„Înnoirea”, un glas militant al preoțimii buzoiene

Marea Unire din 1918 nu a fost un eveniment total neprevăzut. Poporul român a lucrat îndelung la realizarea acestei dorințe și proiecții istorice. O contribuție importantă a adus-o în această direcție preoțimea românească, care s-a mobilizat pentru a trezi conștiința națională a românilor. Acest lucru nu s-a făcut întotdeauna programat, ci mai mult prin inițiative particulare care au ținut uneori doar câțiva ani, remarcabile însă pentru acea epocă prin originalitate, entuziasm și militantism.

Un imbold la re­deș­tep­tarea spirituală a poporului român în secolul 19 și la începutul celui de-al 20-lea l-a avut, fără îndoială, preoțimea românească. Această clasă profesională a întreprins demersuri extraordinare pentru luminarea și ridicarea intelectuală a românilor, iar lucrul cel mai la îndemână pentru ei a fost înființarea de reviste, periodice, ziare, foi parohiale. Efervescența editorială consemnată în diferite zone ale țării noastre dovedește că preoțimea românească avea intuiția unei responsabilități sociale față de români, precum și o puternică conștiință că se puteau constitui într-o forță care să miște înainte țara.

Spre exemplu, în „Glasul adevărului. Organ de viață crești­nească” de la Buzău, la 1 ianuarie 1928, se preciza că: „Preo­țimea buzoiană și-a creat acest ziar propriu căruia, ca unui prieten apropiat, să-și deschidă sufletul și unde să-și poată așterne gândul, iar gândul în voie, iar sporul muncii sale să-l facă cunoscut după dreptate și după adevăr” (fragment din editorialul „La drum” semnat de Gheor­ghe Jugureanu.

Primul periodic bisericesc

Unele apariții, însă, deși au avut caracterul de pionerat, nu au cunoscut succesul scontat de la început. Gazeta „Vestitorul bisericesc” de la Buzău, a ierodiaconului Dionisie Romano (viitorul Episcop cărturar al Buzăului), a apărut numai pentru doi ani, 1839-1840. Considerat „părintele ziaristicii bisericești”, primul periodic bisericesc a avut scopul mărturisit de a „hrăni duhul religios și moral ce a caracterizat nația românească”. Conținutul „Vestitorului bisericesc” era însă foarte pretențios pentru acele vremuri („sentenții” de Epictet, Platon, Evagrie etc.; și multe traduceri din „Teotochi”, „Burdalu”, „Masilon”, „Șato­brian”, „Dicsionar filosofic” și Dicționar Teologic; „tratate potrivit modalității eseului, cu apel la digresiuni, la exemple, la nume clasice și la întâmplări celebre devenite normative, cu presărări de sentințe morale, de cugetări filozofice, de exclamări și concluzii întotdeauna ziditoare de suflet, moralizatoare, scrise de Dionisie Romano”), astfel că publicația a fost respinsă de preoțimea românească. Preoții motivau sărăcia, „mijloacele nu ne iartă a ținea gazetele și am plăti banii”; dar mai ales greutatea celor publicate, „nici duhul nostru nu ne iartă ca să înțele­gem ce cuprinde în ele, măcar că sunt scrise în românește”. Peste ani, preotul cărturar Gabriel Cocora de la Buzău, sancționa această atitudine: „Apărut la 7 ianuarie 1839, cu asemenea mentalitate preoțească, desigur că numărul abonaților a fost mic, și nemaiputându-se «întâmpina multele cheltuieli ce netăgăduit urmează la asemenea întreprindere», cu numărul 51 din anul 1840, «Vestitorul bisericesc» își încheie apariția”.

Revistă pentru înfrățirea preoților

Din pleiada acestor publicații efemere, cu doar câțiva ani de apariție, atrage atenția „Înnoirea”. Ea urmează la Buzău cronologic după „Vestitorul bisericesc” al lui Dionisie Romano. Titlul complet este: „Înnoirea. Revistă pentru preoți și săteni. Iese lunar. Scrisă de un număr de preoți. Anul 1, 25 decembrie 1912. Abonamentul 8 lei pe an. Prețul un leu bucata. Buzău, în 40 de pagini, cu coperți colorate”. Jos, în stânga, se citea: „Tot ce e tipărit să se trimită la Redacție: Preot Ioachim C. Stănescu, Găvănești - Buzău”. În editorialul „Noi vrem...”, preotul Ioachim Stănescu precizează scopul militant al publicației, care constă în „apropierea și înfrățirea preoților ca prin apropierea și înfrățirea păstorilor să dobândim pe cea a turmelor ce păstorim”. Am găsit mormântul preotului Ioachim C. Stănescu lângă Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Găvănești, județul Buzău. Părintele a trăit între 1885-1952, iar pe monumentul funebru stă scris: „Preot paroh licențiat în Teologie cu Magna Cum Laude, Litere, Conservator”.

„Lumină și dreptate norodului”

Personalitatea militantă și erudită a părintelui transpare din publicația sa, care avea ca scop propagarea unității poporului român: „ca și cei împrăștiați în locuri de durere și înstrăinare să ajungă a fi una. Una prin legea lui de închinare, una prin graiul dulce și frumos, una prin moșia lui, pământul lui mănos și binecuvântat de Tatăl Ceresc, una prin luminile și cultura lui, ca și prin năzuințele lui”. Revista „Înnoirea” dorea să aducă „cât mai multă lumină și dreptate norodului”. Acest demers născut într-un sat din câmpia Buzăului, în care se milita pentru unirea românilor înainte de Primul Război Mondial, este un lucru demn de memorat. Pentru că se menționa că este „scrisă de un număr de preoți”, în numărul doi al revistei întâlnim „Întemeietorii și sprijinitorii revistei”, 16 preoți din județele Buzău, Brăila și Râmnic.

„Înnoirea” apare lunar, cu scurte întreruperi mai ales vara, până în 1919. Din 1912 până la numărul 5 din 1914 se subintitula „Revistă pentru preoți și săteni. Director Preot Ioachim C. Stănescu, Găvănești - Buzău”, la nr. 6 „Revistă culturală”, iar de la nr. 7/1914 și până la 5/1919, avea subtitlul: „Revistă săptămânală de cultură și politică națională. Director. Proprietar Preot Ioachim C. Stănescu”, cu redacția în București. Între cei care publică des în epoca „bucureșteană” a revistei se regăsea arhim. Iuliu Scriban.

Este foarte interesant că preotul Ioachim Stănescu a fost o perioadă preot militar pe frontul Primului Război Mondial, dar „Înnoirea” nu a fost suspendată, deși Buzăul a fost ocupat între 1916-1918 de trupele Puterilor Centrale. Preotul Gabriel Cocora caracteriza această revistă astfel: „Sumarul, variat și interesant: cronica ziarelor, știri, bibliografie, viața politică, viața bisericească, scris cu nerv și ancorat în realitate, face din «Înnoirea» un periodic buzoian militant”.

Legăturile peste timp ale satului Găvănești din Buzău cu Mihai Viteazul, primul voievod unificator al provinciilor ro­mâ­nești, precum și cu Episcopia Buzăului, pe care le vom prezenta într-un articol viitor, au fost două repere vii în conștiința preotului Stănescu, militant pentru unirea românilor prin revista întemeiată de el, dar și prin participarea sa ca preot pe front la Primul Război Mondial.