Învinși și învingători, împreună în eternitate

În câte locuri și-au lăsat oasele - la propriu - militarii români eroi în lupta lor, uneori disperată, deseori inegală, de a apăra teritoriul țării! Ei își dorm somnul de veci în cimitire și mausolee, mulți fiind neidentificați vreodată. Există însă un loc unic în care odihnesc împreună, în cel mai tulburător spirit creștinesc, învinși și învingători, oameni care s-au luptat pe viață și pe moarte unii cu alții, dar azi sunt alături pentru eternitate. Oseminte de români, germani, francezi și bulgari sunt adăpostite de Mausoleul Eroilor din Giurgiu.

Deloc întâmplător, mausoleul se află - ca și cel de la Mănăstirea Comana - în curtea unei biserici, cea purtând hramul „Înălțarea Domnului”, cunoscută și drept Biserica Eroilor. Așa cum ne explică Emil Păunescu, consilier în domeniul monumentelor istorice al Primăriei Giurgiu, este vorba despre un Ansamblu al Eroilor, biserica și mausoleul fiind componentele acestuia.

De-afară, sau mai bine spus de la nivelul solului, mausoleul e o construcție micuță și modestă, mai ales după ce l-ai văzut pe cel de la Mateiaș, care încununează un deal. Dedesubt, însă, se află osemintele a 350 de eroi români şi 69 de militari germani identificați, plus cele ale 4.000 de militari români neidentificați, exhumați din fostul cimitir comunal Giurgiu și dintr-un cimitir dezafectat de pe teritoriul Bulgariei, majoritatea victimelor de acolo fiind din al Doilea Război Balcanic.

Ansamblul a fost ridicat în onoarea celor căzuți în luptele pentru apărarea Bucureștiului din noiembrie-decembrie 1916. Lucrarea a fost comandată de către Societatea „Mormintele Eroilor” și Comitetul județean Vlașca, fondurile fiind obținute prin subscripție publică și ajutor guvernamental. Construcția a fost realizată în mai multe etape, în 1926-1930 și 1934-1939, autorul proiectului fiind arhitectul State Baloșin. Mausoleul are două niveluri și este construit din beton, cu uși din fier, cu geamuri şi luminator. Intrarea în demisol se face cu ajutorul a două scări laterale, care conduc la cripte.

Datoria jurnalistului e să spună adevărul, chiar când acesta este neplăcut. Mausoleul se află într-o stare jalnică. Dominat de igrasie, cu văruiala de pe pereți căzută în multe locuri și geamurile acoperite de praf... Inițial ne miraserăm că nu e deschis publicului, dar am înțeles de ce când am intrat. Anul acesta, Mausoleul Eroilor a trecut din subordinea Primăriei în cea a Consiliului Județean, care se pare că dispune de mai multe fonduri. Să sperăm că asta va însemna, cât mai repede, punerea la punct atât de necesară a unui monument atât de important. Altfel, desigur, este impresionant, ca orice loc de veci, mai ales când știi că sunt atât de mulți neidentificați și că odihnesc împreună foștii vrăjmași...

Istoria fiecărei pietre din oraș

Emil Păunescu este demult pensionar, dar - așa cum ne-a spus ulterior directorul Muzeului Județean - știe istoria fiecărei pietre din oraș și e gata să răspundă oricând la solicitarea de a vorbi despre trecut. Vorbește cu o pasiune formidabilă şi o competenţă la fel. De la bun început, ne spune el, mausoleul a fost gândit să fie însoțit de o capelă militară, a garnizoanei. Piatra de temelie a fost așezată în 1926, dar - din cauza marii crize economi­ce - mausoleul a fost terminat abia în 1934, iar capela în 1939. Din motive financiare, s-au mai tăiat pe ici, pe colo unele lucruri, de pildă tur­nul-clopotniță a ieșit mai scurt și fără statuile prevăzute în proiect. La scurt timp, a venit regimul comunist, care a desființat relația Armată-Biserică, ultimul preot militar a devenit paroh, iar capela militară - biserică parohială: „Aici se termina orașul și începeau viile! Acum suntem practic în centru, Primăria e la doi pași”.

Giurgiu a fost oraș ocupat, drept care în zonă se afla un cimitir german. Spitalul Ju­dețean, aflat alături, a fost de acord să cedeze un teren pentru mausoleu, cu condiția să fie dezafectat cimitirul german. Nemții au fost așadar reînhumați, cu onoruri militare, în mausoleu. Pe de altă parte, Giurgiu a fost singurul oraș românesc eliberat de francezi, și anume cu o zi înainte de armistițiul din 11 noiembrie 1918, așa încât tot aici își dorm somnul de veci și militarii francezi căzuți la datorie.

Emil Păunescu este foarte supărat - și e ușor de înțeles de ce - pe societățile și autori­tățile care, de-a lungul anilor, au răspuns de mausoleu. S-au făcut reparații de mântuială și s-au luat decizii mai mult decât discutabile. „Nu-ndrăznește nimeni să mă contrazică!”, spune el, cu umor amar. În perioada ultimei restaurări, deși deja pensionar, era șeful Comisiei de recepție, încât este în deplină cu­noș­­tință de cauză. „Toate referatele în care spuneam să nu se facă un lucru au fost aprobate - din tot ce-am zis să se facă nu s-a aprobat nimic!”

Consilierul giurgiuvean în domeniul monumentelor istorice ne mai spune o poveste uimitoare. După ce a murit în 1994 Manfred Wörner, fost secretar general al NATO, soția lui a continuat să se ocupe de Asociația Euro-Atlantică, fundația pe care o înfiinţase acesta. Între altele, a venit în România, unde, pe banii fundaţiei, s-a editat un album fotografic unicat, cu imagini din toate cimitirele germane din România, și din Primul, și din al Doilea Război Mondial. Singurul care lipsește este Mausoleul Eroilor din Giurgiu! Culmea, Wörner a fost în localitatea dunăreană, dar nu i s-a spus de mausoleu, susține Emil Păunescu.

O jumătate de secol mai devreme, când ger­manii au ocupat orașul, au fost impre­sionați de cât de frumos sunt tratați stră­moșii lor, unul dintre ofițeri descoperind chiar cripta cu osemintele tatălui său: „Nicăieri în Europa nu mai găsiseră așa ceva! Dar noi nu știm să speculăm ceea ce avem”. Emil Păunescu ține să precizeze că pe teritoriul actual al județului Giurgiu - jumătate din fostul Județ Vlașca fiind în Teleorman - sunt două mausolee și Cimitirul Militar, plus Monumentul Eroilor din Valea Plopilor (fostă Bălăria), comuna Ghimpați, pe șoseaua București-Alexandria. Tot în zona aceea sunt și alte cimitire militare, teleormănene însă, inclusiv cel de la Prunaru, unde au căzut la datorie peste 300 de soldați din Regimentul 2 Roșiori care, călare, au șarjat mitralierele germane: „Vă dați seama cu ce șanse... Au plecat sute și s-au întors doi...”