Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Jertfă, misiune și filantropie într-o familie mărturisitoare (II)

Jertfă, misiune și filantropie într-o familie mărturisitoare (II)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Ionuț-Daniel Barbu - 08 Oct, 2020

Ceea ce este valoros e permanent actual. Familia Grigore le-a trăit și le trăiește pe toate. În sânul ei, cumplitul cancer a fost numit „dragoste” (sau „ca’n cer”, cum se mai face legătura în popor), iar sindromul Down de care suferă Nectarie, al treilea băiețel al familiei, a fost înțeles ca o școală a iubirii, iar, în cele din urmă, anii de suferință și sfârșitul mamei și soției Mioara ne trimit cu gândul la puterea rugăciunilor care ajută mult lumii.

Soțul supraviețuitor, Viorel, urmând într-un fel și unei dorințe testamentare a soției plecate la ceruri, aceea de a căuta o mamă duioasă celor cinci copii rămași, s-a reașezat lângă un alt om.

Crucea acestei familii este dintre cele pentru profesioniști, pentru prietenii și casnicii lui Dumnezeu. Prin trecerea cuiva drag și apropiat la cele veșnice, adesea cei îndurerați lăsați în urmă au înviat pentru totdeauna. De pildă, retragerea din lume a unuia dintre cei mai mari mistici bizantini cunoscuți, Sfântul Simeon Noul Teolog, se pare că a fost determinată și de moartea unchiului său, care era un important demnitar imperial. La noi, în viața Sfintei Teodora de la Sihla, se face amintire despre moartea unei prietene a sfintei în copilărie, eveniment ce a impresionat-o profund, contribuind la hotărârea de mai târziu.

Într-o carte numită Mângâietorul celor întristaţi, bolnavi şi bătrâni, tipărită în urmă cu mai bine de un veac de către un mare misionar, ctitor și filantrop român tot de pe plaiuri dâmbovițene - Iorgu Dumitrescu-Răcari (1841/1951-1934) -, găsim cuvinte foarte potrivite pentru clipele de cumpănă ale vieții: „[...] fericit în această viaţă omul care cunoaşte ştiinţa de a suferi; medicamentul cel mai sigur în suferinţă este răbdarea şi lăsarea cu totul în voia lui Dumnezeu; cu cât oamenii te vor părăsi, cu atât mai mult Dumnezeu te va sprijini; nu căutaţi o mare odihnă pe pământ, ci o mare răbdare; lumea aceasta trebuie părăsită fără părere de rău; [...] bolnavul are parte de răsplătirea martirilor, el prin răbdarea lui mărturiseşte în faptă pe Hristos Cel răstignit; cine nu a învăţat în şcoala suferinţelor nu ştie nimic; calea suferinţelor este cea mai sigură care duce la cer”.

Un alt om viu al Bisericii noastre cu care a mai binecuvântat Dumnezeu zona Munteniei, nu departe de localitatea familiei Grigore, a fost și marele profesor de teologie și mărturisitor al credinței Teodor M. Popescu (1893-1973), născut la Boteni, unde există până astăzi casa natală și mormintele părin­ților săi. Acest profesor-martir, printre multele sale lucrări, a semnat și un articol intitulat Chipuri de mame creștine, în care descrie drama unor femei persecutate în primele secole de creștinism. Acestea își primeau pruncii să fie alăptați în închisoare, li se frângeau inimile de dragul lor, dar în același timp rămâneau neclintite în mărturisire. De asemenea, marele dascăl-teolog, ani de-a rândul, și-a exprimat dragostea față de tineri prin valoroase îndemnuri așter­nute în articole apărute în Raze de Lumină, revista studenților în teologie din București, sau prin cuvântul rostit în mai multe biserici din Capitală.

Printr-o profundă raportare la zbaterea și lupta soților Grigore, o putem asemăna și pe doamna Mioara cu astfel de creștine, iar în ceea ce privește oamenii deosebiți din regiunea dâmbovițeană limitrofă Capitalei, care au făcut misiune prin viață, faptă, cuvânt și scris, o așezăm în apropierea filantropului Iorgu Dumitrescu-Răcari, a profesorului-martir Teodor M. Popescu și a altor buni creștini pe care îi știe mai ales Dumnezeu.

Așa cum numai El croiește lucrurile și lucrările Sale cu omul liber, nu putem să nu observăm că încercarea acestor soți, împreună cu copiii lor, s-a transformat și într-un mod de a face misiune creștin-ortodoxă autentică. Pilda dragostei din familie, cunoscută mai ales de cei apropiați, dar și de multe alte persoane prin interviurile, prezentările tv și, bineînțeles, prin cărțile amintite, este mărturie a lucrării lor misionare - o lucrare de zidire și întărire, astăzi.

Încercarea aceasta este o adevărată teologie trăită adânc, cu puterea de a revigora suflete. Mioara Grigore, prin tot ce a spus și a scris în anii de durere, continuă să predea adevărurile de credință. Este un profesor de religie înveșni­cit, un bun lucrător al filantropiei sufletești, de asemenea, atât de necesară în prezent. Câte sunt de învățat! Nu întâmplător, ci inspirat și cu multă înțelepciune, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în anul omagial 2014, i-a acordat Mioarei Grigore Diploma de onoare „Maria Brâncoveanu”. Desigur, grija părintească concretă din partea Bisericii nu s-a oprit la momentul de acum șase ani, ci a continuat, an de an, cu discreția specifică.

Întrucât avem în atenție Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români, ne dorim ca aceste rânduri să fie socotite și ca un semn de cinstire pentru profesoara de religie Mioara Grigore împreună cu toți părinții și copiii care înnobilează Biserica străbună și, de asemenea, un prinos de recunoștință pentru toți cei care au devenit și devin filantropi.

În final, exprimăm toată nădejdea că lucrarea arătată de Dumnezeu prin familia Viorel și Mioara Grigore împreună cu multe alte familii încercate, precum și lucrarea filantropică efectivă din jurul acestor oameni, să­vâr­șită de cei buni la inimă, a fost și rămâne o mărturie-model a dragostei dintre mădularele Bisericii, Trupul mistic al Mântuitorului Hristos, care nu va putea fi biruit de nici o maladie din lume.