Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Înălțarea sufletului spre Lumina cea adevărată: Tratatul „Despre rugăciune” al lui Origen

Înălțarea sufletului spre Lumina cea adevărată: Tratatul „Despre rugăciune” al lui Origen

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Dr. Ștefan Zară - 19 Ian, 2022

În anul 233, Origen a primit o scrisoare de la prietenii săi, Ambrozie și Tatiana, cu o urgentă rugăminte, aceea de a respinge obiecțiile aduse creștinismului în ceea ce privește necesitatea și valoarea rugăciunii: „Dacă, așa cum ați cerut, Ambrozie și Tatiana, va trebui să analizăm temeiurile acelora care cred că prin rugăciune nu se obține nimic și de aceea afirmă că rugăciunea e de prisos, nu vom evita să studiem, pe cât ne stă în putință, și această obiecție, luând ca punct de plecare tocmai εὐχὴ în înțelesul lui obișnuit și simplu în care e luat” (Origen, Despre rugăciune, V, 1, în Scrieri alese. Partea a II-a, traducere de pr. prof. T. Bodogae, pr. prof. Nicolae Neaga și Zorica Lațcu, studiu introductiv și note de pr. prof. Teodor Bodogae, col. PSB, vol. 7, Ed. IBMBOR, Bu­cu­rești, 1982, p. 208). Origen a răs­puns rugăminții prietenilor săi, alcătuind tratatul Despre rugăciune.

Acest tratat al lui Origen, în ciuda interesului deosebit pe care îl prezintă pentru spiritualitatea creștină și istoria dogmelor, nu a constituit obiectul unor studii aprofundate până spre sfârșitul secolului XX, când se constată o creștere uimitoare a acestora, începând cu vestita monografie a lui Wilhelm Gessel (Wilhelm Gessel, Die Theologie des Gebetes nach De Oratione von Origenes, Mün­chen-Paderborn- Wien, 1975), care a determinat un progres substan­țial în înțelegerea scrierii lui Origen Despre rugăciune. Studiile lui Lorenzo Perrone (Lorenzo Perrone, La preghiera secondo Origene. L’impossibilità donata, Ed. Morcelliana, Brescia, 2011) și ale reputatei cercetătoare Francesca Cocchini (Il dono e la sua ombra. Ricerche sul ΠΕΡΙ ΕΥΧΗΣ di Origene. Atti del I Convegno del Gruppo Italiano di Ricerca su «Origene e la Tradizione Alessandrina», a cura di Francesca Cocchini (Studia Ephemeridis Augustinianum, 57), Institutum Patristicum Augustinianum, Roma, 1997), alături de cele ale lui Alain Le Boulluec, G. Bendinelli, G.M. Vian, M. Simonetti, A.M. Castagno, E. Prinzivalli, A. Camplani, A. Penati Bernardini etc., au făcut să creștem foarte mult în înțe­le­ge­rea profunzimii duhovnicești a acestui tratat și a tradiției textului parvenit până la noi.

Scris probabil spre anii 234-235, în Cezareea Palestinei (cf. Pierre Nautin, Origene: sa vie et son oeuvre, Ed. Beauchesne, Paris, 1977, p. 385), tratatul Despre rugăciune este una dintre cele mai profunde scrieri care se apleacă asupra acestui subiect, fiind cel mai vechi tratat despre rugăciune, alături de scrierea cu același nume a lui Tertulian, De Oratione. Această scriere nu este menționată în catalogul lui Ieronim din Epistola XXXIII (cf. Fericitul Ieronim, „Epistola XXXIII: Către Paula”, în: Epistole, vol. I, ediție îngrijită Ana-Cristina Halichias și ierom. Policarp Pîrvuloiu, coll. Părinți și Scriitori Bisericești, serie nouă, vol. 9, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2013, pp. 234-239), însă apare semnalată în Apologia pentru Origen a lui Pamfil (Pamfil, Apologia pentru Origen, 161, în: Pamphile - Eusèbe de Césarée, Apologie pour Origène, Tome I, suivi de Rufin d’Aquilée, Sur la falsification des livres d’Origène, texte critique, traduction et notes par René Amacker et Éric Juno, coll. „Sources Chrétiennes”, no. 464, Les Éditions du Cerf, Paris, 2002, pp. 246-247).

Dificultăților datorate profunzimii conținutului trebuie adăugate cele ale tradiției textului (Lorenzo Perrone, „Origène et la prière: Une lecture du Perì Euchês”, în Annuaires de l’École pratique des hautes études, 1997, no. 106, p. 341), care ne-a parvenit integral într-un singur manuscris grecesc, păstrat astăzi la Biblioteca din Cambridge: Codex Cantabrigensis (olim Holmiensis) B 8.10, din secolul al XIV-lea, corupt în foarte multe locuri, ceea ce obligă editorii să dovedească acribia lor conjecturală, și parțial într-un manuscris parizian din secolul al XV-lea, Codex Colbertinus 3607, cunoscut astăzi cu numele de Codex Parisianus 1788, păstrat în Biblioteca Națio­nală din Paris.

Tratatul Despre rugăciune are trei părți, precedate de o introducere.

În προοιμίον (cap. I-II), Origen arată dificultatea subiectului: „Cred că unul din aspectele prin care iese mai mult în evidență slăbiciunea noastră este și arătarea clară, corectă și cuviincioasă a felului în care trebuie făcută rugăciunea, a pricinilor pentru care trebuie să ne rugăm, a felului în care să ne rugăm, a cuvintelor pe care să le spunem în rugăciune, a timpului celui mai potrivit pentru rugăciune și a multora de felul acestora” (Origen, Despre rugăciune, II, 1, p. 201). Prima parte (cap. III-XVII) tratează despre rugăciune în general, făcând și o explicație filologică și de hermeneutică biblică a sensurilor a doi termeni grecești întâlniți în Sfânta Scriptură pentru cel de rugăciune: εὐχὴ și προσευχὴ, dar și răspunde lui Ambrozie asupra folosului și necesității rugăciunii în viața spirituală. A doua parte a tratatului (cap. XVIII-XXX) este o exegeză asupra Rugăciunii Domnești, urmând demersul hermeneutic caracteristic celorlalte scrieri origeniene, a cărei amploare și a cărei profunzime sunt inegalate de Părinții primelor secole: „După ce am vorbit îndeajuns, pe măsura harului dat de Dumnezeu, prin Hristos, Unsul Său, despre problema rugăciunii în general, lucru pe care-l vor putea constata cei care vor citi această carte, să luăm în considerare acum rugăciunea pe care ne-a lăsat-o Domnul, străduindu-ne să arătăm cât de desă­vârşită este puterea ei” (Origen, Despre rugăciune, XVIII, 1, p. 237). Partea a treia (capitolele XXXI- XXXIII) cuprinde o serie de sfaturi practice despre rugăciune: să se facă cu fața spre Răsărit, trebuie însoțită de lupta împotriva patimilor și curățirea inimii, poziția trupului, locul rugăciunii etc.

În capitolul al XIII-lea al acestui tratat, Origen oferă și o clasificare a rugăciunii, urmându-i Sfântului Apostol Pavel (I Timotei II, 9), pe care o împarte în patru mari clase: rugăciuni de cerere (δέησις/obsecratio), de invocare (προσευχὴ/oratio), de mijlocire (ἔντευξις/postulatio) și de mulțumire (ἐυχαριστία/ gratiarum actio): „Şi fiindcă Apostolul foloseşte, în cea dintâi Epistolă către Timotei, patru numiri pentru patru lucruri care se apropie de această expunere despre rugăciune, va fi folositor să cităm cuvintele sale şi să vedem dacă din cei patru termeni ai rugăciunii putem înţelege bine pe fiecare, în înţelesul lui adevărat. El spune aşa: «Vă îndemn, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii». După părerea mea rugăciunea de cerere este o rugăciune stăruitoare pentru a obţine ceea ce lipseşte cuiva. Rugăciunea de laudă este cea făcută spre preamărirea lui Dumnezeu, pentru lucruri mai mari, cu o mai mare înălţare sufletească. Rugăciune de mijlocire este rugăciunea către Dumnezeu pentru unul care are oarecum o mai mare încredere. Rugăciune de mulţumire este mărturisirea recunoştinţei pentru bunurile primite de la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, cel ce mulţumeşte este copleşit de mărimea binefacerii, arătându-se bunătatea binefăcătorului” (Origen, Despre rugăciune, XIV, 2, p. 229).

Origen, în comentariile sale la Psalmi, prezintă o ierarhie a tipologiilor rugăciunii, amintite de Sfântul Apostol Pavel, considerând rugăciunea de mulțumire adusă lui Dumnezeu ca fiind cea mai înal­tă formă de rugăciune: „μείζονα λέγων, ὡς εμοὶ δοκεῖ, της δεήσεως τῆν προσευχήν, καὶ τούτων τὴν ἔντευξιν, πάντων δὲ τὴν εὐχαριστίαν” (Origen, Omilia la Psalmul XXVII, în P.G. XII, 1285A).

Vedem așadar în acest fragment o definiție clară a rugăciunii de mulțumire: „Εὐχαριστίαν δὲ τὴν ἐπὶ τῷ τετευχέναι ἀγαθῶν ἀπὸ θεοῦ μετ’ εὐχῶν ἀνθομολόγησιν (Rugăciune de mulţumire este mărturisirea recunoştinţei pentru bunurile primite de la Dumnezeu)” (Origen, Despre rugăciune, XIV, 2, p. 229). În darurile primite de la Dumnezeu Se descoperă Însuși Dăruitorul. Nesfârșita iubire a lui Dumnezeu față de oameni poate fi recunoscută în fiecare dar de la Acesta. (Va urma)