Influența lui Gavriil Musicescu asupra muzicii româneşti şi a celei bisericești

Despre Gavriil Musicescu (1847-1903) s-a scris mult și cel mai adesea, pe bună dreptate, în tonuri laudative, întrucât con­tribuția sa la dezvoltarea muzicii românești și în special a celei bisericești a însemnat un veritabil salt calitativ în raport cu epocile anterioare, iar amprenta lui Musicescu a devenit de necontestat. Acestuia i se datorează și înfiin­țarea remarcabilului Cor al Mitropoliei din Iași, considerat de contemporaneitatea sa drept o culme a artei corale și care a reprezentat un evident progres reflectat printr-o nouă abordare a modului în care un cor trebuia să presteze în fața auditoriului. 

Toate aceste lucruri au fost posibile grație talentului pedagogic, știin­ței muzicale și inspirației cu care compozitorul, dirijorul și muzicologul Gavriil Musicescu a fost dăruit. Urmele lăsate de el au fost perene în muzică și, mai ales, vizibile în memoria societății românești, care i-a păstrat o caldă amintire și după trecerea sa la cele veșnice. Aceste memorabile amintiri le găsim adeseori în presa interbelică, inclusiv în literatură. Și pentru că am amintit de literatură, se cuvine să facem precizarea, poate mai puțin cunoscută, că mama scriitorilor Ionel Teodoreanu și Alexandru Osvald (Păstorel) Teodoreanu era fiica lui Gavriil Musicescu și, prin urmare, cei doi cunoscuți și apreciați scriitori ai perioadei interbelice erau nepoții marelui compozitor. De aceea, bunicul lor este prezent în literatură, îl găsim evocat fulgurant de Ionel Teodoreanu în scrierea sa cu caracter memorialistic „Masa Umbrelor”, publicată în 1946, în care spune cu mândrie: „Bunicul meu dinspre mamă, compozitorul Gavriil Musicescu, era director al Conservatorului și conducător al corului mitropolitan”, iar casa acestuia era un „fel de Agapie cu zări de dealuri albastre, în loc de preajmă a munților verzi, o casă albă cu zid gros, cerdac de lemn și scară spre catul de sus, înconjurată de iarbă și flori...” Pe Musicescu îl găsim evocat și în „Convorbiri Literare”, în legătură cu celălalt nepot al său, hâtrul Păstorel: „La zece ani, Păstorel era nepotul lui Gavriil Musicescu. La cinci­sprezece ani, negustorii din Iaşi îl arătau cu degetul...”

Dincolo de aceste amprente literare cu note nostalgice ori mai vesele datorate nepoților săi, posteritatea lui Musicescu a fost construită de semenii cu care a colaborat, iar, la rândul său, Biserica Ortodoxă Română l-a cinstit pe acesta pentru însemnata sa contribuție la dezvoltarea muzicii și corurilor bisericești. Semnificative pentru aserțiunile acestea sunt două evenimente petrecute la aproape un deceniu unul după celălalt prin care la București și la Iași în 1934, respectiv 1943, lui Musicescu i-au fost ridicate două busturi.

Bust în Grădina Ateneului

În mod evident, influența lui Musicescu asupra muzicii românești și în special asupra celei bisericești a fost una importantă, doar așa se explică de ce a existat, și după 1903, anul morții sale, o aplecare spre cunoașterea și perpetuarea operei acestuia. Astfel, a fost înființată o societate culturală omonimă, iar corul organizat sub umbrela sa a onorat adeseori amintirea și memoria lui Musicescu prin numeroasele concerte susținute în țară. Din rândul acestei societăți, care îl avea ca președinte de onoare pe arhimandritul Iuliu Scriban, o personalitate a vieții bisericești a epocii, a răsărit inițiativa ca în fața celei mai prestigioase instituții a muzicii naționale, Ateneul Român, să fie ridicat un bust al compozitorului care să-i perpetueze memoria peste timp. Alături de bust a fost alcătuit şi un volum omagial în care era prezentat istoricul societății corale Gavriil Musicescu, precum și amintirile unor personalități care l-au cunoscut pe marele compozitor și muzicolog, iar dintre ele se remarcau nume precum cele ale lui Nicolae Iorga, Ion Nistor, Ion Inculeț.

Revenind la bustul lui Gavriil Musicescu, acesta a fost realizat de către Milița Pătrașcu, iar ceremonia dezvelirii, după cum scrie presa interbelică, a reprezentat un moment emoționant. „Ziarul Dimi­neața” din 7 noiembrie 1934 a relatat că la eveniment au venit delegați din Banat, Transilvania, Moldova, iar printre participanți s-au aflat Patriarhul Miron Cristea, primarul Bucureștiului, membri ai familiei Musicescu. Acțiunea a început cu o slujbă religioasă desfă­șurată la Biserica Kalinderu, urmată de dezvelirea bustului, de rostirea unor discursuri și de un concert susținut de corul societății Gavriil Musicescu și desfășurat tot în biserica Kalinderu. În fața unui public numeros, arhimandritul Iuliu Scriban a rostit următoarele cuvinte: „Deşi Gavriil Musicescu nu a trăit în Bucureşti ci a stat la Iaşi, totuşi el a aparţinut ţării întregi şi este o cinste pentru capitala ţării, ca primul lui bust să stea în grădina Ateneului Român. Viitorimea desigur îşi va da seama în aceeaşi măsură de valoarea operei lui Musicescu, care a fost apreciată şi peste graniţă. Aceea care are a se lăuda, cu Musicescu, este mai ales biserica, asupra căreia s-a revărsat din belşug măestria lui. El a introdus factură nouă şi un stil înalt, în muzica bisericească. Aşezarea acestui bust a fost o datorie a generaţiei de astăzi”.

La fel de impresionant a fost și discursul lui Ștefan Stoicescu, reprezentantul comitetului de iniți­ativă pentru ridicarea bustului: „Gavriil Musicescu a fost şi cel dintâiu, care încă de la 1890, prin corul său vestit, a reîmprospătat sentimentul patriei mume, în inimele tuturor românilor subjugaţi. Musicescu, împins de vraja apostolică, a avut curajul şi marea misiune istorică de a sfida opreliştele de graniţă şi să cânte cu al său cor: «trăiască regele», slăvind astfel pe regele României libere, iar cu «Deşteap­tă-te române», să amintească mereu, fraţilor subjugaţi pe atunci, că ziua liberării se apropie. Bustul ridicat este recunoş­tiinţa unei generaţii către acela care nu s’a temut, nici de temniţa dela Seghedin, nici de pustiul întins al Siberiei; este recunoştiinţa către cel care a dat o nouă şi trainică îndrumare muzicei în biserica noastră. Slăvită fie-i memoria!” Bustul lui Gavriil Musicescu amplasat în Grădina Ateneului, asemeni altor busturi aflate acolo, nu a avut o soartă fericită, fiind înlăturat în contextul unei resistematizări a zonei, după 1944.

Un bust ridicat și la Iași

În decembrie 1943, într-o perioadă dificilă pentru întreaga Românie, aflată în război, la Iași, în orașul în care Musicescu dovedise măiestria sa ca dirijor și compozitor, oamenii de aici arătau țării că nu îl uitaseră pe acela care, cu muzica sa, le încălzise cândva sufletele și îi inaugurau un bust, din ini­țiativa aceluiași entuziast Ște­fan Stoicescu, omul care contribuise determinant și la ridicarea unui bust similar la București. În pre­zența Mitropolitului Irineu al Moldovei şi Sucevei, a prefectului ju­dețului, primarului ora­șului Iași, a numeroși membri ai elitei locale, la Mitropolie a avut loc o impresionantă slujbă religioasă, cu participarea Coralei G. Musicescu din București, urmată de ceremonia dezvelirii bustului. Ziarul „Universul” consemna în rândurile sale discursul primarului urbei: „Iașul este recunoscător lui Gavriil Musicescu, care l-a cinstit cum nu l-au cinstit mulţi. Musicescu a fost un apostol al Bisericii şi al neamului. Puţini ca el au înţeles muzica ­populară, mergând direct la obârşia ei, ţărănimea. Mă îndrept cu recunoştinţă către solii Capitalei, mulţumind pentru darul făcut Iaşului şi spun că nu se putea găsi un loc mai potrivit pentru acest bust, decât aici, în apropierea cafasului pe care l-a slujit cu atâta credinţă. Declar în numele oraşului că primesc cu mare mulţumire acest bust şi nu există îndoială că vom şti să-l cinstim cum se cuvine”.

În anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești și noi, cei de astăzi, ne înclinăm cu respect în fața înaintașilor precum Gavriil Musicescu și a tuturor celor care, prin strădania și talentul lor, au lăsat generațiilor viitoare un patrimoniu ce va dăinui pe pământul românesc.