„Îmi lipsește atmosfera caldă pe care o simt în România”

Mircea Giosan este manager de achiziții la o firmă din Lyon, Franța, oraș în care locuiește de șase ani. A plecat din România cu toată familia, în 2011, iar integrarea în societatea franceză s-a produs lent, după eforturi constante de a înțelege locul și oamenii. După periplul prin trei orașe franceze, s-a stabilit la Lyon, unde, în 2019, a fondat Asociația „Oriunde Lyon”, al cărei trezorier este, pentru a facilita legăturile profesionale între membrii comunității românești din regiune. L-am intervievat pentru a afla mai multe despre rolul unei astfel de asociații în aglutinarea și sprijinul comunităților de români din Franța.

Ce înseamnă pentru un român din diasporă afilierea la o astfel de asociație cum este și cea pe care ai fondat-o?

Tradiția asociațiilor este foarte veche în Franța. Legea care le reglementează este, de asemenea, foarte veche, din 1901. Prin urmare, există foarte multe asociații. În Lyon, localitatea în care locuiesc, un oraș cu 400.000 de locuitori, sunt mii de asociații (pentru copii, pentru cartiere, pentru flori etc.). Anual se organizează un târg foarte mare, în cadrul căruia fiecare dintre aceste asociații își prezintă proiectul și obiectivele. Asta ca să înțelegi cum este perceput aici conceptul de asociație. Revenind însă la întrebare, pentru mine, ca român, afilierea la o astfel de asociație înseam­nă sentimentul că mă apropii de casă, de România. Eu nu am plecat din țară cu inima deschisă, ci cu multe griji, cu multe frici. Apoi, prin această asociație, mi-am dorit foarte mult să fac ceva pentru românii de aici, din zona Lyon. Și în România eram implicat în societate, dar aici, în Franța, sunt implicat mai mult și din punct de vedere juridic.

Câți români fac parte din aceste asociații, care e nivelul de reprezentativitate al asociației?

Asociația „Oriunde Lyon” are 30 de membri; vorbesc aici despre cei activi în fiecare zi. Și mai există așa-numiții fani, vreo 200 la număr, care nu sunt implicați în munca administrativă, dar contribuie anual la bugetul asociației cu o cotizație de 30 de euro, destinată proiectelor pe care le desfășurăm și care ne ajută în diverse etape. În regiunea Lyon, care e cam de dimensiunea Moldovei, având șase departamente (echivalentul județelor de la noi), conform esti­mărilor consulatului nostru, ar locui circa 20.000 de români. Dar asociația noastră nu e singura în zona asta, sunt foarte multe alte asociații de români. Cea mai mare și mai veche este „Rhône - Roumanie”. Sunt și numeroase asociații mici, la nivel local, axate pe schimburi culturale între localități din Franța și din România.

Concret, cum sprijină Asociația „Oriunde Lyon” comunitatea românească din Lyon și din împrejurimi?

Prin statut, suntem o asociație de networking profesional pentru românii din zonă. Practic, noi facilităm legătura între românii care au o afacere și alți români sau între românii care sunt salariați și alți români. Asta a fost și ideea târgului de servicii și produse, pe care l-am inițiat în 2019.

„Pentru prietenia cu un francez trebuie să lupți”

Cum a fost pentru tine și familia ta inserția în societatea franceză?

Francezii sunt foarte diferiți de români. Sunt un pic mai distanți. Pentru prietenia cu un francez trebuie să lupți, să te întâlnești mai des cu el, să dovedești că ești de încredere. Și asta, la început, m-a cam descurajat. Eram abia sosit în Franța, resimțeam această distanțare, dar n-o înțelegeam. Eram obișnuit cu tipul de relaționare dintre noi, românii, foarte cald. De asta, în primii ani, am avut doar prieteni români. Nu reușeam să mă apropii prea mult de francezi. Însă, în timp, ­i-am înțeles mai bine și că, atunci când o oferă, prietenia lor este pe viață. Așadar, primii ani au fost mai grei, apoi m-am integrat foarte ușor și în societate, și la muncă. Am foarte mulți prieteni francezi acum, pentru că după ce am înțeles mai bine cum stau lucrurile, ­mi-am schimbat și eu abordarea și modul de a mă comporta.

Care a fost traseul vostru în Franța?

Noi am venit în Franța în 2011. Mai întâi am locuit în Chambery, un oraș mai mic, de munte, cam cum e Brașovul, foarte celebru în Franța pentru schi. Am nimerit cam prost, pentru că francezii din zonele de munte sunt și mai închiși. De acolo ne-am mutat în 2012 în Belley, un oraș foarte mic, cu 8.000 de locuitori, unde își găsise soția mea post de medic. Acolo, soții de la care am închiriat locuința ne-au fost ca niște „nași de Franța”, ca să zic așa. Ne-au explicat foarte multe lucruri despre Franța, am citit mult din istoria acestei țări și a acelei regiuni și am înțeles mai bine felul de a fi al francezilor. După aceea, am plecat la Nisa, în 2013, un oraș mai mare, bineînțeles, și foarte frumos, dar cu oameni destul de închiși, deoarece sunt sătui de străini. Din cauza turismului, locuințele sunt foarte scumpe și mulți copii din Nisa erau nevoiți să se mute mai departe de părinți, pentru că ­nu-și permiteau să-și ia o casă acolo. Și, cumva, de aici, supărarea asta pe străini. Plus aglo­merația, poluarea, mizeria chiar, din cauza mulțimii de turiști. La Nisa, având celelalte două experiențe anterioare, am reușit să ne facem mai mulți prieteni francezi și integrarea a fost mai ușoară. Iar la Lyon suntem din 2015.

„Avem aici o comunitate românească destul de răsfirată”

Din experiența pe care o ai acum cu asociația, care sunt cele mai dificile obstacole de trecut pentru un român abia ajuns în Franța?

Diferența dintre români și francezi, în primul rând, avem altă istorie, alt caracter, alt mod de a face lucrurile, alt mod de a trăi. Dar, dacă ești deschis, cum am fost noi, și dacă ai noroc să te nimerești lângă oameni care au răbdare, cărora le place să te învețe, să te îndrume, în câteva luni te poți adapta foarte ușor. Apoi, faptul că avem aici o comunitate românească destul de răsfirată; românii nu prea sunt uniți. Există sistemul ăsta de mici „bisericuțe”, câteva familii de români care se întâlnesc des și atâta tot, dar pe care e foarte greu să le aduni laolaltă. Spre exemplu, la început făceam evenimente la care veneau 20 de români; acum vin peste 1.000. Începem, cu pași mici, să-i unim. Așadar, ca român, aici, trebuie să reușești să ieși din grupurile astea mici. Dacă vei rămâne blocat acolo, va fi foarte greu să-ți lărgești cercul de contacte, să te folosești de experiența altora și să te descurci mai bine. Pentru că viața în Franța e mai complicată decât cea din România, din cauza limbii, a birocrației, care este mult mai grea decât cea din țară.

În rest, obstacole nu sunt. Eu am făcut totul aici, am închiriat casă, mașină, am luat credit cu buletinul românesc, care are foarte mare valoare în Franța, România fiind țară membră UE. Spre deosebire, la firma la care lucrez am colegi ruși, moldoveni, ucraineni sau chinezi cărora le este foarte greu din punctul acesta de vedere, au nevoie de vize, trebuie mereu să le reînnoiască etc.

Ție ce-ți lipsește cel mai mult acolo?

Îmi lipsesc oamenii de acasă, din România, pe care nu-i văd deloc sau rar. Românii de aici și-au pierdut un pic din românism, dar cei din țară sunt așa cum eram și eu în urmă cu 10 ani. Și-mi lipsesc. Îmi lipsește atmosfera caldă pe care o simt în România și pe care aici nu o am. Am prieteni francezi, dar, oricât de buni prieteni ar fi, nu ajung la nivelul de căldură sufletească al românilor.

Primul salon de servicii românești din Franța

Una dintre acțiunile importante ale Aso­cia­ției „Oriunde Lyon” este organizarea Târ­gului de servicii și produse românești, inițiat în 2019, anul acesta, în septembrie, urmând să aibă loc cea de-a doua ediție. De ce ați simțit nevoia organizării acestui tip de târg?

Ideea a venit chiar de la scopul cu care am înființat asociația, acela de a crea o rețea profesională printre românii din Franța. Am stat de vorbă cu mulți români care mi-au spus că, deși au firme în Franța, nu prea au clienți români. Așa că ne-am gândit să facem un eve­niment în cadrul căruia să punem în legătură afacerile românești cu românii. La prima ediție a târgului, în 2019, au fost 25 de standuri. Trei firme au fost din afara regiunii Lyon, iar restul din regiune. S-au creat conexiuni atunci, s-au făcut afaceri, firmele româ­nești și-au găsit furnizori români. A fost și un prilej ca mulți români care au venit la târg să afle de asociația noastră.

Cum ați gândit ediția din acest an?

Ediția din acest an va avea o mai mare anvergură, după prima experiență. Va avea loc în 26 septembrie, vor fi 70 de standuri, plus alte firme care vin să-și prezinte activitatea. Vor fi și trei standuri ale unor firme din România (Iași), Belgia (Bruxelles) și Elveția. Vor veni și preoții de la bisericile românești din Lyon, pentru a face cunoscute parohiile lor. Este primul salon de servicii românești din Franța.

Mi-a atras atenția o remarcă de pe pagina asociației voastre legată de târgul din 2019, anume că reușita primei ediții a fost un semnal clar că, citez, „românii pot lucra împreună”. De ce crezi că, de multe ori, românii nu pot lucra împreună?

Cred că depinde de om. Uneori poate suntem prea ambițioși și prea invidioși. Probabil că așa am și fost educați. Jumătate dintre românii din Franța sunt medici. Foarte mulți dintre ei au plecat din România nu din cauza banilor, ci din silă, pentru că în țară nu erau lăsați ­să-și facă meseria așa cum trebuie. Au părăsit țara cu un gust amar și asta-i face ca, odată ajunși aici, să vrea să uite de România, de tot ce-i românesc, de limba română, să-și facă prieteni francezi sau de alte nații, numai români să nu fie. Poate și ăsta ar fi un motiv pentru care românii nu pot lucra împreună. Deci, probabil că este un cumul între sila asta a românilor plecați din România, invidie și faptul că, fiind printre străini, te simți în permanență încolțit și mai jos decât francezii.

Cum se vede România de la Lyon, astăzi?

Se vede exact la fel ca atunci când am plecat eu, în 2011. Poate cu mici retușuri - un mall, câțiva pomi pe ici-pe colo. Dar nu se mișcă lucrurile deloc. Și mă uit la Franța. Cât s-a schimbat în zece ani, de când sunt eu aici... Enorm! Și a plecat deja de sus în 2011. Iar România, care pleacă de jos, ar trebui să se schimbe din ce în ce mai mult. Aici apar mereu legi noi, legi care pornesc lucruri de la zero (nu doar modificări de articole, ca la noi) și care schimbă viața francezilor; totul se face pentru oameni, să aibă un trai mai bun, să fie mai în siguranță. Din Franța, România se vede ca un loc care ne-am dori să se schimbe mai repede.