Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial În prima linie

În prima linie

Galerie foto (4) Galerie foto (4) An omagial
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 15 Iul, 2021

În Italia trăiesc 1,2 milioane de români, grupul cel mai numeros de străini rezidenţi în peninsulă. Acum 30, 20 sau chiar 10 ani, comunitatea română nu avea o imagine de invidiat în ochii localnicilor. Dar azi, grație faptului că, în covârșitoarea lor majoritate, conaționalii noștri sunt oameni de ispravă, care-și văd de treabă, fiecare în meseria lui, percepția e cu totul alta. Și aici, ca oriunde, medicii se află în prima linie a prețuirii și recunoștinței. Iar de peste un an, mulți dintre ei sunt și în prima linie a luptei cu noua boală COVID-19.

Irene Brumărescu este născută și crescută în București, dintr-o familie de bucureșteni. A absolvit Liceul de Științe ale Naturii „C. A. Rosetti” în 1988, iar după căderea guvernului comunist din România a plecat în Italia, unde a urmat cursurile Facultății de Medicină din Palermo. Adaptarea a fost destul de rapidă, Irene fiind ajutată de vârsta de atunci, 20 de ani, dar și de binecunoscuta căldură și ospitalitate a italienilor.

Pentru că se confruntă direct, ca medic ATI la ARNAS Ospedali Civico Di Cristina Benfratelli - Palermo, cu virusul SARS-CoV-2, și anume într-o țară care a fost sever lovită de acesta, am întrebat-o în primul rând cum a fost și cum este cu pandemia. „Epidemia de coronavirus ne-a schimbat pe toți. A schimbat comportamentul nostru, nu numai în sânul fa­­miliilor noastre, obligându-ne la distanțare, obligându-ne să nu ne vedem cu rudele nici măcar la sărbători, dar și la locul de mun­că. Am pierdut foarte mult într-un aspect important al profesiei noastre, care era socializarea. Socializarea nu doar între noi, colegii, dar și socializarea cu pacienții și cu rudele acestora. Din păcate, ne-a îndepărtat foarte mult de aceste aspecte umane, atât de importante în meseria noastră. Anul care a trecut a fost unul greu, chiar cumplit aș putea spune. La început, nu știam bine ce se-ntâmplă, eram complet dezorientați, nu cunoșteam deloc inamicul invizibil, nu învățasem despre el la cursurile de Microbiologie sau Virusologie din facultate, nu știam cât de păcătos era și nici pe departe nu ne puteam gândi că ar fi în stare să îngenuncheze întregul glob pământesc”.

Situația a fost și este încă foarte critică. Măsurile de prevenție care s-au aplicat aici au inclus împărțirea Italiei în regiuni de culori diferite, cu restricții diferite. Au urmat închiderea multor activități comerciale, restricții în privinţa ieșirii din casă după anumite ore, închiderea restaurantelor, a muzeelor, a sălilor de gimnastică. Starea de spirit nu este nici ea prea bună. Ca și în România, unii au înțeles că trebuie făcute sacrificii, au ieșit minimal din casă, și atunci purtând măști, au fost și sunt disciplinați, alții au ieșit în stradă să protesteze.

Spitalul unde lucrează docto­rița Brumărescu este cel mai mare din Palermo și asigură toate specialitățile medicale, cum ar fi cardio-chirurgie pediatrică, neurochirurgie sau transplanturi de organe, plus serviciul de ambu­lan­ță, inclusiv cu elicopterul, atât pentru urgențe, cât și pentru transportul cât mai rapid al organelor care urmează a fi transplantate. „Activitatea este oricum foarte intensă, zi de zi, iar în ultimul an s-a adăugat pandemia. Pe de altă parte, Sicilia, cea mai mare insulă a Italiei, aflată în sudul ei, a fost întotdeauna considerată o poartă a Europei, încât ne confruntăm permanent cu fenomenul de imigrație. Pe aici intră imigranții în Italia, iar spitalul nostru trebuie să le asigure asis­tență medicală, și ca prim ajutor, și pentru tratarea bolilor cu care ajung aici unii dintre ei. Cred că una dintre cele mai mari calități ale sistemului sanitar italian este aceea că tratează pe absolut toată lumea, în mod gratuit”.

Când ne vom întoarce la viața normală...

Am întrebat-o pe doctorița Irene Brumărescu dacă sunt mulți români în Palermo și răspunsul a fost afirmativ: „Am avut și mulți pacienți români, mai multe femei decât bărbați, poate pentru că lucrează aici la noi mai mult doamne. Am avut și colegi români, dar numai pentru scurte perioade de timp, întrucât aveau contracte de muncă pe timp limitat”.

Am întrebat-o, de asemenea, cât de des revine în România în vremuri normale și dacă mai are rude aici: „În vremuri normale, încercam să vin în fiecare an, deși nu mai am acolo rude și familie. Părinții mei s-au mutat de mulți ani aici, cu mine, în Italia, iar între timp tatăl meu a murit, am rămas cu mama, care locuieşte cu mine. Dar am prieteni în România și sper să-i pot revedea cât mai curând în țară, când ne vom reîntoarce cu toții la așa-zisa viață normală!”

Am vrut să știm cum își petrece timpul liber și a început să râdă... „Timpul meu liber este foarte puțin, mai ales în ultimul an. Pasiunile mele principale sunt călătoriile, pe care la ora actuală nu le putem face, sportul, marea și lectura. Am norocul să am o casă lângă mare și pot să trăiesc marea zi de zi”.

Irene Brumărescu a călătorit foarte mult, inclusiv din motive profesionale, la congrese în toată lumea, cursuri, diverse întâlniri medicale. „Am putut astfel să combin utilul cu plăcutul și cu siguranță acesta va fi primul lucru pe care-l voi face din nou după ce va trece această perioadă de pandemie!” Cum sunt văzuți românii în Italia? „Acum 10 ani, nu foarte bine... Funcționau unele prejudecăți... În ultimul timp însă, situația s-a schimbat. Am avut mulți pacienți români și pot să spun că la ora actuală românii sunt văzuți destul de bine”.

Ca și mama ei, fetița doctoriței este botezată ortodox și familia ține sărbătorile tradiționale. Mai mult, „am încercat să vin în țară în fiecare an de Paști, pentru că iubesc foarte mult atmosfera Paștelui ortodox”. Am mai întrebat-o de ce îi este cel mai dor din România: „De tot! Deși am plecat de mult, mi-e dor de culori, de peisaje, de parcuri, de orașul meu, de Marea Neagră, de tradițiile și de bucătăria noastră, de tot ceea ce a însemnat copilăria mea...”