Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Învierea cea tainică în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog

Învierea cea tainică în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Nicușor Deciu - 18 Mai, 2022

Cel ce încearcă să înțeleagă iconomia mântuirii noastre în Iisus Hristos după propria rațiune, fără un recurs, oricât de firav, la Părinții Bisericii, nu doar că nu va putea trece vreodată peste bariera ignoranței, ci și se va lipsi de o nebănuită bucurie a cunoașterii, cu neputință de aflat oriunde în altă parte. Și, cu adevărat, minunat este faptul că în graiurile Părinți­lor descoperim atât cuvintele inspirate ale ­Duhului, cât și personalitate proprie cu însușirile, arta, căutările și misiunile fiecăruia dintre ei. Toate aceste particularități îi fac identici în învățătură, dar diferiți în stil și în forma de exprimare.

Posibilitatea sfințirii omului

Și, întrucât ne aflăm încă în perioada pascală, aș dori să înfățișez, succint, modul special în care Sfântul Simeon Noul Teolog a vorbit despre evenimentul Învierii Domnului și cum l-a tâlcuit. Iar ca să facem o compa­rație, aș aminti că spre deosebire de Sfântul Grigorie Teologul, care a vorbit mai mult despre Persoana lui Hristos și impli­cațiile universale ce decurg din Înviere, sau Sfântul Ioan Gură de Aur, care a evidențiat participarea tuturor credincioșilor la darurile duhovnicești ale praznicului, Sfântul Simeon accentuează oglindirea Învierii Domnului în sufletul omului. Și cred că există o explicație pentru această abordare, specifică celui de-al treilea Părinte. Cauza se află în mentalitatea epocii în care a trăit Sfântul Simeon, a cărei principală caracteristică era tăgăduirea posibilității sfințirii omului, chiar și de către unii reprezentanți ai clerului. Acesta este motivul principal pentru care Sfântul Simeon începe să predice și să scrie, cu toată smerenia cuvenită monahului, și să susțină din toate puterile faptul că: există posibilitatea sfințirii astăzi, ca și în oricare altă vreme, întrucât chemarea Mântuitorului la sfințenie și desăvârșire este totdeauna valabilă și reală. În acest sens, cunoaștem, din istorie, și celebra sa dispută publică cu Ștefan, Episcopul Nicomidiei, care tăgăduia posibilitatea trăirii harului sfințitor într-un mod conștient.

Învierea tainică cu Hristos

Sfântul Simeon Noul Teolog dedică una dintre Catehezele sale, a XIII-a, Învierii Domnului. Această cateheză este, de fapt, transcrierea unei predici rostite luni, în a doua săptămână după Paști. Dar poate se va întreba cineva de ce este rostită această predică tocmai la opt zile după ziua praznicului? De­sigur că acest fapt nu este întâmplător, iar scopul distanței față de ziua Paștilor este legat exact de tema predicii. După ce strălucirea praznicului Învierii a trecut și creștinii s-au bucurat de dezlegarea Postului, este un moment mai potrivit, se pare, pentru a-i chema pe ascultători să treacă de la bucuria exterioară la cea lăuntrică, și nu la orice fel de bucurie lăuntrică, ci tocmai la aceea a Învierii. Așadar, Sfântul Simeon își propune aici să corecteze raportarea comună la Paște, doar ca sărbătoare anuală, ciclică, și pledează pentru o schimbare de optică, prin mutarea centrului de greutate al Învierii spre sufletul omului, afirmând că „Învierea are loc zil­nic şi veşnic în cei ce cunosc taina ei, care a ­umplut de negrăită bucurie şi veselie inimile noastre”.

Această taină a Învierii pe care omul o poate trăi „zilnic și veșnic” în sufletul său nu se întâmplă cu oricine și, mai ales, nici de la sine, doar pentru că participăm la praznicul Învierii. Învierea lăuntrică are loc numai în cei ce și-o doresc și se nevoiesc pentru aceasta. Iar Sfântul Simeon ne spune și cum anume să ne-o dorim: prin practicarea pocăinței și a smereniei:

„Când ieşim din lume şi intrăm prin asemănarea cu Patimile Domnului în mormântul pocăinţei şi al smereniei, El Însuşi, pogorându-Se din ceruri, intră ca într-un mormânt în trupul nostru şi, unindu-Se cu sufletele noastre, le învie în chip mărturisit pe ele, care erau moarte, şi dă celui ce a înviat astfel împreună cu Hristos putinţa de a vedea de pe acum slava Învierii Lui tainice”.

Credința și vederea Învierii celei tainice

Desigur că în vremea Sfântului Simeon - ca și astăzi - existau mulți care credeau în Învierea Domnului, însă puțini cei ce o și vedeau, deși cu toții cântau duminica „Învierea lui Hristos văzând”, iar nu „Învierea lui Hristos crezând”! Aceste cuvinte nu sunt simple metafore, ci graiuri adevărate ale credinței creștine, inspirate de Duhul Sfânt. Din acest motiv, Sfântul Simeon spune că vederea Învierii „zilnic şi veşnic” este strâns legată de venirea și prezența Duhului în sufletul nostru, întrucât El este cel care ne dă harul acestei vederi. Iar zicerea de mai jos ne lămurește asupra chipului în care Sfântul Simeon a experiat și apoi a exprimat vederea Învierii celei tainice:

„Deci, câtor li Se arată Hristos înviind, li Se arată în chip cu totul duhovnicesc, fiind văzut cu ochii duhovniceşti. Pentru că atunci când vine în noi prin Duhul ne învie din morţi, ne face vii şi ne dă să-L vedem întreg şi viu întru noi, pe El, Cel nemuritor şi nepieritor”.

Sfântul Simeon, într-un mod foarte pragmatic - fapt surprinzător, având în vedere renumele său de mistic -, după ce ne vorbește despre minunatele noastre taine, ale creștinilor, și ni le descoperă în parte, ne spune, foarte tranșant, că nimeni nu se va bucura de ele dacă nu va începe cu ceea ce este mai anevoios și nu pare deloc spectaculos, anume cu lucrarea poruncilor. Să nu ne limităm la simpla afirmare a credinței, căci „credința fără fapte moartă este” (Iacov 2, 18). Este important acest îndemn, deoarece sunt unii care l-au nesocotit, iar prin aceasta nu numai că s-au rănit prin faptele lor, dar prin ele au ajuns să naufragieze, în cele din urmă, chiar și de la credința cea dreaptă. De aceea și încheie implorându-și ascultătorii: „Să păzim, rogu-vă, poruncile lui Dumnezeu pe cât e cu putinţă, ca să ne desfătăm de bunătățile prezente şi viitoare, adică de însăşi vederea lui Hristos, pe care fie să o dobândim noi toţi”.