Locul de vremelnică odihnă a lui Mihai Viteazul

În zbuciumata istorie a neamului nostru s-au remarcat numeroase personalităţi care au înscris în marea carte a poporului român, cu sudoare şi sânge, fapte de vitejie deosebită. Între acestea, unul singur este cunoscut cu cognomenul de „Viteazul” sau „Bravul”: Mihai, primul voievod al tuturor românilor. Şi după patru secole, faptele sale de arme stau mărturie a tăriei poporului român, iar locurile unde se odihnesc rămăşiţele sale pământeşti sunt prilejuri de popas pentru toţi cei care doresc să aducă un pios omagiu celui sub al cărui sceptru Ţara Românească, Moldova şi Transilvania au devenit una.

La 9 august se împlinesc 420 de ani de când Mihai Viteazul trecea la Domnul, după o domnie de opt ani (1593-1601), fiind asasinat din ordinul generalului Giorgio Basta, în tabăra sa din apropierea oraşului Turda. Uciderea mişelească a voievodului român este relatată de istoricul grec Dionysios Foteinos Moraitis (Dionisie Fotino): „Între Basta și Mihai s-a rădicat o gelozie care a ajuns la dușmănie. Basta, după ce l-a pârât pe Mihai că avea înțelegeri secrete cu turcii, a hotărât ca să-l și aresteze; deci, trimițând să-l poftească la consiliu și Mihai nevoind a veni, a poruncit la câțiva nemți ca să înconjoare cortul său și să-l prinză viu sau să-l omoare. Mihai Vodă, văzându-se astfel surprins, a scos sabia și l-a rănit pe unul din sbirii lui Basta, dar un altul, străpungându-l cu sulița în pântece, l-a trântit la pământ și i-a tăiat capul”.

Oamenii săi loiali au avut grijă ca rămăşiţele sale pământeşti să fie îngropate cu toată cinstea datorată unui domnitor creştin drept­măritor, iubitor de Dumnezeu, de Biserică şi de neam.

Mormântul din şesul Turzii

Trupul lui Mihai Viteazul a fost înmormântat în zona limitrofă din partea de sud a localităţii Turda, astăzi Aleea Obeliscului din oraşul clujean. Pe mormântul său, Doamna Stanca, soţia domnitorului, a ridicat o capelă din lemn în stil bizantin, care a dăinuit până în 1830, când a fost mistuită de un incendiu cauzat de un fulger. Pe locul acesteia a fost apoi înălţată o cruce din piatră, care a cunoscut însă numeroase profanări prin scrijelirea de insulte la adresa domnitorului român. Pe locul crucii din piatră a fost înălţată o cruce de stejar, apoi o troiţă din lemn realizată în stil popular, care purta inscripţia: „Aici a fost răpus marele voievod Mihai Viteazul la 9 august 1601”.

În 1977, în acest loc a fost înălţat un obelisc placat cu travertin. Cele trei laturi ale monumentului realizat de sculptorul Marius Butunoiu simbolizează cele trei Principate Române, iar înălţimea lui, de 1.601 cm, aminteşte de anul morţii domnitorului. Obeliscul mai prezintă stemele celor trei provincii unite de Mihai Viteazul, chipul în basorelief al domnitorului şi ­deasupra lui o cruce. Pe placa ­funerară sunt sculptate sigiliul lui Mihai şi inscripţia: „Aici odihneşte Mihai Viteazul (1593-1601), Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei. Nicopole, Sadova, Călugăreni, Şelimbăr, Miraslău, Guruslău”.

În vecinătatea monumentului a fost construită o mănăstire, a cărei piatră de temelie a fost pusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Bartolomeu Anania în anul 2002. Biserica acesteia a fost sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Mara­mu­re­șului și Sălajului în 19 august 2018.

Capul domnitorului la Mănăstirea Dealu

După asasinare şi decapitare, capul lui Mihai Viteazul a fost luat de Turturea paharnicul, unul dintre căpitanii domnitorului român, şi adus în Ţara Românească, fiind ­înmormântat cu mare cinste în ­bi­­serica Mănăstirii Dealu, prin grija lui Radu Buzescu. În timpul ­domniei lui George Bibescu (1842-1848), craniul voievodului avea să fie ­exhumat şi depus într-o raclă din sticlă, pe durata lucrărilor de ­restaurare a bisericii Mănăstirii ­Dealu. În 1864, Dimitrie Bolintineanu, ministru în cabinetul lui Cuza, a făcut demersurile necesare pentru aducerea la Bucureşti a ­capului domnitorului, dar proiectul lui nu s-a materializat. În Primul Război Mondial, craniul a fost mutat la Iaşi, apoi la Cherson, în Crimeea, pentru a nu fi profanat de inamicul german, fiind readus la Mănăstirea Dealu la 26 august 1920, în cadrul unei ceremonii religioase la care au participat regele Ferdinand şi reprezentanţi ai autorităţilor, oameni de cultură şi un public numeros.

În 1601, pe lespedea aşezată dea­supra capului lui Mihai Viteazul, Radu Buzescu scria: „Aici zace cinstitul și răposatul capu al creș­tinului Mihail, Marele Voievod, ce a fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei”. Astăzi, odihna îi este vegheată de o altă placă de marmură, în care este dăltuit epitaful scris de un alt român loial idealurilor de unitate de neam şi credinţă ale voievodului, marele istoric Nicolae Iorga: „Aici se odihneşte ceea ce crima şi impietatea au lăsat din trupul cel sfânt al lui Mihai Voievod cel Viteaz, iar sufletul lui trăieşte în sufletele unui neam întreg, până ce scripturile se vor îndeplini, când va afla în ceruri odihna drepţilor împreună cu sufletele fericite ale părinţilor săi…”

În acest fel, chiar şi după trecerea sa la cele veşnice, bravul domnitor valah veghează prin osemintele sale cele trei mari provincii istorice pe care le-a „pohtit” unite într-un singur hotar.