Ierarhul Meletie Dobrescu (1863 - 30 nov. 1923) s-a născut în București. A purtat numele de botez Matei și a locuit pe strada Olari. Pe părinți i-a chemat Stavarache și Maria. Tatăl său a condus breasla cojocarilor, dintre ai cărei înaintași, în timp, s-au îngrijit de ctitorirea și refacerea Bisericii „Sfântul Ioan”-Piață din centrul Capitalei. În 1884 absolvă Seminarul „Nifon Mitropolitul”, continuă cu Facultatea de Teologie și, în anul 1889, susține teza de licență cu titlul „Împrejurările cari au provocat Sinodul de la Iași”. Doi ani mai târziu, la 9 decembrie 1891, devine monahul Meletie, închinoviat la Mănăstirea Căldărușani, fiind deja, din data de 2 februarie, hirotonit diacon pe seama Catedralei Mitropolitane din București. Urmează câțiva ani de slujire (1891-1896) la Biserica Românească din Paris, având ca sarcină academică studierea limbilor semitice la Universitate, întrucât Mitropolitul Ghenadie Petrescu intenționa să-l pregătească pentru predarea limbii ebraice la noua Facultate de Teologie din București. În aceeași perioadă primește preoția (1893), numirea de superior al capelei și, în cursul anului 1894, ridicarea la treapta de arhiereu - locotenent, cu titulatura „Gălățeanu”, ulterior schimbată în „Constănțeanu”. Totodată, pe parcursul stagiului său în Franța, în ziua de 31 mai 1892, pe când era diacon, trăiește și însemnatul eveniment al sfințirii monumentalului lăcaș românesc de pe strada Jean de Beauvais, actuala Catedrală a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Mai rămâne vreme de doi ani la Paris în același post de superior al acestei biserici, apoi revine în țară, în 1896. La București se ocupă mai întâi de coordonarea Internatului Teologic de la Radu Vodă (1902-1906), după care îl succedă pe profesorul Constantin Chiricescu la conducerea Tipografiei Cărților Bisericești vreme de 13 ani, până în anul 1919. Astfel, a fost cel mai longeviv director din primele decenii de existență ale tipografiei, în timpul său imprimându-se apreciata ediție sinodală a Bibliei de la 1914.
De amintit, dintru început, că Tipografia Cărților Bisericești a fost considerată o instituție foarte însemnată, o „întreprindere culturală”, care a renăscut spre sfârșitul secolului al XIX-lea din nevoia stringentă a Bisericii de a-și tipări textul Sfintei Scripturi și toate cărțile de cult în regim propriu și numai cu aprobarea Sfântului Sinod. Inițiativa marelui Mitropolit primat Calinic Miclescu de a înființa actuala tipografie, un „stabiliment eminamente bisericesc și național” - după cum se arăta în actul de inaugurare din 17 ianuarie 1882 -, relua și unifica tradiția vechilor tiparnițe mănăstirești și eparhiale. Acest lucru a fost prevăzut tocmai în „Regulamentul de revizuire și editare a cărților de ritual bisericesc”, publicat în Monitorul Oficial din 25 septembrie 1881. Cu privire la cel care conducea acest organism al Bisericii, iată ce menționa articolul 9 din acest regulament: „Directorul tipografiei va trebui să fie o persoană distinsă atât prin știință, cât și prin onestitate și să depună o garanție de cel puțin 10.000 lei. […] va fi ales de Sfântul Sinod în înțelegere cu Ministerul Cultelor și aprobat cu decret regal. El va fi salariat și va administra tipografia cu avutul ei sub controlul Administrației Casei Bisericii”.
Arhiereul Meletie Dobrescu, în funcția de director al tipografiei, s-a ocupat de coordonarea tipăririi uneia dintre cele mai importante ediții ale Sfintei Scripturi în limba română (1914), fiind membru în comisia instituită pentru această nouă apariție editorială biblică, încă din 16 octombrie 1909. Șantierul cultural și organizatoric pentru această lucrare a fost unul foarte amplu. După cum notează Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, trecând în revistă istoria editării Bibliei în limba română, „La revizuirea ei au lucrat, în comisii succesive, 16 arhierei (episcopi și mitropoliți). Biblia din 1914 rămâne în duhul tradițional ortodox, fiind una dintre cele mai folosite ediții din secolul al XX-lea, datorită fidelității ei pentru textul grecesc” („Cuvânt înainte”, în: Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMO, București, 2008, p. 6).
Privitor la activitatea sa ca ierarh, în contextul tulbure al înlăturării Mitropolitului Ghenadie Petrescu, la 21 mai 1896, arhiereul Meletie Dobrescu este chemat să asigure locotenența arhiereului-vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei, în locul ierarhului Nifon Niculescu, demis și el odată cu Mitropolitul primat pe care îl susținuse cu mult devotament. Scurta sa locotenență se încheie la 6 decembrie 1896, revenind în funcția de vicar ierarhul anterior. Mult mai târziu, în cursul anului 1914, ținând de Eparhia Dunării de Jos după titulatura ce o purta, a fost delegat cu administrarea bisericească în Dobrogea de Sud, noul teritoriu revenit României în 1913, cunoscut și sub denumirea de „Cadrilater”. O altă suplinire chiriarhală îndeplinită de arhiereul Meletie, din toamna anului 1917 până în iulie 1918, a fost asigurarea locotenenței la Episcopia de Râmnic-Noul Severin. În anul următor se retrage din Sfântul Sinod și revine în 1921, când candidează la alegerile care se făceau pentru eparhii.
Trece la cele veșnice la sfârșitul lunii noiembrie 1923, cunoscute fiind detaliile că a slujit la Biserica „Sfântul Mina” din București, probabil chiar la hramul din 11 noiembrie. Contractând o răceală foarte puternică, netratată la timp, afecțiunea a condus la pneumonie și sfârșitul ierarhului a fost inevitabil.
După puținele surse biografice referitoare la Episcopul Meletie Dobrescu Gălățeanu, aceasta este schița ce se poate întocmi momentan. Întrucât nu a fost episcop titular în nici una dintre eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, presa bisericească centrală nu a consemnat prea multe despre viața și activitatea sa, detalii suplimentare rămânând de identificat în arhivele bisericești și civile.
Ierarhul rămâne cunoscut pentru principala sa lucrare - conducerea Tipografiei Cărților Bisericești, mai ales în legătură cu ediția sinodală a Bibliei din 1914 și, desigur, pentru slujirea, vreme de aproape trei decenii, în majoritatea parohiilor din cuprinsul Bucureștilor de atunci, încât devenise binecunoscută prezența sa arhierească la slujbele din Capitală. În ceea ce privește mormântul său din Cimitirul Șerban Vodă-Bellu, acesta este indicat de istoricul Gheorghe Bezviconi la figura 93, locul 14. Din păcate, la această poziție nu s-a păstrat nici o inscripție cu numele ierarhului, în prezent, acolo fiind înmormântate alte persoane, care au reconcesionat locul respectiv de înhumare cu mai mulți ani în urmă. Deși numele ierarhului nu mai apare trecut la mormântul său și se considera chiar, în mod greșit, că nu ar fi fost înmormântat în Bellu, Episcopul Meletie Dobrescu alături de Mitropolitul Partenie Clinceni sunt singurii ierarhi dintre cei zece înmormântați în acest cimitir care apar menționați în ultimul panou informativ amplasat recent în incinta Cimitirului Șerban Vodă-Bellu.
.jpg)
