Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial „Mă simt ca acasă aici“

„Mă simt ca acasă aici“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Raluca Brodner - 29 Ian, 2015

Deschisă în toate zilele săptămânii, căutată de credincioşi şi asaltată de copii mici pentru curtea sa din care şi-au făcut loc de joacă preferat, Biserica Popa Nan îşi păstrează, totuşi, liniştea. Şi buna rânduială, de care se îngrijesc preotul paroh Alexandru Dumitrescu şi părintele Victor Frangulea.

Ajuns în strada Popa Nan, din sectorul 2, scăpat din hăţişul de troleibuze şi de maşini, înghesuite pe străzi înguste spre care privesc curioase ochiurile de geam ale caselor - mai numeroase decât blocurile în această zonă -, cu greu îţi poţi imagina că odată, în anul 1719, pe vremea când tânărul Popa Nan căuta loc bun de înfiinţat o parohie nouă, aici creşteau livezi de duzi, de cireşi, de vişini şi de caişi. Şi totuşi au existat, căci din rodul lor şi din economiile preotului s-a pus temelia unei biserici mici, cu o turlă, învelită cu şindrilă şi îngrădită cu gard de ulucă.

Nu au trecut nici 50 de ani că oameni vrednici, precum Dumitrache Grămăticul, Dudu Zlătarul şi Stan Căpitanu, au ridicat o biserică nouă, din zid, pe acelaşi amplasament al celui dintâi sfânt locaş. Intervenţia ctitorilor a fost proniatoare, deoarece, în anii ce au urmat, două cutremure au slăbit-o din temelii. După ultimele reparaţii executate în anul 1886, biserica a intrat treptat într-o stare de ruină până când, în anul 1910, se prăbuşeşte sub propria greutate.  Salvarea vine în acelaşi an, prin tânărul preot Ioan Georgescu, protopop al Capitalei şi profesor de muzică la Şcoala de cântăreţi a Mitropoliei, care, ajutat de câţiva credincioşi, pune temelia noii Biserici Popa Nan, după planurile vestitului arhitect Cristofi Cerchez. Noul locaş de cult este terminat în anul 1918.

Alte două cutremure, în anii 1940 şi 1977, s-au năpustit asupra bisericii. Ultimul i-a provocat prăbuşirea turlei celei mari de pe naos. Domnul Gabriel Navrea, actualmente epitrop al bisericii, a fost martor al întâmplării şi îşi aminteşte: „În timpul cutremurului din 1977, turla bisericii a căzut în interiorul sfântului locaş. Am intervenit care mai de care în acea noapte, am cărat molozul din biserică şi am acoperit gaura din acoperiş. A doua zi, securistul care avea în observaţie zona, Badea îl chema, a oprit maşina în dreptul bisericii şi ne-a întrebat: «Ăla al vostru în câte zile a înviat?» «În trei zile», i s-a răspuns. «Mă, dacă în trei zile nu aveţi turla pusă acolo, sus, o dăm jos şi facem o grădiniţă, că e mai mare nevoie». Turla a fost montată cu o macara de la Uzina 23 August, printr-o intervenţie a domnului Crainiciuc, unul dintre consilierii bisericii, pe lângă directorul instituţiei, şi totul a fost gata în trei zile.“

Până la venirea noului paroh, părintele profesor Victor Frangulea, Gabriel Navrea spune că a existat o perioadă de vreo trei ani când „nu am avut preot. Rugam pe câte un preot pensionar să vină şi la noi în duminici şi la sărbători să facă Sfânta Liturghie. A existat un grup de vreo 20 de oameni care nu au lăsat biserica în uitare. Ei au ţinut-o vie. Acum, la anii de pensie, sunt bucuros că pot veni mai des, căci de acest loc mă leagă multe amintiri frumoase, încă din anii copilăriei mele“.

Primenirea sfântului locaş

Odată cu instalarea preotului Frangulea, se impunea o reparaţie capitală a sfântului locaş, efort dublat de dificultăţile cauzate de politicile de demolări şi sistematizări din acea perioadă. Cu toate acestea, noul paroh s-a dovedit un bun administrator şi gospodar, astfel că a reuşit să dea bisericii o faţă frumoasă; a fost resfinţită de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist,  în data de 29 octombrie 1989. Cu acest prilej, la hramul istoric  - Adormirea Maicii Domnului, s-a adăugat un al doilea praznic - Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

„Zece ani de zile am stat cu un bec deasupra Sfintei Mese şi cu schelă“, sunt cuvintele părintelui Victor Frangulea reproduse de parohul Alexandru Dumitrescu. Din 1993, de când a venit în biserică în calitate de cântăreţ, tânărul preot a crescut, practic, lângă părintele Frangulea. Îi poartă un imens respect şi împreună au făcut din Biserica Popa Nan unul dintre reperele spirituale de seamă ale Bucureştiului.

„Mă simt ca acasă aici. Este un locaş de cult frumos ca arhitectură, şi asta datorită ctitorilor din trecut - părintele Ioan Georgescu împreună cu epitropii, şi, bineînţeles, arhitectul  Cristofi Cerchez. Este o biserică primitoare, luminoasă, zveltă, căreia nu-i lipseşte liniştea“, mărturiseşte preotul Alexandru Dumitrescu.

Priorităţi misionare: activităţi cu tinerii şi copiii

Programul liturgic de la Biserica Popa Nan se desfăşoară potrivit unei tradiţii vechi a locului şi este rânduit în funcţie de orarul în care săvârşesc sfintele slujbe la bisericile din jur, astfel încât, dacă doresc, oamenii din zonă pot merge în fiecare zi la biserică.

„Avem în parohie până în 600 de familii, locuitori la case, cu o structură în schimbare, deoarece încet, încet unele case dispar, unele sunt nelocuite, altele înnoite, din păcate la multe nu mai avem acces, deoarece noii locuitori nu caută biserica. Cunoaştem bine parohia, deoarece obişnuim ca de sărbătorile mari să intrăm în casele oamenilor şi să stăm cu ei vorbă. În general, frecventează biserica persoane de vârsta a doua şi a treia, dar sunt şi tineri care vin, majoritatea din afara parohiei“, explică părintele Alexandru Dumitrescu.

De asemenea, Biserica Popa Nan se remarcă printr-o multitudine de activităţi cu copiii şi tinerii. După spusele părintelui paroh, cea mai prolifică colaborare, parafată printr-un parteneriat, s-a legat cu Şcoala Gimnazială „Anastasia Popescu“, aflată în vecinătate. Prezenţa celor doi slujitori ai bisericii în mijlocul copiilor, în şcoală, a devenit o obişnuinţă, la fel ca şi cea a copiilor în biserică, cu prilejul mai multor activităţi  (serbări, evenimente, expoziţii), fapt care a determinat ca proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“ să atingă rezultate foarte bune.

Nici cei mai mici vecini ai locaşului de cult nu sunt neglijaţi. Prichindeii de la Grădiniţa „Arc en Ciel“ şi cei de la Grădiniţa nr. 113 au parte de atenţia comunităţii de credincioşi mai cu seamă la sărbătorile mari de peste an, când copiii expun în biserică icoane pe sticlă lucrate de mânuţele lor.

Cu prilejul marilor sărbători ale creştinătăţii, şi cei mari, şi cei mici merg cu daruri şi bună dispoziţie la Clubul înţelepţilor, de la Primăria Sectorului 2.

În spiritul bunei colaborări între Biserica Popa Nan şi instituţiile de învăţământ se mai înscriu Şcoala nr. 52 „Iancului“ şi Şcoala gimnazială specială pentru deficienţi de vedere.

Nici bătrânii parohiei nu sunt daţi uitării. Cei mai neputincioşi primesc, ocazional, în funcţie de cerinţe, hrană caldă.

Ca un specific al acestei parohii se remarcă existenţa unei mici comunităţi de hipoacuzici, prezentă în biserică încă de la sfârşitul anilor '90. „S-au integrat imediat în comunitate, mai ales că la începuturi nu erau primiţi în multe locuri. Acum, deşi au o biserică a lor, cu preot rânduit, la sărbătorile mari vin la noi, însoţiţi de un voluntar care le explică Sfânta Liturghie. N-a deranjat pe nimeni prezenţa lor. Şi ei fac parte din comunitatea noastră, sunt în jur de 10 persoane“, încheie părintele paroh.