„Mărit să fii mire ca Avraam şi tu, mireasă, mărită să fii ca Sarra“

Taina Cununiei uneşte cele două persoane care se iubesc într-un singur trup. În cursul slujbei preotul se roagă Domnului să dăruiască mirilor rodnicie trupească şi duhovnicească, să îi binecuvânteze, să îi păzească şi să îşi aducă aminte de ei în cursul vieţii pline de griji şi nevoi.

Toate aceste etape sunt însoţite de numeroase exemple care fac referire la cuplurile credincioase din Vechiul Testament. Aceste citări reprezentative merită o analiză amănunţită care să reflecte adevăratul lor scop.

Rodnicia trupească

Încă din prima rugăciune cuprinsă în Taina Cununiei observăm numeroase trimiteri la cupluri credincioase din Vechiul Testament. În partea de început a rugăciunii este amintit referatul creării omului din debutul cărţii Geneza, precum şi cuvintele Mântuitorului din Noul Testament care fac referire la unirea aproape indestructibilă a căsătoriei: "pe care Dumnezeu i-a unit, omul să nu-i despartă" (Molitfelnic, EIBMBOR, 2002, p. 89). În continuare sunt citate mai multe exemple de rodnicie trupească din Vechiul Testament. "Cel ce ai binecuvântat pe robul tău Avraam şi ai deschis pântecele Sarrei, şi l-ai făcut tată a multe neamuri; Cel ce ai dăruit pe Isaac Rebecăi şi ai binecuvântat naşterea ei; Care ai însoţit pe Iacov cu Rahela şi dintr-însul ai arătat doisprezece patriarhi; Cel ce ai însoţit pe Iosif cu Asineta şi le-ai dăruit lor prunci pe Efrem şi pe Manase; Care ai primit pe Zaharia şi pe Elisabeta şi le-ai dăruit lor prunc pe Înaintemergătorul; Cel ce, din rădăcina lui Iesei după trup, ai crescut pe pururea Fecioara şi dintr-însa Te-ai întrupat şi Te-ai născut spre mântuirea neamului omenesc; Care, pentru negrăitul tău dar şi multa bunătate, ai venit în Cana Galileii şi nunta care era acolo ai binecuvântat-o, ca să arăţi că din voia Ta se face însoţirea cea după Lege şi naşterea de prunci dintr-însa" (Molitfelnic, p. 90). Acest lung citat conţine nu mai puţin de cinci referiri la familii sfinte din Vechiul Testament. Rodnicia trupească a acestora este subliniată pentru fiecare cuplu în parte. Un lucru care iese în evidenţă este faptul că trei cazuri de rodnicie specificate aici se petrec într-un mod minunat (cele trei cazuri sunt Avraam şi Sarra, Zaharia şi Elisabeta, precum şi Naşterea Domnului, n.r.), iar alte trei sunt obişnuite. Un alt aspect care iese în evidenţă este unitatea Vechiului şi a Noului Testament. Rodnicia, ca bază a căsătoriei în Vechiul Testament este transfigurată aici prin Naşterea Domnului, menţionată la final. Căsătoria capătă o valoare mai înaltă decât simpla rodnicie trupească.

Binecuvântare, pază, aducere-aminte

Aceste trei aspecte ale ocrotirii lui Dumnezeu faţă de miri sunt specificate pe rând în cursul celei de-a doua rugăciuni din slujba Cununiei. Mai întâi preotul cere ca Dumnezeu să binecuvânteze cuplul, iar în cursul acestei cereri se face o comparaţie cu binecuvântările acordate familiilor sfinte din Vechiul Testament. Pe lângă cuplurile amintite în prima rugăciune a Tainei mai sunt amintite încă două: Moise şi Sefora împreună cu Ioachim şi Ana. Paul Evdokimov, comentând asupra acestui aspect, afirma că "rugăciunile care urmează tipicul Liturghiei diaconale menţionează numele Patriarhilor şi binecuvântările date lor, ceea ce reuneşte cele două Testamente într-o singură iconomie a mântuirii. Evenimentele pomenite vorbesc şi slăvesc neclătinata credincioşie a lui Dumnezeu. Impunătorul cortegiu al Patriarhilor se sfârşeşte cu Zaharia şi Elisabeta pe de o parte şi Ioachim şi Ana de cealaltă. Acestea sunt cuplurile care au născut arhetipurile umane: cel al masculinului, Sfântul Ioan Botezătorul; şi cel al femininului, Fecioara, "mireasa nenuntită", din care "fără stricăciune S-a născut Dumnezeu Cuvântul", Mirele împărătesc al celor cinci fecioare înţelepte. În acest fel, căsătoria se plasează sub semnul Naşterii minunate, al Roabei şi al Prietenului unicului Mire" (Paul Evdokimov, Taina iubirii. Sfinţenia unirii conjugale în lumina Tradiţiei Ortodoxe, trad. Gabriela Moldoveanu, Editura Christiana, Bucureşti, 2006, p. 170). Comentariul profund al teologului rus evidenţiază încă o dată cât de unite sunt referirile scripturistice la Vechiul şi Noul Testament cuprinse în slujba Cununiei. Aşa cum specificam anterior, Taina Nunţii capătă un nou sens prin Întruparea Domnului, naşterea Fecioarei Maria şi a Sfântului Ioan Botezătorul: sensul iubirii prevalează asupra sensului rodniciei. Acest aspect este amintit în prima rugăciune a slujbei, atunci când preotul cere ca Dumnezeu să dea mirilor "dragoste unuia către altul în legătura păcii" (Molitfelnic, p. 90), înainte de a cere "darul de prunci" (p. 90). După ce preotul cere în cea de-a doua rugăciune ca binecuvântarea Domnului să fie oferită mirilor, el Îi cere să păzească noua familie. Din nou exemplele amintite sunt în totalitate din Vechiul Testament. Sunt amintiţi aici Noe, Iona şi Sfinţii trei tineri şi momentele dificile prin care a trecut fiecare: arca, chitul şi cuptorul de foc. Cel de-al treilea aspect precizat în această rugăciune este cel al aducerii-aminte. Există un dicton patristic foarte frumos în opera Sfântului Marcu Ascetul, care sună astfel: "Adu-ţi aminte neîncetat de Dumnezeu pentru ca, atunci când vei uita de El, Domnul să îşi aducă aminte de tine". Cele trei exemple vechi-testamentare amintite aici sunt Enoh, Sem şi Ilie. Precum ştim, atât Enoh, cât şi Ilie sunt singurele persoane care încă nu au gustat moartea şi, totodată, ei sunt cei doi martori credincioşi ai venirii Domnului din Apocalipsă. Cât despre Sem, el este cel care a ocrotit onoarea tatălui său, Noe, atunci când acesta zăcea gol în propriul cort, acoperindu-l cu o haină şi ferindu-se să îl vadă astfel. Practic, aici observăm că mirii trebuie să îşi aducă aminte neîncetat de Dumnezeu. Dumnezeu nu ne poate uita sau părăsi, dar noi trăim acest sentiment atunci când săvârşim un păcat. Pentru a nu cădea în uitare, este necesar să ne lepădăm de păcat. Doar aşa putem păstra această aducere-aminte plină de rugăciune şi speranţă.

Binecuvântarea finală

În finalul Tainei, mirele şi mireasa primesc ultimele binecuvântări care amintesc persoane din Vechiul Testament. Astfel, bărbatului i se urează: "Mărit să fii mire ca Avraam, binecuvântat să fii ca Isaac, să te înmulţeşti ca Iacov, umblând în care şi lucrând în dreptate poruncile lui Dumnezeu" (Molitfelnic, p. 101), iar femeii i se spune: "Şi tu, mireasă, mărită să fii ca Sarra, să te veseleşti ca Rebeca, să te înmulţeşti ca Rahela, veselindu-te cu bărbatul tău şi păzind rânduielile Legii, că aşa a binevoit Dumnezeu" (Molitfelnic, p. 101). Practic, aici sunt amintite trei cupluri: Avraam şi Sara, Isaac şi Rebeca, Iacov şi Rahela. Primul cuplu este asociat cu mărirea, al doilea cu binecuvântarea/veselia, iar al treilea cu rodnicia. Nu întâmplător sunt specificate în această ordine, pentru că scopurile căsătoriei sunt în număr de trei: iubirea desăvârşită care duce la mântuire, precum şi naşterea de copii.

Însemnări finale

Multitudinea exemplelor de familii sfinte în Vechiul Testament a dus la îmbogăţirea ritualului cununiei cu amintirea lor. Un alt motiv pentru această situaţie rezidă în faptul că ambele Testamente sunt unite într-o legătură interioară concentrată în Persoana Mântuitorului. Am observat cum teologul rus Paul Evdokimov a evidenţiat acest aspect în comentariul său la Taina Cununiei. Cel de-al treilea motiv pentru preponderenţa exemplelor de cupluri din Vechiul Testament în slujba Cununiei este acela că această Taină a fost instituită încă din rai, după cum specifică în mod clar Clement Alexandrinul, Sfântul Efrem Sirul sau Fericitul Augustin. Spre deosebire de celelalte Sfinte Taine, care sunt instituite în Noul Testament şi care sunt în mare măsură doar prefigurate în Vechiul Testament, Taina Cununiei este considerată de tradiţia patristică drept una aproape desăvârşită încă de la instituirea ei, petrecută, aşa cum am precizat, în rai. Probabil acesta rămâne şi principalul motiv pentru care cuplurile vechi-testamentare sunt amintite atât de des în cursul slujbei.