Făuritori ai României Mari întemnițați de comuniști

Autoritățile comuniste au distrus nu doar partidele istorice, ci și personalitățile care au contribuit la Marea Unire din 1918. „Rând pe rând au fost arestați și condamnați liderii istorici care simbolizau Unirea, țărăniștii și liberalii, clericii și militarii, social-democrații și sindicaliștii, ardelenii, bănățenii, bucovinenii, basarabenii. O mare parte au murit în închisori. Au scăpat de această soartă doar cei care muriseră înainte sau se aflau în străinătate. A fost un genocid al elitelor”, scria Romulus Rusan într-un articol dedicat acestei teme.

Pentru a ne face o idee despre persona­li­tățile care au făurit Marea Unire și au avut un rol important în conducerea României Mari, trecem în revistă câteva dintre reperele din biografia lor. Reiese că au avut studii temeinic însușite în marile centre universitare ale Europei, că au împărtășit valorile credinței noastre strămoșești și au pus mai presus de interesele personale binele comun al țării. Nu se temeau de cuvinte precum „patriotism”, „dragoste de neam” și „creștinism” pentru că ei le trăiau profund și autentic.

Pantelimon Halippa (1883-1979) a fost publicist și om politic, președintele Sfatului Țării în 1918 la Chișinău, promotor al Unirii cu România, ministru al Basarabiei după 1918, membru corespondent al Academiei Române. A fost arestat în 1950, întemnițat la Sighet fără judecată, predat sovieticilor ruși în 1952. După ce a trecut prin 11 lagăre sovietice, inclusiv Siberia, a fost readus în România și închis la Aiud până în 1957.

Ion Mihalache (1882-1963), militant pentru Unirea Basarabiei cu țara, fondator al Partidului Național Țărănesc, a fost ministru al agriculturii și ministru de interne. În 1947 a fost arestat și condamnat la muncă silnică pe viață. A murit în penitenciarul de la Râmnicu Sărat, în 1963, după 16 ani de detenție, la 81 de ani.

Ioan Lupaș (1880-1967), cleric ortodox, istoric, participant la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918, demnitar în Consiliul Dirigent al Transilvaniei, deputat în Parlamentul României, ministru în mai multe guverne interbelice. Lupaș a fost arestat în 1950 și internat la Sighet până în 1955.

Iuliu Hossu (1885-1970), Episcop greco-catolic, a citit, la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, Proclamația de Unire cu țara. A fost membru al Consiliului Dirigent, apoi senator în Parlamentul României. A suferit 5 ani în pușcăria de la Sighet.

Istoricul Silviu Dragomir (1888-1962), participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și secretar al acesteia, ministru în perioada interbelică. A fost arestat în 1949, internat la Sighet în mai 1950 și eliberat în 1955. A trăit la Cluj, până în 1962.

Ion Nistor (1876-1962) a fost istoric și un important militant unionist bucovinean, membru al Comitetului de Organizare a Adunării Naționale de la Cernăuți, care a hotărât Unirea cu România. După Unire, a fost minsitru de mai multe ori din partea Partidului Național Liberal. A făcut 5 ani de închisoare la Sighet.

Mihai Popovici (1879-1966) a fost demnitar în Consiliul Dirigent, fruntaș al Partidului Națio­nal Țărănesc, de mai multe ori ministru în perioada interbelică. A fost deținut politic din 1947 până în 1955, a ispășit la Sighet.

George Grigorovici (1871-1950), membru fondator al Partidului Social-Democrat din Bucovina, a militat pentru Unirea Bucovinei cu România. A murit în închisoarea de la Văcărești, la 18 iulie 1950.

Ilie Lazăr (1895-1976) a reprezentat Maramureșul la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. După Unire a fost ales deputat în Parlamentul României. Comuniștii l-au închis de două ori, o dată în 1946, pentru 7 luni, iar a doua oară, din 1947 până în 1964.

Ion Flueraș (1882-1953), lider al Partidului Social-Democrat din Transilvania, membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, a fost arestat în 1948 și condamnat la 15 ani de temniță grea pentru „crimă de înaltă trădare”. A fost ucis de „reeducații” din închisoarea Gherla, în 1953.

Aurel Vlad (1875-1953) a fost un promotor al Unirii din 1918, membru în Consiliul Dirigent, membru al Partidului Național Român și apoi fondator și fruntaș al Partidului Național Țărănesc, ministru al finanțelor, ulterior al cultelor și artelor. Arestat în 1950, la 75 ani, a fost dus la Sighet, unde a murit în 1953.

Daniel Ciugureanu (1885-1950), medic chirurg, fruntaș al Partidului Național Moldovenesc și unul dintre promotorii Unirii Basarabiei cu România, ministru în patru guverne interbelice, a fost arestat în 1950. A murit la scurt timp în penitenciarul demnitarilor de la Sighet.

Sever Bocu (1874-1951) a promovat la Paris necesitatea unirii Banatului istoric cu România, iar apoi, după Marea Unire, a fost deputat în Parlamentul României. A fost arestat de comuniști în 1950 și dus la Sighet, unde a murit după aproape un an.

Ghiță Popp (1883-1967) a fost un om politic și publicist important transilvănean, care a participat cu drept de vot la Marea Adunare de la Alba Iulia. A fost deputat în Parlamentul României în perioada interbelică, ceea ce a reprezentat o vină în ochii comuniștilor. A fost condamnat în 1948 la 10 ani de închisoare pe care i-a executat la Aiud.

Marele pedagog, dar și unionist Onisifor Ghibu (1883-1972), demnitar în Consiliul Dirigent al Transilvaniei, a suferit în vremea comuniștilor doi ani în lagărul de la Caracal.

Istoricul Zenovie Pâclișanu (1886-1957), care a fost secretar al Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918, a făcut pușcărie pe motive politice din 1949 până în 1953 și a fost rearestat în 1957. A murit în arest.

Iuliu Maniu (1873-1953) a organizat și a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia prin care s-a proclamat, la 1 Decembrie 1918, Unirea Transilvaniei cu România. A fost președinte al Consiliului Dirigent, președinte al Partidului Național Țărănesc. Maniu a fost condamnat la temniță grea pe viață, fiind exterminat la Sighet în 1953.

Și Emil Hațieganu (1878-1959) a suferit în pușcăriile comuniste. Membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, fruntaș al Partidului Național Român și apoi al Partidului Național Țărănesc, după Unire, a fost ministru al muncii, sănătății și ocrotirilor sociale. A suferit la Sighet din 1948 până în 1955.

Gh. I. Brătianu (1898-1953), fiul lui Ionel Brătianu, a fost un savant medievist, cu doctorat la Sorbona, recunoscut în mediile internaționale, a luptat la propriu pentru România Mare în Primul Război Mondial, când avea doar 18 ani. A scris importante lucrări istorice care au apărat adevărul istoric românesc. A fost arestat de comuniști în 1950 și a murit la Sighet în 1953, la 55 de ani.

Fruntașul socialist Iosif Jumanca (1893-1949) a fost arestat de autorități în 1948 și a murit un an mai târziu la Jilava. Fusese membru al Consiliului Național Român Central (din 1918) și deputat în Parlamentul României Mari.

Medicul Iuliu Moldovan (1882-1966), demnitar în Consiliul Dirigent al Ardealului, frun­taș țărănist, a făcut pușcărie politică între 1950-1955.

Juristul Sever Dan (1885-1961), participant la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918, ministru al sănătății în Guvernul Iuliu Maniu, a ispășit 5 ani în penitenciarul de la Sighet.

Ion Pelivan (1876-1954) a votat Unirea Basarabiei cu țara, a făcut parte din Parlamentul României și a fost ministru de justiție între 1919-1920 în Guvernul Alexandru Vaida-Voievod. Arestat de comuniști, a murit în penitenciarul de la Sighet în 1954, la 78 de ani.

Rudolf Brandsch (1890-1953), deputat din partea minorității germanilor în Parlamentul României Mari, a fost arestat în 1948 și a murit în spitalul închisorii Văcărești în 1953.

Istoricul Alexandru Lapedatu (1876-1950), în 1917, împreună cu alți intelectuali s-a ocupat de organizarea detașa­men­telor de prizonieri români de la Odesa și Kiev, care urmau să sprijine procesul de unificare. A fost arestat în 1950 și a murit după câteva luni la Sighet, la vârsta de 74 de ani.

Generalul Ioan Rășcanu (1874-1952) s-a distins ca strateg în luptele de la Mărășești. Ca fost demnitar în guvernele interbelice, a fost arestat în 1950 și încarcerat la Sighet, unde a murit în 1952, la 76 de ani.