Istoria Zilei celei Mari

Măreața zi de 1 Decembrie 1918 a fost expresia întâlnirii fericite dintre geniul politic al elitei transilvănene și dorința românilor ardeleni de a-și împlini destinul istoric într-un context internațional favorabil, când imperiile se destrămau, iar drepturile popoarelor se afirmau cu tărie. Paternitatea politică a procesului unirii a aparținut Consiliului Național Român Central, format la 30 octombrie 1918 din membrii Partidului Național Român și ai social-democraților ardeleni, organism care a preluat guvernarea Transilvaniei după prăbușirea monarhiei austro-ungare.

După negocieri eșuate cu Consiliul Național Maghiar pentru desprinderea pașnică a Transilvaniei, liderii CNRC au luat decizia convocării unei Adunări Naționale care să decidă soarta Transilvaniei. Având ca fundament principiile wilsoniene ale autodeterminării popoarelor, CNRC a organizat, prin filialele sale locale, alegeri în cele 130 de cercuri electorale ale Transilvaniei și Banatului, prin care co­munitățile rurale și urbane și-au desemnat delegații care au primit credenționalele cu care urmau să-și legitimeze calitatea oficială la Adunarea Națională unde trebuia să se decidă soarta națiunii române. Alături de cei 641 de delegați aleși, la adunare urmau să participe și 587 de delegați de drept, desemnați de instituțiile bisericești, școlare, profesionale, economice, culturale și de femei. Această decizie, a organizării unei adunări la care să participe delegați aleși la nivel local, a fundamentat democratic voința de unire, fiind expresia geniului politic al liderilor transilvăneni, care au înțeles că Unirea trebuie să fie expresia întregii națiuni române din Transilvania, nu doar a câtorva politicieni.

Alba Iulia, o moștenire istorică legată de Mihai Viteazul

La 20 noiembrie, CNRC a anunțat alegerea orașului Alba Iulia ca loc de desfășurare a adunării populare. În ciuda faptului că era un oraș mic, ce număra aproximativ 10.000 de locuitori, fără o viață politică intensă, Alba Iulia a fost aleasă datorită moștenirii istorice pe care o reprezenta. Memoria primei uniri a românilor, realizată de Mihai Viteazul la Alba Iulia în 1600, a reprezentat argumentul decisiv al acestei opțiuni. Alături de memoria istorică, la alegerea Alba Iuliei a contribuit și Garda Națională locală, condusă de căpitanul Florian Medrea, care, bine organizată și echipată, putea oferi cadrul unei bune des­fășurări a Adunării Naționale. De asemenea, poziția relativ centrală sub aspect geografic, ce lega Alba Iulia, prin infrastructura feroviară, de întreaga Transilvanie, a reprezentat un argument suplimentar pentru alegerea orașului.

La nivel local, pregătirile pentru ziua Adunării Naționale au fost coordonate de Consiliul Național Român din Alba Iulia, condus de protopopul Ioan Teculescu, alături de Garda Na­țională, ale cărei principale obiective au fost apărarea ora­șului și organizarea infrastructurii pentru primirea celor peste 100.000 de români care urmau să vină la Alba Iulia. De asemenea, Garda Națională a organizat și serviciul medical, care urma să acorde asistență parti­cipanților. Pentru a evita incidentele neplăcute, Garda a emis un regulament de desfășurare a adunării, în care erau precizate traseul delegațiilor locale, conduita și poziționarea acestora pe „Câmpul lui Horea”, locul unde au fost plasați românii veniți la unire.

În plan politic, pregătirile au intrat în linie dreaptă odată cu sosirea liderilor CNRC la Alba Iulia, în data de 29 noiembrie, delegații oficiale care s-au cazat la hotelul Hungaria din oraș. În preziua adunării, a fost dezbătut și redactat textul rezoluției ce urma să fie votat. Tot în această zi s-au înregistrat o parte din credenționalele prin care comu­nitățile locale și-au desemnat delegații pentru Marea Adunare și au fost finalizate programul adunării și planurile de desfă­șurare a manifestațiilor populare, fiind amenajate cele patru tribune de la care aveau să vorbească liderii politici.

Programul zilei de 1 Decembrie 1918

Evenimentele au început la ora 7:00, cu oficierea Sfintei Liturghii de către Episcopii Miron Cristea și Iuliu Hossu, la bisericile românești (ortodoxă și greco-catolică) din cartierul Maieri al orașului. Apoi, conform planului întocmit de Garda Na­țională, cei prezenți s-au deplasat spre Casina Militară, numită apoi Sala Unirii, în care au avut acces doar cei 1.228 de delegați care primiseră credenționale din partea națiunii române. Ședința a fost deschisă la ora 10:00 de către Ștefan Cicio-Pop, preșe­dintele Partidului Național Român. A fost ales prezidiul adunării, ce-l avea ca președinte pe Gheorghe Pop de Băsești, decanul de vârstă, co-preșe­din­ți pe Ioan Papp, Episcopul ortodox al Aradului, și pe Demetriu Radu, Episcopul greco-catolic al Oradiei, vicepreședinți pe Ștefan Cicio-Pop, Teodor Mihali (din partea PNR) și socialistul Ioan Flueraș, iar ca secretari ai adunării pe Laurențiu Oanea, Caius Brediceanu și Silviu Dragomir. Apoi, Ioan Suciu a prezentat raportul de constituire a adunării, verificând legalitatea creden­ționalelor celor 1.228 de delegați. Odată finalizate procedurile birocratice, a luat cuvântul ­Gheorghe Pop de Băsești, care a făcut o trecere în revistă a sufe­rințelor românilor din Ardeal, accentuând însemnătatea acelei zile, în care românii au fost chemați să „zdrobească lanțurile robiei sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit Stat Românesc”.

„Nu voim să devenim din oprimați oprimatori, din asupriți asupritori”

A urmat apoi discursul lui Vasile Goldiș, care a făcut o prezentare a istoriei românilor în Ardeal, de la venirea romanilor până la lupta memorandiștilor, evidențiind legitimitatea istorică, politică și demografică a demersului națiunii române din Transilvania de a se uni cu România. În finalul discursului său, Vasile Goldiș a dat citire rezoluției unirii, care proclama, la primul articol: „Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 1 Decemvrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Rezoluția, alcătuită din nouă articole, fundamenta principiile care urmau să stea la baza viitorului stat român, fiind garantate drepturile minori­tăților naționale, votul universal pentru ambele sexe, libertățile de credință, de expresie sau de asociere. Textul rezoluției era expresia unei conștiințe politice mature, a unei națiuni care nu dorea să răzbune secole de suferință și nedreptate. Iuliu Maniu, cel care i-a urmat lui Vasile Goldiș, a punctat acest aspect în discursul său, precizând: „Noi nu voim să devenim din oprimați oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să intronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor și a tuturor cetățenilor”.

După Iuliu Maniu a vorbit, în numele socialiștilor, Iosif Jumanca, membru în CNRC, care a exprimat susținerea acestora față de actul unirii, arătând că „social democrația nu-i identică cu lipsa simțului național. Noi nu zicem că: Ubi bene ibi patria, dimpotrivă zicem că: unde ți-e patria acolo trebuie să-ți cauți de ea!”

Îmbrățișarea istorică a celor doi episcopi români

A urmat apoi supunerea la vot a rezoluției, care a fost adoptată în unanimitate și în uralele celor 1.228 de delegați care au strigat în cor: „Trăiască România Mare!” După adoptarea rezo­luției, Alexandru Vai­da-Voe­vod a vorbit despre necesitatea insti­tuirii unui organ reprezentativ al Transilvaniei, fiind ales Marele Sfat Național, ce număra 250 de membri. În finalul ședinței au luat cuvântul Episcopii Demetriu Radu al Oradiei și Ioan Papp al Aradului, care a însuflețit întreaga asis­tență, rostind în încheiere: „Să ridicăm deci ochii minții și cugetul inimii la Dumnezeu și să excla­măm cu psalmistul: Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, și peste tot pământul mărirea Ta!”

După acest moment, Gheorghe Pop de Băsești a invitat personalitățile prezente să aducă la cunoștință mulțimii decizia unirii Transilvaniei cu România. Creatorii Unirii, cei care au făcut posibilă Adunarea de la Alba Iulia, au împărtășit celor peste 100.000 de români, veniți din toată Transilvania, vestea istorică a unirii cu România. Miron Cristea, Episcopul Caranse­beșului, a avut un discurs cu valențe istorice, accentuând șansa pe care ziua de 1 Decembrie 1918 a adus-o națiunii române, de a frânge suferințele trecutului și a se uni cu România. Iuliu Hossu, Episcopul greco-catolic de Gherla, a rostit textul rezoluției, care a fost primit în urale de către mulțime, iar în final s-a îmbrățișat cu Miron Cristea, rostind cuvintele profetice: „Precum ne vedeți aici îmbrățișați fră­țește, așa să rămână îmbră­țișați, pe veci, toți Frații României”.

„Ziua sfântă a națiunii române” s-a încheiat cu telegrama trimisă de Gheorghe Pop de Băsești regelui Ferdinand, prin care îi comunica decizia istorică a Adunării de la Alba Iulia. Văzându-și împlinit idealul pentru care a luptat întreaga viață, Gheorghe Pop de Băsești a rostit epilogul adunării, parafrazând cuvintele dreptului Simeon: „Acum, slobozeşte, Doamne, pe robul Tău în pace că văzură ochii mei mântuirea neamului românesc”.