Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Lectura cărților duhovnicești

Lectura cărților duhovnicești

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 25 Iun, 2015

Atunci când lecturăm o carte nouă descoperim o lume necunoscută, care ne poate influența în bine sau în rău, ne poate ajuta să ne cunoaștem mai bine, ne poate hrăni rugăciunea sau patimile, ne poate transforma în oameni mai buni sau mai răi. De aceea, este bine ca fiecare lectură să fie aleasă cu atenție, iar unele dintre ele să fie repetate pentru a asimila pe îndelete toată moștenirea lor creatoare și hrănitoare pentru mintea noastră. Însă și în această direcție este bine să ținem cont de îndemnurile Sfinților Părinți și în acest caz îl alegem sfătuitor pe Sfântul Isaac Sirul.

De multe ori atunci când citim o carte duhovnicească simțim la finalul lecturii o senzație asemănătoare cu aceea pe care o avem după ce ne‑am rugat așa cum se cuvine - plină de pace, bucurie și recunoștință. Spre diferență, atunci când citim ceva nepotrivit, senzația principală este cea de întunecare, angoasă, „îngroșare” a minții. Prin urmare, este potrivit să ne alegem cu atenție lecturile și autorii preferați pentru a nu ajunge să ne hrănim mintea cu diverse texte îndoielnice în ceea ce privește conținutul. În această privință, Sfântul Isaac Sirul observa: „Fără citire mintea nu se poate apropia de Dumnezeu; ea atrage inteligența și o îndreaptă în fiecare clipă spre El; prin înțelegerile ei o botează depărtând‑o de lumea trupească și făcând‑o să fie neîncetat mai presus de trup. Nici o osteneală nu‑l face pe om să înainteze atât de mult cum o face citirea. Dacă o practică cineva de dragul adevărului, va găsi în ea toate acestea și altele asemănătoare” (sf. isaacsirul, Cuvinte către singuratici, vol. II, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2005, p. 326). Observăm că principiul după care trebuie să ne ghidăm când alegem lecturi noi este ca acestea să fie conforme cu adevărul, pentru că altfel nu putem ajunge să citim „de dragul adevărului”, ci doar din dorința de a deveni erudiți, lucru care conduce adesea la slava deșartă. În plus, dacă ne dorim cu adevărat să ne apropiem de Hristos prin lecturile noastre, este bine să avem în vedere în primul rând Sfânta Scriptură și scrierile Sfinților Părinți și ale părinților duhovnicești contemporani, completate apoi de unele lecturi de autori moderni și clasici apropiați de credința creștină - de exemplu Dostoievski dintre scriitorii mai apropiați de vremea noastră și operele filozofilor stoici din Antichitate. De ce este atât de important să ne alegem lecturile astfel? Pentru că, așa cum afirmă mai departe tot Sfântul Isaac Sirul, „ce este pentru purtări puterea rugăciunii, aceasta este pentru rugăciune citirea. Căci orice rugăciune care nu este hrănită de lumina Scripturilor este făcută după o cunoaștere trupească, chiar dacă are lucruri bune” (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, vol. III, p. 109). Aici Sfântul Isaac Sirul transformă lectura într‑o bază a rugăciunii, deoarece mintea naște, în vremea când ne rugăm, gânduri și ima­gini care se hrănesc direct din ceea ce am citit. Deci, dacă am lecturat o carte cu un conținut violent, este probabil ca, la vremea rugăciunii, mintea să fie invadată de imagini cu un pronunțat caracter agresiv.

Scriptura - armă împotriva gândurilor

Creștinii se plâng adesea că în timpul rugăciunii pătimesc tot felul de atacuri ale gândurilor și imaginilor care nu au nici o legătură cu ceea ce încearcă să îndeplinească la momentul respectiv. Este adevărat că sugestiile acestea vin de la cel rău și că nu le putem opri apariția, dar depinde numai de noi dacă acestea ne chinuie o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp și dacă le acceptăm sau le respingem de prima dată. În lupta împotriva gândurilor ne putem folosi, însă, nu doar de rugăciune, ci și de lectura cărților duhovnicești, dintre care cea mai importantă este, desigur, Sfânta Scriptură. Așa cum afirmă Sfântul Isaac Sirul: „Când vine vremea luptei și a întunericului, să stăruim îndelung în rugăciune și îngenuncheri, chiar dacă suntem împrăștiați. Când însă nu e o luptă apăsătoare, nici un întuneric adânc, ci sunt doar împrăștieri obișnuite aduse de gânduri întâmplătoare, atunci partea citirii să o întreacă pe cea a stăruirii în rugăciune. Să le amestecăm, așadar, una cu alta: să luăm un leac din Scriptură și să ne apropiem și de rugăciune” (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, vol. II, pp. 120‑121). Așadar, atunci când ne simțim afectați de gânduri, este bine să lecturăm cărțile duhovnicești, dar când suntem atacați de ceva mult mai intens - cum este cazul akediei (plictiselii) - atunci trebuie să ne îndreptăm atenția mai mult asupra rugăciunii. Pasajul citat anterior ne dezvăluie că atât citirea Scripturii, cât și rostirea rugăciunilor sunt medicamente (leacuri) duhovnicești de care ne putem folosi cu în­țe­lepciune, după caz, însă scopul lor este comun: îndepărtarea gândurilor și, implicit, a războiului duhovnicesc adus de acestea asupra minții noastre. De altfel, leacurile se „întrețin” reciproc, deoarece lectura și meditarea asupra cărților duhov­nicești înfrumusețează mintea și o determină să se roage mai des, în timp ce rugăciunea ne descoperă adevăratele înțe­lesuri ale Scripturii și ale scrierilor patristice. Așa cum observă Sfântul Isaac Sirul: „Citirea Scripturii este în chip vădit izvorul și mama rugăciunii și prin ea suntem purtați spre iubirea de Dumnezeu a cărei dulceață picură necontenit în inima noastră” (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, vol. II, p. 340).

Mărturii scripturistice și patristice despre importanța lecturii

Sfântul Nil Ascetul asemăna lectura Scripturii cu o adevărată muncă: „Socotește că cititul Legii este o muncă, pentru că atunci când mintea unită cu limba vrea să strângă ceva, muncește în cărți” (Sf. Nil Ascetul - Maximele Părinților – sfaturi înțelepte pentru o viață creștină, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2010,
p. 182). Această osteneală a citirii trebuie remarcată și prin prisma efortului de înțelegere a celor lecturate. S‑a demonstrat științific că mintea rămâne activă pentru o perioadă mult mai lungă de timp pe măsură ce ne antrenăm creierul. Pe de o parte, reușim să desfășurăm activități intelectuale de anvergură, pe de altă parte, ne păstrăm luciditatea până la vârste înaintate, spre deosebire de persoanele care refuză să mai citească și să‑și antreneze astfel mintea. În Vechiul Testament regăsim, de asemenea, o serie de sfaturi scurte, care privesc această dobândire a cunoașterii prin lectură: „Silește la învățătură inima ta și urechea ta la cuvinte iscusite” (Pilde 23, 12). Înțeleptul rege Solomon ne arată și el că lectura presupune un efort față de care trupul și mintea pot protesta dacă este întins peste măsură: „Scrisul de cărți este fără sfârșit, iar învățătura multă este oboseală pentru trup” (Eccleziastul 12, 12), ceea ce confirmă ideea exprimată anterior. Însă tot regele Solomn adaugă: „Cuvintele frumoase sunt un fagure de miere, dulceață pentru suflet și tămăduire pentru oase” (Pilde 16, 24), arătând caracterul tămăduitor al lecturilor duhovnicești pentru sufletul nostru și al celor cărora le dezvăluim noile comori dobândite astfel.