Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Ierarhul Emilian Birdaş în recunoștința urmașului de astăzi

Ierarhul Emilian Birdaş în recunoștința urmașului de astăzi

Galerie foto (8) Galerie foto (8) An omagial
Un articol de: † Lucian, Episcopul Caransebeșului - 15 Dec, 2021

În aceste zile de comemorare a unui secol de la naștere și a celor 25 de ani de la trecerea la Domnul a Episcopului Emilian Birdaş, ne străduim să aducem cu toții prinosul nostru de recunoștință, atât cei care l-am cunoscut, cât și cei care nu l-au cunoscut. Precum fiecare om dăltuiește în viața pământească lumini și umbre prin locurile pe care le străbate, ierarhul nostru a lăsat urme adânci în istoria Bisericii și o moștenire pe care o primim cu recunoștință și pioșenie. Avem certitudinea că toți cei care l-am înțeles, sau poate nu am reușit să îl înțele­gem, primim binecuvântarea îngăduitoare a ierarhului, nădăjduind că sufletul său a găsit împăcare și liniște în sânul Preasfintei Treimi, pe Care a mărturisit-O neîncetat.

La începutul anului 1990, după o lungă perioadă de umilințe și rezistență, Biserica Ortodoxă Română avea să cunoască noi orizonturi de manifestare. Aceste noi perspective nu s-au deschis ușor, profilându-se contextual jertfe și ușoare neînțelegeri. Între anii 1987 şi 1992 am studiat teologia la Seminarul Teologic din Caransebeș, fiind deopotrivă închinoviat la cel mai vechi aşezământ monahal din România, Mănăstirea Hodoș-Bodrog din Arhiepiscopia Aradului. Viețuitor fiind la această sfântă mănăstire, am fost solicitat de părintele stareț, arhimandritul Nestor Iovan, să dăm o mână de ajutor noului Arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului, Ienopolei și Hălmagiului, Preasfințitul Părinte Emilian Birdaș, venit de la Alba Iulia. Ajutorul consta în manipularea obiectelor personale, inclusiv biblioteca, venite cu un transport din Cetatea Unirii, unde fusese episcop între anii 1976 şi 1990. Așa aveam să îl cunosc pe venerabilul ierarh, venit în istorica Eparhie a Aradului. Distins și ferm, ierarhul ne asista cu precizie la descărcarea obiectelor. Se părea că aceeași atitudine o avusese și la încărcare, de vreme ce bunurile toate erau atent aranjate și chivernisite. Avea un fel de a ne spune că îi descărcăm tot ce i-a rămas, însă ulterior aveam să aflu că viața aglomerată de ascultări și biruințe era adevărata sa comoară.

După această întâlnire cu Episcopul Emilian, aveau să urmeze multe altele, întrucât fiind un iubitor de monahi se apleca cu multă îngăduință asupra noastră, mai ales asupra celor mai tineri, încurajându-ne și împărtă­șindu-ne din vasta sa experiență. În vara anului 1992, la recomandarea consiliului duhovnicesc al mănăstirii, am fost propus pentru a fi hirotonit preot pe seama așezământului monahal, recomandare aprobată de către chiriarhul locului, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei al Aradului. Rânduiala Domnului a fost ca hirotonia întru diacon să fie săvârșită de către Arhiereul-vicar Emilian Arădeanul, la data de 24 iulie 1992, în biserica mănăstirii, urmând ca hirotonia întru preot să se facă o zi mai târziu de către ierarhul titular. În felul acesta, ziua de 24 iulie 1992 m-a legat definitiv de ierarhul ardelean, care m-a prohirisit în prima treaptă a preoției. Deși se cunoștea exigența sa pentru slujire, adesea aprig, mai cu seamă pentru cine considera că nu este atent la rânduială, Sfânta Liturghie a fost așezată duhovnicește, bătrânul ierarh arătându-mi multă bunăvoință, poate chiar mai mult, aș îndrăzni să spun: admirația pe care o are un vârstnic față de un tânăr ce pășește pe aceleași urme în cele ale călugăriei. După acest moment, socoteam că nu ne vom mai interfera decât ocazional, în circumstanțe liturgice sau protocolare.

Reînfiinţarea Episcopiei Caransebeşului

Totuși, în anul 1994 am fost chemat de mitropolitul de vrednică amintire, Nicolae Corneanu, să slujesc la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. În același an se reînființa Episcopia Caransebeșului, reînnodându-se firul ierarhilor ortodocși prin alegerea în această demnitate a Preasfințitului Părinte Emilian Birdaș. La scurt timp, respectiv în iulie 1995, am primit ascultarea din partea Mitropolitului Nicolae Corneanu de a prelua conducerea Mănăstirii „Izvorul Miron”-Românești din Țara Făgetului. În această calitate, de multe ori treceam prin Caransebeș, în special pentru achiziția de cărți și obiecte bisericești de la Librăria Diecezană, recunoscută pentru buna aprovizionare. Se simțea mereu un aer proaspăt prin prezența permanentă a unui ierarh la Caransebeș, vechi centru episcopal, trecut la tăcere prin opresiunea regimului comunist în anul 1949. În anul 1996, cu puține zile înainte de praznicul Învierii, cetatea Caransebeșului a fost acoperită de tăcere prin mutarea la Domnul a Preasfințitului Părinte Emilian, vlădicul care ctitorise două eparhii în secolul 20, sub două regimuri politice diferite. În luna august din anul 1996, Eparhia Caransebeșului își primea noul păstor în ­persoana reputatului profesor universitar Laurențiu Streza, care cu multă râvnă a continuat plămada antecesorului său. Meritele Preasfinției Sale au fost confirmate prin alegerea și instalarea în demnitatea de Mitropolit al Ardealului în toamna anului 2005. Sfârșitul mileniului al doilea a produs o cotitură și în activitatea mea, fiind chemat de către Mitropolitul Nicolae să-i fiu sprijin bătrâneților în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timi­șoarei, în toamna anului 2000.

După cinci ani de slujire, odată cu vacantarea scaunului episcopal de la Caransebeș bătrânul mitropolit al Banatului îmi cerea să accept candidatura pentru chiriarh al Eparhiei Caran­sebeșului. În acele momente mi-am dat seama că urma să mă reîntâlnesc cu ierarhul care m-a hirotonit, devenindu-i urmaș la Caransebeș. Și în această calitate am simțit mereu datoria filială de a-i fi recunoscător pentru moștenirea spirituală și edilitară pe care ne-a lăsat-o. Finalizarea Catedralei Episcopale, al cărei proiect aparține Episcopului Emilian, m-a făcut în multe rânduri să-i resimt bucuria împlinirii, de unde ne privește, dincolo de cer. Toate activi­tățile de organizare și consolidare a lucrărilor de la Caransebeș le-am coordonat în memoria înaintașilor, cu privirea spre urmașii noștri.

Centenarul naşterii Episcopului Emilian

Anul acesta se împlinește un secol de la nașterea Episcopului Emilian Birdaș al Caransebeșului (23 noiembrie 1921 - 23 noiembrie 2021), ceea ce ne oferă prilejul cinstirii unei personalități plămădite într-o generație care abundă în excelență. Este suficient să-i amintim pe Mitropolitul Antonie Plămădeală (1926-2005), Mitropolitul Nicolae Corneanu (1923-2014), Mitropolitul Bartolomeu Anania (1921-2011) sau Arhiepiscopul Justinian Chira (1921-2016) pentru a confirma valoarea unei generații din care face parte și ierarhul Emilian Birdaș.

Viața sa a fost una dinamică, deși din copilărie părea că a ales calea monahismului, ce presupunea o așezare în liniște și meditație. Condițiile sociale și istorice însă i-au adus înainte-i multe provocări, începând cu lipsurile materiale din copilărie și continuând cu marele pelerinaj prin toate provinciile țării. Născut în 23 noiembrie 1921, într-o familie numeroasă, a îndeplinit în timpul vieții multe și diverse ascultări precum: ucenic de băcan la patronul Andraszy Zoltan din Dej1, frate de mănăstire și monah la Mănăstirea Rohia2, ieromonah slujitor la mai multe biserici din Nordul Transilvaniei, rămase fără preoţi după Dictatul de la Viena din 19403, slujitor la Mănăstirea Călugăra din Episcopia Caransebe­șului4, slujitor la Mănăstirea Sfântul Proroc Ilie din Topliţa, de unde a administrat unele parohii din împrejurimi (Gălăuţaşi, Călimăneşti şi Ciobotani)5, responsabil de internat la Şcoala de cântăreţi de la Radu Vodă din București, stareţul Mănăstirii Martirii Neamului din Baia de Arieş, deservent la Catedrala Patriarhală şi profesor la Școala Monahală a obştii patriarhale6, vicar administrativ al Episcopiei Romanului şi Huşilor7 și ecleziarh al Catedralei Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, unde va confirma prin activitatea remarcabilă toate ascultările de până atunci.8

Prim ierarh al reînființatei Episcopii a Alba Iuliei

Aceste slujiri l-au îndreptățit pentru a primi darul arhieriei, după ce pășise anterior pe toate treptele ierarhice bisericești. Și de această dată avea să respecte principiul ierarhiei, fiind încredințat mai întâi cu demnitatea de Episcop-vicar pentru a-l sprijini pe Mitropolitul Nicolae Mladin în slujirea din Arhiepiscopia Sibiului, Mitropolia Ardealului9. Preocupân­du-se mult pentru cetatea lui Mihai Viteazul, în mod surprinzător pentru acele vremuri, inițiază toate demersurile și obține toate aprobările pentru reînființarea Episcopiei Alba Iuliei, fiind ales de Colegiul Electoral al Bisericii Ortodoxe Române în data de 14 decembrie 1975 și confirmat de către autoritățile comuniste ca prim ierarh al reînființatei Episcopii a Alba Iuliei10. Firea dinamică și plină de râvnă pentru slujire se va manifesta pe deplin în județele eparhiei - Alba, Mureş şi Harghita -, unde a desfășurat o activitate remarcabilă până în anul 1990. Schimbările venite odată cu Revoluția Română din anul 1989 nu l-au ocolit, determinându-l să se retragă din demnitatea de Episcop al Alba Iuliei. Sfântul Sinod l-a ales însă Arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului, Ienopolei și Hălmagiului, unde s-a remarcat prin implicare în viața culturală a eparhiei.

Sfârșitul anului 1992 i-a adus ierarhului o bucurie nemărginită prin alegerea la data de 10 noiembrie ca membru de onoare al Academiei Române.

Deși avea aproape 73 de ani, în anul 1994, după reînființarea Centrului episcopal de la Caransebeș11, Episcopul Emilian Birdaș este ales ca titular în istorica eparhie12 desființată abuziv în anul 1949. Devenise din nou urmașul Episcopului Veniamin Nistor, după ce în anul 1963 preluase conducerea Catedralei Reîntregirii de la vlădicul caransebeșean retras aici în februarie 1949 și trecut la Domnul după 14 ani de recluziune. După o activitate scurtă, dar intensă de reorganizare a eparhiei, copleșit de neputințele inerente vârstei, a trecut la Domnul în data de 5 aprilie 1996, fiind înmormântat în Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, necropola Episcopiei Caransebeșului, unde își doarme somnul de veci întru așteptarea învierii celei de obște.

Am prezentat succint câteva repere din viața și lucrarea ierarhului comemorat, la ele adăugându-se multe altele ce ilustrează pe deplin viața-i zbuciumată, mereu aflată la răscrucea dintre suferință și biruință.

Păstorirea la Caransebeş a Episcopului Emilian a fost scurtă, de doar un an şi opt luni, însă roadele ei s-au remarcat prin continuarea activității de către urmași în cei 25 de ani scurși de la plecarea sa la Domnul. Remarcăm un singur vlăstar, din multe altele. În anul 1996, Episcopul Emilian alcătuia proiectul noii catedrale din Caransebeș, iar în anul 1997 urmașul său, Preasfințitul Părinte Laurențiu, actualul Mitropolit al Ardealului, punea piatra de temelie, demarând lucrările de zidire. În anul 2010, cu ajutorul lui Dumnezeu, am finalizat lucrările, catedrala fiind târnosită și dată slujirii, rodind astfel un vis vechi al înaintașilor, înviat de restauratorul eparhiei noastre, vrednicul vlădică Emilian Birdaş.


Note:

Contract de ucenicie încheiat în 31 decembrie 1938, în: Arhiva Episcopiei Carаnsebeşului, Fond Episcop Emilian Birdaş, Dosar/1994, neorganizat. Fondul reprezintă documente personale şi oficiale, corespondenţă şi fotografii, fiind în curs de organizare.
Biserica Ortodoxă Română, Buletinul oficial al Patriarhiei, anul XCI, nr. 9-10, septembrie-octombrie, 1973, p. 935.
† Lucian, Episcopul Caransebeșului, Episcopul Emilian Birdaș. Precizări cu privire la reactivarea Episcopiei Caransebeșului, în volumul Simpozionul ­internaţional Taină şi mărturisire, Caransebeș, 27-29 aprilie, 2014, Editura Presa Universitară Clujeană, Editura Episcopiei Caransebeșului, Caransebeș, 2014, p. 16.
Arhiva Episcopiei Caransebeşului, Fond Episcop Emilian Birdaş, Dosar/1994, neorganizat, cf. doc. 4979/21 octombrie 1945.
5  Arhiva Episcopiei Caransebeşului, Fond Episcop Emilian Birdaş, Dosar/1994, neorganizat.
6  „În 1953 a fost închinoviat în Mănăstirea Căldăruşani, fiind încadrat ca preot deservent la Catedrala Patriarhală”, Biserica Ortodoxă Română, Buletinul oficial al Patriarhiei, anul XCI, nr. 9-10, septembrie- octombrie, 1973, p. 935.
7  Arhiva Episcopiei Caransebeşului, Fond Episcop Emilian Birdaş, Dosar/1994, neorganizat, cf. Deciziei nr. 3/24 martie 1959 a Mitropolitului Iustin al Moldovei și Sucevei.
8  Biserica Ortodoxă Română, Buletinul oficial al Patriarhiei, anul XCI, nr. 9-10, septembrie-octombrie, 1973, p. 936.
9  Mitropolia Ardealului, anul XVIII, nr. 9-10, septembrie-octombrie, 1973, p. 875.
10  Arhiva Episcopiei Caransebeşului, Fond Episcop Emilian Birdaş, Dosar/1994, neorganizat, cf. Decretului prezidențial cu nr. 289/29 decembrie 1975.
11  Arhiva Arhiepiscopiei Timişoarei, Fond Prezidial, Dosar 1/1994 (Episcopia Caransebeşului), f. 2.
12  Răzvan Bucuroiu, Alegerile de episcopi aşa cum s-au desfăşurat ele, în „România liberă”, Bucureşti, sâmbătă, 18 iulie 1994.