Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Excurs etimologic în sfera cuvintelor bisericești de origine slavă

Excurs etimologic în sfera cuvintelor bisericești de origine slavă

Un articol de: Ionuț-Daniel Barbu - 08 Oct, 2019

Anul acesta, în Biserica noastră, împreună cu Patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, sunt comemorați toți cei care au trudit la tălmăcirea cuvântului bisericesc. Întrucât cel de-al doilea patriarh al României, Nicodim Munteanu, a tradus mii de pagini din limba rusă, în continuare, vom prezenta unele dintre cele mai cunoscute cuvinte de sorginte slavă întrebuințate în limbajul eclesial românesc.

 Intenţia acestui demers etimologic este de a sub­linia valoarea, frumuseţea sensurilor şi a legăturilor indirecte dintre corespondentul original și cuvântul actual din limba noastră, amănunte foarte însemnate, descoperite abia atunci când li se caută obârşia şi sunt dezlegate într-un context teologic.

Astfel, bodaproste/bogdaproste vine de la substantivul propriu Bog – Dumnezeu, plus verbul (la imperativ!) da prostit, ceea ce s-ar traduce prin „Dumnezeu să ierte!” După cum știm, aceasta este o formulă de mulţumire utilizată des de credincioși, mai ales când se primeşte ceva pentru sufletele celor adormiţi. Iertarea sau mântuirea primită de la Dumnezeu înseamnă absolut totul. Cei vii îi pot ajuta mult pe fraţii lor cei adormiţi prin milostenie şi rugăciune, după cum sună versul poetului Ioan Nenițescu în grai ţărănesc: „De vreţi morți ca să trăiţi, cătaţi vii să nu muriţi!” Așadar, de fiecare dată spusă de către cei vii, rostirea bogdaproste poate însemna deodată mulţumire pentru cele primite şi rugăciune pentru cei adormiţi.

Denie, un alt cuvânt slavon, derivă de la bdenie – veghe/veghere, bdenie având rădăcină comună cu den – zi. De aceea, un înţeles al cuvântului denie/veghe este acela de „a face din noapte zi” (priveghere), după cum ne exprimăm şi în limba română.

Ispită vine de la ispâtâvat și înseamnă a încerca sau a proba.

Maslu, denumirea Sfintei Taine bine-cunoscute între credincioșii români, vine de la maslo, care înseamnă untdelemn, ulei – materia care se sfinţeşte în timpul săvârşirii acesteia.

Mironosiţă e un cuvânt cunoscut chiar și dincolo de sfera limbajului bisericesc, însă cu un sens peiorativ. Termenul românesc s-a născut din unirea unui substantiv cu un verb, anume din mir plus nosit, care înseamnă a purta, a duce. Ne e cunoscut din Noul Testament că mironosiţele sunt femeile purtătoare de mir, vestitoarele cele dintâi ale Învierii Mântuitorului Hristos (Mc 16, 1-8).

Molitfelnic, cartea de cult care cuprinde rânduiala săvârşirii Sfintelor Taine şi a altor rugăciuni oficiate de preot, derivă din molitva, ce înseamnă rugăciune.

Mucenic, un termen întâlnit mai ales în calendarul creștin ortodox și în sinaxare, are la bază verbul mucit – a chinui. Astfel, mucenic este numit sfântul care, într-un chip sau altul, și-a dat viaţa în chinuri pentru mărturisirea dreptei credinţe.

Pisanie derivă tot dintr-un verb, de la pisat – a scrie. De regulă, pisania este o scurtă de­scriere istorică a locaşului de cult, în care apar detalii despre zidire, sfințire, slujitori și ctitori. Cel mai adesea, pisania este întâlnită deasupra uşilor de la intrarea în biserică şi este redată cu litere pictate sau sculptate.

Priceasnă, un termen între­buințat mai ales în Transilvania, vine de la priceaşatsia - a se împărtăşi. În unele regiuni ale țării sunt numite pricesne acele cântări de la chinonic care se cântă în timpul împărtăşirii slujitorilor şi credincioşilor.

Prinoase, substantiv la plural, des utilizat de preoți și credin­cioși, provine din verbul prinosit – a aduce. Face referire la fructele, pâinea şi toate cele aduse de credincioşi la slujbe în biserică pentru a fi binecuvântate şi apoi împărţite.

Un cuvânt foarte însemnat este prohod/prohodire, de la prohod, care înseamnă trecere. În Biserică, cuvântul face referire la slujba Înmormântării, în general, şi la Prohodul Domnului – monumentala creaţie imnografică cântată de întreaga Biserică în Vinerea Mare – în special. Moartea este, de fapt, și o trecere, marea trecere „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”. Deci, prin moarte nu se rămâne în mormânt, ci se trece spre împlinirea desăvârşită a existenţei. Noima acestui termen este profundă, vechiul nostru limbaj bisericesc alegând foarte bine folosirea cuvântului prohod/prohodire ca echivalent pentru înmormântare.

Extrem de răspândit în spiritualitatea și teologia Bisericii, cuvântul sfânt e bine să știm că vine de la sviatoi – sfânt. În limba rusă, cuvântul sviatoi are rădăcina comună cu svet-lumină care, în opoziţie cu întunericul păcatului, este asociată sfinţeniei-sviatost, aşa cum se poate vedea şi în iconografia ortodoxă privind icoana Învierii, a Schimbării la Faţă sau aureolele sfinţilor care, prin lumină, mărturisesc sau plasticizează prezenţa harului Duhului Sfânt.

Unul dintre cele mai valoroase cuvinte din întreaga spiritualitate ortodoxă, anume smerenie, își are obârșia în verbul izmeriat – a măsura. De aici, un înțeles magistral – a te măsura pe tine însuţi, a-ți corespunde. În primul rând, prin smerenie se înţelege să fii măsurat sau în măsura ta nici mai mult, nici mai puțin decât ceea ce eşti. Astfel, mai ales dacă omul înţelege că e limitat, temporar și muritor, că totul pe pământ corespunde unei măsuri, stare reală umană ce se impune a fi conştientizată, acesta poate să se defalsifice, armonizându-se cu măsura proprie, adică cu a fi smerit – cu adevărat ceea ce este. Smerenia este virtute sine qua non şi temelie pentru zidirea adevărată a oricărei alte virtuţi, măsura personală reală pe care se fundamentează viaţa duhovnicească, după cum şi în edificarea oricărei construcţii se pleacă obligatoriu de la măsură şi măsurători, fără de care nu ştii ce şi cum să zideşti. „Măsura face orice lucru frumos”, ne învață bine Sfântul Isaac Sirul. Măsura sau smerenia are minunatul dar al păcii şi al liniştirii, anume acela de a-l face plăcut pe cel smerit, chiar şi celor mândri şi necredincioşi, pentru că rar se supără cineva din cauza purtării măsurate, smerite sau cuviincioase. Mai spunem că maximei „Cunoaşte-te pe tine însuţi…” îi poate corespunde măsoară-te pe tine însuţi ca să te cunoşti.

Un cuvânt foarte puțin cunoscut, din spațiul liturgic al Sfântului Altar, este tiplotă, un vas mic liturgic (cănuță) cu care se toarnă căldura (apa încălzită) în Sfântul Potir, după rugăciunea „Tatăl nostru…”, înainte de împărtăşirea slujitorilor. Vine de la expresivul teplota, însemnând căldură sau cordialitate, cu referire la „temperatura” credinței în comunitatea euharistică - „… căldura sfinților Tăi Doamne … Căldura credinței plină de Duhul Sfânt”.

Țârcovnic, cuvânt mai vechi, încă auzit în spațiul bisericesc rural, se trage direct de la ţercov - biserică. Termenul în cauză este sinonim cu dascăl, în sensul de cântăreţ bisericesc sau/şi persoană care se îngrijeşte de biserică. Datorită faptului că are o prezență extinsă în locașul de cult, în tradiția bisericească românească, țârcovnicul/dascălul, ori persoana care îngrijește biserica, dacă nu cumva este una și aceeași, a fost numită cu însuși numele bisericii, într-adevăr aceasta având un rol esențial, chiar indispensabil, pe lângă preot.

Un termen liturgic care se leagă de precedentul este voscreasnă, de la voscresenie, care înseamnă și înviere, și duminică. Voscreasna este un text liturgic din rânduiala Utreniei din duminici, cântat la strană, stihiră prin care se recapitulează pericopa evanghelică de la Utrenie, mai ales pentru credincioşii care nu au fost prezenţi la slujbă mai de dimineață, la vremea citirii acesteia de către preot.