Hoban, o familie de preoți cărturari din Șcheii Brașovului

Vechile documente locale atestă, la sfârşitul secolului al XVI-lea (1558), pe Stan şi Dumitru Hoban, locuitori în Ciocrac (partea de sud a Şcheiului). În secolul următor, un urmaş al acestora, Stanciu, devine dascăl al şcolii, locuind în strada Tocile, între anii 1613 şi 1634. În această calitate semnează şi pe un miscelaneu şcolar, socotit de noi drept cel mai vechi manual de filosofie (ms. 43).

Fiul lui Stanciu Hoban, Vasile I Hoban (protopop între anii 1659 şi 1680), după ce scrie actul de cumpărare a primei tipărituri slave din lume („Triodul Penticostar”, Cracovia, 1491), îşi autentifică atribuţia dăscălească, semnând pe fila de forzaţ a cărţii: „Să să ştie că am scris eu, Văsâi Hoban, când am fost dascal la biserică, luna aprilie, 14 zile, anul 7160-1652” (C.V. 128). Cronica anonimă publicată de N. State („Înștiințări - Câteva capitole din trecutul românilor din Șcheii Brașovului”, Brașov, 1906) îl apreciază ca „om învăţat şi înţelept”, motiv pentru care, în 1659, Mitropolitul Belgradului, Sava Brancovici, îl hirotoneşte, fiind numit protopop în primul său an de preoţie. Vechiul catastif din Şchei îi atribuie calitatea de copist, consemnând „o Liturghie românească scrisă cu mâna, Bitia (primul capitol din Biblie - Facerea, n.r.) de pop Văsâi Hoban”, traducerea „din sârbeşte a unei Epistolii, nişte Psalmi de seară, o Brotoverenie şi Învăţături pentru sfântul post” (Catastif I, p. 86). Dintre acestea, doar fragmentul din Biblie a fost identificat de noi în cadrul primului Paremier românesc, aflat în arhiva muzeului. Cronica anonimă („Înştiinţări...”) afirmă, între altele, că, „fiind învăţat, au avut multă silinţă de au învăţat şi au înfrumuseţat biserica cu multe podoabe”, iar, în alt loc, „acest protopop au fost învăţat şi înţelept”. Murind în 1680, avea să fie numit protopop preotul Vâlcu.

Vasile II Hoban, cronicar al luptei de la Zărneşti

Fiul său, viitorul protopop Vasile II Hoban, urmează cariera tatălui, semnând mai întâi ca dascăl, în anul 1685, pe un Minei aflat în Şchei (ms. 28). Martor al bătăliei de la Zărneşti (1690), dintre turci şi austrieci, la care Brâncoveanu şi-a avut rolul său, Vasile Hoban, devenit între timp preot, consemnează în manieră de cronicar evenimentele, pe coperta Paremierului amintit mai sus: „Aceasta să se ştie - preciza Vasile II Hoban -, de când au venit Tokoly grof cu Constantin Vodă Brâncoveanu, la Zărneşti, de s-au bătut cu generaresul Haizer şi cu aga Costantin Bălăceanu, luni spre marţi seara, la apusul soarelui, război iute fu, cât nu se poate spune şi au spart pe nemţi turcii, curutii, muntenii, tătarii şi au perit şi aga Bălăceanu şi generareşul Ţării Ardealului, Teleki Mihai şi pre Haizer l-au prins rob, luna august 12 zile, 1690. Şi am scris eu popa Văsâi, fiul protopopului Văsâi de la biserica din Şchei. Hoban” (ms. 36, coperta a II-a). Cronicarul este imparţial în relatarea evenimentelor, pentru că de partea turcilor lupta Brâncoveanu şi în tabăra austriacă se găsea pretedentul la tronul Ţării Româneşti, aga Constantin Bălăceanu, pe atunci refugiat în Șchei. După cum se ştie, Brâncoveanu oferise românilor din Şchei acte de danie şi hrisoave de privilegiu, cumpărase case în Şchei, unde-şi găzduieşte fiicele Ancuţa şi Bălaşa, iar aga Bălăceanu trăia şi el pe atunci, cu întreaga familie, tot în Şchei, oferindu-le şi ei daruri.

După nouă ani de la evenimentele prezentate mai sus, Constantin Brâncoveanu donează românilor din Şchei întreaga colecţie a Mineielor tipărite sub patronajul său la Buzău, fapt pe care Vasile Hoban îl consemnează pe filele de forzaț ale uneia din cărţile primite, apelând, bineînţeles, şi la înfloriturile de stil ale epocii: „M(ese)ţa fev. 21 de zile, 1699, luminatul întru domni, blagocestivul, creştin, milostivul, încredinţatul şi iubitorul cu tot sufletul de sfinte biserici, cu toată nevoinţa sa cea bună, spre folosinţa Măriei Sale şi a luminatei Măriei sale Doamne şi pentru toată întărită şi bl(ago)s(lo)vită de Dumnezeu, toată familia Măriei Sale, care păn acum trăieşte întru mare bucurie. Acest fericit, ce mai sus să pomeneşte, domn creştinescu, Măria Sa Ion Constantin Brân(coveanu) Ba(sarab) Voevod, s-au milostivit, după alte mile, ce au făcut cu această sfăntă casă… cu aceste 12 Minee, ce îmblă pe 12 luni… şi când au trimis Măria Sa această mare pomană, fost-au preot la această sfăntă biserică… întâi protopop Văşii snă protopop Văsâi Hoban, şi al doilea pop. Văsâi Grid, la trei, pop. Cărstea snă protopop Staicul, al patrulea pop. Florea snă Todoran Băran şi gocimani au fost dumnealui Gheorghe Vătaful şi ostenitori la aducerea cărţilor au fost, sluga Măriei Sale credincioasă, dumnealui Stan Şoan… Şi am scris eu, prototop Vaşii Hobanovici” (C.V. 97).

Cuvintele de mulţumire consemnate de protopopul Vasile II Hoban sunt fireşti, atâta timp cât acesta poposeşte de mai multe ori la curtea voievodului din Ţara Românească, îndeplinind misiuni diplomatice în favoarea românilor din Şchei. În contextul acestor legături procura şi manuscrise, care circulau în Rusia şi Ţara Românească, le traduce şi le copiază, în parte într-un voluminos Miscelaneu, păstrat astăzi în arhiva muzeului (ms. 26). Cele 484 de pagini, în format 350 x 220 cm, legate în lemn şi piele, încorporează texte extrase didactic din Cazanii, mult material paremiologic, din Molitfelnic sau din Sinaxar. Numeroasele însemnări autografe confirmă copierea manuscrisului între anii 1680 şi 1688. Este cunoscută misiunea sa în Rusia, la curtea ţarului Petru I, de unde se întoarce în Șchei cu valoroase danii.

Vechile catastife consemnează şi alte danii de cărţi din partea acestui cărturar, între care amintim şi un Praxiu (Cazanie), carte încă neidentificată, dar consemnată în Catastiful bisericii (Catastif 2, p. 88). (Va urma)