Eroi sunt încă!

Am sărbătorit Ziua Înăl­țării Domnului nostru Iisus Hristos, ce coincide cu ziua aducerii aminte de eroii nea­mului românesc. Cu atât mai mult ne-am adus aminte de aceștia în Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul. Această zi este dedicată eroilor, ostaşilor şi tuturor celor care au scris istoria României prin propriul sacrificiu, pe câmpul de luptă, în lagăre sau în temniţele comuniste, apărând libertatea, credinţa strămoşească, pământul ţării şi idealul de unitate al românilor. An de an este omagiat sacrificiul lor şi le păstrăm vie amintirea prin ceremoniile intrate în tradiţie cu acest prilej. O rugăciune, un gând, o lumânare aprinsă în memoria lor, grija faţă de mormintele şi monumentele comemorative ridicate în cinstea lor reprezintă modul nostru de a ne exprima recunoştinţa faţă de ceea ce eroii neamului au făcut cu gândul la generaţiile care aveau să le urmeze. Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă încă din anul 1920. La sfârşitul Primului Război Mondial, Tratatul de la Versailles prevedea, printre altele, ca statele semnatare să întrețină mormintele ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective și să aibă grijă de operele comemorative de război dedicate acestora, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem al celor căzuţi la datorie. Prin Decretul nr. 1.693/4 mai 1920, s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Înălţării Domnului, dată decretată ca sărbătoare naţională a poporului român. În felul acesta, România devenea primul stat care i-a asimilat pe eroii străini cu cei naţionali.

În omagierea eroilor căzuţi la datorie, un rol deosebit de important l-a avut Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, înfiinţată în septembrie 1919, de ministrul de război, general de corp de armată, Artur Văitoianu. Constatând că „una dintre cele mai înalte datorii ce ni le impune timpul actual este îngrijirea mormintelor eroilor căzuți în război, morminte atât de preți­oase neamului nostru”, generalul Artur Vătoianu solicită sprijinul regelui Ferdinand I pentru înființarea unei societăți care să ducă mai departe efortul demarat de „preoți, învăță­tori, fruntașii satelor, proprietari, intelectuali, bogați și săraci, care se adună, se consfătuiesc și iau hotărâri pentru cinstirea mormintelor sfin­te”. Justificarea înființării acestei societăți sub patronajul reginei Maria este una profundă: „Are un înalt rol educativ pentru gene­rația actuală și cea viitoare și... pentru a înfrumu­seța aceste morminte ce se găsesc răspândite în teritoriul României Mari și al lumii întregi”. Societatea avea unele beneficii, precum „scutirea de plată pentru transport pe căile ferate ale statului român pentru persoanele însărcinate cu inspectarea cimitirelor şi a comitetelor filialelor”.

Comitetul Central al Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război” avea preşedinte executiv pe Miron Cristea, primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Preşedinte de onoare era regina Maria. Din Comitetul Central făceau parte: miniştrii de război, şeful Marelui Stat Major, comandantul Corpului Jandarmeriei Rurale, comandantul Corpului Grănicerilor, secretarul general din Ministerul de Război, un profesor universitar, ales de colegii săi şi cinci doamne, soţii de generali în viaţă sau decedați, precum și alte personalități locale.

Această societate inaugura, în anul 1923, Mormântul Ostaşului Necunoscut. Astfel, la 17 mai 1923, în prezenţa familiei regale, a membrilor Guvernului, a corpurilor legiuitoare, în Parcul Carol din Bucureşti, s-a oficiat serviciul religios, iar la ora 12:00, sirena Arsenalului Armatei şi clopotele bisericilor au vestit coborârea în lăcaşul de veci a Ostaşului Necunoscut. Timp de două minute orice activitate publică a fost întreruptă.

Mai târziu, în „Monitorul Oficial” din 31 mai 1927, societatea primea altă titulatură, mai scurtă, dar și mai concentrată: „Cultul Eroilor” şi, mai târziu, de la 1 august 1940, va primi o nouă denumire - „Aşezământul Naţional Regina Maria”.

În baza Decretului nr. 48/29 mai 1948, această asociație a fost desfiinţată, patrimoniul său fiind trecut la Ministerul Apărării Naţionale. Prin Decretul-lege nr. 71, din 1949, Ziua Eroilor a fost stabilită pentru 9 mai.

După Revoluția din 1989, Ministerul Apărării Naţionale a aprobat iniţiativa unui grup de cadre active de a înfiinţa „Secţia pentru valorificarea tradiţiilor militare şi a patrimoniului istoric-militar”, căreia i s-a alăturat un grup de ofiţeri în rezervă şi retragere, împreună înfiinţând, în 1991, „Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor”. Acesta a obţinut statutul de personalitate juridică, prin Hotărârea nr. 664 adoptată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, din 19 noiembrie 1991, preluând obiectivele şi activităţile fostului „Aşezământ Naţional Regina Maria” pentru „Cultul Eroilor”. Comitetul a funcţionat sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale şi al Bisericii Ortodoxe Române.

La 30 mai 1995, prin Legea nr. 48, Parlamentul României a proclamat sărbătorirea Zilei Eroilor în ziua în care se sărbătoreşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos, revenin­du-se la tradiţia din perioada interbelică, după 75 de ani.

Cu prilejul celei de-a treia Conferinţe Naţionale a Comitetului Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirelor Eroilor, la 28 noiembrie 1997, s-a hotărât schimbarea denumirii Comitetului Naţional în Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” (ANCE). De asemenea, s-a hotărât reluarea editării revistei „România Eroică”, organul de presă al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”. Mai târziu, la 15 iunie 2004, s-a înfiinţat Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, în baza Legii nr. 379/2003.

La 24 noiembrie 2018, Prea­fericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat, împreună cu mai mulţi ierarhi români, în Catedrala Mântuirii Nea­mului, o slujbă de pomenire a eroilor români. Cu acest prilej, a fost aşezată, cu recunoştinţă, în piciorul Sfintei Mese, lista cu numele tuturor eroilor români cunoscuţi, care şi-au jertfit viaţa pentru neam şi credinţă în Războiul de Independenţă din 1877-1878, în Războaiele Balcanice din 1913, în Primul Război Mondial din 1916-1919, în al Doilea Război Mondial din 1944-1945, precum şi numele făuritorilor României Mari de la 1918. Aşezarea pomelnicelor, care cuprind numele eroilor din timpuri şi din locuri diferite sub Sfânta Masă a Altarului Catedralei Naţio­nale, simbolizează semnul neuitării şi preţuirii noastre pentru jertfa lor şi credința comuniunii lor veşnice cu Hristos Domnul în nădejdea Învierii.

Cum frumos constata Înaltprea­sfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, în deschiderea primei ediții a Simpozionului Națio­nal Sfinți, Eroi și Martiri, „sfințenia și jertfa reprezintă două coordonate ale vieții celor care au intrat în istoria neamului ca modele de dăruire".

Eroii sunt Atleţi ai lui Hristos, care cheamă la luptă pe toți creștinii; îi cheamă la o luptă de înfrânare interioară, dar şi la o luptă exterioară, cu ispita. Atleții lui Hristos, care luptă pentru Biserică și neam, luptă în fapt pentru „a le da oamenilor posibilitatea unei condiții umane superioare, de a-și trăi viața la o altitudine demnă de un om: la câțiva metri mai sus de la pământ și, cel puțin, cu câțiva metri mai aproape de cer” (Virgil Gheorghiu, Gură de Aur, Atletul lui Hristos, traducere Maria-Cornelia Ică Jr., Editura ­Deisis, Sibiu, 2004, p. 4).

Pe câmpul de luptă sau îndurând frigul și întunericul din temnițe, eroii ne învață să milităm necontenit pentru libertate şi demnitate, având grijă permanent de viitorul ţării.