Gheorghe Șoima, „lumina sub obroc” a muzicii transilvănene

Cu toate că nu s-a bucurat de faimă și recu­noaștere pe măsura meritelor sale, preotul profesor Gheorghe Șoima face parte din galeria marilor muzicieni, dirijori și compozitori din Transilvania. Și-a dedicat cea mai mare parte din viață catedrei de la Sibiu, corurilor pe care le-a condus, compoziției corale și promovării patrimoniului muzical din Transilvania.

Gheorghe Șoima a rămas în memoria culturală sibiană ca o mare personalitate, un profesor desăvârșit, un dirijor și muzician cum rar se mai nasc, un preot blând și mereu conștient de misiunea sa. A avut neşansa, așa cum sublinia unul dintre cei care i-au urmat la Catedra de muzică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. dr. Vasile Grăjdian, să trăiască și să activeze în timpul regimului comunist ateu și de aceea mediul cultural românesc nu l-a asimilat și promovat după meritele sale. În lucrarea „Preotul muzician Gheorghe Șoima”, apărută la Sibiu în 2010, preotul profesor Vasile Grăjdian evoca personalitatea înaintașului său, pe care îl numește „o lumină minunată, ascunsă însă, ferită sau chiar «ținută sub obroc»”, dar care a fost mereu apreciată de contemporanii săi de la Sibiu, care erau conștienți de valoarea muzicianului Gheorghe Șoima, care „a luminat în timpul vieții sale și luminează în continuare și din ce în ce mai intens, la mulți ani după petrecerea sa din această viață”.

Fost student al preotului și profesorului Gheor­ghe Șoima, iar mai apoi coleg mai tânăr la Institutul Teologic de la Sibiu, preotul academician Mircea Păcurariu aduce mărturii personale și evocă personalitatea profesorului Gheorghe Șoima în cunoscuta sa lucrare intitulată „Cărturari sibieni de altădată”. Părintele Mircea Păcurariu conturează, „cu multă sfială”, personalitatea fostului său profesor de la Sibiu, „cu adevărat o mare personalitate a muzicii românești, dar, mai presus de toate, un preot adevărat și un om de o mare noblețe sufletească, de rară omenie și de nejustificată modestie, caracteristici ale oamenilor cu adevărat «mari»”. 

Studii la Conservatorul din București

Gheorghe Șoima s-a născut la 13 februarie 1911, într-o familie de muncitori. Într-un articol intitulat „Gheorghe Șoima, un pisc al alpilor Transilvaniei”, publicat în „Îndrumătorul bisericesc” de la Sibiu în 1993, Nicolae Scutea menționează că Gheorghe Șoima s-a născut în Maierii Sibiului, primul dintre cei cinci copii ai familiei Gheorghe și Elisabeta Șoima, originari din Ocna Sibiului. A urmat primele clase în Sibiu, în perioada 1917-1921, iar apoi a studiat la renumitul Liceu „Gheorghe Lazăr” din oraș, unde a fost îndrumat de mari profesori ai vremii în diferite domenii. Aici avea să studieze muzica la îndrumarea unui renumit profesor și dirijor al vremii, Nicolae Oancea. În 1928 și-a susținut examenul de bacalaureat şi, în același an, s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu. Aici avea să studieze cu alți mari dascăli: profesorul și rectorul instituției, Nicolae Colan (viitorul Mitropolit al Ardealului), Nicolae Neaga, Dumitru Stăniloae, Gheorghe Secaș, Ilie Beleuță și Nicolae Terchilă. 
A studiat muzica bisericească cu fostul său profesor din liceu Nicolae Oancea, care i-a remarcat de timpuriu talentul. După finalizarea studiilor teologice, la îndemnul profesorului său de cântări bisericești Nicolae Oancea și-a continuat studiile la Conservatorul de Muzică din București, susținut financiar printr-o bursă oferită de Arhiepiscopia Sibiului. La București, avea să studieze cu mari profesori: Faust Nicolescu (Teorie și solfegii), Mihail Jora (Armonie și Contrapunct), Dimitrie Cuclin (Estetică și formare muzicală), Ștefan Popescu (dirijor cor), Constantin Brăiloiu (Istoria muzicii) și Paul Jelescu (pian). A fost un student sârguincios și s-a remarcat prin talent și seriozitate la toate disciplinele. A avut, însă, o râvnă deosebită la dirijat coral, unde profesorul Ștefan Popescu îi cucerea pe studenți prin elocința sa, prin felul aparte în care descifra și interpreta partiturile corale. 

„Analiza psihologică era la Ştefan Popescu obiectivul esenţial în realizarea artistică a pieselor corale. De aceea, la clasa de ansamblu şi dirijat coral, dincolo de tehnică şi interpretare, în general, analiza psihologică era elementul cel mai de preţ care i-a atras atenţia, în mod deosebit, în ceea ce priveşte studiul partiturii corale. Aşa a deprins Gheorghe Şoima dragostea pentru cor, din predilecţia pentru muzică, dar mai ales din contactul, ca elev şi student, cu profesori de elită pe care i-a stimat întotdeauna pentru competența și atitudinea lor şi care i-au canalizat drumul spre o profesie pe care a îndrăgit-o din toată inima”, concluzionează Nicolae Scutea partea dedicată perioadei de studenție la București a lui Gheorghe Șoima. 

Profesor timp de aproape 40 de ani

După desăvârșirea sa în arta muzicală, la București, Gheorghe Șoima se întorcea la Sibiu, în toamna anului 1937. A fost numit profesor de muzică la Școala Normală „Andrei Șaguna” din Sibiu, în locul lui Petru Gherman, care fusese numit profesor la Academia Teologică. În 1941, Petru Gherman trecea la Domnul, iar la 1 septembrie 1941, Gheorghe Șoima era numit profesor suplinitor la Catedra de cântări bisericești și tipic a Academiei Teologice Andreiene. În 1943 devenea conferențiar la Academia Teologică de la Sibiu, care era ridicată în acel an la rang universitar. A activat aici până în anul 1976, când s-a pensionat. Într-un articol intitulat „Preotul Profesor Gheorghe Șoima”, publicat în revista „Mitropolia Ardealului” din anul 1985 (nr. 11-12), Ion Popescu, urmașul la catedră al lui Gheorghe Șoima, sublinia cea mai mare realizare a mentorului său în cei peste 35 de ani de profesorat la Academia Andreiană: „Pe lângă aspectul instructiv-educativ al muzicii corale, care constituia substanța muzicală a programelor artistice, concertelor sau Liturghiei, a avut ideea inițierii unor tineri studenți mai dotați în arta dirijorală și chiar a armoniei. Nu puțini studenți, ajungând în parohii, au înființat coruri bisericești și uneori și laice pe 2-3-4 voci instruite de ei. Cum Gheorghe Șoima era un maestru al armonizării corale, repertoriul său era variat și interesant, cuprinzând bucăți atât religioase, cât și laice sau în stil popular, în mare parte compuse de el. În ce privește metoda de lucru, trebuie spus că Gheorghe Șoima își iubea studenții și se simțea bine în mijlocul lor. De aceea, lucra cu multă răbdare și înțelegere, fiind o fire sensibilă și delicată”. Toți studenții săi au apreciat blândețea, răbdarea, tactul pedagogic și mai ales modestia sa. Cu fiecare găsea modalitatea potrivită pentru a-l îndruma în arta muzicală, iar mulți dintre foștii săi studenți au devenit la rândul lor muzicieni. Părintele Mircea Păcurariu mărturisește în lucrarea menționată că profesorul Gheorghe Șoima se ocupa îndeaproape de studenții din anul I pentru ca aceștia să-și însușească muzica bisericească și rânduiala tipiconală, atât de necesare la strană în parohiile de unde proveneau, dar și la Altar, când teologii deveneau preoți.

La 24 septembrie 1938 a fost hirotonit diacon, iar în 10 octombrie 1939 a fost hirotonit preot. 

Un dirijor ca nimeni altul

Vocația aparte a lui Gheorghe Șoima a fost cea de dirijor de cor. Reușea ca nimeni altul să dea cântărilor o putere expresivă aparte. A dirijat la Sibiu diverse coruri, cum ar fi cele școlare, corul Reuniunii Meseriașilor, al Întreprinderii Poligrafice, al Sindicatului Învățământ și a îndrumat formații corale din Săliște, Gura Râului, Poiana Sibiului sau Nocrich. A inițiat împreună cu Ilie Micu și Cornel Arion înființarea în 1946 a Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică și a Școlii Populare de Artă în 1949, unde a și predat. A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și președintele cenaclului acestei uniuni, filiala Sibiu. 

Numele său este, însă, legat de corul Catedralei Mitropolitane din Sibiu. În 1940 prelua de la marele Timotei Popovici conducerea acestui cor, funcție pe care a îndeplinit-o până aproape de trecerea sa la cele veșnice în 1985, deci, timp de 45 de ani. Tradiția locală spunea că dirijorul acestui cor trebuia să fie profesorul de muzică de la Institutul Teologic. A dus mai departe stilul impus de Timotei Popovici acestui cor: cântare sobră, liniștită, prielnică atmosferei de rugăciuni, dar nelipsită de momente de virtuozitate artistică, după cum își amintește urmașul său la catedră, profesorul Ion Popescu. Părintele Mircea Păcurariu își amintește că Gheorghe Șoima era mereu prezent la catedrală, duminică de duminică, și pregătea răspunsurile liturgice care încântau credincioșii prezenți. La sărbători, cânta alături de studenți la strană. Slujea rar la catedrală, dar o făcea adesea miercurea sau vinerea la capela Institutului Teologic, slujind cu evlavie și vocație sacerdotală. 

Corul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, deși format în mare parte din amatori, a dobândit în timpul lui Gheorghe Șoima o faimă în toată Transilvania și era considerat cel mai bun din oraș. Tradiționalul concert de colinde dinaintea Crăciunului era atent pregătit de Gheorghe Șoima și se bucura de aprecierea unanimă a sibienilor. Muzicologul Eugen Pricope îi trimitea o scrisoare lui Gheorghe Șoima la 31 mai 1966, în care aprecia foarte mult munca sa și realizările corului de la Sibiu: „Maestre, am trăit momente de elevare din cele pe care le aflu rar, ascultând Duminică dimineața corul… Ca ascultător și sârguitor pentru muzică și cunoștință a Dumneavoastră - pe care ați onorat-o întotdeauna cu atenție și delicatețe - înainte de a părăsi Sibiul îmi fac o datorie plăcută adresându-vă pe această cale afectuoase felicitări pentru ceea ce înseamnă corul Dumneavoastră” (scrisoare citată de Nicolae Scutea în articolul menționat mai sus).

Operă vastă 

Așa cum remarcă părintele profesor Vasile Grăjdian, opera publicistică a lui Gheorghe Șoima este greu de clasificat, fiind la granița dintre teologie și muzicologie. A elaborat studii și articole de specialitate în publicații precum „Mitropolia Ardealului”, „Revista Teologică”, „Telegraful Român” sau „Îndrumătorul bisericesc”: „Divina audiență” (Revista Teologică, nr. 2, 1937), „Arhitectura formelor cultice creștine” (Revista Teologică, nr. 1-2, 1943), „Temeiurile psihologice ale ritualului cultului divin” (Anuarul Academiei Teologice 1946-1947). A scris lucrări teoretice în muzica bisericească: „Despre rugăciune” (Sibiu, 1942), „Funcțiunile muzicii liturgice” (Sibiu, 1945), „Muzica, element de înfrățire a popoarelor” (în volumul „Biserica și problemele vremii”, Sibiu, 1947), „Rolul înalt al cântărilor bisericești” (în „Îndrumătorul bisericesc”, 1957).

Creația sa muzicală este de mare valoare artistică. A compus opere simfonice și a dat dovadă de talent deosebit în crearea acestora: „Triptic sibian”, „Odă lui Gheorghe Lazăr”, „Moment rapsodic”, „Balada pentru corn și pian”, „Simfonia «Alpii Transilvani»”. Creațiile sale corale au rămas până astăzi adevărate capodopere ale genului. Amintim aici: „Opt colinde pentru cor mixt” (Sibiu, 1943), „Heruvicul” şi „Ca pe împăratul” (în „Re” major, tipărite de Timotei Popovici în „Cântările Sfintei Liturghii pentru cor mixt”, Ed. a III-a, Sibiu, 1943), „Axionul” („Cuvine-se cu adevărat”, tipărit în Cântările Sfintei Liturghii pentru cor mixt, edit. pr. Vasile Grăjdian, Sibiu, 1998), „Tatăl nostru” (tipărit tot în Cântările Sfintei Liturghii), „Doamne, iubit-am podoaba casei Tale” (manuscris, 1965), „În Biserica măririi Tale stând”, „Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”, „Cercetatu-ne-a de sus”, „Liturghia dogmatică în «La»”, „Cămara Ta”.

Gheorghe Șoima a știut să valorifice creații populare din Mărginimea Sibiului: „La joc” (1950, pentru cor mixt), „Jieneasca” (1951, pentru cor mixt), „Nuntă ciobănească”, (1955, pentru cor mixt) „Suită de cântece ciobănești” (1955, pentru cor mixt). Versurile marilor poeți români și-au găsit transpunerea muzicală în opera lui Gheorghe Șoima: „Speranța” (versuri de Mihai Eminescu, creație pentru cor mixt), „Eu știu un basm” (versuri de Octavian Goga, baladă pentru cor mixt), „Bucuria Muncii” (suită corală pe versuri de V. Munteanu).

Liturghia dogmatică

Pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, în studiul „Gheorghe Șoima - Liturghia Dogmatică” (în volumul „Preotul compozitor Gheorghe Șoima (1911-1985)”, apărut la Sibiu în 2010) remarca unicitatea teologică și muzicală a creației „Liturghia dogmatică”. În această operă corală, Gheorghe Șoima încearcă să exprime muzical-armonic dogma Sfintei Treimi prin prezentarea analitică a trisonului major. „Elementele de teorie muzicală pe care le stăpânea la perfecție îi ofereau posibilitatea de a se manifesta artistic și religios, pentru sugerarea celei mai importante dogme care stă la baza învățăturii de credință ortodoxă, și anume dogma Sfintei Treimi. Toate textele imnografice ale Doxologiei mici, Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, precum și textele similare: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu…, Unule Născut, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu…, împreună mărit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt…, mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu… etc. sunt tratate armonic în structura armonică a trisonului major, aici în acordul treptei I-a a tonalității La major”, spune părintele Vasile Stanciu.

„Spirit luminat și cultivat”

În anul 2010, prin grija părintelui profesor Vasile Grăjdian, au apărut la Sibiu două volume din opera sa: „Scrieri de Teologie și Muzicologie” și „Cântări corale religioase”. În 2020, apărea tot la Sibiu lucrarea părintelui Gheorghe Șoima intitulată „Bucuria, criteriu al iubirii”. Urmașul său la catedră, Ion Popescu, îl caracteriza pe Gheorghe Șoima astfel: „Spirit luminat și cultivat, introspectiv și calculat, stăpânit de patosul cu­noașterii și înzestrat cu atribute creatoare, profund credincios, păr. prof. Gh. Șoima și-a cuminecat studenții nu numai cu aroma armoniilor frumoase ale cântărilor bisericești, ci și cu idei și adevăruri ziditoare de suflet, cu idealuri nobile, mărețe”. Iar părintele Mircea Păcurariu spune: „Era un profesor de vocaţie, conştiincios, apreciat de studenţi, corect în raporturile cu colegii. Nu l-am auzit niciodată vorbind pe cineva de rău ori ridicând glasul la vreun student, chiar dacă nu era pregătit la examen. Era întotdeauna calm, calculat în toate, în sala profesorală, în pauze, purta discuţii interesante cu colegii săi, mai cu seamă cu Dumitru Belu şi Isidor Todoran, pe care-i aborda când era interesat în lămurirea unor chestiuni de Dogmatică. Era de o modestie rară, aşa ca şi prietenul său Dumitru Belu, amândoi locuind în acelaşi imobil al Mitropoliei”.

La 26 noiembrie 1985 trecea la cele veșnice. Ucenicul său Ion Popescu a rostit în Catedrala Mitropolitană o cuvântare funebră deosebită în care elogia personalitatea remarcabilă a magistrului său. Sibiul și-a exprimat adesea recu­noș­tința față de marele profesor și muzician, iar poate cel mai important act de mulțumire față de tot ce a lăsat în urmă marele profesor este numirea unei străzi din oraș după Gheorghe Șoima.