Lucrarea Duhului, interpretarea Scripturii

Gnosticismul a reprezentat cea mai periculoasă erezie pentru Biserică în cursul primelor secole. În perioada respectivă, eretici precum Marcion sau Valentin prezentau diverse sisteme pseudocreştine care se dovedeau atractive pentru creştinii care nu aveau o cunoştinţă solidă a propriei credinţe. Probabil că în această perioadă s-au pus bazele catehumenatului, acea perioadă de pregătire pentru adulţii care doreau să treacă la creştinism. De asemenea, s-a insistat mai mult asupra botezului copiilor.

Ambele elemente sunt mărturisite în lucrările unuia dintre Părinţii Bisericii care a trăit în perioada respectivă: Sfântul Irineu de Lyon.

Ce este catehumenatul?

Catehumenatul semnifica o perioadă de pregătire a persoanelor care doreau să se convertească la creştinism. Perioada catehumenatului a variat extrem de mult în cursul istoriei Bisericii. Astfel, avem perioade de catehumenat care durau între 7 şi 40 de zile în primele două secole ale Bisericii, iar odată cu secolul al IV-lea şi proclamarea creştinismului drept religie oficială a Imperiului Roman observăm o creştere până la trei ani a timpului de pregătire de dinaintea primirii Tainei Botezului. Considerăm că la baza acestei creşteri substanţiale au stat două elemente importante. În primul rând dezvoltările mărturisirilor de credinţă (Crezurilor) şi a doctrinei creştine în general au condus la o necesitate din ce în ce mai mare ca noile persoane primite să beneficieze de o catehizare amplă pentru a putea înţelege mai bine care sunt fundamentele noii lor credinţe. Pe de altă parte, botezările masive din cursul secolului al IV-lea au determinat Biserica să devină mai restrictivă cu privire la modalitatea de catehizare. Rigoarea acestei practici a început să crească tocmai din dorinţa de a nu permite oricărei persoane dornice de a trece la religia oficială să facă acest lucru din simple considerente economice sau dintr-o mentalitate de turmă. Însă, în mod curios, catehumenatul a început să exercite o influenţă negativă asupra creştinilor. Unii considerau că Botezul trebuie amânat până la finalul vieţii, astfel încât să nu mai poţi păcătui, după ce l-ai primit. Opinia respectivă s-a născut şi datorită faptului că Biserica avea doar un sistem penitenţial public şi încă mai planau urmele ereziilor rigoriste, precum novaţianismul sau montanismul, care afirmau răspicat că orice păcat major (triada ucidere - adulter - apostazie era cea utilizată pentru desemnarea acestor tipuri de păcate) săvârşit după Botez nu mai cunoaşte iertare. Prin urmare, creştinii evitau să se mai boteze până la sfârşitul vieţii. Un exemplu celebru este cel al împăratului Constantin cel Mare, care a amânat Botezul până când a ajuns pe patul de moarte. Sfântul Grigorie Teologul însă, în perioada scurtă petrecută la Constantinopol, ca arhiepiscop, a criticat această poziţie (deşi el însuşi a fost cel mai tânăr membru botezat al familiei sale!) şi a reuşit într-un timp relativ scurt să readucă obiceiul botezării copiilor ca opţiune majoră a familiilor (vezi lucrarea lui J. A. McGuckin, Saint Gregory of Nazianzus: An Intellectual Biography, SVSP, New York, 2001, p. 60). Având în vedere că opera Sfântului Grigorie a devenit cea mai copiată din toată istoria patristicii (vezi C. A. Beeley, Gregory of Nazianzus on the Trinity and the Knowledge of God, Oxford University Press, Oxford, 2003, p. VII), ne putem imagina de ce a avut un astfel de impact din acest punct de vedere. În prezent catehumenatul se întâlneşte rar şi de obicei în Occident, acolo unde creştini de alte confesiuni sau persoane de alte religii doresc să treacă la Ortodoxie sau Romano-Catolicism. Durata obişnuită acum este de un an sau doi, dar se întâlnesc şi situaţii unde sunt perioade de trei ani sau doar de şase luni. Având în vedere aceste lucruri, trebuie să ne întoarcem la întrebarea iniţială: ce reprezentau catehumenatul şi botezul copiilor în secolul al II-lea în vremea ereticilor gnostici şi a Sfântului Irineu de Lyon?

Botezul imediat din Scripturi

Cunoscutul cercetător Everett Ferguson afirmă că nu este posibil să ne dăm seama dacă în cursul analizei sale scripturistice Irineu de Lyon încearcă să apere existenţa unei perioade pregătitoare înainte de administrarea Tainei Botezului sau pur şi simplu tâlcuieşte de ce există Botezuri imediate în cărţile nou-testamentare (Baptism in the Early Church..., p. 303). Opinia noastră este că Sfântul Irineu nu ar putea să aducă în discuţie aceste pasaje (botezarea mulţimii imediat după predica Sfântului Apostol Petru (Fapte 2), botezul lui Corneliu şi a casei sale (Fapte 10) şi botezul famenului etiopian de către Sfântul Apostol Filip (Fapte 8)) dacă nu ar trebui să explice de ce în perioada lui această situaţie nu mai există sau nu mai este des întâlnită. Este evident din explicaţiile sale (Împotriva ereziilor 3.12.15; 4.23.2 şi 4.24.1-2) că situaţia întâlnită în Scripturi este considerată drept una excepţională. Sfântul Apostol Petru a oferit Botezul sutaşului Corneliu şi casei sale pentru că asupra lor s-a pogorât Duhul Sfânt şi au început să grăiască în limbi. Aşadar, era clar că sunt pregătiţi să primească Taina. În mod similar, Sfântul Apostol Filip acordă Botezul famenului etiopian deoarece acesta era deja "instruit de către profeţi". Adjectivul utilizat pentru termenul de "instruit" este cel de praecatechisatus. Pe de altă parte, motivul pentru care mulţimile iudeilor au primit Botezul mult mai repede decât cele ale neamurilor în general era acela că iudeii erau deja instruiţi de Scripturi şi Îl cunoşteau pe Mântuitorul prin ele.

O metodă patristică interesantă

Aşadar, Sfântul Irineu de Lyon afirmă că lucrarea Duhului sau cea a Scripturilor pot ţine loc de catehizare în anumite situaţii. De altfel, în cursul istoriei bisericeşti întâlnim cazuri de minuni prin care alţi oameni au venit la credinţa creştină. Având în vedere miracolul care a însoţit chemarea lor, perioada de catehumenat nu putea fi prea mare. Ei erau teodidacţi, învăţaţi de Dumnezeu în mod direct şi aveau dreptul la un tratament special. Cu toate acestea, ei constituie doar excepţii, şi nu regula în sine. Pe de altă parte, în timp, cunoaşterea Scripturii nu a mai fost suficientă pentru a emite pretenţia la un Botez rapid. În perioada primară a Bisericii (ne referim aici la primul secol), această cunoaştere putea fi suficientă dacă se dovedea că persoana în cauză interpreta aşa cum se cuvine textele sfinte ale Vechiului Testament (nota bene: în perioada primilor o sută de ani textele scripturistice primare au rămas cele vechi-testamentare. Canonul Noului Testament nu a fost definit deplin până la mijlocul secolului al IV-lea, iar scrierile cuprinse în el au fost încheiate de-abia la finalul primului secol) şi observa prefigurările hristologice, culminând cu propria credinţă în Învierea lui Hristos. După precizarea mai extinsă a credinţei Bisericii, petrecută în special în secolul al IV-lea, odată cu primele două Sinoade Ecumenice (deşi receptarea deplină a acestora s-a încheiat abia la jumătatea secolului al V-lea şi mai există cazuri în care se mai foloseau alte tipuri de Crez chiar şi în secolul al VII-lea), catehizarea şi catehumenatul au atins apogeul. Observăm că Sfântul Irineu de Lyon propune o metodă cel puţin interesantă în afara catehizării de primire a unei persoane la Botez: lucrarea Duhului sau interpretarea (corectă) a Scripturii. În definitv, ambele elemente conduc la Hristos cel Răstignit şi Înviat. Însă mai rămâne o singură întrebare la mijloc: ce facem cu botezul copiilor? Răspunsul Sfântului Irineu va fi analizat în materialul următor.