Episcopul Meletie Dobrescu, ierarhul-director al Tipografiei Cărților Bisericești

De amintit, dintru început, că Tipografia Cărților Bisericești a fost considerată o instituție foarte însemnată, o „întreprindere culturală”, care a renăscut spre sfârșitul secolului al XIX-lea din nevoia stringentă a Bisericii de a-și tipări textul Sfintei Scripturi și toate cărțile de cult în regim propriu și numai cu aprobarea Sfântului Sinod. Inițiativa marelui Mitropolit primat Calinic Miclescu de a înființa actuala tipografie, un „stabiliment eminamente bisericesc și național” - după cum se arăta în actul de inaugurare din 17 ianuarie 1882 -, relua și unifica tradiția vechilor tiparnițe mănăstirești și eparhiale. Acest lucru a fost prevăzut tocmai în „Regulamentul de revizuire și editare a cărților de ritual bisericesc”, publicat în Monitorul Oficial din 25 septembrie 1881. Cu privire la cel care conducea acest organism al Bisericii, iată ce menționa articolul 9 din acest regulament: „Directorul tipografiei va trebui să fie o persoană distinsă atât prin știință, cât și prin onestitate și să depună o garanție de cel puțin 10.000 lei. […] va fi ales de Sfântul Sinod în înțelegere cu Ministerul Cultelor și aprobat cu decret regal. El va fi salariat și va administra tipografia cu avutul ei sub controlul Adminis­trației Casei Bisericii”.

Arhiereul Meletie Dobrescu, în funcția de director al tipografiei, s-a ocupat de coordonarea tipăririi uneia dintre cele mai importante ediții ale Sfintei Scripturi în limba română (1914), fiind membru în comisia instituită pentru această nouă apariție editorială biblică, încă din 16 octombrie 1909. Șantierul cultural și organizatoric pentru această lucrare a fost unul foarte amplu. După cum notează Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, trecând în revistă istoria editării Bibliei în limba română, „La revizuirea ei au lucrat, în comisii succesive, 16 arhierei (episcopi și mitropoliți). Biblia din 1914 rămâne în duhul tradițional ortodox, fiind una dintre cele mai folosite ediții din secolul al XX-lea, datorită fidelității ei pentru textul grecesc” („Cuvânt îna­inte”, în: Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMO, București, 2008, p. 6).

Privitor la activitatea sa ca ierarh, în contextul tulbure al înlăturării Mitropolitului Ghenadie Petrescu, la 21 mai 1896, arhiereul Meletie Dobrescu este chemat să asigure locotenența arhiereului-vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei, în locul ierarhului Nifon Niculescu, demis și el odată cu Mitropolitul primat pe care îl susținuse cu mult devotament. Scurta sa locotenență se încheie la 6 decembrie 1896, revenind în funcția de vicar ierarhul anterior. Mult mai târziu, în cursul anului 1914, ținând de Eparhia Dunării de Jos după titulatura ce o purta, a fost delegat cu administrarea bisericească în Dobrogea de Sud, noul teritoriu revenit României în 1913, cunoscut și sub denumirea de „Cadrilater”. O altă suplinire chiriarhală îndeplinită de arhiereul Meletie, din toamna anului 1917 până în iulie 1918, a fost asigurarea locotenenței la Episcopia de Râm­nic-Noul Severin. În anul următor se retrage din Sfântul Sinod și revine în 1921, când candidează la alegerile care se făceau pentru eparhii.

Trece la cele veșnice la sfârșitul lunii noiembrie 1923, cunoscute fiind detaliile că a slujit la Biserica „Sfântul Mina” din București, probabil chiar la hramul din 11 noiembrie. Contractând o răceală foarte puternică, netratată la timp, afecțiunea a condus la pneumonie și sfârșitul ierarhului a fost inevitabil.

După puținele surse biografice referitoare la Episcopul Meletie Dobrescu Gălățeanu, aceasta este schița ce se poate întocmi momentan. Întrucât nu a fost episcop titular în nici una dintre eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, presa bisericească centrală nu a consemnat prea multe despre viața și activitatea sa, detalii suplimentare rămânând de identificat în arhivele bisericești și civile.

Ierarhul rămâne cunoscut pentru principala sa lucrare - conducerea Tipografiei Cărților Bisericești, mai ales în legătură cu ediția sinodală a Bibliei din 1914 și, desigur, pentru slujirea, vreme de aproape trei decenii, în majoritatea parohiilor din cuprinsul Bucureștilor de atunci, în­cât devenise binecunoscută prezența sa arhiereas­că la slujbele din Capitală. În ceea ce privește mor­mântul său din Cimitirul Șerban Vodă-Bellu, acesta este indicat de istoricul Gheorghe Bezviconi la figura 93, locul 14. Din păcate, la această po­zi­ție nu s-a păstrat nici o inscripție cu numele ie­rarhului, în prezent, acolo fiind înmormântate alte persoane, care au reconcesionat locul respec­tiv de înhumare cu mai mulți ani în urmă. Deși numele ierarhului nu mai apare trecut la mormântul său și se considera chiar, în mod greșit, că nu ar fi fost înmormântat în Bellu, Epis­copul Meletie Dobrescu alături de Mitropolitul Partenie Clinceni sunt singurii ierarhi dintre cei zece înmormântați în acest cimitir care apar men­țio­nați în ultimul panou informativ amplasat recent în incinta Cimitirului Șerban Vodă-Bellu.