Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Mărturii despre vechile meșteșuguri în Muzeul Satului Galeș

Mărturii despre vechile meșteșuguri în Muzeul Satului Galeș

Un articol de: Daniela Șontică - 20 Dec, 2019

Există în satele României oameni care mai cred și mai speră în viitorul așezărilor în care trăiesc. Ei se zbat să păstreze mărturii despre trecutul locului și al oamenilor, ­antrenând puținii tineri rămași în învățarea meșteșugurilor și ducerea mai departe a tradițiilor. Dacă acum mai mult de 40 de ani un învățător al satului a avut ideea fondării Muzeului Satului Galeș, cu profil etnografic local, astăzi, în satul ce aparține de comuna Brăduleț, județul Argeș, legătura cu istoria și oamenii de demult se actualizează printr-o asociație culturală sătească. 

Galeșul argeșean este un sat aparte, întemeiat în jurul anului 1750 de câțiva transilvăneni plecați din Galeșul județului Sibiu de teamă că stăpânirea austro-ungară le va lua nu numai libertatea, ci și credința ortodoxă. Ajunși peste munți, așezați pe dealurile argeșene, ei și-au păstrat dragostea de oierit, unele aspecte ale portului, dar mai ales credința. Povestea detaliată a satului este consemnată în trei monografii alcătuite de învățătorul Gheorghe Tița și de încă una scrisă de Florea State și Traian Uță. Li se adaugă și „Cartea neamurilor din Galeș”, de părintele ­Nicolae Eftimie. 

Prin sălile muzeului de etnografie locală, ne-a fost ghid părintele Victor Eftimie, care îl administrează prin Asociația Culturală Sătească din Galeș. „Acest muzeu este o casă țărănească supradimensionată, specifică Argeșului, cu prispă și acoperită cu șiță. Ideea înființării i-a venit învățătorului emerit Florea State, care este și ctitorul noii școli. La o întâlnire a fiilor satului, el a propus să fie achiziționat un teren pentru a se construi o casă în care să fie păstrate obiecte vechi din gospodăriile sătenilor. Elevii au umblat atunci cu mult entuziasm prin sat și au adunat suficient material pentru muzeu. La inaugurare, în 1976, a participat și Maria Costăchescu, ctitora muzeului din Galeșul de Sibiu, venită aici cu mai mulți sibieni”, ne-a explicat părintele. 

Prima sală este o expoziție de fotografii care prezintă portul, obiceiurile de altădată, un istoric al satului, al bisericii și al școlii. Apare în imagini preotul Gheorghe Minculescu, primul învățător cu studii de specialitate. Aflăm că „școala veche din sat a fost construită în 1838, iar preotul Minculescu a fost învățător aici 37 de ani, iar la altar a slujit aproape 60 de ani”. În alte fotografii este profesorul Nicolae Stoica, un fiu al satului care, în 1956, când era în anul doi la Facultatea de Biologie, a cercetat fauna locală și a descoperit în apele râului Vâlsan, care traversează satul, un pește necunoscut până atunci, numit de el Asprete (Romanichthys valsanicola).

Următoarea cameră de muzeu este bucătăria de altădată sau camera cu corlon, în care elementul central este soba cu horn. Mai sunt acolo tot felul de vase de lemn și lut, o masă rotundă, înconjurată cu scaune cu trei picioare, iar pe jos este pământ. 

Din bucătărie se trece în odaia de dormit, aranjată ca acum 200 de ani. Are pe jos duşumea, un pat acoperit cu ţesături colorate de lână, multe ștergare cusute manual, iar de tavan este atârnată o copăiță de legănat pruncii, mai este o frumoasă ladă de zestre, iar pe perete, o icoană veche realizată în tehnica scrijelirii în culorile tricolorului, o icoană de jurământ: „După obiceiul adus din Ardeal, când bărbații luau o anumită hotărâre fie de îndreptare a vieții, fie își luau un vot al lor să facă un anumit lucru, în propria casă jurau în fața icoanei cu mâna pe crucea de jurământ.” 

În altă cameră este expusă o colecție de costume populare vechi din sat. „Costumul bărbătesc prezintă cioarecul de lână, cămașa lungă până aproape de genunchi, cu crucea înflorată pe piept, astăzi majoritatea arată așa, dar inițial crucea era neagră, ca în Galeșul sibian. Costumul femeiesc este specific argeșean, înflorat, colorat, cu maramă”, a precizat părintele Victor Eftimie. 

Poate fi admirat un teasc pentru untdelemn, folosit în gospodăriile satului până prin anii ‘50 ai veacului trecut: „Se făcea untdelemn din miez de nucă și, mai rar, din sâmburi de dovleac. Miejii sau sâmburii îi pisau bine, îi făceau o turtă, pe care o încălzeau pe jar, după care o așezau sub piston și puneau drugul la loc. Ciocanele loveau în pene, compoziția era presată și uleiul curgea printr-un orificiu. Deși între 1920 și 1960 s-a înregistrat cea mai mare creștere demografică a satului, fiecare familie având câte 8 sau 9 copii, sătenii nu mâncau mai mult de un purcel pe an. Țineau toate posturile, iar în post uleiul nu îl picurau în mâncare decât sâmbăta și duminica, ceea ce arată cât erau de cumpătați, dar și de evlavioși”, ne-a mai spus ghidul muzeului. 

Am mai putut vedea tot felul de instrumente, vase și unelte specifice îndeletnicirilor bărbătești și femeiești, dar și o invenție locală pentru prelucrarea țesăturilor de către femei, o unealtă de împletit funia de fire de cânepă și lână. Cele mai multe obiecte sunt din lemn, găleșenii fiind buni dulgheri. 

Păstorii cu opinci de fier 

Cu uimire, am mai văzut în muzeu și o opincă de fier a cărei prezență ne-a lămurit-o părintele-ghid: „Galeșul este fericitul proprietar al pajiștii de pe Vârful Moldoveanu. Acolo, stâna aflată chiar sub vârf este a găleșenilor. De aceea avem și cântece care spun: «’Nalt e Vârful Moldoveanu/ Unde urcă găleșanu’». Opincile de fier se foloseau peste cele de piele ca să le protejeze. Este singura opincă de tablă găsită în sat, chiar din colecția inițială a muzeului. Oieritul ne este amintit aici și de vase de muls laptele de oaie, tălăngi, obiecte pentru cântărire, topoare, cuțitoaie. Toate aceste obiecte vechi ne aduc nouă aminte cum trăiau oamenii din sat de odinioară.” 

Intelectualii satului, împreună cu preoții Victor și Nicolae Eftimie, slujitori la biserica satului, cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Învierea Domnului”, au constituit în urmă cu 16 ani Asociația Culturală Sătească din Galeș. Prin aceasta, ei doresc să ducă mai departe tradițiile folclorice, reprezentate de cântecele și dansurile populare autentice, cât și obiceiurile și meșteșugurile locale printr-o conlucrare între bătrâni și tineri. Părintele Eftimie și-a exprimat speranța că tradițiile locale nu vor fi uitate de cei care vin: „Asociația noastră susține material nu doar Muzeul Satului, ci și Ansamblul Datina Păstorilor, unde sunt cooptați în jur de 30-40 de tineri - elevi de clasa a 8-a, de liceu, dar și câțiva de vârste mai mari. Instructorii caută să le imprime bunul-gust folcloric, alegând cu ei un repertoriu vechi, autentic, cules din zona noastră. Sunt învățați dansurile de odinioară din sat de către un bătrân de 71 de ani care le cunoaște. Avem o echipă de fluierași, care sunt învățați de instructorul Vasile Tică să cânte și la țiteră, un instrument unic în țară. Pentru că mai avem câteva bătrâne care cunosc bine îndeletnicirea, avem în plan să punem pe picioare un «club de țesătoare» și acolo să învățăm câteva tinere să țeasă în război, pentru a putea reproduce un costum bărbătesc și unul femeiesc tradițional. Suntem conștienți că nu vom reuși să reînviem meșteșugul, dar măcar să nu piară de tot știința de a țese la război”. 

Citeşte mai multe despre:   sat  -   Muzeul Satului Gales