„Hrănindu-ne cu Taina Împărtășaniei, primim putere”

Nu este nimic mai dureros pentru un preot decât să observe că propriii săi credincioși se limitează să participe pasiv la slujbele bisericești, fără a încerca să le înțeleagă mai bine sau să se apropie sufletește de Dumnezeu prin spovedanie și primirea dumnezeieștilor Taine. Atât timp cât Taina Pocăinței și Taina Împărtășaniei ne stau la îndemână, este bine să ne folosim de ele cât mai des pentru a spori tot mai mult în simțirea harului, în zdrobirea inimii și lucrarea virtuților creștine.

Fiecare credincios și cleric se hrănește sufletește în mai multe moduri: prin citirea Sfintei Scripturi și a cărților ziditoare de suflet, prin lucrarea faptelor bune și a virtuților creștine, prin rugăciunea necurmată, dar și mai presus de toate prin primirea Sfintei Împărtășanii cu cuget curat, cu zdrobirea inimii și multă dragoste. Ghenadie Scholarios, cunoscutul teolog și Patriarh al Constantinopolului, afirma că „Taina aceasta lucrează în cei ce se împărtășesc din ea, un progres al vieții potrivit cu Hristos, căci ceea ce lucrează trupește partea ei arătată/văzută, aceasta o săvârșește tainic și nevăzut înăuntrul [sufletului] lui; căci Trupul lui Hristos hrănește și susține sufletul, așa cum pâinea face același lucru pentru trup. Și așa cum, botezându-ne, suntem născuți din nou și primim în locul ființei păcatului ființa harului, tot așa, hrănindu-ne cu Taina Împărtășaniei, primim putere și câștigăm stăruință și sporire în har” („Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine. Dosarul unei controverse - mărturiile Tradiției”, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2006, pp. 224-225). Constatăm cu uimire că mulți credincioși tind să considere actele ascetice ale vieții lor drept mijloacele cele mai potrivite de apropiere de Dumnezeu. Postul, rugăciunea, milostenia, metaniile constituie, în mod clar, mijloacele prin care ne unim tot mai strâns cu Hristos în îmbrățișarea harică a Duhului Sfânt, dar ele nu sunt un ajutor mai important decât primirea Sfintelor Taine. Exemplul pustnicilor nu este concludent pentru un creștin care trăiește în lume și nici nu poate fi urmat fără a da naștere la anumite pericole duhov­nicești. Dacă Dumnezeu ne-a ales pentru a trăi în căsnicie sau celibat în lume, atunci nu trebuie să fugim de misiunea încredințată și să alegem existențe de pustnici în mijlocul mediului urban. Oricât de mult am iubi rugăciunea, trebuie să iubim și pocăința și să o manifestăm ori de câte ori ne spovedim. Oricât de sănătoși am fi din punct de vedere fizic, trebuie să ne recunoaștem nepu­tințele sufletești și să participăm la Taina Sfântului Maslu pentru a primi ungerea cu untdelemn sfințit. În sfârșit, oricât de înaintați duhovnicește am fi, nicăieri nu există o culme mai înaltă decât primirea Sfintei Împărtășanii. Nu trebuie să ne lăsăm înșelați - cine refuză să primească Sfânta Euharistie se face dușman al lui Hristos, nu se unește mai mult cu El. Așa cum observă Sfântul Chiril al Alexandriei: „Cei ce se depărtează de Biserică și de Cuminecare se fac vrăjmași ai lui Dumnezeu și prieteni ai demonilor” („Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine”, p. 240). De aceea, oricât de înaltă ar fi nevoința credincioșilor pe care îi păstorim, dacă ei nu se împărtășesc cu Sfintele Taine și nu doresc să o facă, atunci sunt cel mai probabil în rătăcire, nu în smerenie. Este necesar să subliniem adesea cât de important este să ne împărtășim, cât de mult contează acest aspect pentru dezvoltarea noastră spirituală. Este bine să ne reamintim adesea pentru ce primim Sfânta Împărtășanie, pentru că, așa cum subliniază Sfântul Nicolae Cabasila, „după Euharistie nu mai e lucru spre care trebuie să înaintăm, ci oprindu-ne aici trebuie să încercăm să observăm cele prin care ar putea fi salvată până la sfârșit această comoară” („Împăr­tă­șirea continuă cu Sfintele Taine”, p. 462).

Cum pregătim credincioșii pentru primirea Sfintelor Taine?

Atât timp cât un credincios nu știe că se poate apropia mai des de Sfântul Potir, el nu o va face, chiar dacă va afla că este cu putință. Inițiativa trebuie să aparțină, în acest caz, preotului, care nu trebuie să se teamă să cheme cu îndrăznire la o împărtășire mai deasă cu Sfintele Taine, cu pregătirea cuvenită. Credincioșii trebuie să înțeleagă bine importanța postirii, a rugăciunii (atât canonul pentru primirea Sfintei Împărtășanii, cât și a celorlalte rugăciuni - de dimineață, de seară, acatiste, paraclise etc.), dar și a Tainei Pocăinței, pentru a fi bine pregătiți sufletește înainte de a primi Sfintele Taine. Reluăm aici un pasaj sugestiv din scrierile Sfântului Nicodim Aghioritul: „Hotărăște-te ca de acum să te pregătești cu mai multă grijă și băgare de seamă pentru Sfânta Împăr­tă­șanie: cu spovedanie înflăcărată, cu zdrobire de inimă și nevoință, cu post după putință și cu înfrânarea gândurilor; cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu iubire, după cum ți-a rânduit duhovnicul, pentru ca astfel să îmblânzești pe Dumnezeu și să dobândești mai mare câștig duhovnicesc de la Sfintele Taine; căci după mai mare sau mică pregătire pe care o face omul, primește și har mai mult sau mai puțin de la dumnezeiasca Împărtășire” („Îm­păr­tășirea continuă cu Sfintele Taine”, p. 310).

Pregătirea pentru primirea Sfintelor Taine este crucială, deoarece în lipsa acesteia credinciosul va ajunge să considere acest act drept unul banal și, mai presus de toate, nu se va bucura decât într-o mică măsură de rodirea duhovnicească bogată pe care o primesc astfel. De aceea, este de datoria preotului să le explice credincioșilor să se ferească atât de „banalizarea” Tainei Euharistiei, cât și de ferirea de a o primi pentru că nu sunt „vrednici”, cu toate că sunt pregătiți să o primească în realitate. Este foarte util ca într-o parohie să se înceapă mai întâi cu împărtășirea continuă a copiilor, pentru că astfel și părinții vor dori să primească mai des Sfânta Euharistie cu pregătirea corespunzătoare în cazul lor. O altă modalitate de atragere a credincioșilor este prin cuvântări inspirate, dar și prin oferirea de pliante explicative sau scrieri ziditoare de suflet care pot să îi influențeze pozitiv în această direcție. Să nu uităm că viața comunității depinde de această bună disciplinare a primirii încontinuu a Sfintelor Taine, după cuvântul Mântuitorului: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine” (Ioan 6, 54-57). Dacă ne dorim cu adevărat ca parohia noastră să se mântuiască alături de noi, atunci trebuie să o hrănim neîncetat cu Sfintele Taine pentru a o menține la un nivel duhovnicesc înalt, pentru că atunci când oamenii se împărtășesc continuu, viața lor devine o pregătire necurmată pentru primirea dumnezeieștilor Taine.