Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
Iași - micul Bizanț al acestor vremuri
Cu toții am urmărit îndeaproape publicațiile și articolele dedicate Anului comemorativ de până acum. Motivația celor care au scris despre aceasta temă este dată de dorința de a cunoaște și aprofunda teologia imnografică a Sfinților Părinți și a aduce cinstirea cuvenită personalităților de seamă ale Bisericii, imnografi, cântăreți și psalți, compozitori și dirijori de coruri, ca exemple de cultivare a muzicii de ritual, care susține rugăciunea și intensifică viața liturgică a comunităților bisericești. Totodată s‑a pus în lumină și contribuția pe care au avut‑o aceștia în societate, oameni care au fost adevărate ferestre și căi de descoperire și cunoaștere a tainei Bisericii.
Evidențierea temelor și a activităților dedicate au fost şi sunt realizate exclusiv prin mijloacele media ale Bisericii Ortodoxe Române: Radio TRINITAS, TRINITAS TV, portalul ortodox Doxologia, cotidianul Ziarul Lumina și celelalte ale eparhiilor din țară.
S‑a spus într‑un interviu publicat că această muzică e una care se transmite de la dascăl la ucenic, pentru că timp de 1.000 de ani, din cei 2.000 de creștinism, nu a existat notație pentru acest tip de muzică. Transmiterea de la dascăl la ucenic includea nu doar cunoștințele de muzică, ci însuși modul de viață al dascălului. Pentru că era o relație spirituală, ca de la părinte duhovnicesc la ucenic duhovnicesc. Ucenicul învăța aplecarea către cele sfinte, comportamentul la slujbă, un anumit fel de a trăi rugăciunea. Și multe dintre elementele pe care noi astăzi le includem în rânduielile de slujbă sau în tipic s‑au transmis, o vreme, prin viu grai. Ucenicul vedea la dascălul lui, învăța și transmitea, după aceea, mai departe.
De‑a lungul a sute de ani, Moldova a întreținut spiritul Bizanțului, inima de odinioară a Ortodoxiei, iar orașul Iași a devenit unul dintre cele mai mari centre cultural‑muzicale de tradiție bizantină, în care o bună parte din numele amintite în articolele dedicate acestui an şi publicate cel puţin până acum au fost în studiul și pe buzele multor învățăcei prin cercetarea manuscriselor și prin abordarea unui vast repertoriu muzical în practica de strană din parohii și mănăstiri.
Corul Academic BYZANTION și‑a început activitatea în anul 1997, pe vremea când membrii fondatori erau elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi. Numele iniţial al formaţiei era „Basileus”, întrucât aceasta era denumirea corului şcolii, avându‑l îndrumător pe vrednicul de pomenire preot conf. dr. Florin Bucescu. După absolvirea cursurilor liceale, grupul de tineri teologi pasionaţi de această muzică înălţătoare a primit numele de „Byzantion”, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preafericitului Patriarh Daniel, atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
De‑a lungul timpului, membrii grupului, absolvenți de școală teologică, dar și ai Conservatorului ieșean, astăzi preoți, profesori de muzică și psalți ai Catedralei Mitropolitane și nu numai, coordonați și dirijați de lect. univ. dr. Adrian Sîrbu, au susţinut numeroase concerte în întreaga lume și au participat la importante festivaluri de muzică sacră în Grecia, Danemarca, Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Italia, Polonia, Rusia, Cehia, Estonia, Marea Britanie, Republica Moldova, Germania, Spania şi România (Rencontres Musicales de Vézelay, Rencontres Médiévales de Thoronet, La spiritualité de Torino, Les chansons de nos racines - Jaroslaw, Atlantis du Nord - Olsytyn, Les amis de Santorini, Willibrord 658 - 2008, Przemysl, Pontigny, Plock, Summer School Orthodox Music Festival - Sankt Petersburg, Brixner initiative Musik und Kirsche „Drama und Liturgie” - Bressanone, Archaion Kallos - Praga, Song of our Roots - Jaroslaw, Euroasia Festival - Ekaterinburg, Mustonen Fest și altele).
De asemenea, în fiecare an, membrii corului participă la diferite hramuri ale aşezămintelor monahale româneşti şi greceşti din Muntele Athos, precum şi la simpozioane internaţionale, încercând să transmită prin interpretările lor din frumuseţea, complexitatea şi profunzimea monodiei bizantine.
Byzantion a înregistrat până acum 13 albume audio, dintre care trei sub directa îndrumare a vrednicului de pomenire maestrul Lykourgos Angelopoulos, arhonte protopsalt al Arhiepiscopiei Constantinopolului şi profesor la Conservatorul de Stat din Atena, trecut la cele veșnice în anul 2014, cel care a purtat Corul Bizantin Grec pe toate meridianele lumii în peste 1.500 de concerte. El a fost, pe lângă alte nume sonore, unul din ambasadorii culturii bizantine.
De asemenea, în colaborare cu portalul ortodox Doxologia există un proiect în desfășurare intitulat Psaltica în sunet și imagine, seriile Didactica, Liturgica, Documenta, prin care se dorește, pe de‑o parte, publicarea de noi partituri din repertoriul manuscriselor marilor imnografi români în special, și pe de altă parte, oferirea de sprijin didactic celor care doresc să se inițieze în tainele psaltichiei.
Corul, parte a Asociaţiei Culturale „Byzantion”, își desfășoară în prezent activitatea în Iaşi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi sub egida Universităţii de Arte „George Enescu”. În anul 2022, Corul Byzantion a împlinit 25 de ani de activitate, moment aniversat printr‑o serie de proiecte desfășurate în parteneriat cu cele mai importante instituții din oraș.
Secția de muzică religioasă a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași a fost înființată în anul 1992 sub îndrumarea mult regretatului preot conf. univ. dr. Florin Bucescu, renumit dascăl de muzică, bizantinolog și folclorist din Iași.
Studenții acestei specializări sunt pregătiți pentru a cunoaște cultura muzicală liturgică ortodoxă cu repertoriile specifice. Alături de disciplinele de specialitate precum Teoria muzicii bizantine (teoria glasurilor, genurilor compoziționale, repertorii, colecții de cărți), Cânt bizantin (dicteu psaltic, compoziție), Ansamblu psaltic (alegerea, pregătirea, studierea, prezentarea, abordarea și dirijarea unei partituri psaltice pentru slujbe), Istoria muzicii bizantine, Liturgică şi imnografie (abordarea istorică și practică a liturgicii. Studiul imnografiei), Paleografie muzicală bizantină (evoluția notației psaltice, manuscrise muzicale, exegeze), predate în prezent de conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă și lector univ. dr. Adrian Sîrbu, studenților li se oferă posibilitatea unei formări muzicale generale complexe, prin studiul disciplinelor fundamentale Teorie, solfegiu, dictat, Armonie, Contrapunct, Forme și analize muzicale, Folclor muzical, Estetică muzicală, Dirijat cor, Ansamblu coral, Istoria muzicii universale, pentru ca, după absolvirea studiilor de licență și a cursurilor modulului I ale Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic, să poată deveni dirijori de formații psaltice sau corale, precum și profesori de Educație muzicală la nivelul studiilor gimnaziale.
Absolvenții studiilor de licență au posibilitatea de a continua aprofundarea specializării la masterat, în cadrul modulului de Muzică religioasă. Urmând și modulul al doilea al cursurilor Departamentului de Pregătire a Personalului Didactic, vor putea preda Muzica psaltică în liceele cu profil teologic și Educație muzicală la nivel de liceu.
Masterclass de cânt bizantin
„Dacă e iulie, e masterclass”. Eveniment unic în țară, marca Byzantion, Masterclassul de cânt bizantin de la Iași, fondat de maestrul Lykourgos Angelopoulos și arhimandritul Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, ajuns deja la cea de‑a XVII‑a ediție, pune la dispoziție cursuri teoretice si practice, conferințe și dezbateri pe diferite teme ale muzicii bizantine.
Organizat în colaborare cu Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, dar și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, acest masterclass a adunat pe parcursul edițiilor începute în anul 2008 numeroși cursanți din toată țara, bucurându‑se de prestigioase personalități invitate din rândul cercetătorilor și profesorilor de specialitate: prof. Lykourgos Angelopoulos (Atena), preot conf. univ. dr. Florin Bucescu, prof. dr. Georgios Konstantinou (Atena), prof. Panagiotis Neochoritis (Tesalonic), prof. Christos Tsiamoulis (Atena), prof. dr. Maria Alexandru (Tesalonic) - fiica marelui poet român Ioan Alexandru, conf. univ. dr. Achilleas Chaldaiakis (Universitatea de Stat „Kapodistria” din Atena), prof. dr. Vasile Vasile (București), lect. dr. Zamfira Dănilă (UNAGE Iași), conf. dr. Nicolae Gheorghiţă, ofițer de muzică al Serviciului Muzicilor Militare (București) și alții.
Masterclassul de cânt bizantin de la Iași reprezintă evenimentul care aduce anual în atenția publicului cele mai importante apariții editoriale din domeniul Artei psaltice, dorind să încurajeze prin aceasta legătura strânsă dintre practică și teorie, dintre cânt și condei, și unde sunt prezentate importante apariții de carte.
Program de formare a cântăreților bisericești
Prin purtarea de grijă și cu arhiereasca binecuvântare a Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s‑a inițiat, conform adresei nr. 6.053/ 26.01.2016 a Centrului eparhial, un program de formare profesională a cântăreților bisericești la Iași, un eveniment de mai mică amploare, dar cu impact puternic în rândul beneficiarilor proveniți din stranele bisericilor și mănăstirilor de pe tot cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor și nu numai.
Organizat în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, proiectul pe care l‑am coordonat a constat în susținerea de cursuri de muzică bisericească (psaltică) săptămânale, aducând astfel o contribuție importantă în creșterea calității cântării bisericești din bisericile parohiale și mănăstiri. Proiectul, aflat în prezent în stadiu de relansare, va fi implementat în curând la nivelul celor trei protopopiate ieșene.
Zilele psalților români (ZPR)
Începând cu anul 2021, Asociația Culturală Byzantion, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei și cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, organizează anual în luna mai evenimentul Zilele psalților români, ce se dorește a fi o evocare a personalităților Artei psaltice care au activat pe teritoriul țării noastre de‑a lungul vremurilor. „Se cuvine, din datorie, să ne cunoaștem trecutul, pentru a învăța să ne clădim împreună viitorul. Se cuvine, din recunoștință, să invocăm prin cântări și cuvântări pe toți cei care și‑au dăruit viața în slujba melosului sfânt, fie prin activitatea la strană sau cea pedagogică, fie prin cea cărturărească, sau cea de compozitor, de dirijor sau de cronicar. Se cuvine, din dragoste pentru frumos, să ridicăm din nou statutul și demnitatea psaltului la înălțimea potrivită chemării lui”, subliniau atunci organizatorii evenimentului.
Proiectul a fost conceput pe două direcții: unul științific și cultural, celălalt liturgic și artistic. Astfel, s‑a marcat și sărbătorit în 2021 împlinirea a 100 de ani de la înființarea la Iași a filialei Asociației Generale a Cântăreților Bisericești, o organizație care reunea membri de pe întreg teritoriul României Mari.
Desfășurat cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, evenimentul debutează în fiecare an cu slujba de pomenire a psalților români care s‑au ostenit pe meleagurile românești de‑a lungul veacurilor și se încheie cu un concert de muzică psaltică susținut de către participanți în Catedrala Mitropolitană din Iași.
Iași Byzantine Music Festival - IBMF
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași este cel mai mare de acest fel din România. Timp de aproape o săptămână, capitala cântului bizantin se află la Iași, unde câțiva dintre cei mai renumiți interpreți ai artei muzicale bizantine din Grecia, Liban, Serbia și România susțin concerte de înaltă ținută și iau parte la diferite momente liturgice.
Evenimentul este menit să promoveze tradițiile originale ale cântului bizantin, dar și să informeze publicul despre legătura care există între muzica bisericească și muzica bizantină de factură laică, așa‑numita muzică din „tinda bisericii”.
Programul festivalului include concerte, momente liturgice, ateliere de muzică, o conferință - dezbatere publică și o masă rotundă. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul partenerilor precum Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Secretariatul de Stat pentru Culte, Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, Colegiul „Sfântul Nicolae”, dar și alte instituții locale. Partenerii media sunt: TVR Iași, Doxologia, Radio TRINITAS, TRINITAS TV, ZIARUL LUMINA, Agenția de știri BASILICA a Patriarhiei Române și Wink.
Mini Byzantion
Reprezintă un alt proiect de suflet marca Byzantion aflat la aproape un an de activitate. Se bazează pe importanța fundamentală a educării muzicale a copiilor încă de la vârste mici atât în muzica de strană, cât și în sonoritățile cântecelor laice sau culte de tradiție răsăriteană. În fiecare săptămână, aproape 35 de copii de categorii de vârstă diferite participă la o serie de cursuri organizate în Iași de către un corp profesoral specializat. Încă de la început, copiii participanți la aceste cursuri au dat naștere Corului Mini Byzantion, prezent până astăzi la toate evenimentele desfășurate și amintite anterior.
Putem sublinia, în cele din urmă, că orașul Iași îşi merită din plin titlul de „micul Bizanț”, ținând cont de cei 25 de ani de activitate Byzantion, de cele 17 ediții ale Masterclassului de cânt bizantin, de cei peste 30 de ani de existență a secției de Muzică religioasă din cadrul UNAGE Iași, de cele 6 ediții IBMF și 3 ediţii ale ZPR, precum și de multe alte cercetări și articole de specialitate publicate până acum.
Și lucrurile nu se opresc aici. Pentru iubitorii de cântare bisericească, Anul comemorativ al psalților este de fapt în fiecare an, la fiecare repetiție, în fiecare zi și la fiecare slujbă.