Istorie şi actualitate într-o veche vatră monahală

Veche vatră monahală, Mănăstirea Văratec constituie un important reper religios al Neamțului, cu o istorie care se întinde pe mai bine de două secole. De numele acestei lavre ortodoxe moldave se leagă nu doar figuri marcante eclesiastice, ci și personalități ale culturii laice. Deși, de-a lungul timpului, s-au adus contribuții importante la istoricul acestei mănăstiri, încă mai există destule necunoscute ale trecutului care merită aduse la lumină, tocmai pentru recunoaș­terea importanței sale în peisajul spiritual.

Lucrările recente de reabilitare și conservare a uneia dintre bisericile ansamblului monahal - Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Bote­zătorul” - au impus și o cercetare arheologică preventivă, ale cărei rezultate au dat la iveală un valoros set de informații despre istoria acestui așezământ.

Amintita biserică a fost ridicată în anul 1844, pe locul unde funcționase cel dintâi cimitir al mănăstirii și care, spune tradiția, fusese transferat mai sus de Biserica „Schimbarea la Față”.

Săpăturile arheologice din această primăvară au scos la lumină urme consistente ale vechiului spațiu funerar, dar și detalii privitoare la modul de construcție al bisericii.

Cercetarea preventivă, organizată de către Complexul Muzeal Național Neamț, sub coordo­narea mea, a permis dezvelirea unui număr de peste 70 de morminte datând din secolul XIX și care sunt puse în legătură cu obștea monahală de la Văratec. Deși s-a crezut multă vreme că după construcția bisericii cimitirul a încetat să mai funcționeze, iată că cercetările recente infirmă acest fapt.

Din mormintele cercetate până în prezent, un număr destul de consistent reprezintă reînhumări singulare sau multiple. Într-adevăr, unele dintre acestea s-au putut face în momentul când s-au pus bazele noii biserici, dar altele sunt, cu siguranță, ulterioare.

Recentele săpături au oferit și o serie de explicații privitoare la comportamentul funerar din mediul monahal de acum mai bine de un secol. Merită amintit că, potrivit unui vechi obicei, alături de defuncți se așeza o cărămidă pe care erau inscripționate numele și anul decesului, ceea ce oferă niște elemente importante de datare a acestor complexe arheologice. Astfel, s-a putut constata că unele dintre rămășițe aparțineau unor schimonahii, dar sunt atestate și câteva morminte ale unor călugări.

În unele cazuri, datorită condițiilor din sol, s-au păstrat foarte bine și resturile sicrielor, dar nu același lucru se poate spune și despre starea unora dintre schelete, care erau destul de friabile.

Dinamica înhumărilor și reînhumărilor, dispunerea stratigrafică, raporturile dintre morminte și biserică sunt indicatorii principali care arată că acest spațiu funerar a fost intens frecventat. De altfel, pe baza cărămizilor inscrip­ționate, a unor pietre de mormânt, dar și a altor elemente de datare, se poate spune că cimitirul a funcțio­nat, cu certitudine, din deceniul 2 al secolului al 19-lea și până la finele acestui veac. De altfel, o importantă mărturie, și singura vizibilă în prezent, a funcționării acestui spațiu funerar o reprezintă celebrul mormânt al poetei Veronica Micle (1850-1889).

Dacă despre rămășițele celor înhumați urmează să se pronunțe antropologii, câteva dintre vestigiile descoperite la Biserica „Schimbarea la Față” merită o atenție aparte, din perspectivă istorică. Astfel, pe absida Altarului, aproape de talpa fundației, a fost descoperit un recipient de sticlă, închis ermetic și care avea în interior un răvaș de hârtie, pus, cel mai probabil, în momentul construirii lăcașului de cult. Deși s-a încercat extragerea respectivului document într-un laborator specializat, s-a ajuns la concluzia că există riscul degradării totale și s-a optat pentru conservarea sa, cu speranța că tehnologiile viitorului vor ajuta la deslușirea lui.

De departe, cele mai frumoase descoperiri pot fi considerate cele două cruciulițe de lemn, care au fost așezate alături de defuncți în două dintre morminte și care au putut fi păstrate tocmai datorită condițiilor din sol. Fiind confec­ționate dintr-un material perisabil și riscând să se degradeze ireversibil, cele două obiecte de cult au fost trimise către Laboratorul Zonal de Restaurare din cadrul Muzeului Bucovinei (Suceava), fiind astfel stabilizate și salvate.

Din inventarul funerar recuperat mai pot fi amintite câteva monede, obiecte de port și câteva cățui de lut, care vin să completeze datele cunoscute despre obiceiurile de înmormântare de acum mai bine de un secol.

Coordonatorul săpăturilor arheologice spune că vor fi folosite metode interdisciplinare atât în analiza resturilor umane, cât și a celorlalte vestigii arheologice, astfel încât setul de infor­mații obținute să fie unul cât mai complet și să ofere o imagine apropiată de realitățile obștii monahale de la Văratec, din secolul al 19-lea.