Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
Hramul Parohiei românești din Essen, Germania
Românii din diasporă s-au reunit aproape întotdeauna în jurul bisericii, pentru că acolo s-au simţit ca acasă. Parohia românească din Essen, Germania, care adună aproape opt mii de români stabiliţi în regiune, face misiune şi îi cheamă pe conaţionali să nu uite tradiţia strămoşească şi credinţa creştin-ortodoxă. Mâine, de hramul bisericii, în Duminica Sfinţilor Români, Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, va sfinţi noua catapeteasmă a parohiei. Vor fi prezenți români din Essen, Bochum şi alte localităţi din această regiune a Germaniei.
Primii români s-au stabilit în Essen și în împrejurimi ca urmare a migrației familiilor săsești din Transilvania. După intrarea României în Uniunea Europeană, aici se înregistrează o creștere substanțială a imigranților de origine românească, la 31 decembrie 2014 statisticile numărând 2.279 de români în Essen, 1.188 în Bochum, 1.192 în Herne, 2.924 în Gelsenkirchen, 564 în Ennepe și alte câteva mii în regiunea înconjurătoare.
Începând cu anul 1988, credincioșii români din Essen au participat la slujbele ortodoxe săvârșite în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Düsseldorf. În 1995 a fost înființată o parohie în Essen, înregistrată oficial la 26 martie 1996, președintele Consiliului parohial fiind preotul Octavian Marc, care a slujit până în 2009, când s-a pensionat. Slujbele au fost săvârșite pentru prima dată în biserica romano-catolică „Sfânta Maria”, iar din 1998 în „Siechenkapelle-Rüttenscheid”, situată în centrul orașului. În perioada 2001-2003 parohia și-a mutat sediul în „St. Ewaldi-Kirche”, iar apoi în „Augustinus-Kirche”. După pensionarea părintelui Marc, în anul 2009, și numirea noului paroh în persoana părintelui Ioan Hodoș, comunitatea a închiriat pe perioadă nelimitată biserica catolică „St. Michael”, situată în Dahlhausen, cartier al orașului Bochum. Tot de atunci, comunitatea românească din Bochum, până atunci sub jurisdicția Parohiei Dortmund, a fost preluată de Parohia „Sfinții Români”.
Biserica „Sfântul Mihail” din Bochum
Biserica în care au loc acum slujbele româneşti a fost construită în 1925-1926 și refăcută în 2009, când a fost închiriată de parohia românească, ulterior fiind montat un iconostas din lemn. Biserica a fost construită după schiţele arhitectului Anton Meister în stil neogotic, din cărămidă şi are formă de navă simplă, cu o turlă-clopotniță înaltă, situată în partea de răsărit a Altarului. Altarul supraînălțat formează o absidă semicirculară în partea de răsărit a bisericii. Un basorelief tipic pentru bisericile romano-catolice, reprezentând pe Sfântul Arhanghel Mihail, este situat deasupra intrării şi împodobește fațada bisericii. În interior, cele 15 ferestre sunt împodobite cu vitralii reprezentând cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii și alte simboluri creștine, opera artistului plastic Günter Fust (1981). Pereții sunt decorați cu statui ale Profeților și Sfinților Apostoli, precum și cu basoreliefurile reprezentând Drumul Crucii. Pe peretele semicircular al Altarului este reprezentat în mozaic Mântuitorul Înviat, înconjurat de Sfinții Apostoli. Catapeteasma, adăugată de comunitatea românească în 2014, a fost sculptată la Dorohoi de artistul Bogdan Cuza.
Cateheze pentru copii și acțiuni sociale pentru cei de acasă
Parohia „Sfinţii Români” din Essen a organizat încă din 2003 cateheze cu copiii comunităţii, la început cu purtarea de grijă a soţiei părintelui Marc, iar mai apoi a doamnei Alexandra Ossan. De asemenea, parohia organizează periodic strângeri de fonduri în vederea ajutorării bisericilor şi familiilor nevoiaşe din România.
Printre evenimentele deosebite ale parohiei, amintim participarea Grupului psaltic „Anastasis” al Parohiei „Sfântul Ilie”-Rahova din Bucureşti la Liturghia din data de 23 noiembrie 2014, când membrii grupului bucureştean au dat răspunsurile la Dumnezeiasca Liturghie şi au susţinut un concert de muzică bizantină şi colinde. Psalţilor veniţi de la Bucureşti li s-au alăturat în interpretarea cântărilor doi dintre membrii fondatori ai grupului, diaconul Cosmin Stan şi psaltul Octavian Popescu, care îşi desfăşoară activitatea în prezent la Parohia Ortodoxă Română din Essen.
Sfinţirea icoanelor de pe catapeteasmă
Cu ocazia hramului parohiei româneşti din Essen, în Duminica Sfinţilor Români, slujbele vor începe astăzi cu oficierea Sfântei Taine a Maslului, la care vor participa preoţii români din regiune. Duminică, 14 iunie 2015, Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, va săvârşi Dumnezeiasca Liturghie şi va sfinţi icoanele noii catapetesme instalate în toamna anului trecut. După slujbă se va săvârşi un parastas pentru pomenirea celor care au contribuit, de-a lungul vremii, la devenirea Parohiei româneşti din Essen.
File de istorie
Orașul Essen este așezat în centrul landului Nordrhein-Westfalen, pe cursul râului Ruhr. În 845, Episcopul Altfrid de Hildesheim a construit aici o mănăstire pentru fetele familiilor nobile, la care s-a adăugat în 852 un gimnaziu. În 1563, orașul adoptă Reforma şi se dezvoltă în Evul Mediu prin producția de armuri și arme. În cel de-al Doilea Război Mondial, localitatea Essen este distrusă în proporție de 90%. Reconstrucția a însemnat o dezvoltare industrială, care a dus la creşterea bruscă a populaţiei, în 2014, orașul Essen numărând 576.000 de locuitori, fiind al nouălea oraș ca mărime al Germaniei, din care 76 mii sunt cetățeni ai altor state.
Orașul Bochum, așezat pe Ruhr, este atestat în 890, primind drepturile de oraș în 1321. Deși într-o regiune carboniferă, a rămas oraș agricol, fiind totodată membru al Ligii Hanseatice. Primele mine au fost deschise în 1850, însă dezvoltarea industrială a sa este urmare a construirii unor cocserii și a legării orașului la rețeaua feroviară, la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 2014, Bochum număra 361 mii locuitori, 10% fiind cetățeni ai altor state.