îl ruga pe Episcopul Romanului să‑i comunice: „Când și unde ați descoperit manuscrisul, și al cui a fost?Î Răspunzând imediat acestei solicitări, Episcopul Melchisedec mărturisește că a luat cunoștință de existența manuscrisului respectiv pe când era Episcop al Dunării de Jos, într‑o împrejurare prilejuită de vremea nefavorabilă din iarna anului 1871. Reproducem din scrisoarea învățatului ierarh (notată cu nr. LII), trimisă lui I. Bianu și publicată de Constantin Diculescu în anul 1909, în volumul său, „Din corespondențele episcopului Melchisedec”(din analiza cronologiei corespondenței se pare că una din cele două scrisori, LI și LII, are data greșită, n.n.):

„Domnule Bianu,

Didahiile lui Antim eu le am de la răposatul episcop de Buzău Dionisie (Romano, n.n.) și iată cum. În anul 1871 am purces de la București ca să mă întorc acasă la Ismail, de sărbătorile Crăciunului. După ce am trecut o stație de la Buzău, o furtună mare cu zăpadă ce se începuse de dimineață a nămolit (sic!) drumul, încât trenul a stat locului; am petrecut noaptea în câmp. Drumul de la Brăila la Galați a fost astupat mult timp. Eu am fost silit a treia zi să mă reîntorc la Buzău, unde am petrecut sărbătorile Crăciunului împreună cu colegul meu, episcopul Dionisie. El poseda o bibliotecă însemnată, cu felurite cărți în felurite limbi, tipărite și manu­scrise, între care și o mulțime de cărți românești vechi, tipărite și manuscrise. Manuscrise româ­nești erau vreo 40 (la moartea Episcopu­lui Dionisie, în anul 1873, inventarul bibliotecii sale înscria 400 de manuscrise românești, n.n.). Tot timpul sărbătorilor până la 8 ia­nuarie, eu l‑am petrecut ocupându‑mă cu cărțile cele vechi ro­mâ­nești și, mai ales, cu manuscrisele, de pe care mi‑am luat multe notițe ce le păstrez spre a le publica cândva.

Între acele manuscrise am găsit și Didahiile lui Antim. Descoperirea aceasta m‑a frapat foarte și am rugat pe răposatul Dionisie să mi‑l dea ca să‑l studiez mai de aproape și să fac a se publica. Cererea mea a fost primită amical de răposatul și așa ea a devenit proprietatea mea. Restul îl știi dumneata… Dumneata încă să‑mi trimiți și mie din Didahii când se vor isprăvi de tipărit, căci mă interesez să văd cum s‑a tipărit”.

Manuscrisul respectiv a fost prezentat membrilor Academiei Române abia în ședința din 18 martie 1886, Episcopul Melchisedec pledând pentru publicarea lui. Nu cunoaștem motivele care l‑au determinat pe posesorul acestuia să întârzie 15 ani hotărârea de a da publicității această importantă operă predicatorială. Bibliotecarul Academiei, în înțelegere cu Episcopul Melchisedec, și‑a luat sarcina de a se ocupa de această ches­tiune, achitându‑se de îndatorire câteva luni mai târziu.

Când lucrarea a fost finalizată, I. Bianu i‑a pus la dispoziție Episcopului Melchisedec Ștefănescu câteva exemplare. Acesta din urmă, probabil la o întâlnire personală în cadrul ședințelor de la Academia Română, și‑a exprimat satisfacția față de publicația respectivă, de vreme ce într‑o epistolă din 8/20 iulie 1886 Bianu îi scria: „Sunt încântat că volumașul didahiilor lui Antim v‑a plăcutÎ. Tot din aceeași scrisoare mai aflăm că tirajul ediției îngrijite de bibliotecarul Academiei a fost de 1.000 de exemplare; din acestea, 50 oprise Bianu, 8 exemplare îi trimitea ierarhului la Roman (pe lângă exemplarele oferite anterior), iar restul erau depuse la Ministerul Cultelor.

Episcopul Melchisedec va publica un al doilea volum al Didahiilor în anul 1889, dar deși ierarhul de la Roman credea că a editat textul manuscrisului original al Sfântului Antim Ivireanul, s‑a dovedit ulterior că predicile respective nu erau opera Mitropolitului martir al Ungrovlahiei.

Important rămâne faptul că primul Episcop al Dunării de Jos, Melchisedec Ștefănescu, a contribuit substanțial la publicarea ediției princeps a Didahiilor Sfântului Antim, prin punerea la dispoziția Academiei Române a manuscrisului aflat în biblioteca Episcopului Dionisie al Buzăului și că a scris pentru prima dată biografia științifică a marelui mitropolit (biografie care s‑a preluat și în cea de‑a doua ediție a didahiilor, îngrijită și publicată la București, de profesorul Constantin Erbiceanu, în anul 1888).