File din viaţa şi opera ieromonahului Amfilohie (Athanasie) Iordănescu (II)

La împlinirea unui secol și jumătate de la naștere și a 84 de ani de la moartea ieromonahului Amfilohie (Athanasie) Iordănescu, se cuvine să scoatem din umbra uitării roadele muncii sale, de mai bine de jumătate de veac, în ogorul psaltichiei românești. Dintru început trebuie să men­ționăm că opera muzicală a acestui dascăl de muzică bisericească românească este deosebit de vastă. El a scris, a tradus și a compus cân­tări pentru toate slujbele Bisericii Ortodoxe care se oficiază în cultul divin public, încât putem să credem cu tărie afirma­țiilor lui Amfilohie când spunea că „n-a rămas ceva necompus și nescris de mine” (ierom. Amfilohie Iordănescu, Buchetul de muzică (psaltichii), București, 1933, p. 30).

Din lista celor 15 lucrări menționate de în­suși Amfilohie în Buchetul de muzică (psaltichii) tipărit de acesta la Tipografia Cărților Bi­sericești din București în anul 1933, p. 30, astăzi au fost găsite în original toate aceste lucrări, la care s-au mai adăugat alte nouă tipărituri. Trebuie menționat și faptul că ope­ra lui A. Iordănescu în zilele noastre se păs­trează în colecțiile mai multor biblioteci, și anume: Biblioteca Academiei Române din București, Biblioteca Națională a României din București, Biblioteca Sfântului Sinod din București și Biblioteca Uniunii Compozitorilor din Bucu­rești.

Întreaga operă manuscrisă a ieromonahului Amfilohie (Athanasie) Iordănescu însumează 5.540 de pagini, la care se adaugă 640 de pagini tipărite. În conținutul acestui impresionant număr de 2.770 de file de manuscris, grupate în 25 de volume, descoperite până în prezent, Amfilohie consemnează cântări ale autorilor greci și români, dar și compoziții personale. Așa cum era și firesc, în prima parte a activi­tății de copist, Amfilohie caligrafiază în mare parte cântări compuse și traduse de către alți dascăli/compozitori de psaltichie, care au trăit și activat înaintea sa, dar și câteva cântări compuse și traduse de el. Totuși, nu trebuie trecut cu vederea faptul că la vârsta de numai 15 ani Amfilohie compunea prima piesă, un Axion (Cuvine-se cu adevărat…) pe glasul 8, iar la 19 ani termina de caligrafiat primele două manuscrise. Acest lucru face dovada temeinicelor sale cunoștințe de psaltichie dobândite de la părinții paisieni care vie­țuiau la Mănăstirea Cernica la sfârșitul secolului al XIX-lea, precum și a experienței sale de cântăreț bisericesc. Pe măsură ce începe să se maturizeze, atât din punct de vedere fizic/fiziologic, cât și muzical, Amfilohie își dezvoltă aptitudini creatoare, ajungând ca la vârsta de 44 de ani (1915) să caligrafieze manuscrise muzicale în care predomină, în proporție de 90%, creațiile sale proprii. De asemenea, Amfilohie înregistrează un progres considerabil și din punctul de vedere al caligrafiei. Este o mare dife­rență, atât muzicală, cât și stilistic-estetică, între manuscrisele caligrafiate de Amfilohie la 19 ani și cele realizate începând cu vârsta de 35 de ani. Pe de o parte, acest lucru este normal, pe de altă parte, A. Iordănescu ar fi putut să se axeze mai mult pe partea practică a interpretării cântărilor, fără a se per­fecționa și în arta scrierii, care presupune deținerea unui volum mare de informații privitoare la principiile teoretice muzicale. Un alt lucru demn de consemnat este acela că Amfilohie stăpânea foarte bine și teoria muzicii psaltice. Spunem aceasta deoarece au fost identificate cel puțin două locuri [ms. 28.948 de la Biblioteca Națională a României și paginile 3-29 din Buchetul de muzică (psaltichii), București, 1933] în care Amfilohie Iordănescu tratează și expune într-o formă concisă și simplă toate regulile și principiile teoretice care stau la baza muzicii bisericești și a învățării acesteia.

Tot din cercetarea operei lui Amfilohie Iordănescu se mai observă și faptul că el încuraja mai mult scrierea de manuscrise decât tipărirea de cărți, care la începutul secolului XX devenise o normalitate. Acest lucru se poate observa la contemporanul său, Ion Popes­cu-Pasărea, care la începutul secolului XX a avut o prolifică activitate pe plan tipo­gra­fic-editorial. Cu toate acestea, Amfilohie a ales în continuare să caligrafieze manuscrise, chiar volume întregi de manuscrise.

Un alt lucru interesant este faptul că, începând cu anul 1915, adică la vârsta de 44 de ani, viitorul ieromonah Amfilohie a început un proiect foarte îndrăzneț de alcătuire a unei opere complete a scrierilor sale. Așa se poate explica și faptul că, începând de-acum, în manuscrisele caligrafiate de Athanasie Iordănescu se regăsesc scrise aproape toate cântările notate de el în celelalte manuscrise anterioare anului 1915. Tot de acum s-au intensificat și traducerile, prelucrările și compozițiile personale. Alcătuirea unor volume care să cuprindă toate cântările sale, aranjate minuțios și din punct de vedere liturgic, nu face altceva decât să confirme, încă o dată, pasiunea sa pentru tradiția muzicală manuscrisă. Această idee a alcătuirii unei opere complete este întărită și de faptul că în lucrările lui Amfilohie au fost identificate câteva volume de manuscrise care din punct de vedere stilistic-estetic și grafic se aseamănă foarte mult între ele. Desigur că acest proiect a fost unul de lungă durată, primele manuscrise au fost finalizate în 1915, iar ultimele în jurul anului 1930. Așadar, timp de mai bine de 15 ani, Amfilohie Iordănescu a depus un efort considerabil de caligrafiere a nu mai puțin de 1.634 de file, care conțin cântări, în majoritate traduse, prelucrate și compuse de el, iar acolo unde sunt alți autori este semnalat acest lucru, specificându-se numele lor.

Aceste volume compacte de manuscrise, în număr de 5 [ms. 28.945 I (1915-1916), ms. 28.946 (1920-1930), ms. 28.944 (1924), ms. 28.945 II (1924-1925) de la Biblioteca Na­țională din București și ms. III 105 (1923) de la Biblioteca Sfântului Sinod din Bucu­rești], cuprind aproape toată opera lui Amfilohie Iordănescu, fiind aranjate și grupate în ordinea liturgică a slujbelor bisericești și a celor trei perioade ale anului bisericesc (Octoih, Triod și Penticostar) pentru a fi cât mai ușor de găsit și folosit de către cântăreții bisericești.

În concluzie, nu vom greși dacă spunem că Amfilohie Iordănescu, prin traducerile, prelucrările și compozițiile sale, îmbogățește și dezvoltă cântarea psaltică românească. Acest lucru se concretizează în special prin adaptări ale cântărilor lungi pentru tactul irmologic (mai rapid), la care adaugă și foarte multe compoziții proprii pentru toate tipurile de cântări bisericești. Astfel, principalul scop urmărit de Amfilohie în toată opera sa este exprimat în Prefața Buchetului de muzică (psaltichii), București, 1933: „Conformându-mă timpului, am căutat să redau cântărilor o formă simplă, ușoară și plăcută, așa cum se obișnuiește a se cânta astăzi în biserică, venind în ajutor în același timp noilor începători, cu toată posibilitatea și ușurința pentru a percepe și învăța cât mai ușor tehnica muzicii bisericești”.