Iisus Hristos, fundamentul educației creștine

Creșterea copiilor este, poate, cea mai dificilă, dar și cea mai importantă sarcină pe care o avem de îndeplinit pe acest pământ. A învăța un copil să se comporte așa cum trebuie, a-l hrăni sufletește și trupește, a-l ajuta să progreseze din toate punctele de vedere constituie o artă care se deprinde greu și ale cărei rezultate nu se văd întotdeauna imediat, ci doar după ani de trudă și exercițiu. Toate aceste aspecte sunt subliniate cu prisosință în lucrarea intitulată „Pedagogul” a scriitorului bisericesc Clement Alexandrinul.

În primul rând, pentru a fi un bun exemplu față de propriii copii, este necesar să înveți să-ți asumi responsabilitatea pentru acțiunile tale și ale lor. Tratarea copiilor cu indiferență și răceală constituie una dintre marile probleme ale societății actuale. Din cauza programului încărcat, dar, uneori, și din cauza nepriceperii părinților, copiii ajung să se joace toată ziua pe tablete, să se uite la desene animate în neștire, să consume tot felul de mâncăruri nesănătoase și să aibă o activitate total sedentară. Lipsa de comunicare creează, la rândul ei, alte clivaje: obrăznicia incontrolabilă, închiderea în sine, apariția minciunilor și a jumătăților de adevăr în orice dialog. În tot acest timp, adulții au alte preocupări, după cum observa și Clement Alexandrinul în urmă cu aproape două milenii: „Nu se apropie de copilul orfan, dar hrănesc papagalii și păsările numite fluierari; aruncă pe copiii născuți în casa lor, dar au grijă de puii păsărilor. Preferă animalele necuvântătoare în locul ființelor înzestrate cu cuvânt și rațiune, când ar trebui să hrănească pe bătrânii care sunt pildă de înțelepciune și, după părerea mea, sunt mai frumoși la chip decât maimuțele și pot glăsui ceva mai bine decât privighetorile” (Clement Alexandrinul, „Pedagogul”, III, IV, în: Părinți și scriitori bisericești, 4, EIBMBOR, 1982, p. 328). Toate aceste aspecte negative sunt efectele neasumării concrete a responsabilității parentale, iar dificultățile de zi cu zi, reale sau imaginare, nu fac nimic altceva decât să agraveze și mai mult situația.

Cultivarea discernământului copilului

Lipsa responsabilității parentale se traduce în primul rând prin faptul că micuții nu vor avea parte de o dezvoltare adecvată a discernământului. Din păcate, atunci când suntem fie prea îngăduitori, fie prea severi, copiii suferă foarte mult. Când li se îngăduie totul, nu învață faptul că fiecare om trebuie să aibă o măsură în toate, iar atunci când li se interzice totul, nu ajung niciodată să fie cu adevărat fericiți și să dea slavă lui Dumnezeu pentru toate. Însă există și familii unde, prin împărtășirea deasă a copilului și un program minimal de rugăciune, se poate ajunge la efecte incredibile. Așa cum observa Clement Alexandrinul: „Chiar dacă toate s-au făcut pentru om, dar nu-i bine să te folosești de toate și nici totdeauna. Că și împrejurarea, și timpul, și felul, și întrebarea «pentru ce?» dau celui care a primit o educație bună, nu puțin îndemn spre ceea ce este folositor” (Clement Alexandrinul, „Pedagogul”, II, I, p. 237). Cel care a fost împărtășit de mic cu Sfintele Taine și îndemnat cu bunătate, dragoste și discernământ ajunge să aibă această capacitate de a raționa foarte bine dezvoltată. Va ajunge să se comporte frumos, va cunoaște când trebuie să vorbească și să tacă, de ce trebuie să facă anumite lucruri și de ce este necesar să se înfrâneze de la altele și va ști ce este cu adevărat important în viață și ce nu este semnificativ nu pentru că îl învață oamenii, ci pentru că Dumnezeu îl călăuzește în mod minunat. Ținând cont de împrejurări, de timp, de felul problemei și povățuind copilul de ce trebuie să facă sau să nu facă anumite lucruri, cultivăm în el această virtute a discernământului.

Hrănirea adecvată a copiilor

Remarcam într-un material anterior că mulți dintre copiii de astăzi au probleme legate de greutate, fiind fie supraponderali, fie obezi. Una dintre problemele societății românești este că foarte mulți oameni au fost traumatizați în perioada comunistă de lipsa alimentelor, fapt care îi face să aibă un comportament inadecvat în privința hrănirii copiilor. Aceștia din urmă sunt hrăniți la ore nepotrivite, cu hrană total nesănătoasă, în exces și care conține foarte multe dulciuri. Atât zahărul fără măsură în alimentație, prezența alimentelor de tip fast-food, cât și lipsa fructelor și a legumelor proaspete conduc inevitabil la apariția obezității și, în egală măsură, la o încetinire a dezvoltării psihomotorii a copilului. Mai importante decât cantitatea de alimente sunt însă prezența părinților la mesele respective, facerea măcar a semnului sfintei cruci înainte și după încheierea mesei, cumpătarea în toate. Așa cum observă Clement Alexandrinul, există o diferență colosală între a participa la o masă excesivă și a o transforma într-o „agapă”: „Masa să ne fie, deci, simplă și ușoară, în stare să ne țină treji, neamestecată cu fel de fel de dresuri, ca să nu ne strice buna noastră creștere. Agapa este o bună educatoare: are merinde bogate pentru întemeierea unei frumoase comuniuni; mâncărurile de la agapă sunt cumpătate, în cantități măsurate, sunt mântuitoare pentru trup. [Agapa] împărtășește celor care iau parte la ea ceva din bunătățile ei; cealaltă masă, care depășește trebuințele trupului, face rău omului, moleșește sufletul și îmbolnăvește trupul” (Clement Alexandrinul, „Pedagogul”, II, I, p. 232).

În încheiere nu ne rămâne decât să observăm că trebuie să fim uniți cu Hristos în tot ceea ce privește educația copiilor noștri pentru a le imprima acestora cu adevărat învățăturile bune în sufletele lor curate și nemodelate încă de nimic rău: „Să fie, dar, numit de noi Cuvântul, cum este și firesc, cu un singur nume: Pedagog. Fiind Pedagog, Se îngrijește de educația oamenilor, nu de instruirea lor; scopul Lui este de a face sufletul mai bun, nu de a-l învăța; de a da sfaturi pentru o viață înțeleaptă, nu pentru o viață dedicată științei” (Clement Alexandrinul, „Pedagogul”, I, I, pp. 166-167). Educația pe care noi înșine încercăm să o oferim copiilor noștri trebuie să fie fundamentată pe cea pe care noi înșine am primit-o de la Hristos, nu doar pe cea pe care am primit-o de la oameni: „În orice privință, noi suntem uniți în toate cu Hristos: prin înrudire, datorită sângelui Lui, prin care am fost răscumpărați; prin dragoste, datorită educației cu care ne-a crescut Cuvântul; prin ne­stricăciune, datorită viețuirii Lui” (Clement Alexandrinul, „Pedagogul”, I, VI, p. 194). Așadar, bazele educației creș­ti­ne sunt următoarele: hrănirea cu Sfânta Euharistie, progresul neîncetat în iubirea de Dumnezeu și de aproapele și înfru­mu­sețarea sufletească prin dobândirea virtuților creștine pentru ca fiecare copil să ajungă cu adevărat un adult demn de Hristos: „Așa sunt legile date de Cuvânt! Sunt cuvinte de îndemn, scrise de degetul Domnului, nu pe plăci de piatră, ci scrise în inimile oamenilor; dar numai în inimile acelea care n-au primit în ele stricăciunea. De aceea au fost sparte plăcile celor învârtoșați la inimă, pentru ca să fie întipărită în suflete moi credința pruncilor. Amândouă legile – una dată prin Moise, cealaltă prin Apostoli – au slujit Cuvântului pentru învățarea și educarea omenirii” (Clement Alexandrinul, „Pedagogul”, III, XII, p. 237).