Fericirea românilor din suburbia Parisului

Pentru comunitățile de români din diasporă, plecaţi pentru o stare materială mai bună, fericirea se trăieşte, de cele mai multe ori, simplu, în comuniunea din Biserică. Părintele Octavian Dabija de la Parohia „Aulnay sous Bois”, stabilit în Franța de 27 de ani, ne-a vorbit despre viața românilor care trăiesc în împrejurimile Parisului, despre cum decurge pentru ei o zi fericită. Preotul spune că ne trebuie atât de puțin pentru a fi fericiți, dar de multe ori acest aspect ne scapă.

Părintele Octavian Dabija, preot la Parohia „Aulnay sous Bois” din apropierea Parisului, face misiune pentru românii stabiliți în această zonă, enoriașii parohiei fiind majoritari din Țara Oașului. Dar sunt și maramureșeni, moldoveni și chiar basarabeni. Românii de aici sunt oameni activi, bărbaţii, cei mai mulţi, lucrează în construcții, iar femeile, îngrijire de case. Pe toți aceștia părintele Octavian îi poartă în rugăciune, le cunoaște sufletul și dorurile trăite departe de țară. Pandemia de COVID-19 și restricțiile impuse de autorități nu i-au îndepărtat de Biserică, ci, mai mult, i-au strâns în jurul duhovnicului lor. De la părintele Octavian Dabija am aflat cum trăiesc acești români fericirea și în ce constă aceasta. 

Redobândirea fericirii prin rugăciune

„I-am întrebat în ultima vreme pe credincioșii care veneau la spovedanie: #Frate, soră, ești fericit? Ai momente, în tot tumultul vieţii, dincolo de greutăți, necazuri, bucurii sau mulțumiri, de încercări şi slăbiciuni, în care te simți fericit?$ După un moment de pauză, jenă, de căutare lăuntrică, răspunsul a fost de fiecare dată: «Nu»! Mai mult, cineva îmi mărturisea că nu mai știe să râdă; îl dor muşchii obrajilor atunci când mai râde. Pierdut în falsa idee a fericirii materiale, a «mai binelui», uităm chemarea lui Hristos de a fi fericiți. Liturghie de Liturghie cântăm Fericirile, dar nu mai știm să le și trăim! Răsună această cântare liturgică precum un ecou, care cu greu își găsește drumul către inimă. Și totuși… Dacă șarpele poate fi prefăcut în aur și din aur înapoi în șarpe, prin rugăciunea Sfântului Spiridon, dacă poate cărămida să redevină în trei elemente prin rugăciune, tot prin rugăciune firea omului îşi poate redobândi fericirea”, afirmă părintele Octavian.

Credincioșii români din Aulnay sous Bois (suburbie a Parisului) și împrejurimi vin să se regăsească duminica și în sărbători în Biserica St. Pierre de Nonneville, pe care comunitatea catolică le-o pune la dispoziție. Aici, în comuniunea de rugăciune și simțire, cu preoții și ceilalți conaționali, ei trăiesc regăsirea firescului ființei și identitatea de neam și credință. Aici dau voie sufletului lor să zâmbească și să fie fericit, pentru că aici simt o „fărâmă” din atmosfera de acasă.

Bucuria în comuniune

Preoții români care slujesc în diasporă au o mare misiune și responsabilitate pentru păstrarea credinței românilor plecați în căutarea fericirii materiale. „Străinătatea” oferă posibilități materiale de negăsit în societatea românească, dar și suferință, și singurătate. Acestea pot fi alinate doar în comuniunea cu Hristos, în Biserică. Despre adevărata fericire a românilor din diasporă, pr. Octavian Dabija ne-a mărturisit: „În comuniune de limbă, de rugăciune, de tradiții, regăsirea românilor de aici devine prilej de bucurie. Una dintre marile bucurii trăite în ultima vreme a fost hramul parohiei noastre, «Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei și Sfântul Ierarh Dosoftei al Moldovei», iar invitați la împreuna-bucurie a slujirii au fost părintele protoiereu Marc-Antoine Costa de Beauregard, pr. Claude Delangle și diac. Cristian Suciu. Pronia lui Dumnezeu a făcut însă ca Înaltpreasfinția Sa, Părintele Mitropolit Iosif, slobozit din alte obligații, să poată veni… aproape pe neașteptate! Precum Hristos Domnul la a doua Sa venire, la «glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu», fără ca nimenea să știe, aşa am aflat noi cu o jumătate de oră îna­inte! Le-a rânduit Sfântul Spiridon spre bucuria noastră! Și m-am uitat la mine și m-am văzut fericit. Și m-am uitat în jurul meu, în Altar și în biserică, și i-am văzut pe oameni fericiți! Și cum să nu fie fericiți când își văd Vlădica în mijlocul lor, slujind și dându-le cuvânt de învățătură; când acesta, la sfârșitul Dum­ne­zeieștii Liturghii, ne aduce mângâiere și ne sfințeşte noile icoane împărătești pentru ca «să fie făcătoare de minuni», icoane pe care doar cu o seară înainte le montaserăm în biserică, spre slava lui Dumnezeu”.

Fericiți la cina lui Hristos

Am văzut fotografiile postate pe site-urile de socializare de acești români, i-am văzut pe copiii lor îmbrăcați în costume naționale cântând colinde tradiționale. Într-adevăr, erau fericiți. Tocmai acea lumină din ochii lor a fost pretextul pentru a dialoga cu duhovnicul lor, părintele Octavian Dabija. Și-a încheiat cuvântul despre enoriașii săi astfel: „Cum să nu fie fericiți la cina lui Hristos, când după post și spovedanie se împărtășesc cu lăuntric cutremur cu Sfânt Trupul și Sângele Lui? Cum să nu fie fericiți privind scânteia de lumină din ochii tuturor copiilor, care, îmbrăcați în straie populare, cu multă bucurie și emoție, ne-au întors în vremea copilăriei noastre, cântându-ne colindele Nașterii Domnului Iisus Hristos, la sfârșit primindu-și darurile rânduite? Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată în română, dar și în franceză, pentru copiii noștri și un mic grup de ortodocși francezi din mitropolia noastră, care ni s-a alăturat. Și cum să nu fie fericiți când, după Liturghie, s-au bucurat la agapa frățească de bucatele de post pregătite de suflete frumoase și mâini dibace? Și-a fost dimineața, și-a fost după-amiaza. O zi. Și-a fost o zi fericită!”, încheie părintele Dabija.