„Kald rugătoriu, şi osârdnik, şi adevărat voitoriu“

Rânduielile liturgice de săvârşire a Sfintelor Taine ale Botezului şi Cununiei nu au fost întotdeauna aşa cum le vedem astăzi slujite în biserici. Ele au evoluat în timp, de la forme incipiente până la deplinătatea lor actuală, atât pe axa bimilenară a timpului Bisericii creştine, cât şi în viaţa Bisericii Ortodoxe Române, de la începuturi şi până la zi. Etapele rânduielilor respective au fost codificate în ediţiile succesive ale Molitfelnicului, manuscris sau tipărit.

Propunem, aşadar, un excurs analitic în istoria Molitfelnicului românesc, pentru a identifica rădăcinile originare şi sursele colaterale, pentru a pune în valoare particularităţile spiritualităţii ortodoxe româneşti şi pentru a realiza "filmul" etapelor de maturizare a rânduielilor Botezului şi Cununiei, în cei peste 450 de ani de istorie şi viaţă bisericească, tainic cuprinşi între filele ediţiilor tipărite.

Rugăciunea "la însemnarea pruncului, când i se pune numele"

Sfântul Mitropolit Dosoftei o numeşte "Molitva depecetluit kokonul luând nume a opta zi de naşterea sa" şi, în epoca sa, aceasta se făcea ca şi astăzi, numai la biserică, unde pruncul era adus de moaşe şi aşezat "înaintea uşilor bisericii". Rânduiala începea, ca şi în prezent, cu rugăciunile mici, troparul zilei sau al hramului bisericii, după care, făcând cruce peste fruntea, gura şi pieptul pruncului, preotul citea rugăciunea "Doamne, Dumnezeul nostru, Ţie ne rugăm şi (pe) Tine Te chemăm…". Rânduiala este completă în toate ediţiile româneşti ale Molitfelnicului.

Învăţătura pentru situaţia în care pruncul este bolnav sau trage să moară, caz în care trebuie botezat chiar în prima zi după naştere, este cuprinsă în Molitfelnicele româneşti, încă de la primele tipăriri.

Rugăciuni la "facerea catehumenului"

În ediţiile mai vechi, acest capitol se numea "Molitva la făkutul oglaşenikului", pentru prima dată expresia fiind tâlcuită mult mai târziu - la început de secol XIX, astfel: "adekă la cel kiemat spre Botez" sau "pentru cei ce să cheamă la Botez". Capitolul este întotdeauna distinct de slujba Botezului. Uneori nu se precizează că, înainte de a i se citi rugăciunea "În numele Tău, Doamne, Dumnezeul adevărului…", pruncul trebuie închinat de trei ori, la frunte, la gură şi la piept; abia Molitfelnicele de secol XIX încep, una câte una, să completeze acest gol. De asemenea, nici exprimarea liturgică "Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit" nu este indicată, până târziu.

Exorcismele

La Sfântul Dosoftei, în loc de "exorcism" sau "blestem" se menţine termenul slav "zaklinanie", exorcismele al doilea şi al treilea fiind sinonimizate incorect "zaklinanie sau jurământ". Termenul de "jurământ" este folosit şi în ediţii ceva mai noi. Rugăciunea a patra are, la sfântul ierarh moldav citat, o tulburătoare formă de exprimare teologică: "Cela ce eşti fiind, Domnitoriule Doamne, karele feceşi pre omul în kipul tău şinsămănarea, şi iai datui puteare de viaţă vecinikă, deacei skăpândusă prin păkatul, nu lai trekut ku kăutarea, ce feceş ku sokoteală prin omenirea Hristosului tău, mântuinţa lumii. însuţi şi plămădinţa ta aceasta, izbăvind dela şerbiea vrăjmaşului, priimeaştel la înpărăţiea ta cea cereaska…".

După citirea rugăciunilor, în multe ediţii lipseşte indicaţia, pentru preot, de a însemna pruncul la frunte, la gură şi la piept, cu semnul crucii şi de a sufla peste el, înainte de a rosti deasupra lui "Depărtează de la dânsul pe tot vicleanul…". Abia ediţia de Braşov, 1811, precizează că peste prunc preotul trebuie să sufle "la gură, la frunte şi la piept".

Mărturisirea dreptei credinţe

După rânduielile creştine primare, această mărturisire se făcea de trei ori, Crezul fiind pecetea care certifica totala aderenţă şi cunoaşterea profundă a credinţei creştine, a naşului, ca garant al bunei-creşteri duhovniceşti al finului (când acesta era prunc) sau chiar a finului (când acesta era matur). Sfântul Dosoftei foloseşte trei sinonime pentru sintagma "mărturisirea de credinţă": "Văruia", "Simbolul kredinţei" şi "Svântul sămnul kredinţii".

"Unirea cu Hristos"

În Molitfelnicul Sfântului mitropolit Dosoftei, întrebarea "Te-ai unit cu Hristos?" are un parfum unic: "Înceteşcite lui Hristos?" ("Ai întrat înceata lui Hristos?", n.n.), la care "finul sau nănaşul" răspunde "Înceteskumă" ("Am intrat în ceata Lui!", n.n.). Ceva mai târziu intervine în text termenul "împreunezu-mă / împreunatu-m-am" sau "mă împreunez / m-am împreunat", pe care le regăsim până în ediţiile de secol XX. Uneori sunt folosite ambele formule ("m-am unit" şi "m-am împreunat"); spiritul limbii române actuale cere prima variantă, care a şi intrat în Molitfelnicul românesc de astăzi.

Învăţătura despre Botez

În primul Molitfelnic românesc, slujba începe cu o predică despre Botez, aşezată spre ajutorul preotului, care era îndatorat să o citească la momentul potrivit.

În Molitfelnicul Sfântului Dosoftei, la finele rânduielii Botezului, se cere naşului "Datori iaste nănaşul sănveaţe pre hinul său aceasta Văruia (Crezul, n.n.) şi ocenaşile (Tatăl nostru… şi rugăciunile începătoare, n.n.) şi alte kare au grăit Dumnezău kătră Moisei şidi la Hristos lau întărit. Svânta Evanghelie …porunka…" (aici este redat textul Dekalogului, n.n.). La final sunt amintite cele două legi ale iubirii: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta… şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi…". Şi preotul era îndemnat să le împlinească pe acestea toate, apoi să înveţe aşa pe toţi "poporănii… ku mik, ku mare".

Deodată cu începutul secolului al XX -lea, în Molitfelnicul românesc intră densa şi mult folositoarea învăţătură de la Sfântul Simeon al Tesalonicului, într-o primă etapă referitoare numai la lepădări, iar într-o a doua etapă şi pentru naşi.

Cea mai importantă parte a învăţăturilor o constituie totuşi canoanele Sfinţilor Apostoli, care se întâlnesc în Molitfelnicele româneşti, rânduite într-un capitol distinct, începând cu ediţiile timpurii. De multe ori acestea sunt aşezate între rânduielile pentru mamă şi prunc, la 40 de zile şi cea de la "facerea oglaşenicului" (catehumenului). În alte ediţii, acestea lipsesc.

Cuvânt de învăţătură "kătră naşul"

O altă ediţie cuprinde un minunat cuvânt de învăţătură, "kătră naşul", aşezat imediat după încheierea otpustului. Date fiind unicitatea, frumuseţea, densitatea teologică a textului, întrucât astăzi, cel mai adesea, după slujba Sfântului Botez, din diverse motive, preotul nu mai ţine nici un cuvânt de învăţătură, redăm aici fragmente transliterate din text, dar păstrate în forma lor arhaică, datorită frumuseţii limbii române a epocii: "Bine kredinciosule şi ku numele lui Hristos numite naşule, domnule (kutare,) ku Darul şi ku îndurările iubitoriului de oameni Dumnezeu, kare voiaşte toţi oamenii săse mântuiaskă, duhovniceaskă astăzi sa săvârşit în Biserika lui Dumnezeu naştere prin apă şi prin Duh. ş...ţ Iar tu fiind tată duhovnicesk ţisă kade aşti kă datori eşti a avea dragoste părinteaskă kătră fiiul cel ce de Dumnezeu ţisa dat ţie, în toate zilele vieţii tale. Şi kând va da lui Domnul a kăuta buna întrebuinţare minţii, atunci săl povăţuieşti la toate înkieturile Pravoslavnicei dreptei kredinţe, şi toate cele ce sunt de trebuinţă pentru cei binekredincioşi spre mântuire să le ştie şi să le păzeaskă fără odihnă şi viaţa să petreakă ku kredinţă după kiemarea kreştinilor. Şi de te vei sârgui a te învrednici ka prin povăţuirea ta nou luminatul prunk săse fakă vrednik a priimi o atâta fericire, apoi şi ata blagocestie nu se va lipsi de vreadnika răsplătire de kătră Domnul Dumnezeu. Ci pentru dragostea ta, karea o arăţi kătră fiiul tău cel duhovnicesk, vei fi iubit de Tatăl Ceresk kare este dragoste după kuvântul acesta: Dumnezeu dragoste este. Pentru povăţuirea cea folositoare de suflet, vei fi povăţuit, ka să kălătoreşti pre kale dreaptă a poruncilor Domnului la vieaţa veacinikă. A kăriea moştenire ka să dobândeşti după mulţi ani a bunelor zile, eu atât pentru tine însuţi, kât şi pentru fiul ce ţi sau dat ţie dela Dumnezeu sânt kald rugătoriu, şi osârdnik şi adevărat voitoriu". (Va urma)