„Închinarea icoanei lui Hristos, întărită de învățătura sfinților”

Sfântul Teodor Studitul a fost unul dintre cei mai mari apărători ai sfintelor icoane. Fire hotărâtă, nedispus la compromisuri, dăruit de Dumnezeu cu o elocvență exemplară și având o conduită duhovnicească ireproșabilă, Sfântul Teodor Studitul a lăsat mulți ucenici și o moștenire spirituală de mare preț, concretizată atât în opera sa cea mai cunoscută, intitulată „Catehezele”, cât și în scrierile în care a combătut iconoclasmul.

Una dintre con­cepțiile eronate ale iconoclasmului era că prin cinstirea icoanelor sfinților și a Maicii Domnului avem de-a face cu o reclădire a religiei păgâne în care erau cinstiți idolii diverșilor zei. Prin metoda lor exegetică rigidă aplicată Sfintei Scripturi și păstrând o atitudine nepotrivită față de scrierile patristice anterioare, iconoclaștii se grăbeau să vadă argumente favorabile concepției lor acolo unde acestea efectiv nu existau. O astfel de concepție, care reducea închinarea la sfintele icoane la o simplă manifestare idolatră, denotă multă obtuzitate și are un efect devastator asupra întregului cult. Așa cum vom observa în continuare, dacă icoana este un simplu idol, atunci toate obiectele de cult, chiar și sfântul locaș, trebuie desființate, pentru că, simbolic, se încadrează în aceeași categorie. Sfântul Teodor Studitul precizează: „La icoana Născătoarei de Dumnezeu, imprimând-o și închinându-ne la ea, nu mărturisim că o avem și cinstim păgânește (elenic) ca pe o zeiță, ci ca pe Născătoarea de Dumnezeu. La fel și în icoanele sfinților, nu cinstim și venerăm mulți zei și zeițe, ci pe Unul Dumnezeu și pe slujitorii Unului Dumnezeu, de la Care și la Care iese și se întoarce cinstirea pentru toate. Sau nu crezi oare că Dumnezeiescul Mir se ia ca tip al lui Hristos? Că Masa dumnezeiască se ia în locul Mormântului celui de viață făcător; Giulgiul de pe ea în locul celui în care a fost învăluit și înmormântat Hristos; sfânta copie în locul celui ce-a străpuns dumnezeiasca Lui coastă; buretele în locul celui cu care a fost adăpat cu fiere; imaginea Crucii în locul Lemnului celui de viață făcător? Suprimă, deci, toate acestea ca și orice altă reprezentare dumnezeiască (simbolică) pentru că ai zis că faptul în genere de a se închina și a face icoane întru reprezentarea și cinstirea lui Hristos înseamnă că cei care le fac și se închină lor le fac dumnezei. Dar lipsa de evlavie a acestora este cu adevărat egală cu cea a păgânilor (elinilor)” (Sf. Teodor Studitul, „Șapte capitole împotriva iconomahilor”, 1, în: Iisus Hristos – Prototip al icoanei Sale [tratatele împotriva iconomahilor], Ed. Deisis/Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul, Alba-Iulia, p. 127). Este interesant că Sfântul Teodor Studitul consideră că actele nepotrivite ale iconoclaștilor nu sunt rodul unei concepții greșite, ci, mai grav, o „lipsă de evlavie”. Termenii folosiți aici nu sunt întâmplători, pentru că reiau o discuție mai veche din primele veacuri creștine, și anume că religia și cultul păgân nu erau lipsite numai de consecvență (multitudinea de zei) sau de o manifestare unitară (diversele slujbe închinate zeilor Mithra, Isis și Osiris sau cultul lui Cybele nu aveau aproape nimic în comun), ci și de un sentiment religios cu adevărat curat, de o evlavie manifestată sincer. În păgânism, nu avem nimic care să semene cu evlavia creștină. Din contră, cultul zeilor era caracterizat de o teamă profundă sau era împlinit ca un act obișnuit ce nu aducea nici o schimbare în comportamentul și viața închinătorului. Așadar, iconoclaștii, prin concepția lor, se aseamănă păgânilor, pentru că sunt „lipsiți de evlavie”. Dacă ar fi avut-o, și-ar fi dat seama că, prin opiniile lor, aduc acuze nefondate credinței creștine și că îi defăimează pe înșiși sfinții Bisericii. Însă, de vreme ce sunt prizonierii unor raționamente eronate, sunt „lipsiți de evlavie” și rămân ei înșiși responsabili de o reînviere a păgânismului, acuză pe care o aduceau ca argument împotriva cinstirii icoanelor: „Așa, deci, este închinarea icoanei lui Hristos, după cum o știu eu, și este întărită de învățătura Sfinților Părinți; dacă este suprimată, se suprimă în potență Iconomia lui Hristos, și dacă nu este închinată, se suprimă, de asemenea, și închinarea lui Hristos” (Sf. Teodor Studitul, „Epistola către Platon”, în: Iisus Hristos, prototip al icoanei Sale, p. 189). Suprimarea Iconomiei lui Hristos nu este nimic altceva decât o reîntoarcere la păgânism.

Cinstirea sfinților, desăvârșire a credinței noastre

Sfântul Teodor Studitul a subliniat adesea în scrierile sale importanța cinstirii sfinților, atât prin închinarea cuvenită icoanelor acestora, cât mai ales prin cinstirea sfintelor moaște. Așa cum am afirmat în unele dintre materialele anterioare dedicate acestei secțiuni, iconoclaștii respingeau nu doar cinstirea icoanelor, ci și a sfintelor moaște. De aceea, Sfântul Teodor Studitul afirmă următoarele: „Mă depărtez și fug, mai ales, de toată meșteșugirea înșelătoare a ereticilor și mă supun celor șase soboare, precum și celui de-al șaptelea sobor, care s-a ținut acum de curând în Niceea împotriva dușmanilor creștinătății, închinându-mă și primind sfintele și cinstitele icoane, atât a Domnului nostru Iisus Hristos, a Apostolilor, Prorocilor, Mucenicilor, cât și a tuturor Cuvio­șilor și Drepților. Nu numai atât. Dar cerșesc și sfintele lor rugăciuni, ca să primesc, prin mijlocirea lor, iertarea păcatelor mele. Mai mult, mă închin cu credință și cu evlavie preasfintelor lor moaște, pentru că sunt pline de dar dumnezeiesc” (Sf. Teodor Studitul, „Testamentul”, în: Cuvintele Sfântului Teodor Studitul, Ed. Episcopiei Ortodoxe Alba-Iulia, Alba-Iulia, 1994, p. 189). Pe patul de moarte, Sfântul Teodor Studitul a simțit nevoia să mărturisească încă o dată credința sa ortodoxă, astfel încât ucenicii să-i urmeze exemplul și să nu cadă pradă argumentelor frumos meșteșugite ale icono­claștilor. Slujbele liturgice închinate cinstirii Sfântului Teodor Studitul ne spun despre el: „Harul cel îndestulat al Duhului s-a vărsat prin buzele tale, sfințite tăinuitorule înțelept, izvorând izvoare de învățături, Teodore, și arătându-te apărător al dreptei credințe și tare ajutător adevărului, stâlp și întărire credinței ortodoxe, și îndreptător desăvârșit al vieții monahicești, pe tine, preaîn­țelepte” (Stihira a 6-a de la Doamne strigat-am la Vecernie, în: Mineiul pe noiembrie, EIBMBOR, București, 2005, p. 161), iar în alt loc: „Biruind săltările patimilor tinerește, fericite, ai disprețuit toate pornirile tiranilor arătând bărbăție, de Dumnezeu primitorule, învățându-i să cinstească, Teodore, icoana lui Hristos și chipurile sfinților” (Tropar din cântarea întâi a Canonului de la Utrenie, în: Mineiul pe noiembrie, p. 164). Așadar, cinstind amintirea sacrificiilor făcute de Sfântul Teodor Studitul și de ceilalți sfinți iconoduli, atunci când ne închinăm în fața icoanelor sfinților și a cinstitelor lor moaște, să ne aducem aminte și de ei și să le mulțumim pentru sângele vărsat întru apărarea dreptei credințe.