„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi”

Tinerii constituie viitorul oricărei societăți și de formarea și implicarea lor depind rezultatele generațiilor ulterioare. De aceea, ce semănăm astăzi în sufletul și cugetul tinerilor reprezintă și ceea ce vor culege copiii acestora peste câteva decenii. Prin urmare, mai mult ca niciodată, se impune să privim cu atenție pasajele și pildele din Noul Testament referitoare la tineri și înțelesurile duhovnicești ale acestora. Doar prin recursul constant la Sfânta Scriptură, la scrierile patristice și la operele teologilor contemporani putem să identificăm răspunsurile la întrebările pe care generația tânără ni le adresează tot mai des în prezent.

Una dintre antitezele cele mai interesante din Sfintele Evanghelii apare atunci când confruntăm două exemple de tineri din pildele și viața Mântuitorului, respectiv tânărul bogat (Matei 19, 16-22) și fiul risipitor (Luca 15, 11-32). Tânărul bogat este unul virtuos, care a păzit poruncile încă de când era mic, dar care, în momentul în care i se cere să urmeze Domnului și să-și vândă averile, ajunge să clacheze și pleacă foarte întristat. În schimb, fiul risipitor cere tatălui său să-i dea partea de avere care i se cuvine și pleacă într-o altă țară, unde trăiește în desfrânare. După ce ajunge în mare nevoie, decide să se întoarcă acasă și se smerește în fața tatălui său, care îl primește cu brațele deschise. În schimb, fratele său mai mare, probabil relativ tânăr și el, cu toate că dusese o viață virtuoasă, nu se bucură deloc de întoarcerea acestui membru al familiei cu o viață mai turbulentă și are nevoie să fie mângâiat sufletește de același tată pentru a înțelege adevărata valoare a iubirii. Aceste două exemple ne arată că Dumnezeu îi apreciază pe tinerii virtuoși foarte mult, dar, totodată, rămâne sensibil și la cei care nu duc o viață virtuoasă, dar se căiesc de relele pe care le-au făcut. Încă mai mult, celor care au greșit li se acordă o atenție sporită, pentru că Dumnezeu nu vrea ca vreunul dintre ei să se piardă sufletește, ci dorește întoarcerea lor. Această întoarcere însă nu poate avea loc atât timp cât nu există recunoașterea greșelii proprii, dar, cu toate acestea, tinerii, asemenea tuturor celorlalte persoane din această lume, nu pot fi obligați să se pocăiască. De aceea, Apostolul Pavel ne sfătuiește în acest sens: „Pe cel bătrân să nu-l înfrunţi, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe fraţi”
(1 Timotei 5, 1).

Virtuțile tinerilor

În Sfânta Scriptură, tinerețea nu este considerată drept un impediment în calea cunoașterii lui Dumnezeu, din contră. Astfel, în cartea Faptele Apostolilor regăsim un pasaj din prorocia lui Ioil, care sună astfel: „Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor proroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa” (Fapte 2, 17). Așadar, vedeniile și prorociile vor aparține celor tineri, pentru că sufletul lor este cel mai curat, mai ales atunci când aceștia se roagă și se împărtășesc continuu cu Sfintele Taine. Acest fapt este subliniat și de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, care ne spune următoarele: „Vă scriu vouă, părinţilor, pentru că aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel viclean. V-am scris, copiilor, pentru că aţi cunoscut pe Tatăl. V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel viclean” (1 Ioan 2, 13-14). 

Observăm că Noul Testament ne prezintă ca model duhovnicesc pe cei tineri, fiind vorba adesea chiar de copii. Astfel, Apostolii îi împiedicau pe cei care aveau copii să îi aducă la Hristos, dar El le spune: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Luca 10, 14-15). De asemenea, Hristos îi sfătuiește pe Apostoli zicându-le: „Între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte” (Luca 22, 26). Aceste două mărturii ne arată că, atât în ceea ce privește virtuțile conducătorului creștin, cât și în ceea ce constituie criteriul final de separare a celor care intră de cei care nu intră în Împărăția Cerurilor, nevinovăția și smerenia de care dau dovadă copiii sunt modele absolute. Cu toate acestea, Sfântul Apostol Pavel ne spune foarte clar că nevinovăția și curăția de care dau dovadă copiii nu trebuie respectate și imi­tate ad litteram de adulți, ci îmbinate cu o minte desăvârșită. Iată pasajul în cauză: „Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi” (1 Corinteni 14, 20). Așadar, smerenia și curăția copiilor nu trebuie să ne conducă la o gândire naivă. Maturitatea își păstrează dreptul ei.

Îndemn la cumpătare

Singurul sfat pe care Sfântul Apostol Pavel îl adaugă pentru cei tineri este următorul: „Îndeamnă, de asemenea, pe cei tineri să fie cumpătaţi” (Tit 2, 6). Tinerețea constituie o perioadă dificilă când ne formăm și excesul este cel mai la îndemână pentru cei tineri. Mulți tineri cad prin excesele pe care le fac și ajung să se desfrâneze sau să se lepede de credință, considerând că aceasta nu le este de folos. De aceea, ei trebuie să învețe să fie mai cumpătați și să aibă răbdare în ceea ce fac, să nu se grăbească să ajungă repede pe culmi ascetice sau să muncească de timpuriu până la epuizare. Este de datoria părinților, dar și a factorilor educativi să îi îndemne pe tineri, nu să-i forțeze, să ducă o viață echilibrată. Încheiem aici cu un cuvânt foarte frumos al Mitropolitului Antonie de Suroj: „Un poet francez a spus: un tânăr arde ca un foc, un bătrân luminează ca o lumină. E necesar să putem să ardem cât arde focul; iar când a trecut vremea focului – să putem fi lumină. E necesar ca într-un moment al vieții să fii forța, iar în altul – liniștea. Fiecare dintre noi trebuie să cugete despre locul unde se află și dacă poate oare să săvârșească această trecere de la forță creatoare la lumină contemplativă. Adesea oamenii au mai multă nevoie de lumina noastră decât de activitatea noastră; o nevoie de lumină, de tăcere, de liniște, de acea înțelegere adâncă, nevorbită, pe care o poți oferi doar atunci când însuți te vei liniști lăuntric, nu prin stagnare, ci prin aprofundarea liniștii lăuntrice” (Mitrop. Antonie de Suroj, „Bucuria pocăinței”, trad. Mihai Costiș, Ed. Marineasa, Timișoara, 2005, p. 14).

Energia tinerilor trebuie convertită în acțiune, dar cu măsură, pentru că tot ce este câștigat cu măsură se poate păstra cu ușurință. În caz contrar, chiar și virtuțile lucrate în exces devin dăunătoare.